Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 34/2008. Curtea de Apel Ploiesti

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 34

Ședința publică din data de 27 februarie 2008

PREȘEDINTE: Elena Negulescu

Grefier - - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

.

Pe rol fiind soluționarea plîngerii formulată de petentul, domiciliat în municipiul B, str. -,.85,.C,.49, județul B, împotriva referatului din 18 decembrie 2007, întocmit în dosarul nr.1645/VIII/I/2007, al Parchetulul de pe langa Curtea de APEL PLOIEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petentul și intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea declară terminată cercetarea judecătorească și trece la dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea plângerii ca inadmisibilă, petentul formulând plângere împotriva unui referat întocmit de procuror și nu împotriva unei rezoluții, petentul putea să exercite calea de atac prevăzută de lege în materie civilă.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, constată:

Prin plângerea înregistrată sub nr-, petentul - persoană vătămată, domiciliat în municipiul B, str. -,.85,.C,.49, județul B, a solicitat desființarea referatului întocmit în dosarul nr. 1645/VIII/1/2007 din 18 decembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, confirmat de procurorul general al unității de parchet pe aceeași dată, susținând că soluția privind neîncadrarea faptelor penale sesizate, în sfera ilicitului penal, este netemeinică și nelegală.

Deși legal citat, acesta nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și nici nu a arătat în scris aspectele de fapt și de drept, pretins a constitui motive de natură a conduce la schimbarea actului procedural adoptat de organul de urmărire penală.

În cauză, s-a dispus atașarea dosarului nr. 1645/VIII/1/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI în care s-a adoptat soluția atacată.

Verificând din oficiu plângerea formulată, în raport de obiectul sesizării adresate organelor de urmărire penală, actele procedurale întocmite de acestea și dispozițiile ce reglementează atacarea lor în fața instanțelor judecătorești, se constată că nu poate fi supusă controlului jurisdicțional potrivit procedurii prev. de art. 2781.C.P.P. pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Prin memoriul adresat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, la data de 03 decembrie 2007, petentul a solicitat urmărirea penală a intimatului, judecător la Judecătoria Buzău, sub aspectul infracțiunilor de neglijență în serviciu prev. de art. 249 Cod penal și abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 Cod penal, pretins a fi comise cu ocazia adoptării sentinței civile nr. 3959/18 iulie 2007 în dosarul nr- al aceleași instanțe.

S-a susținut că îndeplinindu-și abuziv atribuțiile de serviciu, acesta a dispus anularea cererii de contestație la executare, ca netimbrată, deși a fost somat să facă dovada achitării taxei de timbru abia la 05 iulie 2007 și fără a se preciza sumele legal datorate.

Totodată s-a constituit parte civilă pentru daunele provocate prin faptele sesizate.

Sesizarea a fost înregistrată administrativ sub nr. 1645/VIII/1/2007, iar prin referatul întocmit la 18 decembrie 2007 procurorul investit a constatat că nemulțumirile petiționarului nu intră în sfera ilicitului penal, atâta timp cât avea posibilitatea să exercite calea de atac prevăzută de lege împotriva sentinței civile nr. 3959/2007 pronunțată de judecătorul reclamat.

Ca urmare, apreciindu-se că plângerea formulată nu întrunește condițiile pentru formarea unui dosar penal în sensul art. 222 Cod proc. penală, s-a procedat la respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Soluția a fost confirmată de procurorul general al unității de parchet, cu îndrumarea de a se adresa instanțelor judecătorești civile, competente să verifice hotărârea primei instanțe, în cadrul exercitării căilor de atac, prevăzute de Codul d e procedură civilă.

Or, potrivit dispozițiilor art. 2781Cod proc. penală, instanțele judecătorești penale au competența de verificare a măsurilor luate sau a actelor procedurale efectuate de procurori în faza de urmărire penală, numai dacă sunt întrunite cumulativ cele două condiții legale, respectiv acestea să fi fost dispuse prin rezoluție sau ordonanță iar soluțiile adoptate să vizeze neînceperea urmăririi penale, după caz, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale față de făptuitorii sau faptele ce formează obiectul sesizării din oficiu ori prin plângere sau denunț formulat de persoana interesată.

În speță, pe baza verificărilor efectuate cei doi procurori au reținut în fapt că prin memoriile adresate petiționarul - parte vătămată este nemulțumit de o soluție adoptată în primă instanță, de făptuitorul judecător, în funcție la Judecătoria Buzău, cu ocazia judecării unei cauze civile, repartizate potrivit regulamentului de funcționare a instanțelor judecătorești și având ca obiect o contestație la executare.

Dispozițiile procedurale referitoare la sesizarea organelor de urmărire penală, inclusiv competența acestora, cercetarea persoanelor pretins a fi comis fapte ce cad în sfera ilicitului penal, sunt de strictă interpretare iar verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești pronunțate de judecători, în exercițiul funcției se efectuează exclusiv prin exercitarea căilor de atac ordinare, după caz extraordinare.

Ca urmare, în lipsa prezentării altor date concrete, de natură a crea suspiciuni privind influențarea soluțiilor adoptate prin acte ce ar intra în compunerea vreuneia dintre infracțiunile incriminate în partea specială a Codului penal ori identificării unor indicii temeinice de exercitare a atribuțiilor de serviciu cu rea credință, rezultă că plângerea introdusă de petent la data de 06 februarie 2008, pe rolul acestei curți de apel excede controlului judiciar determinat prin art. 2781și urm. Cod proc. penală, vizând o măsură administrativă adoptată de procuror printr-un referat, intrată sub puterea lucrului judecat, după confirmarea de către procurorul ierarhic superior conform art. 278 alin. 1 Cod proc. penală.

În consecință, nefiind întrunite condițiile cumulativ cerute prin dispozițiile art. 2781Cod proc. penală, ce reglementează limitele verificării soluțiilor adoptate de organele de urmărire penală, prin instanțele judecătorești, potrivit competenței lor prev. de art. 281Cod proc. penală, plângerea formulată se va respinge ca inadmisibilă.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod proc. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 278/1 alin.8 lit.a C.P.P. respinge plîngerea formulată de petentul,domiciliat în municipiul B, str. -,.85,C,.49, județul B, împotriva referatului din 18 decembrie 2007, întocmit în dosarul nr.1645/VIII/I/2007, al Parchetulul de pe langa Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca inadmisibilă.

Menține soluția adoptată privind plângerea formulată împotriva intimatului, judecător la Judecătoria Buzău.

Obligă petentul la plata sumei de 30 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs in termen de 10 zile de la pronunțare, pentru părțile lipsă de la comunicare.

Pronunțată in sedință publică azi, 27 februarie 2008.

Presedinte,

- - Grefier,

- -

Red. NE

Tehnored. GM

4 ex./17.03.2008

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3113/2006

Președinte:Elena Negulescu
Judecători:Elena Negulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 34/2008. Curtea de Apel Ploiesti