Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 24/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
SENTINȚA PENALĂ NR.24
Ședința publică din data de 18 februarie 2008
PREȘEDINTE: Ion Stelian
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit art. 278/1 Cod procedură penală, de petentul G, domiciliat în B, str. -,.92,.7, județul B, împotriva rezoluțiilor nr.226/P/2007 și nr.1639/II/2/2007 din 29 noiembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit petentul G și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul parchetului, pune concluzii de respingere a plângerii formulată de petent ca nefondată și menținerea rezoluțiilor atacate ca fiind legale și temeinice.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin rezoluția nr.226/P/2007 din 22 octombrie 2007 s-a dispus a nu se începe urmărirea penală față de executorul judecătoresc sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev.de art.246 Cod penal și art.53 alin.6 din Legea nr.188/2000, întrucât executarea silită a hotărârii nu a fost posibilă, nu din vina sau reaua credință a acestuia ci pentru că hotărârea instanței nu este pe deplin lămuritoare.
Împotriva acestei rezoluții, în termen legal a formulat plângere petiționarul în care a arătat că la dosarul cauzei ar fi depuse acte false - fără a le indica - care au stat la baza soluției adoptate de procuror, că semnăturile de pe contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1996, la notariat, ar fi false, criticând în același timp hotărârile instanțelor. Prin rezoluția nr.1639/II/2/2007 din 29 noiembrie 2007 plângerea formulată de petiționarul G împotriva rezoluției nr.226/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTIa fost respinsă ca neîntemeiată, cu motivarea că problemele arătate în plângere exced executării silite sau reia aspecte ce au făcut obiectul altor dosare penale în care soluțiile adoptate de procuror au rămas definitive.
Împotriva celor două rezoluții a formulat plângere în instanță petentul G, criticându-le ca fiind netemeinice și nelegale, reiterând motivele invocate în plângerile inițiale și adresate organului de urmărire penală, respectiv că au fost depuse la dosarul cauzei acte false, că semnăturile de pe contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1006 la notariat ar fi false, criticând în același timp hotărârile judecătorești pronunțate de-a lungul timpului.
Deși legal citat la două termene consecutive, petentul nu a înțeles să se prezinte în instanță și să dezvolte motivele invocate în plângerea formulată.
Curtea, examinând plângerea formulată în raport de rezoluțiile Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, dar și de motivele invocate constată că plângerea este nefondată motivat de faptul că executarea silită a hotărârii nu a fost posibilă nu din vina sau reaua credință a intimatului ci pentru că dispozitivul și considerentele titlului nu sunt pe deplin lămuritoare.
Celelalte motive invocate de petiționar referitoare la actele false depuse la dosar - fără însă a le indica - și care au stat la baza soluției adoptate de procuror, că semnăturile de pe contractul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1997 la notariat ar fi false dar și aspectele critice privind hotărârile judecătorești sunt probleme care într-adevăr, exced executării silite cerută a fi făcută de executorul judecătoresc.
Analiza actelor și lucrărilor dosarului conduc la concluzia că petiționarul reia aspecte ce au făcut obiectul altor dosare penale și în care soluțiile adoptate de procuror au rămas definitive.
Prin urmare, plângerea formulată de petiționarul G este nefondată și urmează a fi respinsă în temeiul art.278 alin.8 lit.a Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul OG domiciliat în B, str.- -, bloc 92, apart.7, județul B, împotriva rezoluțiilor nr.226/P/2007 și nr.1639/II/2/2007 din 29 noiembrie 2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, privind pe intimatul domiciliat în B, Str.-, bloc 37,.1, apart.5, județul
Obligă petentul la 60 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 18 februarie 2008.
Președinte Grefier
Red.IS
Tehnored.EV
2 ex./26.02.2008
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian