Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 333/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 333
Ședința publică de la 05 Mai 2008
PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Membri Onița Dumitru
- - - - JUDECĂTOR 3: Mirela
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea recursului declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 159 de la 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit recurentul petent și intimatul -.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, instanța din oficiu ridică excepția de inadmisibilitate a recursului.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 36 din 15.02.2008, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr-, s-a espins plângerea formulată de, în contradictoriu cu intimatul -; s-a enținut ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din 03 sept. 2007, stată în dosarul nr. 1044/P/2006 și ordonanța din 21 decembrie 2007, stată în dosarul 613/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, etentul p. fiind obligat la 20 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, a constatat că prin plângerea formulată, petentul a solicitat, în conformitate cu art.2781desființarea C.P.P. ordonanței emise de Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești la 21.12.2007, stată în dosarul nr. l044/P/2006 ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivare s-a arătat, că în mod greșit nu s-a reținut infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin 1 și 2 cod penal, având în vedere calitatea sa de primar, ci infracțiunile prev. de art. 180 alin 1 și de art. 193 cp, că în mod greșit s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului - pentru aceste infracțiuni și respectiv, neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt calificat.
A solicitat ca în situația în care, instanța de judecată apreciază că probele administrate de organul de cercetare penală sânt suficiente, să rețină cauza spre judecare și să-1 condamne pe intimat iar pe latură civilă, să-1 oblige la 5000 Ron prejudiciu moral.
În vederea soluționării plângerii s-a atașat dosarul nr.l044/P/2006 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești, din examinarea căruia instanța a reținut că împotriva intimatului - s-au făcut cercetări penale la plângerea petentului iar prin ordonanța din 3.09.2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a intimatului pentru infracțiunile prev. de art. 180 alin 1 cp, art. 193 cp și art. 205 cp și aplicarea sancțiunii administrative a amenzii în cuantum de 250 lei cu privire la faptele din 05 august 2006, scoaterea de sub urmărire penală pentru infracțiunea de ultraj prev. de art. 239 alin 2 cp pentru faptele din 4 iulie și 14 iulie 2007, conform art. 249 cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d cod procedură penală și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de furt simplu conform art. 209 alin 3 cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d cod procedură penală.
În fapt, s-a reținut, că în comuna, afectată de inundațiile din primăvara anului 2006, s-au acordat ajutoare familiilor ale căror locuințe au căzut sau au fost deteriorate, în vederea refacerii acestora, iar pe fondul tensiunii create în localitate de această calamitate, au avut loc mai multe incidente între petent în calitate de primar și intimatul -.
Acesta din urmă a primit inițial materiale de construcție pentru refacerea casei, însă, ulterior, s-au întocmit documente de către Primăria din comuna în sensul că locuința acestuia nu a fost calamitată, situație în care - a insistat să primească materiale de construcție.
Astfel, s-a reținut că la 04 iulie 2006, petentul, în calitate de primar, s-a aflat în centrul localității pentru distribuirea materialelor și cu acest prilej între el și intimat a avut loc o discuție contradictorie, însă intimatul nu a amenințat pe partea vătămată. Au fost înlăturate declarațiile a doi angajați ai primăriei ca fiind subiective și nesusținute de declarațiile celorlalți martori prezenți la locul faptei.
De asemenea, s-a reținut că la 14 iulie 2006, la sediul primăriei, cu prilejul unei ședințe a Consiliului Local, din nou s-a purtat o discuție între petent și intimat în cadrul căreia intimatul a făcut afirmații necuviincioase la adresa primarului în sensul că "va veni o vreme când i se va lua pălăria cu cap cu tot " fără ca această afirmație să fie de natură să producă temere părții vătămate, așa încât pentru faptele din 04 și respectiv 14 iulie 2007 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la infracțiunea prev. de art. 239 alin 2 cp, conform art. 249 lit. c cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d cod procedură penală.
Partea vătămată a mai sesizat faptul, că la 5 august 2006, în timp ce se afla în satul pentru distribuirea materialelor de construcții, - a sustras 10 saci de var și cu acel prilej, a fost amenințat și strâns de gât de către acesta.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești prin aceeași ordonanță a reținut că, - s-a deplasat să primească saci cu var așa cum ridicase anterior alte materiale de construcție, însă a apărut partea vătămată, în timp ce încărca în autoturism sacii, a avut loc o discuție în cadrul căreia partea vătămată i-a atras atenția că nu mai are dreptul la materiale de construcție conform documentației întocmite de Primăria comunei, împrejurări în care, partea vătămată i-a adresat injurii și a încercat să-1 lovească pe -, însă acesta s-a ferit și apoi 1-a prins de piept, 1-a împins și 1-a amenințat pe petent, apreciindu-se însă că partea vătămată și-a depășit atribuțiile de serviciu și nu mai beneficiază de protecția acordată de lege, respectiv de dispozițiile art. 239 cod penal, faptele intimatului putând constitui infracțiunile prev. de art. 180 alin 1 cp, art. 193 cp și art. 205 cp, însă s-a apreciat, în raport de recunoașterea intimatului, de lipsa antecedentelor penale, de calamitatea la care a fost expusă comuna și de faptul că s-a produs o nemulțumire generală cu privire la distribuirea materialelor de construcție, că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, făcându-se aplicarea art. 10 lit.1cod procedură penală și s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii de 250 lei; au fost avute în vedere declarațiile martorilor - și.
Cu privire la sustragerea a 10 saci de var, s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 209 alin 3 cpp rap la art. 10 lit. d cod procedură penală, reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt, respectiv nu este ealizată latura subiectivă, întrucât lipsește scopul însușirii pe nedrept, intimatul considerând că i se cuvin aceste materiale așa cum primise anterior și alte materiale de construcție.
Această ordonanță a fost atacată cu plângere la primul procuror al Parchetului de pe lingă Judecătoria Băilești care, prin ordonanța din 21 decembrie 2007, stată în dosarul 613/II/2/2007, a respins plângerea și a menținut soluția adoptată în dosarul 1044/P/2006.
Examinând plângerea formulată la 07 ianuarie 2008 în temeiul art. 2781cod procedură penală, în raport de probele administrate în dosarul nr. 1044/P/2006, instanța de fond a constatat că starea de fapt a fost corect reținută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești, încadrarea juridică este corespunzătoare faptelor, sancțiunea aplicată corespunde criteriilor de individualizare iar soluția adoptată este legală și temeinică.
In raport de considerentele expuse plângerea a fost respinsă și menținute ordonanțele atacate.
În baza art. 192 alin 2 cod procedură penală petentul a fost obligat la cheltuieli judiciare statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie în sensul, că în mod greșit i-a fost respinsă plângerea deoarece s-a bazat pe declarațiile neadevărate date de martorii și.
Prin decizia penală nr. 159 de la 21 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, a fost respins recursul declarat de petentul, ca nefondat și a fost obligat acesta la 10 lei cheltuieli judiciare statului.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a constatat că probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că starea de fapt a fost corect reținută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Băilești, încadrarea juridică este corespunzătoare faptelor reținute, sancțiunea aplicată corespunde criteriilor de individualizare descrise iar soluția adoptată este legală și temeinică.
Cu privire la infracțiunea prev. de art. 239 cod penal, s-a apreciat că partea vătămată și-a depășit atribuțiile de serviciu și nu mai beneficiază de protecția acordată de lege, respectiv de dispozițiile art. 239 cod penal, faptele intimatului putând constitui infracțiunile prev. de art. 180 alin 1 cp, art. 193 cp și art. 205 cp, însă s-a apreciat, în raport de recunoașterea intimatului, de lipsa antecedentelor penale, de calamitatea la care a fost expusă comuna și de faptul că s-a produs o nemulțumire generală cu privire la distribuirea materialelor de construcție, că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, făcându-se aplicarea art. 10 lit.1cod procedură penală și s-a aplicat sancțiunea administrativă a amenzii de 250 lei.
Cu privire la sustragerea a 10 saci de var, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 209 alin 3 cpp rap la art. 10 lit. d cod procedură penală, reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt, respectiv nu este ealizată latura subiectivă, întrucât lipsește scopul însușirii pe nedrept, intimatul considerând că i se cuvin aceste materiale așa cum primise anterior și alte materiale de construcție.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs petentul, care nu s-a prezentat în vederea depunerii motivelor și a susținerii acestora.
Recursul este inadmisibil.
Potrivit art. 2781cod pr.penală, hotărârile pronunțate în cazul plângerilor împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată,se atacă, în baza alin. 10 din acest text de lege, doar cu recurs.
Rezultă deci, că asemenea plângeri sunt susceptibile de a fi atacate numai pe calea recursului în cadrul căruia se și definitivează, astfel că, noua cale de atac estre inadmisibilă și urmează a fi respinsă în temeiul art. 38515pct. 1 lit. a cod pr.penală.
Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursului declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 159 de la 21 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata a 10 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 5 mai 2008.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.OD.
IB/ 7.05.2008.
5 mai 2008,
S va urmări și încasa de la petent suma de 10 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mihai MarinJudecători:Mihai Marin, Membri Onița Dumitru, Mirela