Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 156/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
SENTINȚA PENALĂ NR.156
Ședința publică de la 21 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată, potrivit art. 2781Cod procedură penală, de petentul G, domiciliat în B, Cartier Episcopiei, -. 4,. 18, județul B împotriva Ordonanței nr.579/P/2008 din 14 iulie 2009 și a Rezoluției nr. 1009/II/2/2009 din 19 august 2009 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI în dosarul nr. 579/P/2008.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 16 octombrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului, a amânat pronunțarea soluției la data de 21 octombrie 2009, când a luat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra acțiunii penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată sub nr- petentul-învinuit G (fiul lui și, născut la 28 octombrie 1947), avocat în cadrul Baroului B, domiciliat în municipiul B, Cartierul Episcopiei, -.18, județul Bas olicitat desființarea Ordonanței nr.579/P/2008 din 14 iulie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI precum și a Rezoluției nr.1009/II/2/2009 din 19 august 2009 emisă de procurorul general al unității de parchet, prin care, în baza art.249 rap. la art.11 pct.1 lit.b) și art.10 lit.1) cod proc. penală comb. cu art.181și art.91 cod penal, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art.291 cod penal și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ constând în 800 lei amendă.
S-a susținut că prin mijloacele de probă administrate organele de urmărire penală nu au reușit să facă dovada existenței infracțiunii de uz de fals, reținută în sarcina sa iar actele materiale stabilite nu întrunesc conținutul legal cerut de prevederile art.291 cod penal, lipsind atât latura obiectivă, cât și aceea subiectivă, deoarece:
- înscrisurile incriminate, respectiv cererea de exploatare de masă lemnoasă pentru construcții și autorizarea acesteia nu au fost declarate false niciodată, ceea ce impune concluzia rațională că sunt reale și au produs consecințe juridice în perioada 1948 - 1949, deci este imposibilă rediscutarea situației lor;
- prin documentele depuse s-a făcut dovada neechivocă asupra existenței unor suprafețe de pădure de o întindere deosebită în patrimoniul ascendenților materni și deci a posibilității înzestrării mamei sale cu un teren silvic în suprafață de 50 ha;
- până în prezent potrivit legislației fondului funciar adoptată după anul 1990, atât acestuia cât și altor moștenitori li s-a reconstituit dreptul de proprietate derivând din moștenirea lăsată de autorii lor și, multe suprafețe de pădure aparținând domeniului P -, unde este situată pădurea în litigiu;
- prezenta cauză penală este consecința denunțului formulat de numitul, fost primar al comunei G și împotriva căruia în prezent a depus plângere pentru denunțare calomnioasă;
- același tratament juridic trebuie dat și făcut tuturor probelor pretins efectuate în cauză, deoarece a făcut dovada imposibilității prezentării în original a foii de zestre și procesului verbal de excludere din partid, consecință a avarierii imobilului părinților săi cu ocazia inundațiilor din anul 1975.
S-a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluțiilor atacate și reținerea cauzei spre rejudecare conform art.2781pct.8 lit.c) cod proc. penală, urmând ca prin reaprecierea probelor existente la dosar să se constate inexistența infracțiunii de uz de fals sau a laturii obiective ce întregește conținutul legale prev. de art.291 cod penal.
Pentru soluționarea plângerii întemeiate pe dispozițiile art.2781cod proc. penală s-a dispus atașarea dosarului penal nr.579/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Verificând actele procedurale adoptate de unitatea de parchet în raport de motivele de reformare invocate, legislația și jurisprudența în materie rezultă că faptele, împrejurările săvârșirii acestora și vinovăția petentului-învinuit G s-au stabilit corect iar scoaterea de sub urmărire penală pentru două infracțiuni de uz de fals incriminate în dispozițiile art.291 cod penal și aplicarea unei sancțiuni de 800 lei amendă administrativă, este legală.
La data de 14 iulie 2008 prin procesul verbal înregistrat sub nr.4935/2008 Poliția Judiciară din cadrul B - Serviciul de investigare a fraudelor s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că avocatul G se face vinovat pentru comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, prev. și ped. de art.215 alin.1, art.288 și art.291 cod penal.
În fapt, s-a reținut că la data de 25 august 2005 acesta a solicitat Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar G, județul B, retrocedarea a 52 ha pădure în valoare de circa 416.000 lei, situație în care pentru a proba dreptul de proprietate a folosit o autorizație de exploatare datată 1949 și falsificată prin înscrierea cifrei "5" înaintea cifrei "2" la rubrica ce indica suprafața.
Pe baza actelor premergătoare efectuate în limitele art.224 și art.228 cod proc. penală, prin rezoluția nr.579/P/2008 din 5 mai 2009 procurorul investit a dispus începerea urmăririi penale în cauză, constatându-se existența unor indicii temeinice ce susțin presupunerea că în condițiile arătate petentul a săvârșit două infracțiuni de fals prev. de art.291 cod penal.
Continuându-se cercetările s-a procedat la ascultarea acestuia în calitate de învinuit, precum și la verificarea apărărilor formulate prin audierea martorei, examinarea Registrului de evidență a lucrărilor, cererilor și petițiilor adresate Nehoiu în anii 1991-1992, situației arhivei deținută de aceeași instituție în perioada 1949-1974 și a actelor procedurale întocmite în dosarul nr- al Judecătoriei
Față de probatoriul administrat, prin Ordonanța nr.579/P/2008 din 14 iulie 2009 s-a apreciat că s-a făcut dovada certă că în lunile august 2005 și decembrie 2007, în două rânduri, avocatul Gac omis cu intenție acte materiale care întrunesc toate elementele ce alcătuiesc conținutul legal cerut de prev. art. 291 cod penal pentru existența infracțiunilor de uz de fals cercetate.
Astfel, s-a considerat că cele două înscrisuri sunt oficiale în sensul art.150 alin.2 cod penal, fiind completate pe formulare tipizate, semnate și ștampilate de șeful de ocol.
În al doilea rând, modificările aduse prin alterare (înscrierea cifrei "5" în fața cifrei "2", pe fiecare dintre acte, la rubrica ce indică suprafața pădurii) sunt de netăgăduit, fiind observabile cu ochiul liber deoarece s-au executat cu un instrument scriptural diferit (grosimea diferită a caracterelor) și prin încercarea de imitare a scrisului original; mai mult, cererea de autorizare fiind tipizată prevedea o cerință esențială pentru a fi aprobată, și anume ca petiționarul să nu aibă în proprietate mai mult de 10 ha pădure.
Pe de altă parte, s-a arătat că înscrisurile respective erau evident apte să producă unele consecințe juridice din moment de instanțele au motivat temeinicia sau netemeinicia acțiunilor promovate de învinuit și pe baza acestora, fiind folosite în acest scop.
În sfârșit, s-a stabilit că acesta a acționat având reprezentarea că înscrisuri folosite sunt falsificate, împrejurare de fapt recunoscută, cu motivația că modificările conținute ar corespunde întinderii proprietății moștenite de la autorii săi predecedați.
S-a argumentat că atâta timp cât originalul celor două documente nu s-a regăsit nici măcar în depozitele Arhivelor Naționale iar alterarea conținutului s-a realizat în afara oricărei proceduri legale, atari aprecieri nu pot conduce la înlăturarea caracterului penal al faptei pentru lipsă de vinovăție (eroare de fapt).
Cât privește falsificarea efectivă a acestora, chiar dacă autorii nu se cunosc, prin datele obținute s-a confirmat faptul că acțiunea de contrafacere s-a realizat mai înaintea anului 2000, astfel că sub acest aspect a intervenit prescripția răspunderii penale.
Observând conținutul concret de folosire a actelor falsificate (poziția psihică a învinuitului și lipsa unor consecințe importante), procurorul a apreciat că valorile sociale ocrotite prin art.291 cod penal au fost atinse într-o măsură mai puțin semnificativă, situație în care chiar în ansamblul lor faptelor reținute în sarcina petentului G le lipsește gradul de pericol social caracteristic unor infracțiuni.
Ca urmare, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală conform art.11 pct.1 lit.b) și art.10 lit.1) cod proc. penală, aplicându-se sancțiunea administrativă a amenzii în temeiul art.181comb. cu art.91 cod penal.
În condițiile expuse, prin aceeași ordonanță s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul G pentru tentativă la infracțiunea de înșelăciune, stabilindu-se că nu sunt întrunite elementele constitutive prev. de art.20 rap. la art.215 alin.1 cod penal.
De asemenea, în baza art.10 lit.g) cod proc. penală s-a dispus și neînceperea urmăririi penale față de în legătură cu săvârșirea infracțiunii prev. de art.288 cod penal, constatându-se că a intervenit prescripția răspunderii penale.
Potrivit art.192 alin.1 pct.1 lit.d) și alin.5 cod proc. penală, învinuitul Gaf ost obligat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Ordonanța adoptată s-a menținut de Procurorul General al unității de parchet, care prin Rezoluția nr.1009/II/2/2009 din 19 august 2009 respins plângerea introdusă de învinuitul G, ca neîntemeiată.
Actele procedurale emise de cei doi procurori pentru rezolvarea sesizării din oficiu, obiect al dosarului penal nr.579/P/2008 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, sunt legale și temeinice iar soluția adoptată satisface exigențele legislației și jurisprudenței constante, aplicabile în materia infracțiunilor de fals și uz de fals.
Este de principiu că uzul de fals incriminat în art.291 cod penal face parte din categoria infracțiunilor de pericol și instantanee, situație în care acțiunea constitutivă specifică laturii obiective ce întregește conținutul legal se realizează prin simpla introducere a înscrisurilor oficiale contrafăcute în circuitul civil.
Ca urmare, indiferent că persoana fizică sau juridică căreia i-au fost depuse ori față de care s-au invocat, le-a examinat, s-a pronunțat asupra valabilității lor ori le-a dat eficiență juridică în raport cu conținutul lor aparent, infracțiunea se consumă pe data scoaterii din starea ocultă și prezentării, moment în care s-a creat starea de pericol pentru relațiile sociale bazate pe încrederea acordată înscrisurilor oficiale și deci, independent de realizarea consecinței juridice în vederea cărora s-au folosit.
Pe de altă parte, sub raport subiectiv, intenția calificată este determinată prin dovedirea faptului că autorul a voit să folosească înscrisul falsificat și a acționat având reprezentarea că mențiunile originale au fost modificate iar prin săvârșirea faptei a urmărit producerea unei consecințe juridice, în interesul său ori al altei persoane.
Sub acest ultim aspect, atât doctrina cât și jurisprudența internă au acceptat constant că răspunderea penală conf. art.291 cod penal este atrasă și în situația în care din motive obiective (distrugere parțială, pierderea originalului în situații de forță majoră sau caz fortuit) și în condițiile subiective arătate, făptuitorul prezintă autorităților judiciare documente oficiale contrafăcute ori copii ale acestora care prin elementele conținute pot fi acceptate ca început de probă scrisă la soluționarea litigiilor civile.
În speță, urmare promulgării Legii nr.247/2005, prin cererea înregistrată sub nr.89/25.08.2005 învinuitul G și rudele sale și s-au adresat Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar, solicitând reconstituirea dreptului de proprietate asupra mai multor terenuri amplasate pe raza localității G județul B, între care și suprafețele de 33 ha pădure și respectiv 52 ha pădure.
Cu această ocazie s-a menționat că cele două terenuri silvice sunt situate în punctele P și iar anterior au fost deținute, primul de bunicul matern iar secundul de .
Pentru ultimul teren s-a făcut și precizarea că titularul a fost luat în evidență de Ocolul Silvic Nehoiu la data de 14 februarie 1949.
Deși din motivarea cererii rezultă că dovedirea situației de fapt se va face printr-o serie de înscrisuri emise de autorități în perioada 1870-1893 și anii 1923, 1945, documentația depusă a cuprins și o copie xerox a unei cereri adresate de numitul șefului Ocolului Silvic Nehoiu, înregistrată sub nr.57/11 ianuarie 1949, având ca obiect eliberarea unei autorizații de tăiere din pădurea numită, în suprafață de 52 ha.
Prin procesul verbal încheiat la 16.02.2007 organul jurisdicțional a respins capătul de cerere privind acest teren forestier, cu motivația că respectiva copie nu face dovada dreptului de proprietate.
Hotărârea nr.366 din 16 octombrie 2007 emisă de Comisia Județeană B prin care s-a confirmat soluția adoptată de Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar G, a fost anulată prin sentința civilă nr.419 din 3 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria P, admițându-se plângerea promovată de petentul G și comoștenitorii și.
Totodată, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate și în ce privește suprafața de 52 ha pădure situată în punctul, reținându-se că aceasta a aparținut ascendenților și.
Din considerentele hotărârii rezultă că situația de fapt s-a stabilit pe baza declarațiilor unor martori, probe admise conform art.6 alin.13din Legea nr.247/2005, față de prezentarea de către petenții-reclamanți a unor înscrisuri ce întrunesc condițiile de început de probă scrisă, între care și autorizația de exploatare nr.39/1948-1949 eliberată de Ocolul Silvic Nehoiu.
Instanța civilă a apreciat că prin aceste mijloace de probă s-a făcut dovada faptului că suprafața de 52 ha pădure s-a aflat în patrimoniul părinților, ca dotă primită de ascendenta de la tatăl și bunicul său și, actul dotal fiind distrus urmare inundațiilor din anul 1975.
Sentința primei instanței a fost modificată în tot prin decizia civilă nr.801 din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Buzău -Secția civilă, care admițând recursurile declarate de Comisia Locală de fond funciar G și Comisia Județeană B pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, pe fond, a respins plângerea introdusă de învinuitul G și comoștenitorii și.
Instanța de control judiciar a stabilit că actele prezentate de reclamanți atât prin vechimea lor cât și lipsa de precizie cu privire la suprafața de 52 ha pădure revendicată, pretins a fi deținută de autorii acestora, nu sunt concludente și pertinente în sensul dispozițiilor Legilor nr.247/2005.
Astfel, autorizația de exploatare depusă în cauză nu constituie o probă edificatoare neputând fi coroborată cu declarațiile martorilor audiați de judecătorie și care nu au făcut dovada continuității dreptului de proprietate, ultimii neîndeplinind nici condiția calificată cerută de art.6 alin.13, respectiv nu sunt proprietarii vecini sau moștenitorii lor pe toate laturile terenului pe care s-a cerut reconstituirea.
Prin declarația dată în fața procurorului la 18 mai 2009, petentul-învinuit Gar ecunoscut faptul că imediat după promulgarea Legii nr.247/2005, personal s-a ocupat pentru derularea procedurilor menționate, în contextul decesului ambilor părinți și respingerii cererilor pentru retrocedarea integrală a suprafețelor de teren de care ar fi fost deposedați abuziv în perioada 1949-1990.
A precizat de asemenea, că este autorul unei monografii privind zona, context în care timp de circa 40 ani a reușit să strângă o serie de documente de la autorități și oameni simpli, una din surse fiind chiar inginerul, fostul șef al Ocolului Silvic Nehoiu.
În considerarea profesiei exercitate el a depus și diligențe pentru strângerea documentelor provenind de la Arhivele Statului, inclusiv hrisoave și hotărnicii moșnenești privind muntele P -, unde s-ar afla amplasată suprafața de 52 ha pădure deținută de ascendenții materni și și preluată ca dotă prin foaie de zestre de mama sa.
Totodată, acesta a recunoscut că de la bun început a observat modificările prezentate de cele două înscrisuri depuse succesiv în fața organelor cu atribuții jurisdicționale și instanței de judecată, respectiv că redactarea olografă nu era identică, fiind inscripționată cifra "5" în fața cifrei "2", la rubrica ce indica suprafața pădurii, grosimea diferită a caracterelor executate cu alt instrument scriptural, evidențiindu-se la simpla percepere vizuală.
Atari explicații justifică concluzia procurorului că în perioada august 2005- octombrie 2008, cu bună știință, petentul-învinuit Gaf olosit cererea adresată Ocolului Silvic Nehoiu înregistrată sub nr.57/11 ianuarie 1949 și autorizația de exploatare masă lemnoasă nr.39/1948-1949 emisă de aceeași persoană juridică, având reprezentarea alterării unor mențiuni esențiale privind suprafața pădurii situate în punctul de pe raza comunei G, județul B și urmărind retrocedarea în proprietatea sa și a comoștenitorilor și.
Înscrisurile oficiale contrafăcute și depuse personal în dosarele constituite pe rolul comisiilor pentru aplicarea legilor fondului funciar și respectiv instanțelor judecătorești investite cu soluționarea acțiunii civile promovate, au fost supuse examenului legislativ, reținându-se drept concludente pentru admiterea plângerii la primul grad de jurisdicție și înlăturate ca nepertinente în celelalte cazuri.
Dovedindu-se așadar că la data folosirii acestora de învinuitul-petent G în fața autorităților judiciare s-a creat starea de pericol pentru credibilitatea acordate înscrisurilor oficiale la rezolvarea proceselor civile, față de textele de lege menționate și considerațiile făcute pe marginea acestora, rezultă că realizându-se integral latura obiectivă s-a consumat și infracțiunea de uz de fals sancționată prin dispozițiile art.291 cod penal.
Prin urmare, chiar dacă în final scopul urmărit prin depunerea înscrisurilor oficiale nu s-a realizat, acțiunile sale nu au rămas în faza de tentativă nepedepsibilă și deci nu poate fi exonerat de orice răspundere penală.
Separat de aceasta, curtea observă că în mod corect s-a înlăturat și apărarea vizând eroarea de fapt sub care ar fi acționat în contextul multiplelor proprietăți pretins a fi deținute de ascendenții materni de gradul I și II.
Simpla examinare a înscrisurilor prezentate, ca și titluri de proprietate eliberate de autorități în perioada 1923-1947 și respectiv 1870-1893, unită cu mențiunile din cuprinsul formularelor tipizate falsificate și modalitatea grosieră evidentă de contrafacere formează convingerea că învinuitul-petent a avut posibilitatea reală de apreciere a legitimității revendicării suprafețelor forestiere în litigiu, a deținătorilor de drept și amplasării lor.
Atitudinea psiho-volitivă invocată nu poate fi acceptată ca și credibilă în cazul unei persoane cu preocupări etno-geografice recunoscute de peste 40 ani, pregătire juridică și experiență în profesia de avocat, ultima calitate suficient de compatibilă să examineze conținutul unui înscris oficial și să aprecieze eventualele consecințe juridice.
De altfel, la o examinare superficială a documentației obținute prin demersurile proprii efectuate, inclusiv în arhiva Ocolului Silvic Nehoiu și Arhivele Statului se poate trage concluzia că autorul matern a deținut în proprietate cel mult 30 ha pădure iar părinții învinuitului au fost înregistrați în evidențele Direcției Județene B din anii 1947-1949 numai cu suprafața de 2 ha, teren silvic de același gen.
Pe de altă parte, din coroborarea declarației martorei, secretar al Ocolului Silvic Ocolului din anul 1979 și procesul verbal încheiat la 27 aprilie 1978 de persoana juridică rezultă cu certitudine că această instituție nu a avut în posesie documentele litigioase și practic nici nu avea cum să elibereze atari înscrisuri petentului-învinuit G, el nefiind luat în vreunul din registrele de evidență a petițiilor și cererilor adresate anterior anului 2000.
Învinuitul este și inconstant în explicațiile date, adaptându-și apărarea raportat la stadiul cercetărilor efectuate în cauză, inițial susținând că documentele ar fi fost obținute de la martora respectivă, ca după audierea acesteia să invoce predarea directă de către șeful ocolului silvic, decedat în prezent, precum și dispariția foii de zestre în contextul inundațiilor din anul 1975, împrejurări de fapt necompletate prin alte mijloace de probă.
Faptul că cercetările în cauză ar fi fost declanșate prin sesizarea poliției judiciare de către fostul primar al comunei G ori prezentarea unor documente ce confirmă arendarea muntelui Podul Calului în anul 1945 de mai mulți proprietari între care și două persoane purtând numele de, nu justifică folosirea celor două înscrisuri oficiale, având reprezentarea că sunt falsificate.
Separat de aceasta, mai este de observat că atâta timp cât infracțiunea de uz de fals s-a consumat la momentul depunerii acestora în fața celor două autorități investite cu atribuții jurisdicționale, existența conținutului legal al faptelor stabilite în sarcina învinuitului G nu este condiționată de tragerea la răspundere penală a autorilor neidentificați ce au executat contrafacerea documentelor litigioase.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, organele de urmărire penală au stabilit acțiunile de falsificare au fost comise anterior anului 2000 iar conform art.124 rap. la art.122 alin.1 lit.d) cod penal acțiunea penală nu mai poate fi pusă în mișcare, intervenind prescripția specială a răspunderii penale.
În fine, învinuitul nu poate fi exonerat de răspundere penală nici pe considerentul că în cursul urmăririi penale nu s-a reușit obținerea înscrisurilor originale iar până la terminarea urmăririi penale acestea nu au fost declarate false.
Sub acest aspect, se observă faptul că el a recunoscut inexistența acestora la momentul declanșării procedurilor jurisdicționale pentru retrocedarea suprafețelor de pădure revendicate iar constatarea falsului poate forma obiectul sesizării separate a instanței civile, de procuror sau de persoanele interesate, tocmai consecință a rămânerii definitive a rezoluțiilor atacate.
Concluzionând, actele procedurale adoptate de cei doi procurori sunt temeinice și pronunțate cu respectarea întocmai a legislației și jurisprudenței aplicabile în cazul constatării și stabilirii infracțiunilor de fals în înscrisuri și uz de fals, prin folosirea documentației contrafăcute în cazul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor silvice și în contextul invocării unor pretinse cazuri de forță majoră pentru conservarea titlurilor de proprietate.
Nefinalizarea procedurii promovate conform Legii nr.247/2005 prin retrocedarea cu titlu de autoritate de lucru judecat a suprafeței de 52 ha teren amplasată pe raza comunei G, județul B și deci neproducerea unor consecințe materiale prejudiciabile interesului public, s-au evaluat corect de procuror atunci când s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului, apreciindu-se că în concret faptele nu realizează gradul de pericolul social prev. de art.17 cod penal și dispunându-se înlocuirea răspunderii penale conform art.181cod penal comb. cu art.10 lit.1) cod proc. penală.
Față de considerentele pe larg expuse în precedente, plângerea formulată de învinuitul G se apreciază ca nefondată și va fi respinsă în temeiul disp. art.2781alin.8 lit.a) cod proc. penală, menținându-se soluția adoptată prin actele procedurale atacate.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza disp. art.2781alin.8 lit.a) cod proc. penală, respinge plângerea formulată de petentul-învinuit G, domiciliat în B, Cartier Episcopiei, -. 4,. 18, județul B, ca nefondată.
Menține Ordonanța nr.579/P/2008 din 14 iulie 2009 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, confirmată prin Rezoluția nr.1009/II/2/2009 din 19 august 2009 a Procurorului General din cadrul aceleiași unități de parchet, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G, avocat în cadrul Baroului B, pentru săvârșirea a două infracțiuni de uz de fals prev. de art.291 cod penal și s-a aplicat sancțiunea cu caracter administrativ de 800 lei amendă.
Obligă petentul-învinuit la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 octombrie 2009.
Președinte,
Grefier,
Red./Tehnored.
2 ex./11 noiembrie 2009
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu
