Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 15/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.15/2008
Ședința publică din 23 ianuarie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Maria Boer judecător
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției din 14.11.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj dată în dosar 290/P/2007, confirmat prin rezoluția din 6 decembrie 2007 dată de procurorul general adjunct al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dosar nr.1181/II/2/2007.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă petentul, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea plângerii.
Petentul solicită schimbarea practicii Curții de Apel în sensul de a se respecta statul de drept, ce înseamnă independența și a se sancționa orice depășire a statului de drept. Independența unui judecător nu poate fi deplină decât în cadrul legii. Arată că a fost vătămat de judecător, deoarece din oficiu, acesta a dispus efectuarea unei contraexpertize, deși aceasta se putea administra la primul termen după depunerea raportului de expertiză și nu după un an. Judecătorul trebuia să solicite o listă cu propuneri de experți, apoi să aleagă unul din listă, iar dacă părțile nu sunt de acord, să procedeze la tragerea la sorți. Curtea de Apel Cluj nu se poate pronunța asupra plângerii, deoarece nu există la dosar acte premergătoare, motiv pentru care solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la Parchet pentru efectuarea acestor acte premergătoare.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea plângerii formulate de petent și menținerea ca legale și temeinice a celor două rezoluții atacate. Nu sunt probe la dosar din care să rezulte săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu de către judecător, astfel că nu se impune trimiterea cauzei la Parchet. Solicită respingerea plângerii și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
CURTEA
Prin plângerea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Cluj petentul solicită desființarea rezoluției pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj la 14 noiembrie 2007 rezoluție confirmată prin rezoluția din 6 decembrie 2007 a procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
Prin rezoluția din 14 noiembrie 2007 dată în dosar nr.290/P/2007 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul judecător la Tribunalul Cluj cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen. apreciindu-se că în cauză sunt aplicabile prevederile art.228 alin.1 și 10 lit.b proc.pen.
S-a reținut în cuprinsul rezoluției menționate că petentul.în C-N, str.-.- nr.41, a formulat mai multe plângeri penale împotriva unor judecători care au soluționat litigii civile sau a unor procurori care nu i-au rezolvat favorabil plângerile sale.
În prezentul dosar petentul formulează plângere împotriva judecătorului de la Tribunalul Cluj pentru faptul că în soluționarea dosarului civil nr- format vechi nr.10586/2005 în timpul cât era judecător la Judecătoria Cluj -N, în mod abuziv a respins unele probe ale petentului solicitate în legătură cu efectuarea unei expertize împotriva principiului disponibilității din cauzele civile, faptă ce constituie conform plângerii infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev.de art.246 pen.
Luând act de starea descrisă de petent și de conținutul acuzațiilor penale formulate, s-a constatat că în sarcina judecătorului nu se poate reține săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile de abuz în serviciu pentru care petentul a formulat plângere.
Conform statutului său profesional judecătorul este liber să soluționeze dosarul încredințat potrivit propriei convingeri, a propriei conștiințe, bucurându-se de deplină independență în administrarea probațiunii, în interpretarea legii aplicabile speței, în analizarea și interpretarea întregului dosar și în final în luarea deciziei.
Toate activitățile procesuale realizate în scopul soluționării unui dosar încredințat judecătorului, trebuie să fie lăsate la libera apreciere a acestuia iar eventualele greșeli să fie cenzurate în căile de atac prevăzute de lege.
Mai este de menționat că justițiabilii nemulțumiți de soluțiile dispuse de instanțele judecătorești trebuie să folosească căile de atac prevăzute de lege, deoarece judecătorul, care beneficiază de independență și judecă potrivit legii și pe baza convingerii și conștiinței, nu poate fi tras la răspundere pentru acțiunile și măsurile dispuse în condițiile legii, care pot contraveni intereselor unora dintre părțile implicate în proces. În prezenta cauză depunerea unei plângeri este exagerată, cu atât mai mult cu cât împotriva hotărârii adoptate de judecător există o cale de atac prin exercitarea căreia partea nemulțumită avea posibilitatea de a reitera toate excepțiile și cererile sale respinse în primă instanță.
Examinând plângerea formulată, curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, rezoluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică.
Astfel, în cauză nu există indicii ale săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor raportat la împrejurarea că făptuitorul a încuviințat în probațiune o contraexpetiză cu ocazia soluționării dosarului civil -.
În sensul dispozițiilor art. 246.Cod Penal constituie infracțiune fapta funcționarului public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos. Ori, în cauză nu există indiciile săvârșirii acestei infracțiuni.
Astfel cum în mod corect s-a reținut în cuprinsul rezoluției atacate petentul are la îndemână căile de atac prevăzute de lege pentru a cenzura hotărârea pronunțată în cauză. Împrejurarea că făptuitorul încuviințat o contraexpertiză în scopul soluționării unei cauze civile nu poate conduce la concluzia că în cauză există indicii ale săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor ori că făptuitorul poate fi acuzat de rea credință.
Ca atare, Curtea apreciază că rezoluțiile pronunțate în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sunt legale și temeinice astfel că, având în vedere și dispozițiile art. 278 ind. 1 alin. 8 lit. a p Cod Penal plângerea formulată va fi respinsă ca nefondată fiind menținută rezoluția atacată.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul domiciliat în C-N, str.-.- nr.41, jud.C împotriva rezoluției din 14.11.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj dată în dosar nr.290/P/2007, confirmată prin rezoluția din 6 decembrie 2007 dată de procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dată în dosar nr.1181/II/2/2007.
Obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red./MB/CA
30.01.2008 - 3 ex.
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer