Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 21/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂ NIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 21
Ședința publică din data de 18 februarie 2010
PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran
Grefier - - -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Pe rol fiind soluționarea plângerii penale formulată în baza art. 278/1 Cod procedură penală de petenta, domiciliată în V de M,-, -.2,. B,. 2,. 17, județul P, împotriva rezoluțiilor nr. 646/P/2009 din 04.11.2009 și nr. 1379/II/2/2009 din 10.12.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, privind pe intimata - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta și intimata.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că petenta a depus la dosar un set de înscrisuri, respectiv: concluzii scrise, adresele nr. 5843/2009 și nr. 11917/6117/VIII/1/2009 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, adresa nr. 574/VIII/1/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, adresa nr. 379/VIII/1/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, copie pagină și copie "Declarație de solidaritate".
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea fondului.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea fondului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea plângerii penale formulată de petenta ca nefondată și să se constate că rezoluțiilor nr. 646/P/2009 din 04.11.2009 și nr. 1379/II/2/2009 date de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI sunt temeinice și legale sub toate aspectele.
CURTEA,
Asupra plângerii penale da față;
Prin rezoluția nr. 646/P/2009 din 04.11.2009 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIs -a dispus neînceperea urmăriri penale împotriva numitei - magistrat procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 247 Cod penal.
Pentru a pronunța soluția respectivă procurorul a reținut că prin plângerea din 23.09.2009 adresată Parchetului de pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și trimisă spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, din localitatea V de M, a solicitat efectuarea de cercetări împotriva organelor de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu incriminată de art. 247 Cod penal, deoarece prin neefectuarea cu celeritate a cercetărilor urmare a unei plângeri penale ce privea săvârșirea de fapte de către inspectorul școlar G și secretarul de stat, i s-au vătămat interesele legale și i s-a îngrădit exercitarea dreptului la un proces echitabil și accesul la justiție.
Actele premergătoare efectuate în cauză au evidențiat că persoana vătămată a promovat mai multe plângeri penale în cursul anului 2009, ce fac obiectul unor dosare aflate în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, respectiv:
- dosarul nr. 869/P/2009 plângerea fiind îndreptată împotriva unui funcționar al Inspectoratului Școlar General al Județului P - G - și a secretarului de stat din cadrul Ministerului Educației, Cercetării și, întrucât în cuprinsul unor adrese emise de cele două instituții au inserat date necorespunzătoare adevărului, fapte prevăzute de art. 289 și art. 291 Cod penal;
- dosarul nr. 976/P/2009 în care plângerea îl vizează pe, cercetat pentru infracțiunilor de fals intelectual și uz de fals deoarece a semnat o adresă emisă de Instituția Prefectului județul P în care de asemenea menționate fapte necorespunzătoare adevărului;
- dosar nr. 1343/P/2009, plângerea persoanei vătămate vizând săvârșirea unor abuzuri de către prefectul județului P, ocazionat de efectuarea unui control ce privea activitatea sa în calitate de director al Școlii generale din comuna G, fapte prevăzute de art. 246 Cod penal;
Dosarele de mai sus au fost conexate, procurorul desemnat pentru supravegherea cercetărilor efectuate de organele Poliției orașului V de M fiind, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte.
Persoana vătămată a fost audiată în cauză de către procuror la 14.04.2009, organele poliției au emis la 27.05.2009, 01.06.2009, respectiv 05.08.2009 adrese către Inspectoratul Școlar Județean P, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 B, Ministerul Educației și Cercetării, Școala Generală G, în vederea obținerii unor relații necesare soluționării cauzei (în principal, s-au solicitat adresele incriminate ca fiind false în plângerile promovate de persoana vătămată), răspunsul fiind primit în luna iunie, respectiv în luna octombrie 2009, făcându-se demersuri în audierea făptuitorului G (în acest sens fiind întocmit procesul-verbal din 16.09.2009).
La dosar a fost depusă și o notă întocmită de procuror cuprinzând îndrumări date organelor poliției în vederea soluționării cauzei.
Cu privire la stadiul soluționării cauzei persoana vătămată a fost înștiințată de procuror, la solicitarea sa, pe parcursul instrumentării cauzei (în acest sens fiind adresa nr. 1752/P/2009 emisă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte la 22.10.2009).
Persoana vătămată nu a promovat plângere vizând tergiversarea cercetărilor ce se efectuează în cauză (în acest sens fiind adresa nr. 573/VIII/12009 din 29.10.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte ).
Față de cele de anterior prezentate, nu a rezultat confirmarea susținerilor persoanei vătămate formulate în sensul că i s-a îngrădit exercitarea dreptului la un proces echitabil și accesul la justiție de către magistratul procuror; s-a dat curs plângerilor sale ce fac în prezent obiectul cercetărilor într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, magistratul procuror exercitând o supraveghere efectivă a cercetărilor, durata procedurii fiind determinată în fiecare caz în parte de volumul lucrărilor efectuate și complexitatea cauzei.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petenta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în care practic nu aduce critici persoanei față de care face plângere - procuror, ci antamează chestiuni legate de fondul nemulțumirilor sale ce au condus la demararea cercetărilor penale - filele 48-50 dosar urmărire penală nr. 1379/II/22009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Prin rezoluția nr. 1379/II/2/2009 din data de 10.12.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIs -a respins plângerea formulată de împotriva soluției din dosarul nr. 646/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
S-a reținut că procurorul a procedat la audierea persoanei vătămate și că au fost solicitate de către organele de poliție relații la instituțiile ce puteau oferi relații necesare soluționării cauzei. În dosar, procurorul cât și organele de poliție au deprins demersuri în vedere finalizării cauzei, iar unele întârzieri produse nu pot fi considerate imputabile magistratului, ele datorându-se specificului procedurilor.
Persoana vătămată a fost încunoștințată cu privire la stadiul cercetărilor în cauză.
Nu s-a putut, în nici un caz, considera că existența intenției calificate, ca atitudine psihică necesară pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 247 Cod penal.
Și împotriva acestei soluții petenta a formulat plângere prin care a învederat că în opinia sa nu au fost administrate suficiente probe la dosar de către procuror în vederea aflării adevărului, în principal învederând că la dosarul de urmărire penală nu se regăsește proba pe care o consideră relevantă și anume Decizia nr. 298/03.04.2008 a Inspectoratului Școlar Județean P.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Fără a mai relua argumentele aduse de către organele de urmărire penală în sprijinul soluției de neîncepere a urmăririi penale față de persoana în ce privește infracțiunea prev. de art. 247 Cod penal - abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, urmează să constatăm că potrivit acestui text de lege este necesar ca subiectul activ al infracțiunii să îngrădească folosința sau exercițiul drepturilor unor persoane, ori să creeze pentru aceasta situație de inferioritate pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie, apartenența politică, convingeri, avere, origine socială, varstă, dizabilitate, boala cronică necontagioasă sau infectie /.
După cum reiese chiar din plângerea inițială - fila 2 dosar 646/P/2009 al Parcehtului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI,practic, ceea ce o nemulțumește pe este împrejurarea că,în opinia sa,desfășurarea cercetărilor nu se desfășoară cu suficientă rapiditate.
Ori, aprecierea respectivă, pe care de altfel petenta are dreptul să o înfățișeze, este una subiectivă, fiecare dosar penal având specificul său și necesitând o durată mai mare sau mai mică a instrumentării sale, în funcție de complexitatea acestuia.
După cum se poate constata, toate dosarele ce au fost ulterior conexate, nr. 4869/P/2009, nr. 976/P/2009 și nr. 1343/P/2009 se află calendaristice în același an cu dosarul în care chiar procurorul care se ocupa de acestea este cercetat el însuși, ceea ce denotă mai degrabă graba, iar nu celeritatea cu care petenta dorește să i se soluționeze plângerea.
În aceeași ordine de idei, după cum au reținut și organele de urmărire penală, nu există nici un fel de probă sau măcar un indiciu că procurorul de caz ar fi săvârșit infracțiunea prev. de art. 247 Cod penal sau orice altă infracțiune.
Acesta are libertatea de a administra orice probă pe careel o apreciază ca fiind relevantăpentru instrumentarea cauzei, iar în situația în care persoana vătămată este nemulțumită de soluția pronunțată - care în cauză deocamdată nici nu există - are posibilitatea să apeleze la disp. art. 278 Cod procedură penală și ale art. 278/1 Cod procedură penală.
Față de cele astfel reținute, Curtea, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, va respinge plângerea ca nefondată, menținându-se implicit rezoluțiile atacate.
Având în vedere și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta, domiciliată în V de M,-, -.2,. B,. 2,. 17, județul P, împotriva rezoluțiilor nr. 646/P/2009 din 04.11.2009 și nr. 1379/II/2/2009 din 10.12.2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, iar pentru petentă și intimata lipsă, de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 februarie 2010.
Președinte, Grefier,
- - - - -
2 ex./03.03.2010
Red. /Tehnored. ET
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Mihai Viorel TudoranJudecători:Mihai Viorel Tudoran