Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 3113/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Dosar nr-
SENTINȚA NR. 41
Ședința publică de la 06 Martie 2009
PREȘEDINTE: Elena Zainescu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate potrivit dispozițiilor art. 2781Cod proc. penală de petentul domiciliat în P, Intrarea - nr. 4, - 3,. 36, județul P împotriva rezoluțiilor nr.680/P/2008 din 10.12.2008 și nr. 1995/II/2/2008 din 23.12.2008 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr.680/P/2008.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul reprezentat de apărător ales, conform împuternicirii avocațiale emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 2009 din 25.02.2009, intimatul, reprezentat de apărător ales, conform împuternicirii avocațiale emisă în baza contractului de asistență juridică nr.8/2009 și intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință:
Avocat, apărător ales al petentului, precizează că înțelege să invoce în cauză excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Ploiești în soluționarea prezentei cauze, având în vedere dobândirea calității de deputat sau senator a intimatului.
În temeiul disp. art.40 alin.2 rap. la art.42 pct.1 și art.29 pct.1 lit.a cod proc. penală solicită declinarea competenței de soluționare a prezentei plângeri în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Depune la dosar note de ședință.
Curtea, având în vedere dispozițiile art.2781cod proc. penală și natura infracțiunii ce a făcut obiectul plângerii formulată de petent și cu privire la care s-au efectuat cercetări în dosarul nr.680/P/2008, pune în discuția părților competența de soluționare a cauzei.
Avocat, apărător ales al petentului, precizează că lasă la aprecierea instanței, însă așa cum a susținut mai sus, în opinia sa, Înalta Curte de Casație și Justiție este competentă a se pronunța în cauză.
Avocat, apărător ales al intimatul, solicită a se constata că instanța competentă a soluționa cauza este Curtea de Apel Ploiești și nu instanța supremă, având în vedere faptul că dobândirea calității de senator/deputat de către intimat a intervenit după săvârșirea așa zisei infracțiuni.
Într-adevăr, raportat la fapta pretins comisă, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Ploiești, însă urmează a se constata că aceasta este o instanță inferioară în grad.
Mai mult, solicită a se observa că în cauză nu se cunoaște exact dacă intimatul are calitate procesuală sau nu, în condițiile în care plângerea formulată de petent este îndreptată numai împotriva intimatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că competența de soluționare a plângerii după materie aparține numai Judecătoriei Ploiești, în fața acestei instanțe urmând a se face eventualele discuții cu privire la competența de soluționare după calitatea persoanei.
Raportat la dispozițiile art.2781cod proc. penală precizează că competența de soluționare a plângerii formulată în temeiul acestui text de lege aparține instanței căreia i-ar reveni dreptul că judece infracțiunea pretins săvârșită în cuprinsul plângerii și cu privire la care s-au efectuat cercetări de către parchet.
Având cuvântul în replică, avocat, apărător ales al intimatul, precizează că se opune trimiterii cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Ploiești, având în vedere că deja intimatul este membru al Senatului României.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Petentul, domiciliat în P, str.-.- nr.4, -.36, jud.P, a formulat plângere în temeiul art.2781cod proc. penală împotriva rezoluțiilor nr.680/P/2007 din 10.12.2008 și nr.1995/II/2/2008 din 23.12.2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale a intimaților și, sub aspectul infracțiunilor prev. de art.55 alin.1 din Legea nr.35/2008, întrucât fapta nu există.
Petentul a susținut că soluția este nelegală față de intimatul, deoarece probele testimoniale, fotografiile și filmul atestă fără putință de tăgadă săvârșirea faptei sesizate, solicitând desființarea rezoluțiilor și tragerea la răspundere penală a acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.55 alin.1 din Legea nr.35/2008.
S-a atașat dosarul nr.680/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în care s-au dispus rezoluțiile criticate.
Prin Ordinul nr.4865 din 13.11.2008 Procurorul General a dispus, având în vedere rezonanța socială a indiciilor de comitere a unor infracțiuni în cadrul campaniei electorale sau în timpul alegerilor pentru Camera Deputaților și și în vederea soluționării cu celeritate a cauzelor de acest fel, ca cercetarea unor astfel de fapte să se efectueze de către parchetele de pe lângă curțile de apel.
Prin rezoluția nr.680/P/10.12.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, a reținut că fapta sesizată nu există, întrucât bunurile pe care făptuitorul le-a oferit, sacoșe inscripționate cu însemnele PSD-ului, au fost date exclusiv copiilor care nu au capacitate de exercițiu de a vota, că acestea nu intră în categoria celor prevăzute la alin.1 din Legea nr.35/2008 iar cu privire la produsele alimentare pretins a fi găsite în sacoșele oferite de făptuitor există dubiu că ar fi fost puse de acesta.
Plângerea formulată de petent în baza art.278 cod proc. penală împotriva acestei soluții a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr.1995/II/2/2008 din 23.12.2008 a Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, cu motivarea că soluția dispusă este legală și temeinică, procurorul formându-și convingerea că fapta nu există în temeiul disp. art.228 alin.4 rap. la art.10 lit.a cod proc. penală.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art.29 pct.1 lit.a rap. la art.40 alin.2 cod proc. penală, constată următoarele:
Intimatul a candidat la alegerile parlamentare în circumscripția electorală 31 P, în prezent acesta are calitatea de senator.
Față de calitatea de senator a intimatului și având în vedere disp. art.40 alin.2 cod proc. penală și art.29 alin.1 lit.a din același cod care stabilește că judecata în primă instanță a infracțiunilor săvârșite de senatori și deputați revine Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art.42 alin.2 cod proc. penală, se va declina competența de soluționare a prezentei plângeri în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența de soluționare a plângerii formulată de petentul, domiciliat în P, Intrarea - nr. 4, - 3,. 36, județul P, în temeiul disp. art.2781 cod proc. penală, împotriva rezoluțiilor nr.680/P/2008 din 10.12.2008 și nr.1955/II/2/2008 din 23.12.2008, adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de, sub aspectul infracțiunii prev. de art.55 alin.1 din Legea nr.35/2008, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2009.
Președinte,
Grefier,
Red./Tehnored.
2 ex./11 Martie 2009
Președinte:Elena ZainescuJudecători:Elena Zainescu