Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 4/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Sentința penală nr 4/ Dosar nr-
Ședința publică din 21 Ianuarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Elena Barbu
GREFIER - - -
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public,
- procuror în cadrul Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Brașov
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul împotriva rezoluției din 22 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 524/P/2007 confirmată prin rezoluția dată la 18 decembrie 2007 în dosarul nr. 891/II/2/2007 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, lipsă fiind intimata.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Petentul depune la dosar un set de înscrisuri despre care va face referire în susținerea plângerii.
Întrebate fiind, părțile arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul la dezbateri.
Petentul arată că referitor la rezoluția din 18.12.2007 dată de procurorul general în care s-a constatat că din actele și lucrările dosarului, precum și din plângerea reclamantului rezultă că acesta este pe fond nemulțumit de hotărârea judecătorească dispusă în dosarul nr. 8478/2001 al Judecătoriei Brașov. Precizează că această interpretare nu este greșită, întrucât el nu a fost nemulțumit de hotărârea judecătorească, ci a formulat plângere împotriva d-nei judecător pentru comiterea unei infracțiuni, nicidecum nu a atacat soluția dată de dânsa. Potrivit dispozițiilor Legii nr.303/2004 judecătorii sunt independenți, se supun numai legii și nu pot fi trași la răspundere pentru soluțiile pronunțate, dar în același timp, consideră că magistrații nu sunt infailibili, înainte de a fi judecătorii sunt oameni și se știe că a greși este omenește. În această situație, în plângerea pe care a formulat-o s-a referit la faptul că d-na judecător a comis infracțiunea de fals intelectual. Acesta este motivul pentru care a formulat plângere și nicidecum, așa cum d-nul procuror general a motivat încercând să denatureze sensul plângerii sale.
În primul rând, d-na judecător afirmă că atunci când este vorba de constatarea contribuției egale la dobândirea bunurilor comune între el și fosta sa soție, nu va ține cont de nici un înscris depus de el cu care a dovedit contribuția sa majoritară în primii 10 ani de căsnicie când au realizat bunurile imobile, respectiv teren + apartament. În primul rând salariul era aproape dublu decât cel al fostei soții, a lucrat timp de 2 ani și J în străinătate de unde s-a întors cu valută și pe baza câștigului din străinătate a cumpărat terenul și casa care sunt supuse partajului. Față de aceste aspecte, consideră că cele constatate de către d-na judecător este un fals prin omisiune, întrucât nu a ținut seama de absolut nici un înscris care dovedea contribuția sa majoritară. Mai mult, d-na judecător face referire la declarația fratelui său dată în procesul de divorț, deci un înscris care nu a fost menționat la pagina doi a sentinței care nu a fost administrat legal. La pagina doi a sentinței se menționează că înscrisurile care au stat la baza formării convingerii d-nei judecător, iar acest înscris nu a fost depus. Probabil că acest aspect a fost adus la cunoștință de către fosta sa soție în afara ședinței de judecată. Tot în această declarație, afirmă că deteriorarea relațiilor dintre el și fosta sa soție s-a produs odată cu deschidere Birourilor Notariale în anul 1995, atunci când d-na a realizat venituri foarte mari și de aici d-na judecător a tras concluzia că într-adevăr a existat o perioadă în care el a câștigat mai mult, dar de când fosta sa soție și-a deschis birourilor notarilor publici aceasta a realizat venituri foarte mari și că acestea ar compensa venituri suplimentare câștigate de el. În opinia sa, i se pare că este o constatare necorespunzătoare, pentru că neprezentându-i în timpul procesului această declarație a fratelui său nu a putut să-și de-a seama că fratele său s-a referit. Astfel, a depus la acest termen acțiunea de divorț prin care a motivat destul de clar faptul că timp de 30 de ani s-au înțeles bine și că de 5 ani relațiile dintre ei s-au deteriorat exclusiv din vina pârâtei. De la înființarea birourilor notarilor publici fosta sa soție a început să-i ascundă valoarea câștigurilor sale lunare și să-l trădeze cu dispreț. De când fosta sa soție a avut câștiguri substanțiale mari, aceste câștiguri fosta sa soție nu le-a mai considerat ca fiind bunuri comune, respectiv acești bani erau puși deoparte. Nici vorbă să contribuie la realizarea bunurilor comune care erau deja realizate. bani care într-adevăr erau mai mulți, fosta sa soție i- folosit în scopuri personale, și anume i-a depus la CEC. Dovada că acești bani nu au fost folosiți pentru dobândirea bunurilor comune este că în anul 2004 există depus la dosar acest înscris din care rezultă că d-na depune sulta 491.000.000 lei.
În continuare, d-na judecător face afirmația că având în vedere munca în gospodărie depusă de fosta sa soție, în afară de afirmația fratelui său privind câștigurile mari realizate cu ocazia înființării birourilor notariali, veniturile se compensează. Or, legea spune foarte clar că munca în gospodărie se ia în considerare în situația în care au rezultat copii din căsătorie, ceea ce nu se poate avea în vedere în cazul lor, întrucât nu au avut copii. Față de aceste aspecte, consideră că din nou d-na judecător a emis un alt fals intelectual, apreciind că munca în gospodărie a fostei sale soții este producătoare de venituri, or neavând copii și având serviciu, această presupune cade.
De asemenea, a se observa la pagina doi a sentinței, d-na judecător spune că s-au dobândit bunuri mobile enumerându-le iar în final notează și cota de parte din imobilul înscris în CF, iar apoi afirmă că bunurile comune au fost evaluate prin expertiză la valoarea de 1.000.000.000 de lei, din care 75.000.000 de lei bunurile mobile și 986.000.000 de lei cota de 1/2 parte din imobil. I se pare, când se poate de clar falsul intelectual săvârșit pentru că în expertiză efectuată bunurile mobile au fost evaluate la 84.000.000 de lei și nicidecum la 75.000.000 de lei. D-na judecător a menționat în mod eronat valoarea bunurilor mobile și-l surprinde că d-nul procuror spune că această greșeală nu are relevanță juridică și nu constituie un fals întrucât bunurile mobile s-au partajat în natură. Consideră că pentru comiterea falsului intelectual este suficient ca funcționarul aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu la întocmirea unui înscris oficial să ateste fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului. De asemenea, un alt aspect care i se pare că s-a comis un fals este acela că valoarea de 986.000.000 de lei reprezintă cota de din imobil, întrucât această valoare nu se referă la cota de din imobil ci este vorba de apartamentul de la etaj, întrucât numai acela a fost evaluat. Terenul nu a fost evaluat pentru că nu a fost stabilit în obiectivele celor două expertize. În expertiza topografică nu a avut ca scop evaluarea terenului, pentru că acesta urma să rămână în indiviziune forțată. Au fost evaluat doar apartamentul de la parter și apartamentul de la etaj, deoarece cei care urmau să locuiască la apartamentul de la etaj trebuia să acorde o sultă celor de la parter, pentru că cele două apartamente sunt pe aceeași structură însă cei de la parter au garaj, iar la etaj acea încăpere este cameră care valorează mai mult, de aceea trebuiau să acorde sultă celor de la parter. Apartamentul de la etaj care le revenea urma să fie din nou dezmembrat și cel care primea trei camere cu dependințe dar fără bucătărie urma să plătească o altă sultă celuilalt care rămânea cu două camere și cu dependințele complete. Față de aceste aspecte, consideră că concluzia d-nei judecător, în sensul că valoarea de 986.000.000 de lei reprezintă parte din imobil este un fals intelectual.
În continuare, d-na judecător comite infracțiunea de fals întrucât aceasta a dispus intabularea în Cartea funciară a cotei de parte din imobil. În loc să se constate schimbările structurale care s-au produs, având în vedere că deși au cumpărat imobilul format din teren și clădire, dar clădirea au demolat-o în primul an de la cumpărare și au supraetajat- Așa fiind, d-na judecător s-a pronunțat pe situația nouă atunci când afirmă că apartamentul de la etaj nu poate fi partajat în ei, însă a dispus intabularea pe situația veche în urmă cu 30 de ani.
În concluzie, arată că d-na judecător a comis infracțiunea de fals intelectual pe baza căreia s-a comis fapta de escrocherie, în sensul că a fost deposedat de terenul pe care l-a cumpărat. Arată că sentința dată nu reprezintă convingerea d-nei judecător, referindu-se la înscrisurile pe care le-a depus la dosar, și anume concluziile pârâților.
Arată încă o dată faptul că el nu a constat soluția dată, ci modul în care d-na judecător a procedat la partajarea imobilului.
Față de toate aceste aspecte solicită infirmarea celor două rezoluții ale procurorului și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov pentru continuarea cercetărilor asupra d-nei judecător privind săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual cu referire directe la care susținute.
Reprezentanta Ministerului Public arată că criticile formulate de petent în integralitate asupra unei sentinței civile nu pot face obiectul acestei cauze. În primul rând, pentru că acestea putea fi valorificate în susținerea unor motive de apel împotriva hotărârii civile, nici un caz în această procedură specială care reglementează anumite limitări. În plus există dispozițiile Legii privind Statutul magistraților, iar soluția unui judecător nu poate face obiectul acestor critici, decât în anumite condiții. Pe de altă parte această sentință civilă a parcurs căile de atac, dar pe de altă parte astăzi s-au susținut ample nelegalități ale unei hotărâri, dar trebuie să ne limităm la obiectul cauzei.
Petentul a formulat plângere împotriva d-nei judecător doar sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal, sub trei aspecte: - primul aspect, la fila 5 din sentință, după ce a arătat că reclamantul a susținut că a contribuit la dobândirea bunurilor comune în proporție de 75% nu s-a referit la înscrisurile doveditoare, apreciindu-l ca un fals prin omisiune, pe de altă parte, ca și consecință logică, se critică soluția de a se stabili procentul de 50% în favoarea fiecărei părți din acel proces, ceea ce nu se poate face în acest dosar.
- al doilea aspect, valoarea bunurilor mobile care au fost partajate
este într-adevăr o eroare materială, dar care nu are consecințe având în vedere că acestea au fost partajate în natură. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere latura subiectivă a infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal. Sunt criticii, de altfel ale considerentelor unei hotărâri civile care în opinia sa nu fac dovada existenței elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a formulat prezenta plângere.
- cu privire la cel de-al treilea aspect referitor la faptul că suma de
986.979.215 lei care a fost menționată la fila 3 din sentință ca fiind valoare de din imobil, constituie un fals întrucât nu se ține seama de expertiza în construcții efectuată în cauză.
Criticile formulate de petent sunt nefondate, iar soluția dispusă de procurorul general de neînceperea urmăririi penale față de d-na judecător pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal este temeinică și legală.
CURTEA
Constată că prin plângerea înregistrată la data de 26.10.2007 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, petentul a solicitat tragerea la răspundere penală a judecătorului de la Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, prevăzut de art. 289 Cod penal.
În motivarea plângerii petentul arată că în sentința civilă nr. 8478/2001 a Judecătoriei Brașov judecătorul atestă unele împrejurări necorespunzătoare adevărului, omițând să facă referire la o serie de înscrisuri depuse de petent în dosarul civil și care atestau faptul că acesta a avut o contribuție mai mare la dobândirea bunurilor comune, astfel că s-a constatat în mod nereal că soții au avut cote de contribuție egală la dobândirea bunurilor comune. Se mai arată că judecătoarea a greșit și valoarea bunurilor comune, care au fost expertizate, cât și valoarea cotei de parte din imobilul supus partajării, de asemenea identificarea imobilului. Consecința acestor falsuri a constat în faptul că la Biroul de Carte Funciară petentul a fost radiat ca și proprietar, fiind silit să accepte o sultă derizorie în raport cu valoarea reală a imobilului, datorită faptului că nu toate părțile componente ale acestuia au fost introduse în masa partajabilă.
Prin rezoluția nr. 524/P/2007, din data de 22.11.2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorul, motivându-se că infracțiune reclamată nu există, sentința civilă nr. 15182/2002 bazându-se exclusiv pe probele administrate, iar procurorului nu-i revine sarcina de a cenzura hotărâri judecătorești, acesta fiind atributul instanțelor de control judiciar.
Prin rezoluția nr. 891/II/2/2007, din data de 18.12.2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, s-a dispus respingerea plângerii formulate de către petent împotriva rezoluției de mai sus, arătându-se că actele premergătoare efectuate în cauză au stabilit fără echivoc că judecătorul și-a îndeplinit îndatoririle de serviciu în strictă conformitate cu prevederile legale în materie.
Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, astfel cum a fost confirmată, a formulat plângere petentul, solicitând admiterea plângerii și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva judecătorului. În motivarea plângerii petentul a reiterat motivele din plângerea penală.
Examinând actele și lucrările dosarului curtea reține următoarele:
Fapta reclamată de petentul nu există, sentința civilă nr. 15182/2002, pronunțată de judecătorul bazându-se pe probele administrate în fața instanței, astfel cum au fost apreciate de către aceasta, nefiind consemnate neadevăruri. De altfel, hotărârea pronunțată de judecătorul susmenționat a fost supusă controlului judiciar al instanțelor ierarhic superioare, care au pronunțat în acest sens decizii definitive și irevocabile. Simpla nemulțumire a petentului față de soluția pronunțată și de modul în care au fost apreciate probele din dosar nu este de natură a conduce la concluzia că judecătorul a atestat fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului sau a omis cu știință să insereze unele date sau împrejurări, în lipsa unor dovezi. În acest sens, procurorul a arătat punctual, pe fiecare motiv invocat de către petent, că este nefondat, neputând constitui o dovadă că judecătorul a săvârșit faptele reclamate.
Față de aceste considerente, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul și va menține rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, astfel cum a fost confirmată prin rezoluția procurorului general.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 524/P/2007 din data de 22.11.2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, confirmată prin rezoluția nr 891/II/2/2007 din data de 18.12.2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care o menține.
Obligă petentul să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare cu petentul și de la comunicare cu intimata.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2008.
PREȘEDINTE GREFIER
- - Pt. - -
aflată în concediu
semnează Grefier șef secție
: EB/25.02.2008
:MB/26.02.2008/ 2 ex.
Președinte:Elena BarbuJudecători:Elena Barbu
