Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 101/2010. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.101/

Ședința publică din data de 28.01.2010

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de petenții, împotriva deciziei penale nr.130/R din 01.09.2009, pronunțată de Tribunalul C S, în dosar nr-.

La apelul nominal lipsă petenții și, lipsind și intimații și.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța pune în discuție inadmisibilitatea recursului declarat.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca inadmisibil având în vedere că există autoritate de lucru judecat.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin sentința penală nr.116/07.04.2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, a fost respinsă plângerea petenților și împotriva rezoluției prim-procurorului din 16.02.2009 și a rezoluției procurorului din 07.11.2008, ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș; au fost obligați petenții la câte 50 lei fiecare cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr.506/2008 din 04 martie 2009 petenții și în contradictoriu cu intimații și au solicitat desființarea rezoluției procurorului din 07 noiembrie 2008 și a prim procurorului din 16 februarie 2009, ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.

În motivarea plângerii petenții au arătat că rezoluția procurorului este nelegală și netemeinică.

Din probele existente la dosarul cauzei instanța de fond a reținut că soluția procurorului este legală și temeinică. Astfel, în mod corect procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații și pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.192 al.2 Cod penal în baza art.10 lit.d Cod procedură penală.

În fapt, prima instanță a constatat că intimații au pătruns pe terenul cu nr.top.4963/1 în cursul lunii iulie 2008 cu ocazia măsurătorilor făcute de către expertul tehnic numit de instanță în vederea întocmirii expertizei ordonate, având în vedere că între părți există un litigiu civil pe rol cu privire la unul din aceste terenuri. De fapt, a cumpărat în anul 1954 terenul cu nr.top.4963 fâneață în în suprafață de 1522 mp. Ulterior, acest teren a fost dezmembrat în terenurile cu nr.top.4963/1 de 849. nr.top 4963/3 fâneață de 139 și nr.top.4963/2. Ulterior terenurile cu nr.top 4963/1 și 4963/2 au fost donate intimatei. Intimații nu au recunoscut că ar fi pătruns pe terenurile petenților.

Deci, în mod corect procurorul a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art.192 al.2 Cod penal.

Prin urmare, instanța de fond a respins plângerea petenților.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs petenții și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Recursul a fost motivat în fapt și în drept.

În motivele de recurs recurenții au arătat, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat printr-o soluție nedreaptă, faptele săvârșite de către intimați fiind tratate cu superficialitate și fiind refuzate probe indubitabile. De asemenea, deși intimații ar fi recidivat, organele de cercetare și urmărire penală, ca de altfel și instanța de fond, au tratat cu superficialitate "consistența faptelor", pronunțându-se în consecință o soluție nedreaptă care constituie o amenințare "la esența și litera legii"

În recurs nu s-au administrat probe noi.

Tribunalul C severin prin decizia penală nr. 130 din 01.09.2009, pronunțată în dosar nr-, în baza art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins recursul formulat de recurenții-petenți și, împotriva sentinței penale nr. 116/07.04.2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș.

În baza art.192 alin.2,4 Cod procedură penală, a obligat pe fiecare dintre recurenții-petenți la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în recurs.

Verificând hotărârea atacată în raport de cererea de recurs, față de actele și lucrările dosarului, precum și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385¹⁴Cod procedură penală, sub toate aspectele legalității și temeiniciei, s-a constatat că recursul este nefondat.

Prima instanță a administrat probele necesare soluționării cauzei, le-a apreciat just și a stabilit o corectă stare de fapt, în cauză fiind respectate prevederile legale care garantează aflarea adevărului și asigură drepturile părților. În administrarea ansamblului probator, s-a urmărit de către prima instanță respectarea disp.art.62 Cod procedură penală.

Judecătoria Caransebeșa constatat în mod corespunzător că rezoluțiile criticate de petenți sunt legale și temeinice și a confirmat prin respingerea plângerii soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, față de intimații și, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.192 Cod penal.

Fără a mai relua raționamentul primei instanțe, expus în esență mai sus, instanța de control judiciar a reținut la rândul său faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, atât prin rezoluția din 07.11.2008, cât și prin cea dispusă de prim-procurorul respectivei unități de parchet la 16.02.2009, a constatat în mod corespunzător că în speță nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, probele cu înscrisuri administrate atestând acest lucru. La rândul său, prima instanță a constatat la momentul examinării plângerii că imobilele pe care intimații ar fi pătruns pe nedrept fuseseră donate de către unui dintre intimați celeilalte intimate, impunându-se menținerea soluției parchetului.

Motivele de recurs invocate de recurenții-petenți nu sunt de natură să infirme această stare de fapt, afirmațiile lor având un caracter general, fără să puncteze prin critici precise și pertinente așa-zisele erori făcute de prima instanță și de organele de urmărire penală. Simplele susțineri, evident subiective, cum că organele de urmărire penală și Judecătoria Caransebeș ar fi ignorat sau refuzat probe indubitabile (neindicate de către părțile respective) și că soluțiile dispuse au fost nedrepte, afirmații la care se adaugă considerații referitoare la comportamentul infracțional al adversarilor și propagarea unui abuz, nu pot evident constitui cazuri de recurs în sensul prevăzut de art.385⁹alin.1 Cod procedură penală.

Față de aceste considerente, tribunalul, n baza art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală, a respins recursul formulat de recurenții-petenți și, împotriva sentinței penale nr. 116/07.04.2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș.

În baza art.192 alin.2,4 Cod procedură penală, a obligat pe fiecare dintre recurenții-petenți la plata sumei de câte 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, în recurs.

Împotriva deciziei penale nr.130/R/1.09.2009 pronunțată de Tribunalul C S au declarat recurs petenții și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale și luarea în considerare a stării de sănătate a petentului care suferă de o boală incurabilă, în acest sens fiind actele de la dosar.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că recursul declarat de petenți este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Petenții au formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de numiții și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.192 al.2 penal din dosarul nr.506/P/2009 din 25.09.2009, plângere respinsă de către instanță, hotărârea putând fi atacată, potrivit art.278/1 al.10 pr.pen cu recurs.

Tribunalul CSa respins ca neîntemeiat recursul declarat de petenți împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță, decizia penală fiind definitivă.

Art.278/1 al.10 pr.pen prevede în mod expres calea de atac ce poate fi utilizată în materia plângerii împotriva măsurilor dispuse de instanță în temeiul alin.8 lit.a și b pr.pen- cum este și cazul speței de față soluționată de instanța de fond în temeiul lit.a din articolul precitat- precum și persoanele care pot exercita această cale de atac.

Împotriva unei soluții pronunțată de Tribunalul C S, ca instanță de recurs, nu se mai poate exercita un nou recurs la Curtea de Apel, legiuitorul român statuând principiul unicității căii de atac ce presupune că formularea unei căi de atac exclude posibilitatea reiterării acesteia la altă instanță, chiar superioară celei care se pronunțase anterior. Astfel, calea de atac promovată apărând ca inadmisibilă în condițiile menționate.

Astfel, în temeiul art.385 ind.15 pct.1 lit.a teza a II-a Cod procedură penală va respinge ca inadmisibile recursurile declarate de petenții și împotriva deciziei penale nr.130/R/01.09.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală va obliga petenții la plata a câte 150 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.385 ind.15 pct.1 lit.a teza a II-a Cod procedură penală respinge ca inadmisibile recursurile declarate de petenții și împotriva deciziei penale nr.130/R/01.09.2009 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă petenții la plata a câte 150 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică din 28.01.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. 08.02.2010

Tehnored.

2ex/09.02.2010

Prima inst. - Jud.

Inst. apel., - Trib. CS