Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 156/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Art.2781Cod pr.penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANTA DE FOND

SENTINTA PENALĂ NR.156

Ședința publică de la 2 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Mihai Marin judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petentul, împotriva rezoluției nr.1323/II/2/2008 din 9 iulie 2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr.330/P/2008 și prin care a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva ordonanței din 30 mai 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în același dosar și prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții, și, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prev.de art.246 Cod penal și favorizarea infractorului prev.de art.264 Cod penal, reclamate de către petent și s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în vederea efectuării de cercetări față de agenții, și, sub aspectul infracțiunilor prev.de art.246 și 264 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit petentul și intimații.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei și întrucât nu se formulează alte cereri, iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispoz.art.2781alin.6 Cod pr.penală, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a plângerii ca fiind neîntemeiată, intimații exercitându-și atribuțiunile de serviciu în condițiile prevăzute de lege.

CURTEA

Asupra plângerii penale de față;

În aplicarea dispoz.art.2781alin.7 Cod pr.penală, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Petentul a formulat plângere împotriva numiților, și, lucrători de poliție în cadrul IPJ G, solicitând cercetarea acestora pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanei și favorizarea infractorului, prev.de art.246 Cod penal și respectiv, art.264 Cod penal, motivând în fapt că efectuând cercetări în mai multe dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu J i u, având ca obiect infracțiuni de mărturie mincinoasă, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată și altele, referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de pe raza localității, sat. județul G, ce ar fi aparținut persoanei vătămate, împreună cu ceilalți moștenitori, nu au administrat toate probele, nu au audiat persoanele vătămate pentru a-și preciza obiectul acestor plângeri și nu s-au conformat, în unele cazuri, dispozițiilor date de prim procurorul parchetului sau de instanțele de judecată, cu ocazia infirmării soluțiilor, numai în scopul de a favoriza pe făptuitori.

S-a reținut că după apariția Legii nr.18/1991, frații și au solicitat, în calitate de moștenitori, comisiei din cadrul Primăriei, reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care le dețineau pe raza comunei, sat. depunând mai multe documente, inclusiv un contract de schimb încheiat în anul 1945 și întrucât comisia de reconstituire a dreptului de proprietate a pus în posesie pe numitul pe o suprafață de teren ce a aparținut părinților persoanelor vătămate și pentru care aceștia dețineau un act de schimb, au făcut mai multe demersuri, acționând în instanță pe cale civilă și apoi plângeri penale împotriva membrilor comisiei reconstituirii dreptului de proprietate din cadrul Primăriei, pentru infracțiunile de fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu și alte infracțiuni, precum și împotriva unor experți sau martori ce au făcut obiectul dosarelor nr.1540/P/2006, nr.1541/P/2006, nr.1686/P/2006, nr.2331/P/2006, nr.2333/P/2006, nr.3254/P/2006, nr.2591/P/2006, nr.2816/P/2006, nr.5985/P/2006, nr.1615/P/2005, nr.1625/P/2006, nr.1684/P/2004, nr.1781/P/2004, nr.2568/P/2004, nr.400/P/2003 și nr.251/P/2004, care au fost instrumentate de intimații din prezenta cauză, ocazie cu care în îndeplinirea atribuțiunilor de serviciu ar fi săvârșit infracțiunile reclamate.

În același timp, s-a reținut că o parte dintre aspectele sesizate de către petentul, împotriva intimaților au fost cercetate și în dosarele nr.49/P/2005 și nr.123/P/2008, de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

În urma administrării actelor premergătoare, prin ordonanța din 30 mai 2008, dată în dosar nr.330/P/2008, atacată de către petent, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții, și, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei și favorizarea infractorului, prev.de art.246 Cod penal și art.264 Cod penal.

Prin aceeași ordonanță, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea efectuării de cercetări, față de agenții, și, pentru infracțiunile prev.de art.246 și 264 Cod penal, reclamate de către petent.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul, criticând-o ca fiind netemeinică, motivat de faptul că în mod greșit s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorilor reclamați, în condițiile în care nu au administrat toate probele ce ar fi fost necesare pentru soluționarea dosarelor instrumentate de către acestea.

Prin rezoluția nr.1323/II/2/2008 din 9 iulie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, a respins, ca fiind neîntemeiată, plângerea formulată de împotriva ordonanței din 30 mai 2008, dată în dosar nr.330/P/2008, cu motivarea că actele premergătoare efectuate nu au pus în evidență indicii din care să rezulte că intimații au săvârșit vreo faptă de natură penală.

Petentul a formulat plângere împotriva acestei rezoluții și a ordonanței, arătând că sunt neîntemeiate, având în vedere că nu a fost audiat în cauză, nu s-au administrat toate probele necesare în dosarele instrumentate de către intimați.

Plângerea este neîntemeiată.

Analizând rezoluția și ordonanța atacată în raport de cele reclamate, actele premergătoare efectuate și dispozițiile legale în materie, Curtea reține că intimații au instrumentat dosarele la care face referire petentul, în exercitarea atribuțiunilor de serviciu și au administrat probele pe care le-au apreciat ca fiind necesare în soluționarea dosarelor, cu respectarea dispozițiilor legale.

Cum faptele reclamate se săvârșesc numai cu intenție, din actele premergătoare administrate, nu rezultă că făptuitorii în exercițiul atribuțiunilor de serviciu nu au desfășurat acțiuni sau inacțiuni care să constea în neîndeplinirea unui act ori în îndeplinirea defectuoasă a vreunui astfel de act sau să acorde ajutorul unui infractor în timpul săvârșirii infracțiunii, care ar putea realiza elementele constitutive ale infracțiunilor invocate de către petent că ar fi fost săvârșite.

Atunci când persoană constată că soluția dată într-o cauză în care este parte nu corespunde celor solicitate sau probelor administrate, are posibilitatea legală de a solicita desființarea lor, folosind căile de atac prevăzute în actele normative în materie.

Față de aceste considerente, plângerea formulată de către petent este neîntemeiată și în baza dispozițiilor prev.de art.2781alin.8 lit.a Cod pr.penală, urmează a fi respinsă, iar în temeiul dispoz.art.192 Cod pr.penală, va fi obligat petentul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARAȘTE

Respinge ca fiind neîntemeiată, plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției nr.1323/II/2/2008 din 9 iulie 2008, dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, în dosar nr.330/P/2008 și prin care a fost respinsă plângerea formulată de petent împotriva ordonanței din 30 mai 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA în același dosar și prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții, și, pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prev.de art.246 Cod penal și favorizarea infractorului prev.de art.264 Cod penal, reclamate de către petent și s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, în vederea efectuării de cercetări față de agenții, și, sub aspectul infracțiunilor prev.de art.246 și 264 Cod penal.

Obligă petentul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică de la 2 octombrie 2008.

- -

Grefier,

- -

PS/17.10.2008

Președinte:Mihai Marin
Judecători:Mihai Marin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 156/2008. Curtea de Apel Craiova