Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 349/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 6047/2/2009
1572/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ nr. 349
Ședința publică de la 27 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Popescu
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petiționarul, împotriva ordonanței din data de 08.04.2009, emisă în dosarul nr. 496/P/2008 și a rezoluției emisă din data de 02.06.2009, în dosarul nr. 739/II/2/2009, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit petiționarul, pentru care se prezintă avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale, emisă de Baroul București - Cabinet individual și intimatul, pentru care se prezintă avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 66627, emisă de Baroul București - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 340 Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul petiționarului având cuvântul, solicită admiterea plângerii și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmării penale a intimatului pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în raport de actele depuse la dosar.
Apărătorul intimatului având cuvântul, solicită respingerea plângerii, ca nefondată, având în vedere că, din cercetările efectuate în cauză, nu rezultă că intimatul ar fi săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal, în raport de actele existente în dosarul de executare silită. Pentru aceste considerente solicită menținerea celor două rezoluții emise de către Parchet.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea plângerii, în baza dispozițiilor art. 2781alin. 8 Cod procedură penală și menținerea ca legală și temeinică a rezoluției emisă de Parchet, având în vedere că, intimatul în calitatea sa de executor judecătoresc, nu a încălcat dispozițiile legale în materie de executare silită.
CURTEA,
Deliberând asupra plângerii penale de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București în data de 30.06.2009 petentul a formulat plângere în temeiul dispozițiilor art.278/1 Cod procedură penală împotriva Rezoluției nr.739/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
În fapt se reține că prin Ordonanța din 08.04.2009 s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de executorul judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contre intereselor persoanelor prevăzut de art.246 Cod penal.
Petentul invocă faptul că executorul judecătoresc a declarat în mod abuziv procedura executării silite iar procurorul care s-a ocupat de caz nu a soluționat legal plângerea petentului împotriva executorului judecătoresc care nu s-a pronunțat asupra mai multor aspecte legate de procedura de executare în cauza respectivă.
Curtea cercetează cauza în incidență cu dispozițiile art.278/1 alin.7 Cod procedură penală respectiv Ordonanța 496/P/2008 din data de 08.04.2009 a fost dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București după o judicioasă analiză a actelor premergătoare efectuate în cauză.
Și în opinia noastră actele efectuate de către executorul judecătoresc respectiv măsura popririi asupra conturilor petentului au fost luate cu respectarea normelor procedurale civile nefiind identificat nici un aspect de natură penală în legătură cu activitatea desfășurată de către executorul judecătoresc.
Litigiul declanșat de petent îmbracă forma unor aspecte în exclusivitate de natura civilă ce pot fi soluționate pe calea, eventual, a unei contestații la executare conform dispozițiilor art.399 cod civil astfel că nu se poate reține în sarcina executorului judecătoresc săvârșind infracțiuni de abuz în serviciul contra intereselor persoanelor prevăzute de art.246 Cod penal motiv pentru care Parchetul în mod corect a dispus neînceperea urmăririi penale.
Față de aceste împrejurării plângerea petentului se respinge ca nefondată în temeiul dispozițiilor art.278/1 pct.8 Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.278/1 alin.8 Cod procedură penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva Ordonanței din data08.04.2009, emisă în dosarul nr.496/P/2008 și a rezoluției emisă din data de 02.06.2009, în dosarul nr.739/II/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Menține ca legală și temeinică rezoluția nr.739/II/2009 din 02.06.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Obligă petentul la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.-06.01.2010/Dact./07.01.2010/4ex
Președinte:Petre PopescuJudecători:Petre Popescu