Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 175/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

( 853/2009)

SENTINȚA PENALĂ NR.175F

Ședința publică de la 22 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu

GREFIER - - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea cauzei penale de față, având ca obiect plângerea formulată de către petentul, împotriva rezoluțiilor adoptate la data de 26.02.2009 în dosarul nr. 300/P/2009 și la data de 31.03.2009 în dosarul nr. 367/II/2/2009.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsind intimații și

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Petentul precizează că, inițial a formulat plângere împotriva rezoluției din 26.02.2009, adoptată în dosarul 300/P/2009 de către procurorul de caz și a rezoluției adoptată de către Procurorul General al Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI din data de 31.03.2009, întrucât s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii și

Ulterior, după ce s-a comunicat soluția a aflat că s-a disjuns cauza și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel, formându-se un alt dosar față de ceilalți făptuitori respectiv dosarul nr. 606/P/2009.

În aceste condiții,a formulat plângere de tergiversare a cauzei împotriva rezoluției din 26.02.2009 și împotriva soluției și a primit răspuns în sensul că i s-a respins plângerea ca neîntemeiată.

Solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru atașarea dosarului de urmărire penală nr. 606/P/2009.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii, ca neîntemeiată, având în vedere că obiectul plângerii îl constituie o plângere împotriva rezoluției procurorului. În această situație petentul are posibilitatea să facă o nouă plângere în fața instanței de judecată după soluționarea prezentei, în conformitate cu dispozițiile art. 278/1 Cod procedură penală.

Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de către petent, considerând că nu are legătură cu prezenta cauză și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul, având cuvântul, solicită admiterea plângerii, casarea rezoluției atacate și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru continuarea cercetărilor și conexarea prezentei cauze la dosarul de urmărire penală nr. 606/P/2009.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea acestei cereri, având în vedere că acest dosar se află în curs de soluționare iar celălalt dosar a fost finalizat.

Curtea, deliberând, respinge cererea formulată de către petent, întrucât dosarele la care s-a făcut referire, se află în stadii diferite.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită în temeiul art. 278/1 alin.8 lit.a Cod procedură penală respingerea plângerii ca nefondată și menținerea rezoluției Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI ca legală și temeinică.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că nu este vorba de o faptă prevăzută de legea penală și în mod corect s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzută de art. 246 Cod penal de către avocații și

Astfel, învinuiții fiind avocați nu au calitate de funcționari publici și nu pot fi asimilați acestora, având în vedere prevederile Legii 51/1995 privind exercitarea profesiei de avocat.

Solicită obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Petentul, având cuvântul, arată că nu mai are nimic de adăugat.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin rezoluția nr.300/P/2009 din data de 26.02.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, în baza art.228 alin.4 rap. la art.10 lit din Codul d procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de și G, ambii avocați în cadrul Baroului T, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.246 Cod penal.

Pentru a se adopta această soluție, procurorul a reținut următoarele:

La data de 22.08.2002, numitul a depus la organele judiciare o plângere penală împotriva administratorului SC " TURISM" SRL, numitul, administratorului SC "" SRL, numitul și a avocaților și G, din cadrul Baroului T, referitor la conduita acestora în cursul a două procese civile aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1

Din plângere a reieșit faptul că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unui imobil situat în B- în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în data de 10.04.2006 cu numitul care, la rândul său, devenise proprietar asupra imobilului ca urmare a adjudecării la licitația publică organizată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală T din 19.09.2005 privind executarea silită asupra bunului aparținând SC "" SRL.

Prin decizia 355R din 10.11.2006 pronunțată de către Tribunalul Timiș, a fost admisă contestația la executare formulată de către reprezentanții SC " TURISM" SRL - participant la rândul său la licitația publică organizată cu ocazia înstrăinării imobilului în discuție - și s-a dispus anularea procesului-verbal de licitație din data de 19.09.2005 și reluarea licitației publice.

Ulterior, reprezentanții SC " TURISM" SRL și SC "" SRL au introdus acțiuni la instanțele judecătorești pentru întoarcerea executării și implicit anularea actelor privind transferul proprietății asupra imobilului în discuție către reclamant.

De asemenea, s-au introdus acțiuni pe cale de ordonanță președințială la instanțele civile în vederea opririi lucrărilor de desființare a imobilului începute de către reclamant de către SC " TURISM" SRL, reprezentată de avocat și de către SC "" SRL, reprezentată de avocat

Prin rezoluția nr. 2475/P/2008 din 24.10.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureștis -a dispus neînceperea urmăririi penale față de reprezentanții SC " TURISM" SRL și SC "" SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254-257 Cod penal coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, reținându-se că faptele pretins infracționale ale reprezentanților celor două societăți comerciale reprezintă în fapt o expresie a exercitării drepturilor constituționale de liber acces la justiție.

Împotriva soluției sus-menționate numitul a formulat plângere. Prin rezoluția nr. 3245/II-2/2008 din 11.02.2009 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul București în baza art. 275-278.C.P.P. s-a dispus respingerea plângerii formulate de numitul împotriva soluției de neînceperea urmăririi penale dispuse prin rezoluția nr. 2475/P/2008 din 24.10.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București și menținerea acestei soluții.

Prin aceeași rezoluție, în baza art. 64 al. 3 din Legea nr. 304/2008, art. 38 rap. la art. 34 lit. d C.P.P. art. 45 al. 1 rap. la art. 42 al. 1.C.P.P. s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI sub aspectul infracțiunii prev. de art. 246 Cp. de către avocat și G, dosarul fiind înregistrat la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI sub numărul de mai sus.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI sub nr. 300/P/2009.

Din examinarea actele premergătoare efectuate în cauză, procurorul a constatat că sunt aplicabile disp. art. 10 lit. b Cp.p., deoarece faptele imputate celor doi avocați nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, conform art. 246 rap. la art. 258 Cod penal, constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor fapta funcționarului public sau a oricărui alt funcționar care, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, această profesie e liberă și independentă, cu organizarea și funcționarea autonomă, astfel încât avocatul nu poate fi subiect activ al infracțiunii prev. de art. 246 Cod penal.

Astfel, din examinarea premisei instituită prin legea specială de organizare a profesiei de avocat rezultă fără dubiu că aceasta nu e sinonimă ori măcar asimilabilă calității de "funcționar public", în sensul disp. art. 147 al. 1 Cod penal (așadar, avocatul nu poate fi desemnat ca o persoană ce exercită o însărcinare de orice natură, în serviciul unei unități dintre cele de la care se referă art. 145 Cp. și anume, în enumerarea limitativă a normei de trimitere, autoritățile publice, instituțiile publice sau alte persoane juridice de interes public).

Concomitent, aceeași profesie nu e asimilabilă nici calității de "funcționar" în sensul dispozițiilor art. 147 al. 2 Cod penal (așadar, avocatul nu poate fi caracterizat ca un salariat ce exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în alin. 1 al aceluiași text).

De menționat că avocatul are un statut juridic și profesional propriu autonom, de liber profesionist, cu drepturi și obligații prevăzute de lege și normele de deontologie profesională. Aceste drepturi și obligații au menirea de a asigura o apărare obiectivă și liberă a justițiabililor, într-un cadru legal, dar fără vreo subordonare față de o autoritate publică.

Împotriva rezoluției din 26.02.2009 emisă în dosarul nr.300/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, petentul a formulat, în baza art. 278 Cod procedură penală, plângere adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

În motivarea plângerii, deosebit de reiterarea și dezvoltarea unor susțineri conținute în plângerea inițială, s-a arătat că, în mod eronat a fost avută în vedere infracțiunea prev. de art.246 din Codul penal, întrucât, plângerea ar fi avut ca obiect și alte fapte, cum ar fi infracțiunile prev. de art.289 din Codul penal, 290 din Codul penal și 292 din Codul penal.

Prin rezoluția nr.367/II-2/2009 din 31.03.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIs -a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petent împotriva soluției adoptată în dosarul nr.300/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Totodată, s-a dispus formarea unui nou dosar penal, având ca obiect noile infracțiuni reclamate de către petiționar, respectiv infracțiunile prev. de art.289 din Codul penal, 290 din Codul penal și 292 din Codul penal, pretins a fi comise de către și

Împotriva acestor soluții, în termen legal, a formulat plângere, întemeiată pe dispozițiile art. 2781Cod procedură penală, petentul, prin mandatar, cauza fiind înregistrată pe rolul Secției a II-a penală și pentru cauze cu Minori și de Familie la data de 10.04.2009 sub nr- (853/2009).

În motivarea plângerii, petentul, prin mandatar G, a reiterat susținerile formulate anterior, atât prin plângerea inițială cât și prin plângerea împotriva soluției adresate procurorului general a Parchetului Curții de Apel.

Astfel, a solicitat în continuare, cercetarea făptuitorilor și cu privire la comiterea infracțiunilor prev. de art. 289 din Codul penal, 290 din Codul penal și 292 din Codul penal.

Cu prilejul dezbaterilor din recurs, petiționarul, prin mandatar G, a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției din 26.02.2009 și reunirea cu noul dosar format, având ca obiect cercetarea acelorași făptuitori pentru infracțiunilor prev. de art. 289 din Codul penal, 290 din Codul penal și 292 din Codul penal.

Examinând soluția criticată sub aspectul temeiniciei, prin prisma susținerilor petentului și în raport cu conținutul actelor premergătoare existente în dosarul de urmărire penală, Curtea constată următoarele:

În raport cu prevederile art. 147. pen. care definesc noțiunile de funcționar public și funcționar în sensul legii penale, precum și în raport cu prevederile art. 1 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, potrivit cărora această profesie este liberă și independentă, cu organizare și funcționare autonomă, avocatul nu are nici calitatea de funcționar public și nici calitatea de funcționar și, în consecință, nu poate fi subiect activ al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.

Prin urmare, soluția de neînceperea urmăririi penale dispusă față de și G, ambii avocați în cadrul Baroului T, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.246 Cod penal este temeinică și legală.

În ceea ce privește cererea de conexare a prezentei cauze cu cea aflată în prezent pe rolul parchetului, Curtea s-a pronunțat prin respingerea acesteia, apreciind că cel două cauze se află în stadii diferite de soluționare.

Totodată, Curtea apreciază că solicitarea petentului, prin mandatar G, de a se desființa rezoluția atacată, doar în interesul revenirii la un stadiu procesual care să permită reunirea prezentei cauze cu cea aflată pe rolul parchetului, în condițiile în care nu a fost identificat vreun motiv de netemeinicie a soluției, apare ca fiind neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază criticile formulate de petiționar, prin mandatar G, ca neîntemeiate urmând a dispune respingerea recursului, menținerea rezoluției și în raport cu această soluție, obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, prin mandatar G, împotriva rezoluției din 26.02.2009 emisă în dosarul nr.300/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției nr.367/II-2/2009 din 31.03.2009 a procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Menține rezoluția din 26.02.2009 emisă în dosarul nr.300/P/2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 iunie 2009.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red. /14.07.2009

Dact. 4 ex./8.07.2009

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 175/2009. Curtea de Apel Bucuresti