Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 126/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA NR. 126
Ședința publică din data de 05 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror -, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind judecarea plângerii penale formulate în baza art. 278/1 pr.pen. de petentul domiciliat în P, Cod poștal -, Județ B, împotriva rezoluțiilor nr.601/P/2007 din data de 14.04.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și nr.757/II/2/2007 din data de 14.05.2008, a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, intimată în cauză fiind din B, IPJ B, Cod poștal -, Județ B.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul și intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântul pe fondul cauzei.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, acestea primind citațiile la data de 15 iulie 2008, la dosarul cauzei nu există nicio cerere de amânarea cauzei și nici delegație avocațială pentru vreuna din părți, declară terminată cercetarea judecătărească și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea ca nefondată, menținerea rezoluțiilor nr.601/P/2007 din data de 14.04.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și nr.757/II/2/2007 din data de 14.05.2008, a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca fiind legale și temeinice.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 25.06.2008, sub nr- petentul domiciliat în P, Județ B, a înțeles să formuleze potrivit art. 278/1 plângereC.P.P. împotriva rezoluțiilor nr.601/P/2007 din data de 14.04.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și nr.757/II/2/2007 din data de 14.05.2008, a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
In motivarea plângerii s-a precizat că rezoluțiile sunt ilegale.
S-a susținut de petent că motivul pentru care a formulat plângere a constat in faptul că făptuitoarea a comis infracțiunea de favorizarea infractorului conf. art. 292,323 deoarece probele pe care le-a anexat la dosar nu au fost luate în seama.
In esență, a susținut petentul că în cauză intimata a dat dovadă de o greșeală ce nu poate fi calificată ca intâmplătoare, precum și de lipsă de profesionalism, solicitând instanței să analizeze și să dispună în conformitate cu dispozițiile legale.
Pentru soluționarea plângerii de față, curtea a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 601/P/2008, al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI în care au fost emise cele două rezoluții atacate.
Examinând plângerea formulată, în raport de actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale în materie, curtea constată următoarele:
Prin rezoluția nr. 601/P/2007 din 14.04.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art.246, față de făptuitoarea, comisar șef de poliție in cadrul J B, deoarece faptele reclamate nu există, în temeiul disp. art. 10 lit. a.
C.P.P.Pentru dispune astfel, s-au reținut următoarele:
La data de 10.10.2007, persoana vătămată, a solicitat să fie efectuate cercetări față de comisar șef de poliție, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 246 din fiind în esență, nemulțumit de modul în care ofițerul de poliție a instrumentat dosarul nr. 460/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria
Insă, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că aspectele semnalate nu au corespondent în realitate.
In acest sens, s-a avut în vedere că soluția dispusă în dosarul nr. 460/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria P, a fost menținută de instanțele de control judiciar, care prin sentința penală nr. 62/22.03.2007, respectiv decizia penală nr. 480 din 23.11.2007 au respins ca neîntemeiată plâgerea formulată împotriva soluției.
Astfel, avându-se în vedere cele expuse mai sus, parchetul a apreciat că în cauză sunt incidente disp. art. 10 lit. a p, deoarece fapta reclamată nu există.
Impotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la Procurorul Genral al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, iar acesta din urmă, prin rezoluția nr. 757/II/2/2008 din 14.05.2008 respins-o ca neîntemeiată.
Pentru dispune astfel, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa avut în vedere că afirmațiile petentului sunt infirmate de actele premergătoare administrate în cauză.
Pe baza probelor administrate s-a constatat că soluția dispusă de procuror în dosarul nr. 460/P/2006 a fost menținută de instanța de control judiciar care prin decizia penală nr. 62/22.03.2007, respectiv decizia penală nr. 480/23.11.2007 au respins ca neîntemeiată plângerea formulată împotriva acestei soluții și respectiv recursul formulat împotriva hotărârii instantei de fond.
Examinând actele și lucrarile dosarului de urmărire penală în raport de susținerile petentului, curtea observă că în cauză între societatea comercială SRL cu sediul în localitatea P, jud. B reprezentată de petentul și de numita, pe de o parte și Primăria Loc. P, reprezentată de primar, pe de altă parte, s-a declanșat un conflict. Acesta din urmă a fost declanțat de faptul că societatea a achiziționat un imobil constând în clădire și teren și a solicitat înscrierea în registrul de impozite și taxe a acestuia, înscriere care nu s-a putut face deoarece documentația necesară în acest sens nu era completă.
Conflictul a fost supus cercetării penale, deoarece respectiva societate comercială a formulat plângere penală împotriva primarului localității P, acesta fiind cercetat de către poliție, pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, iar în urma cercetărilor dispunându-se neînceperea urmăririi penale, prin rezoluția procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria P nr. 460/P/2006, confirmată de procurorul ierarhic superior.
Fiind supusă, soluția de neurmărire penală, controlului instantei de judecată, prin sentința penală nr. 62/22.03.2007 a Judecătoriei Paf ost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de către petenta, împotriva soluției de neurmărire penală, iar prin decizia penală nr. 480/23.11.2007 a Tribunalului Buzău recursrile declarate în cauză de către societate prin administrator și de către administrator, în nume propriu, au fost respinse ca nefondate.
Așa fiind, cum în sarcina primarului nu s-a putut reține comiterea vreunei infracțiuni în legătură cu refuzul de înscriere în registrul de taxe și impozite a clădirii și a terenului aferent, rezultă că în sarcina comisarului șef de poliție ce a efectuat cercetări în respectiva cauză penală nu se poate reține comiterea vreunei infracțiuni.
Aceasta deoarece, în cauză nu au fost administrate nici un fel de mijloace de probă solide și concludente pe baza cărora să se poată contura întrunirea elementelor răspunderii penale a lucrătorului de poliție, iar afirmațiile petentului reprezintă simple speculații, așa cum de altfel acesta lasă să se înțeleagă în conținutul plângerii.
Pe cale de consecință, cum din actele peremergătoare efectuate în cauză nu rezultă nici un fel de indicii în legătură cu săvârșirea de către intimată a infracțiunii de abuz în serviciu, reclamate de către petent, tinându-se seama și de declarațiile intimatei de la filele 33-34 dosar urmărire penală, curtea constată că soluția de neurmărire penală dispusă în cauză este legală și temeinică, iar fapta nu există în materialitatea sa.
Așadar, plângerea formulată de petent va fi respinsă ca nefondată și vor fi menținute soluțiile dispuse prin rezoluțiile atacate.
Văzând si disp. art. 192
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată în baza art. 278/1 pr.pen. de petentul domiciliat în P, județ B, împotriva rezoluțiilor nr.601/P/2007 din data de 14.04.2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și nr.757/II/2/2007 din data de 14.05.2008, a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Menține soluțiile dispuse prin rezoluțiile atacate
Obligă petentul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare,pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 septembrie 2008.
Președinte,
Grefier,
Red. GC/
2ex/18.09.2008
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu