Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 330/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
1963/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Sentința penală nr. 330
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
GREFIER ---
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulată de petentul-persoană vătămată împotriva Ordonanței adoptată în Dosarul nr. 485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, și a Rezoluției din data de 21.VII.2009, dispusă în Lucrarea nr.1027/II/2/2009 a aceleiași unități de parchet.
Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din 6 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din această sentință penală, și când Curtea, în temeiul art.306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 13 noiembrie 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr-, petentul a formulat plângere împotriva ordonanței nr. 485/P/2008 din 10.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, precum și împotriva rezoluției nr. 1027/II/2/2009 din 21.07.2009 dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, arătând, în esență, în motivare că organele de cercetare penală nu au dat dovadă de rol activ în stabilirea vinovăției făptuitorului, acordând eficiență juridică totală și necondiționată declarațiilor acestuia și ale martorilor G și G, fără a lua în considerare declarațiile martorului ocular, din care rezultă în mod neîndoielnic implicarea intimatului în comiterea faptelor penale reclamate.
De asemenea, petentul a arătat că, deși în motivarea ordonanței de netrimitere în judecată s-a reținut că, în cauză, există dubii cu privire la participarea intimatului la incidentul din data de 2.12.2007, dubii care profită acestuia, procurorul nu a procedat la efectuarea tuturor actelor de cercetare necesare pentru înlăturarea respectivelor suspiciuni, și anume confruntarea persoanei vătămate cu făptuitorul și cu martorul G, confruntarea acestora din urmă cu martorul, prezentarea fotografiei judiciare a intimatului atât titularului plângerii penale, cât și martorului acuzării în vederea identificării autorului.
Aceleași critici au fost reiterate de petiționar și cu ocazia cuvântului la dezbateri, când acesta a arătat, în plus, că, în cadrul cercetărilor efectuate în dosarul penal disjuns și declinat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, nu l-a recunoscut pe numitul G ca fiind autorul faptelor reclamate, subliniind că intimatul este cel care l-a agresat în data de 2.12.2007.
În consecință, s-a solicitat de către petent, în temeiul dispozițiilor art. 2781alin. 8 lit. b) Cod procedură penală, admiterea plângerii, desființarea ordonanței și a rezoluției atacate și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, urmând a fi administrate probele menționate anterior.
La solicitarea instanței, au fost atașate dosarul de cercetare penală nr. 485/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și lucrarea nr.1027/II/2/2009 a aceleiași unități de parchet.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, la data de 3.12.2007, persoana vătămată s-a adresat cu o plângere Direcției Generale de Poliție a Municipiului B - Secția 7 Poliție, solicitând efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală a celui care, la data de 2.12.2007, în timp ce petentul se afla la volanul autovehiculului marca Citroen cu nr. de înmatriculare B-46- pe - - din B, l-a blocat cu autoturismul său marca cu nr. de înmatriculare B-57-, după care a coborât din mașină și l-a lovit cu pumnii în zona feței, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că proprietarul autoturismul cu nr. de înmatriculare B-57- este intimatul, comisar în cadrul - Serviciul de Criminale, numit ca organ de cercetare al poliției judiciare prin Dispoziția nr. 4140/11.04.2005 și avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 1030/C/2005.
Având în vedere calitatea făptuitorului, competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, care, prin ordonanța nr. 485/P/2008 din 10.06.2009, a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. c) Cod procedură penală, art. 4 din Legea nr. 281/2003, art. 209 alin. 3, art. 38, art. 42 raportat la art. 45 cu aplicarea art. 30 alin. 1 lit. a) și art. 25 Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de intimatul sub aspectul infracțiunilor de lovire sau alte violențe, amenințare și insultă, prevăzute de art. 180 alin. 2, art. 193 și art. 205 Cod penal, precum și disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor cu privire la săvârșirea respectivelor infracțiuni de către numitul G, sens în care competența de soluționare a dosarului nou format a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2
Făcând referire la declarațiile date de făptuitor, de numitul G și de martorul G, procurorul a arătat în considerentele ordonanței că, în sarcina intimatului, nu se poate reține săvârșirea vreunei infracțiuni, dovezile administrate pentru susținerea vinovăției acestuia neavând "un caracter cert, complet și sigur, în măsură să reflecte realitatea obiectivă, astfel încât nu rezultă că realitatea obiectivă (faptele care fac obiectul dosarului) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor".
Ca urmare, s-a concluzionat că, în cauză, nu rezultă cu certitudine că leziunile suferite de persoana vătămată sunt rezultatul activității făptuitorului, existând dubii în acest sens, care îi profită intimatului și care nu sunt în măsură să înlăture prezumția de nevinovăție reglementată de art. 66 Cod procedură penală.
Împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 485/P/2008, petentul a formulat plângere la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, care a respins-o, ca neîntemeiată, prin rezoluția nr. 1027/II/2/2009 din 21.07.2009, făcând trimitere în considerente la motivele reținute de procurorul ierarhic inferior și concluzionând că, în cauză, operează în favoarea intimatului principiul "in dubio pro reo".
Verificând ordonanța și rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, conform art. 2781alin. 7 Cod procedură penală, Curtea apreciază că plângerea formulată de petent împotriva acestora este întemeiată, în limitele ce se vor arăta și pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 200 Cod procedură penală, urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Organul de urmărire penală este obligat, astfel cum se prevede în art. 4 și art. 202 Cod procedură penală, să aibă un rol activ, concretizat în strângerea probelor necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia. Organul de urmărire penală este obligat, astfel, să adune probe atât în favoarea cât și în defavoarea învinuitului sau inculpatului.
În vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare, iar numai în situația în care, din cuprinsul acestora sau a actului de sesizare, rezultă incidența vreunuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzute în art. 10 Cod procedură penală (cu excepția celui de la lit.1), va dispune prin rezoluție neînceperea urmăririi penale.
Deși prevederile art. 4 și art. 202 Cod procedură penală reglementează principiul rolului activ al organelor de urmărire penală pe parcursul desfășurării procesului penal, nu poate fi ignorată necesitatea respectării acestui principiu și în faza actelor premergătoare, având în vedere importanța deosebită a investigațiilor preliminare efectuate în această etapă, care fundamentează începerea urmăririi penale și, deci, declanșarea procesului penal, cu toate consecințele juridice ce decurg din acest act procesual, sau conduc la pronunțarea unei soluții de netrimitere în judecată, când cercetările premergătoare nu furnizează indicii ale comiterii faptelor reclamate.
În cauză, ca urmare a plângerii penale formulate la data de 3.12.2007 de petentul - persoană vătămată, organele de cercetare penală au procedat la audierea și reaudierea acestuia (în 2.12.2007 și 17.06.2008), la ascultarea făptuitorului (în 19.06.2008), a numitului G (în 24.06.2008), precum și a martorilor G (24.06.2008) și (în 22.12.2007 și 18.06.2008).
În condițiile în care intimatul a negat orice participare la săvârșirea faptelor reclamate, indicându-l ca autor pe fratele său, numitul G, căruia i-ar fi împrumutat în ziua respectivă autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B-57-, iar persoana vătămată a susținut în mod constant că autorul agresiunii din data de 2.12.2007 nu este numitul G, ci făptuitorul, aspect învederat și cu ocazia cuvântului la dezbateri, Curtea apreciază că actele premergătoare efectuate în cauză de organele de cercetare penală sunt incomplete, nefiind de natură să lămurească contradicțiile existente între declarațiile persoanelor audiate și să excludă orice indiciu al participării intimatului la comiterea faptelor de lovire exercitate împotriva persoanei vătămate.
Deși în considerentele rezoluției atacate s-a reținut că dovezile administrate nu au un caracter "cert, complet și sigur" și că există dubii cu privire la comiterea faptelor de către intimatul, organul de urmărire penală nu a procedat la completarea investigațiilor preliminare și lămurirea contradicțiilor dintre declarațiile persoanelor audiate, cu toate că datele existente în cauză furnizau suficiente informații cu privire la persoanele care puteau oferi relații în legătură cu împrejurările producerii incidentului și identitatea agresorului.
Astfel, deși cu ocazia declarației din data de 17.06.2008, persoana vătămată a arătat că la incident au asistat mai mulți martori, iar pentru doi dintre aceștia posedă numerele lor de telefon, s-a procedat doar la audierea numitului, fără ca organele de anchetă să îl asculte și pe martorul, a cărui identitate era cunoscută de petent. Cu privire la acest din urmă martor, petiționarul a arătat, cu ocazia cuvântului la dezbateri, că a fost audiat la Secția 7 Poliție, însă declarația sa a dispărut din dosar, susținere ce nu poate fi reținută de instanță în lipsa unei dovezi în acest sens.
De asemenea, deși din depoziția dată de martorul rezultă că acesta a reținut anumite date de identificare ale făptuitorului, pe care le-a redat în mod generic ("un individ tuns scurt, îmbrăcat cu o geacă de culoare maro sau crem"), nu a fost întrebat în concret cu privire la semnalmentele agresorului și la posibilitatea de a-l recunoaște pe acesta de pe planșa foto, caz în care s-ar fi impus să se procedeze în acest sens.
Totodată, se constată că nici petentul nu a fost întrebat cu privire la aceste aspecte, în ipoteza în care ar fi confirmat că este în măsură să îl recunoască pe agresor revenind organelor de cercetare penală îndatorirea de a proceda la efectuarea respectivei recunoașteri de pe planșa foto și la o confruntare între persoana vătămată și intimat, respectiv între persoana vătămată și numitul G.
În același sens, este de precizat că persoanele anterior menționate nu au fost întrebate în legătură cu prezența la locul faptei a martorului G, la care, de altfel, nu fac referire în cuprinsul declarațiilor nici intimatul și nici numitul G.
Pe de altă parte, se observă că, deși în declarația dată în 19.06.2008, intimatul a arătat că, în momentul producerii incidentului, se afla în casă împreună cu soția, soacra și fiul său, organele de anchetă nu au procedat la audierea acestor persoane pentru a confirma susținerile făptuitorului.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că, în cauză, au fost încălcate dispozițiile legale anterior menționate, care reglementează rolul activ pe care trebuie să-l manifeste organul de urmărire penală, dar, totodată, s-a adus atingere și prevederilor art. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în partea lor procedurală.
Sub acest aspect, este menționat că, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele, Bursuc contra României ), atunci când un individ afirmă în mod susținut că a fost supus din partea unor agenți ai statului sau a altor persoane la tratamente contrare art. 3 din Convenție, această dispoziție, combinată cu datoria generală impusă statelor de art. 1 de a recunoaște oricărei persoane din jurisdicția sa drepturile și libertățile definite de Convenție, obligă autoritățile să declanșeze o anchetă oficială efectivă, care trebuie să conducă la elucidarea faptelor și identificarea vinovaților și trebuie să permită tragerea acestora la răspundere penală.
În cauză, în raport de actele de cercetare efectuate, insuficiente și lacunare pentru a fundamenta o soluție de neurmărire penală, Curtea apreciază că organul de urmărire penală nu a realizat o anchetă aprofundată și efectivă cu privire la acuzația formulată de petent, al cărei caracter susținut rezulta din realitatea necontestată a leziunilor menționate în certificatul medico - legal ce i-a fost eliberat de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici" Sub acest aspect, se constată, astfel cum s-a menționat anterior, că nu au fost audiate toate persoanele care ar fi putut oferi informații relevante cu privire la împrejurările producerii incidentului, nu s-a încercat lămurirea contradicțiilor existente între declarațiile celor audiați în cauză, persoanele ascultate nu au fost întrebate asupra unor aspecte importante ale cauzei, iar procurorul nu a prezentat motivele pentru care a înlăturat declarațiile persoanei vătămate și ale martorului ocular, reținând exclusiv declarațiile făptuitorului, ale numitului G și ale martorului G, a cărui prezență la fața locului nu a fost confirmată nici măcar de fratele intimatului - făptuitor.
Ca urmare, ținând seama de toate aceste considerente anterior expuse, instanța apreciază plângerea formulată de petent ca fiind fondată, însă, față de caracterul incomplet al cercetărilor, care nu pot justifica în acest stadiu o soluție de neurmărire penală, dar nici o dispoziție de începere a urmăririi penale, având în vedere că actele premergătoare efectuate până la acest moment sunt insuficiente pentru a conduce la declanșarea procesului penal împotriva făptuitorului pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate, Curtea nu poate da curs solicitării petiționarului în sensul obligării organului de urmărire penală de a face aplicarea dispozițiilor art. 228 Cod procedură penală privind începerea urmăririi penale, incidența acestor prevederi legale urmând să fie apreciată numai după completarea investigațiilor preliminare.
În consecință, n temeiul art. 2781Cod procedură penală, Curtea va admite plângerea formulată de petentul - persoană vătămată, va desființa ordonanța din 10.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI dată în dosarul nr. 485/P/2008, precum și rezoluția din 21.07.2009 a procurorului general al acestei unități de parchet dată în dosarul nr. 1027/II/2/2009 și va dispune trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru continuarea cercetărilor.
În acest sens, organul de urmărire penală, în cadrul actelor premergătoare reglementate de art. 224 Cod procedură penală, va proceda la: ascultarea martorului ocular cu privire la împrejurările producerii incidentului și semnalmentele agresorului; reaudierea persoanei vătămate și a martorului în legătură cu semnalmentele agresorului, posibilitatea de a-l recunoaște pe acesta și prezența la locul faptei a martorului G; prezentarea pentru recunoașterea agresorului de pe o planșă foto cuprinzând și fotografiile intimatului și ale numitului G de către persoana vătămată și martorii și, în cazul în care aceștia declară că au reținut semnalmentele agresorului și îl pot recunoaște; confruntarea între persoana vătămată și intimat, precum și între persoana vătămată și numitul G; identificarea și audierea persoanelor împreună cu care intimatul susține că se afla în momentul producerii incidentului.
În ceea ce privește soluția ce urmează a fi pronunțată, Curtea constată că, într-adevăr, aceasta nu se încadrează în nici una dintre variantele expres și limitativ prevăzute în art. 2781alin. 8 Cod procedură penală, pe care instanța le poate pronunța în legătură cu plângerea ce îi este adresată și care pune în discuție soluția de neurmărire penală.
Acest impediment de ordin legal nu este, însă, în opinia Curții, decât o lacună a legiuitorului, care nu a prevăzut toate ipotezele care pot apărea cu ocazia controlului pe care instanțele de judecată le exercită asupra activității organelor de urmărire penală, în legătură cu soluțiile de neurmărire sau netrimitere în judecată.
În acest context, caracterul incomplet al cercetărilor nu poate conduce la trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale, după cum nici nu poate fi validată într-o asemenea ipoteză soluția de neîncepere a urmăririi penale.
Într-o asemenea ipoteză, Curtea apreciază că ceea ce trebuie să prevaleze este principiul accesului la justiție, reglementat atât de Constituția României, cât și de normele internaționale pe care România este ținută să le respecte, căci, în caz contrar, procedura reglementată de art. 2781Cod procedură penală nu ar fi decât una pur formală, străină de scopul pentru care a fost instituită, respectiv cenzurarea sub aspectul legalității și temeiniciei a soluțiilor prin care conflictele de drept penal cu care organele de urmărire penală au fost investite pentru a le cerceta, nu mai ajung în fața instanței de judecată.
A accepta soluția contrară, ar conduce la concluzia că, ori de câte ori organul de urmărire penală va efectua cercetări incomplete într-o cauză, soluția de neîncepere a urmăririi penale nu ar putea fi desființată de instanța de judecată pentru că nu ar fi întrunite condițiile prevăzute de art. 2781alin. 8 lit. b) Cod procedură penală, ea fiind silită, practic, să valideze o asemenea soluție, ceea ce este inadmisibil.
Prin urmare, chiar dacă soluția pe care Curtea urmează aop ronunța nu se regăsește între cele expres și limitativ prevăzute de lege, ea rezultă din principiul accesului la justiție și se impune ca fiind cea corespunzătoare cu situația concretă din prezenta cauză, respectiv desființarea ordonanței și rezoluției atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru completarea și continuarea cercetărilor, potrivit celor expuse anterior, urmând ca, în final, să se stabilească dacă vor fi sau nu întrunite condițiile legale pentru începerea sau nu a urmăririi penale.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 2781Cod procedură penală, admite plângerea formulată de petentul - persoană vătămată.
Desființează ordonanța din 10.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, dată în dosarul nr. 485/P/2008, precum și rezoluția din 21.07.2009 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, dată în dosarul nr. 1027/II/2/2009, și trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru continuarea cercetărilor.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.11.2009.
PREȘEDINTE,
- - -
GREFIER,
---
Red./Dact. -
Ex.2./28.12.2009
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie
