Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 94/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
SENTINȚA PENALĂ nr.94/2008
Ședința publică din 26 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Pătrăuș Mihaela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare - în primă instanță - plângerea penală formulată de petentul, născut la 23 iunie 1985, fiul lui și, deținut în prezent în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, împotriva rezoluției din 8 octombrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr.342/P/2007, menținută prin rezoluția din 22 octombrie 2007 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în dosar nr. 405/VIII.1/2007, potrivit dispozițiilor art. 278/1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat petentul, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de avocat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.5551/20.11.2008, emisă de Baroul Bihor, lipsă fiind intimatul.
Ministerul Publica fost reprezentat prin domnul procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că a fost depus la dosarul cauzeicopia dosarului disciplinar nr.165 din 21 mai 2007 întocmit de Penitenciarul Oradea, după care:
Apărătorul din oficiu al etentului p. solicită amânarea cauzei în vederea pregătirii apărării și a discuta cu petentul, întrucât delegația a primit-o în cursul zilei de ieri.
Reprezentantul parchetului se opune amânării cauzei, cererea nefiind susținută, în cauza s-a acordat termen de apărare.
Petentul solicită de asemenea acordarea unui termen mai, respectiv pe luna ianuarie 2009, deoarece urmează să fie transferat la Penitenciar Spital Jilava pentru investigații medicale.
Instanțarespinge cererea de amânarea a cauzei ca fiind neîntemeiată, având în vedere că delegația pentru asistență juridică obligatorie nr.5551/2008, a fost emisă de Baroul Bihor la data de 20.11.2008, precum și depoziția petentului că urmează să fie transferat la Penitenciar Spital Jilava pentru investigații medicale și nefiind alte probe sau cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul pe fond asupra plângerii.
Apărătorul din oficiu al etentului p. susține plângerea așa cum a fost formulată în scris, solicitând admiterea acesteia, desființarea soluțiilor atacate și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale față de făptuitor. Cu onorariu pentru apărarea din oficiu. Apreciază că, în cauză nu au fost administrate toate probele, respectiv audiați martorii prezenți la incident și care confirmă cele susținute de petent în plângerea sa.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a plângerii și menținerea ca legale și temeinice a rezoluțiilor atacate. Solicită a se constata, fără a mai reitera starea de fapt, că au fost respectate îndrumările Înalte Curți de Casație și Justiție, la dosarul cauzei fiind depuse copii a actelor din dosarul Penitenciarului Oradea cu privire la incidentul din 20 mai 2007, din care rezultă că nu i se poate reține în sarcina ului infracțiunile imputate de petent. Cu privire la susținerile petentului în sensul că i s-au produs leziuni la acea dată, atestate de certificatul medico legal arată că acestea sunt inerente ca urmare a intervenției personalului penitenciarului pentru restabilirea ordinii.
Petentul arată că nu a fost vorba de nici o intervenție. Inspectorul a dat telefon colegilor că nu poate să-l scoată de la plimbare, întrucât a refuzat după 15 minute să intre în celulă, câtă vreme avea dreptul la o oră de plimbare, iar afară era un timp. Așa că a fost "luat cu japca și în bătaie dus la celulă", colegii din celulele înlăturate au auzit strigătele sale și au strigat să nu-l mai bată. Această împrejurare poate fi dovedită cu martori, respectiv condamnații din celulele învecinate care au auzit strigătele sale.
CURTEA DE APEL,
DELIBERÂND:
Asupra plângerii împotriva actelor procurorului de față,
Pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin rezoluția din 8 octombrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în baza art. 10 lit. d Cod procedură penală și ale art. 228 alin. 6 Cod procedură penală, a dispus neînceperea urmăririi penale față de, principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță
Plângerea formulată de petent în condițiile art. 278 Cod procedură penală a fost respinsă ca neîntemeiată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluția din 22 octombrie 2007, pronunțată în dosarul nr. 405/VIII.1/2007.
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere petentul, solicitând admiterea plângerii, infirmarea soluției și trimiterea cauzei la parchet, pentru efectuarea de cercetări.
Prin sentința penală nr.121/PI/12.12.2007 pronunțată de Curtea de Apel Oradeas -a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul, iar prin decizia penală nr. 711/27.02.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosar nr- s-a admis recursul petiționarului, s-a casat hotărârea recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea, pentru a se verifica soluția dispusă de Judecătoria Oradea în cercetarea contestației introdusă de împotriva sancțiunii disciplinare a izolării pe o durată de 10 zile ce i-a fost aplicată prin hotărârea din 11 iunie 2007 Comisiei de Disciplină din cadrul penitenciarului Oradea, precum și pentru identificarea și atașarea la dosarul cauzei a declarațiilor agenților din cadrul grupei de intervenție ce a participat la rezolvarea incidentului din 20 mai 2007 și a altor deținuți din aceiași cameră cu petiționarul.
Examinând rezoluția atacată prin prisma plângerii formulate și a actelor din dosarele atașate la solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constată că aceasta este temeinică și legală, iar plângerea formulată de petent este nefondată, considerent pentru care va fi respinsă ca atare, potrivit dispozitivului prezentei.
Astfel, în mod corect s-a constat prin rezoluția atacată că, așa cum rezultă din actele de la dosar, în data de 29 mai 2007, în jurul orei 12,00, petentul, pe timpul efectuării plimbării zilnice, a refuzat să iasă în curte la plimbare, iar, ulterior, după ce a intrat în cameră,s-a urcat pe grilaj, fiind nevoie de folosire forței fizice de către grupa de intervenție pentru a-l coborî.
Prin hotărârea Comisiei de disciplină din cadrul Penitenciarului Oradea, din 11 iunie 2007, dată în dosarul de cercetare disciplinară nr. 165/2007, petentul a fost sancționat, aplicându-i-se sancțiunea disciplinară a izolării pe o perioadă de 10 zile, tocmai pentru acest incident ( a se vedea copiile din dosarul de penitenciar - 20 -34 din dosarul - al Curții de Apel Oradea ).
Plângerea formulată de petent împotriva acestei sancțiuni a fost respinsă de judecătorul delegat prin încheierea nr. 210 din 14 iunie 2007, iar prin sentința penală nr. 1449 din 24.10.2007 pronunțată de Judecătoria Oradeas -a respins plângerea formulată de condamnat împotriva încheierii dată de judecătorul delegat de la Penitenciarul cu regim de Maximă Siguranță O ( a se vedea dosarul penal nr- al Judecătoriei Oradea ).
Din examinarea actelor de la dosarul cauzei rezultă, cu certitudine, că făptuitorul, principal la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță O, șef de tură în data de 20 mai 2007, nu a făcut decât să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, împrejurare care rezultă și din declarațiile celorlalți angajați ai Penitenciarului Oradea, așa cum reține de altfel și judecătorul delegat în încheierea la care am făcut referire mai sus, precum și judecătorul de la Judecătoria Oradea care a soluționat contestația condamnatului.
În speță, pe parcursul efectuării actelor premergătoare, nu s-a administrat nici o probă care să facă dovada comiterii de către făptuitor a infracțiunilor prevăzută și pedepsită de art. 205 Cod penal, art. 267 Cod penal sau prevăzută de art. 267/1 Cod penal, nu există nici un temei de a se desființa rezoluția atacată.
Din rapoartele întocmite de către angajații Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță O -, -, rezultă că datorită atitudinii deținutului, care s-a urcat pe grilajul de protecție și a refuzat să se dea jos, a fost necesară intervenția trupei operative, respectiv folosirea forței fizice pentru restabilirea ordinii.
Este de relevat că, față de poziția petentului formulată în sensul că la incident nu au fost prezenți alți deținuți și nu are colegi de celulă, nu au putut fi atașate la dosarul cauzei astfel de declarații.
Conform dispozițiilor art. 37 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, persoanele condamnate pot fi temporar imobilizate, cu mijloacele din dotare, pentru a preveni un pericol real și concret, printre altele și în caz de violență săvârșită de deținuți.
Făptuitorul a folosit mijloacele de constrângere față de petent cu respectarea întocmai a prevederilor art.37 din Legea nr. 275/2006, precum și a dispozițiilor art. 195-198 din Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006.
Față de cele ce preced, curtea reține că, în mod corect, prin rezoluția atacată, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor mai sus arătate, considerent pentru care, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, se va respinge ca nefondată plângerea petentului care, în baza art. 192 alin. 2 și art. 189 Cod procedură penală, va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 150 lei, onorariu pentru avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit. "a" teza finală Cod de procedură penală,
RESPINGEca nefondată plângerea formulată de către petentul, născut la 23 iunie 1985, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva rezoluției din 8 octombrie 2007, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în dosarul nr.342/P/2007, menținută prin rezoluția din 22 octombrie 2007 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, dată în dosar nr. 405/VIII.1/2007, pe care o menține ca fiind legală și temeinică.
În temeiul prevederilor art.192 alin.2 și art.189 Cod de procedură penală obligă petentul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în primă instanță, din care suma de 150 lei, onorariu pentru avocat din oficiu - Baroul d e Avocați B, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare și comunicare cu părțile.
Pronunțată în ședința publică, azi 26 noiembrie 2008.
Președinte, Grefier,
hot. PME/27.11.2008
Tehnored. AS/27.11.2008
3 ex.
1 com. cu petentul/28.11.2008
Președinte:Pătrăuș MihaelaJudecători:Pătrăuș Mihaela