Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 40/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.2781p-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENAL
INSTANȚA DE FOND
DECIZIE PENAL Nr. 40
Ședința public de la 13 Februarie 2008
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea Judector
Grefier -- -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea plângerii formulat de petentul împotriva rezoluției nr.63/P/2005 din 24 martie 2005 a Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Craiova, privind pe magistrații judectori și procuror pentru infracțiunile prev.de art.246 cod penal și magistratul procuror pentru infracțiunile prev.și ped.de art.246 și art.289 cod penal.
La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns petentul, lipsind intimații.
Procedura complet.
S-a fcut referatul oral al cauzei, petentul depune la dosar un set de memorii, dup care, constatându-se dosarul în stare de soluționare s-a acordat cuvântul.
Petentul solicit admiterea plângerii, obligarea intimaților la daune morale și la cheltuieli de judecat.
Reprezentantul parchetului solicit respingerea plângerii, rezoluția fiind temeinic și legal și obligarea petentului la cheltuieli judiciare ctre stat.
CURTEA
Asupra plângerii de faț;
Constat c la data de 08 ianuarie 2008 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Craiova, plângerea formulat de petentul împotriva rezoluției nr.63/P/2005 din 24 martie 2005 a Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Craiova, privind pe magistrații judectori și procuror pentru infracțiunile prev.de art.246 cod penal și magistratul procuror pentru infracțiunile prev.și ped.de art.246 și art.289 cod penal.
În motivarea plângerii petentul a artat c rezoluția atacat este nefondat și netemeinic, deoarece magistratul judector " a falsificat" sentința penal nr.1694 din 14 octombrie 1996, pronunțat în dosarul nr.67/1996.
Analizând actele și lucrrile dosarului, Curtea reține urmtoarele:
Petentul a formulat plângere penal împotriva magistraților judector de la Tribunalul Gorj - Secția penal, procurori și - de la Parchetul de pe lâng Tribunalul Gorj pentru infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped.de art.246 cod penal, iar cu privire la procurorul și pentru infracțiunea de fals intelectual prev.de art.289 cod penal.
Petentul artat c este nemulțumit c magistratul judector i-a respins plângerea formulat împotriva unei rezoluții a Parchetului de pe lâng Tribunalul Gorj, iar magistratul procuror a pus concluzii de respingere a plângerii ca nefondat.
Totodat magistratul procuror a susținut, în Ordonanța de scoatere de sub urmrire penal pe care a adoptat-o în dosarul nr.382/P/1995 la 14 aprilie 1997, c petentul ar fi fost condamnat penal prin sentința penal nr.1694 din 14 octombrie 1996 a Judectoriei Tg.Crbunești la pedeapsa de 80.000 lei amend, fapt nereal.
Prin rezoluția nr.63/P/2005 din 24 martie 2005 a Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Craiova, în conformitate cu disp.art.228 alin.5 rap.la art.10 lit.a cod procedur penal, s-a dispus neînceperea urmririi penale faț de magistrații judectori și procuror pentru infracțiunile prev.de art.246 cod penal și faț de magistratul procuror pentru infracțiunile prevzute de art.246 și art.289 cod penal.
În motivarea rezoluției s- artat c pronunțarea unei hotrâri judectorești nefavorabile uneia din prțile din litigiu dedus judecții, nu poate s constituie un temei al rspunderii penale a magistratului care a pronunțat o asemenea hotrâre sau a procurorului care a pus concluzii în cauza respectiv.
În ceea ce-l privește pe magistratul procuror s-a precizat c la dosarul nr.382/P/1995 în cuprinsul ordonanței de scoatere de sub urmrire penal, s-a menționat c prin sentința penal nr.1694 din 14.10.1996 a Judectoriei Tg.Crbunești, numitul ( care avut calitatea de parte vtmat și învinuit în dosarul nr.382/P/1995 al parchetului de pe lâng Tribunalul Gorj ) ar fi fost condamnat la 80.000 lei amend, iar (învinuit în cauza penal), ar fi fost condamnat la 60.000 lei amend pentru infracțiunile de lovire comise la 22 iulie 1994.
Magistratul procuror a susținut c a fcut mențiunea respectiv pe baza unui document ce a fost prezentat de ctre ceilalți învinuiți din care rezulta c numitul este urmrit de Circumscripția Fiscal Tg.Crbunești pentru plata unei amenzi de 80.000 lei la care ar fi fost condamnat prin sentința penal nr.1694 din 14 octombrie 1996 a Judectoriei Tg.
S-a mai artat c din documentul respectiv rezult c Judectoria Tg.Crbunești cu nr.67/1997 a transmis Circumscripției Fiscale din aceeași localitate la data de 26 martie 1997 - anterior adoptrii ordonanței de scoatere de sub urmrire penal - dispozitivul sentinței penale nr.1694 din 14 octombrie 1996 din care rezulta c în baza art.180 alin.2 cod penal inculpatul ar fi fost condamnat la 80.000 lei amend penal.
S-a mai precizat c petentul în declarația dat la 16 martie 2005, a artat c personal a mers la Circumscripția Fiscal Tg.Crbunești, unde a sesizat imediat eroarea, iar Judectoria Tg.Crbunești a retras actul de la Circumscripția Fiscal, deoarece conform sentinței penale nr.1694 din 14 octombrie 1996, inculpatul a fost achitat pentru lovirea prții vtmate, iar inculpatul a fost condamnat la plata sumei de 80.000 lei amend penal pentru lovirea inculpatului parte vtmat.
În rezoluție, s-a reținut c nu exist temeiuri care s justifice tragerea la rspundere penal a magistratului procuror, eroarea consemnat în considerentele ordonanței de scoatere de sub urmrire penal nr.382/P/1995 din 14 aprilie 1997, nu este urmarea înclcrii din culp sau cu intenție a atribuțiunilor de serviciu ale acesteia, ci împrejurrilor mai sus expuse.
S-a mai artat c pentru faptele mai sus sesizate s-a împlinit și termenul de prescripție a rspunderii penale.
Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul fiind respins ca neîntemeiat, prin rezoluția nr.2515/II/2/2007 din 14 decembrie 2007, a Prim Procurorului de la Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Craiova.
Curtea, analizând materialul probator existent la dosar, apreciaz c plângerea formulat de petent este nefondat, pentru urmtoarele motive:
În privința magistraților - judector la Tribunalul Gorj și - procuror la Parchetul de pe lâng Tribunalul Gorj, petentul este nemulțumit de faptul c magistratul judector a pronunțat sentința penal nr.466 din 21 decembrie 2004, prin care a respins plângerea ca nefondat, formulat împotriva ordonanței de scoatere de sub urmrire penal nr.3812/P/1995 din 14 aprilie 1997 a Parchetului de pe lâng Tribunalul Gorj, iar magistratul procuror care a participat în calitate de reprezentant al Ministerului Public, la soluționarea acelei cauze, a pus concluzii de respingere a plângerii ca nefondat.
Ori, simpla nemulțumire a petentului de soluțiile adoptate de magistrați nu conduce la concluzia c aceștia au svârșit infracțiunea de abuz în serviciu prev.de art.246 cod penal, în condițiile în care aceștia, în desfșurarea activitții lor nu șiț-au înclcat sau nu și-au depșit atribuțiile specifice profesiei lor.
Petentul avea posibilitatea s declare recurs împotriva sentinței pronunțat de magistratul judector, ocazie cu care putea s formuleze motivele pentru care era nemulțumit de hotrârea respectiv.
În privința magistratului procuror, care în considerentele ordonanței de scoatere de sub urmrire penal nr.382/P/1995 din 14 aprilie 1997, a fcut mențiunea c numitul ar fi fost condamnat la 80.000 lei amend prin sentința penal nr.1694 din 14 octombrie 1996 a Judectoriei Tg.Crbunești, acesta avut în vedere documentul nr.67/1997 ce a fost transmis de Judectoria Tg.Crbunești Circumscripției Fiscale din aceeași localitate, la data de 26 martie 1997.
Potrivit acestuia, inculpatul ar fi fost condamnat la 80.000 lei amend penal, prin sentința penal nr.1694 din 14 octombrie 1996, pentru svârșirea infracțiunii de lovire prev.de art.180 alin.2 cod penal.
Un aspect deosebit de important îl reprezint faptul c acest document a fost transmis Circumscripției Fiscale la 26 martie 1997, anterior adoptrii ordonanței de scoatere de sub urmrire penal nr.382/P/1995 din 14 aprilie 1997.
Ori, magistratul procuror nu a cunoscut faptul c din eroare s-a transmis acel document de ctre Judectoria Tg.Crbunești, circumscripției din acea localitate, și c în realitate fusese achitat prin sentința penal nr.1694 din 14 octombrie 1996 a Judectoriei Tg.Crbunești pentru lovirea prții vtmate.
În aceste împrejurri, Curtea apreciaz c magistratul procuror nu și-a înclcat atribuțiile de serviciu.
De altfel, plângerea formulat împotriva ordonanței nr.382/P/1995 din 14 aprilie 1997 a Parchetului de pe lâng Tribunalul Gorj, a fost respins ca nefondat, prin sentința penal nr.466 din 21 decembrie 2004 a Tribunalului Gorj, fapt ce l-a determinat pe petentul s formuleze plângeri penale împotriva magistratului judector, care a pronunțat aceast hotrâre și a magistratului procuror care a participat din partea Ministerului Public la soluționarea acelei cauze și a pus concluzii de respingere a plângerii ca nefondat.
În consecinț, ținând cont de dispoz.art.2781alin.8 lit.a cod procedur penal, plângerea va fi respins ca nefondat și va fi menținut rezoluția nr.63/P/2005 din 24 martie 2005 a Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Craiova.
Vzând și dispozițiile art.192 alin.2 cod procedur penal;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE
Respinge plângerea formulat de petentul domiciliat în Tg.Crbunești - -.6,.4,.1,.1, Județul G, ca nefondat.
Menține rezoluția nr.63/P/2005 din 24 martie 2005 a Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Craiova, privind pe magistrații judectori și procuror pentru infracțiunile prev.de art.246 cod penal și magistratul procuror pentru infracțiunile prev.și ped.de art.246 și art.289 cod penal.
Oblig petentul la 10 lei cheltuieli judiciare ctre stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și petent și de la comunicare pentru intimați.
Pronunțat în ședința public de la 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE
- - -
Grefier
- -
S/21.02.2008
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea