Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 401/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
2755/2008
DECIZIA PENALĂ NR.401
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 11.03.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Luciana Mera
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTEA D E CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DNA-a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de revizuientul împotriva sentinței penale nr.1390/20.11.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI -SECȚIA a II a PENALĂ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică nu răspunde recurentul revizuient.
Procedura legal îndeplinita.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință care învederează faptul că s-au depus la dosar, prin Serviciul Registratură "Motive de recurs" datate 20.02.2009.
Constatând că nu sunt excepții de invocat, probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că in mod legal si temeinic instanța de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, în cauză nefiind incident nici unul dintre cazurile limitativ prevăzute de art.393- 394 Cod Procedură Penală, astfel ca pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin sentința penală nr.1390 din 20.11.2008 pronunțată în dosarul nr- în temeiul dispozițiilor art.403 pct.3 Cod procedură penală s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de petentul revizueint.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința penală nr. 163/12.02.2008, pronunțată în dosarul nr.36207/3/07 al Tribunalului București, Secția a II-a Penală s-a respins ca inadmisibilă plângerea formulată de petentul, împotriva rezoluției nr- din 19.09.2007, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 22.10.2007, sub nr-, pe rolul Tribunalului București Secția I Penală, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr- din 19.09.2007 a procurorului șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat admiterea plângerii și în consecință desființarea rezoluției nr- din 19.09.2007, iar drept urmare, admiterea plângerii formulate.
Cererea a fost întemeiată pe disp. art.278/1 Cod pr.pen.
În motivarea plângerii petentul a arătat că prin rezoluția contestată procurorul i-a pus în vedere să depună înscrisurile primite de la numita, această măsură fiind de natură a-l expune pe petent la încălcarea obligației de păstrare a secretului corespondenței și a secretului profesional și a prevederilor cuprinse în statutul profesiei de avocat.
La termenul de judecată din 08.01.2008, reprezentantul Direcției Naționale Anticorupție a invocat din oficiu excepția inadmisibilității plângerii.
Examinând cauza din perspectiva excepției invocate s-au reținut următoarele:
Prin rezoluția nr- din 19.09.2007, procurorul ce efectuează urmărirea penală în dosarul nr. 177/P/2006, a pus în vedere petentului în temeiul art.97 Cod pr.pen. prezentarea unor înscrisuri aflate în posesia petentului în vederea elucidării anumitor aspecte ce interesau cauza în speță.
Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere, plângere respinsă de procurorul șef al secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei din urmă soluții petentul nu are deschisă cale de atac, întrucât dispozițiile art.275-278/1 Cod pr.pen. prevăd doar posibilitatea contestării pe cale separată în fața instanței de judecată doar a soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror. Ori, în speță, petentul a formulat plângerea împotriva unei soluții date de procuror în cursul urmăririi penale, dintre cele care nu pot fi atacate separat în fața instanței de judecată.
În acest sens, s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr.57 pronunțată în dosarul nr.25/2007, obligatorie pentru instanțe, potrivit art.414/2 alin.ultim Cod pr.pen.
De asemenea, nu se putea considera că, apreciind plângerea petentului în această fază procesuală ca fiind inadmisibilă, se încalcă principiul accesului liber la justiție consacrat de art.21 din Constituție și nici principiul consacrat în Convenția Drepturilor Omului, respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, prev. de art.6 pct.l și respectiv art. 13 din Convenție întrucât, drepturile ocrotite în articolele menționate sunt recunoscute numai în ceea ce privește temeinicia oricăror acuzații în materie penală îndreptate împotriva unei persoane.
De asemenea, explicația limitării dreptului la acțiune pe calea doar la soluțiile de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum și a dispoziției de netrimitere în judecată nu încalcă disp. art.21 din Constituție întrucât se impune un acces liber la justiție cu privire la actele prin care se înfăptuiește justiția, respectiv cele prev. de art.278 alin.l Cod pr.pen.
Prin urmare, oricare alte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate în baza dispoziției acestuia și prin care nu se înfăptuiește justiția în sensul de a pune capăt conflictului de drept penal nu sunt vizate de disp. art.278/1 Cod pr.pen.
Față de cele arătate, Tribunalul a respins plângerea formulată de petent și conform art. 192 alin.2 Cod pr.pen. l-a obligat la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs petentul.
Prin decizia penală nr. 509/14 aprilie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr. 163/12.02.2008 Tribunalului București, Secția a I-a Penală.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut că prin sentința penală nr.163 din 12.02.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I-a penală în dosarul nr-, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.163/12.02.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția I Penală în dosarul nr-.
A fost obligat recurentul-petent la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie s-a reținut că prin cererea înregistrată la data de 22.10.2007, sub nr.22.10.2007, petentul a formulat plângere împotriva rezoluției nr- din 19.09.2007 a procurorului șef al Secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat admiterea plângerii și în consecință desființarea rezoluției nr- din 19.09.2007, iar drept urmare admiterea plângerii formulate.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.278/1 Cod pr.pen.
În motivarea plângerii petentul s-a arătat că prin rezoluția contestată procurorul i-a pus în vedere să depună înscrisurile primite de la numita, această măsură fiind de natură a-l expune pe petent la încălcarea obligației de păstrare a secretului corespondenței și a secretului profesional și a prevederilor cuprinse în statutul profesiei de avocat.
La termenul de judecată din 08.01.2008, reprezentantul Direcției Naționale Anticorupție a invocat din oficiu excepția inadmisibilității plângerii.
Examinând cauza din perspectiva excepției invocate s-a reținut că prin rezoluția nr- din 19.09.2007, procurorul ce efectuează urmărirea penală în dosarul nr.177/P/2006, a pus în vedere petentului în temeiul art.97 Cod pr.pen. prezentarea unor înscrisuri aflate în posesia petentului în vederea elucidării anumitor aspecte ce interesau cauza în speță.
Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere, plângere respinsă de procurorul șef al secției de Combatere a Corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Împotriva acestei din urmă soluții petentul nu are deschisă cale de atac întrucât dispozițiile art.275-278/1 Cod pr.pen. prevăd doar posibilitatea contestării pe cale separată în fața instanței de judecată doar a soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror. Ori, în speță, petentul a formulat plângerea împotriva unei soluții date de procuror în cursul urmăririi penale, dintre cele care nu pot fi atacate separat în fața instanței de judecată.
În acest sens, s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin decizia nr.57 pronunțată în dosarul nr.25/2007, obligatorie pentru instanțe, potrivit art.414/2 alin.ultim Cod pr.pen.
De asemenea, nu se putea considera că apreciind plângerea petentului în această fază procesuală ca fiind inadmisibilă se încălca principiul accesului liber la justiție consacrat de art.21 din Constituție și nici principiul consacrat în Convenția Drepturilor Omului respectiv dreptul la un proces echitabil și dreptul la un recurs efectiv, prev. de art.6 pct. și respectiv art.13 din Convenție întrucât, drepturile ocrotite în articolele menționate sunt recunoscute numai în ceea ce privește temeinicia oricăror acuzații în materie penală îndreptate împotriva unei persoane.
De asemenea, explicația limitării dreptului la acțiune pe calea doar la soluțiile de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, precum și a dispoziției de netrimitere în judecată nu încalcă dispozițiile art.21 din Constituție întrucât se impune un acces liber la justiție cu privire la actele prin care se înfăptuiește justiția, respectiv cele prev. de art.278 alin.l Cod pr.pen.
Prin urmare, oricare alte acte sau măsuri ale procurorului sau efectuate în baza dispoziției acestuia și prin care nu se înfăptuiește justiția în sensul de a pune capăt conflictului de drept penal nu sunt vizate de disp. art.278/1 Cod pr.pen.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul.
În motivele scrise de recurs aflate la dosar, recurentul critică sentința sub următoarele aspecte:
Hotărârea s-a pronunțat în lipsa dosarului nr.177/P/2007.
A fost încălcat dreptul la apărare prin refuzul de a pune la dispoziție dosarul nr. 11/P/2007.
Instanța în mod eronat și-a întemeiat hotărârea pe decizia
nr.57/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție care nu era publicată în Monitorul Oficial la data când tribunalul a pronunțat sentința atacată;
Instanța nu a examinat motivul invocat de recurent privind obligativitatea respectării Deciziei nr.486/2 decembrie 1997 Curții Constituționale, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.278 Cod procedură penală.
Hotărârea încalcă prevederile art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
f) Instanța a considerat în mod neîntemeiat că art.21 din Constituție și art.13 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, ocrotește exclusiv temeinicia unei acuzații în materia penală îndreptate împotriva unei persoane.
g) Instanța nu a ținut cont de toate temeiurile plângerii, respectiv că a mai invocat printr-o cerere olografă și art.278 Cod procedură penală.
Examinând sentința sub toate aspectele conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea a constatat următoarele:
Primele două motive de recurs referitoare la lipsa dosarului nr.177/P/2006 sunt nefondate, deoarece prin aceasta nu i s-a încălcat petiționarului dreptul la apărare, așa cum susține și nu i s-a produs nici o altă vătămare, deoarece discutându-se admisibilitatea plângerii, aceasta se putea deduce din conținutul ei și din celelalte acte aflate la dosar, fără a fi necesar și dosarul de urmărire.
De altfel, la soluționarea recursului dosarul de urmărire s-a aflat atașat la dosarul cauzei, dar aceasta nu a influențat cu nimic soluția în cauză.
Susținerea că instanța și-a întemeiat hotărârea pe decizia nr.57 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care la data când tribunalul s-a pronunțat în această cauză, nu era publicată în Monitorul Oficial, este nefondată.
Obligativitatea pentru instanțe a unei decizii pronunțate într-un recurs în interesul legii, nu este condiționată de publicarea sa în Monitorul Oficial.
Art. 4142alin.3 Cod procedură penală prevede doar că "dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", fără să precizeze de la ce dată.
Or, dacă legiuitorul ar fi dorit ca ele să intre în vigoare de la data publicării, ar fi prevăzut-o în mod expres.
Este adevărat că alin.2 al art.4142prevede că deciziile se publică în Monitorul Oficial, precum și pe pagina de internet a înaltei Curți de Casație și Justiție, dar aceasta pentru a fi adusă la cunoștința instanțelor, care se mai poate face după cum se arată mai departe și de Ministerul Justiției.
De altfel, nici măcar toate legile nu intră în vigoare pe data publicării lor în monitor, unele din ele prevăzând termene de intrare în vigoare diferite de această dată.
În concluzie, în mod eronat petiționarul crede că regula generală este ca, tot ce se publică în monitor, să intre în vigoare la data publicării.
Este nefondată critica referitoare la obligativitatea respectării deciziei nr.486/2 decembrie 1997 Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.278 Cod procedură penală.
Există două posibilități: ori petiționarul nu a auzit și nu a luat cunoștință de modificările Codului d e procedură penală survenite din 1997 până în prezent, ori în mod deliberat încearcă să creeze confuzie.
Numai că în realitate, decizia a declarat neconstituțional vechiul text al art.278 Cod procedură penală, în vigoare în anul 1997, dar prin modificările aduse acestui text de către punctul 167 din Legea nr.281/2003 și prin pct.3 și 4 din Legea nr.480/2004 care a modificat alin.3 și 31din art.278 Cod procedură penală ca și prin introducerea art.2781Cod procedură penală, prin pct.168 din Legea nr.281/2003, modificată prin art.1 pct.139 din Legea nr.356/2006, aceste texte au fost puse în deplin acord cu decizia Curții Constituționale.
Sunt de asemenea neîntemeiate și motivele de recurs de la literele e și f, referitoare la încălcarea art.13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
cuprinse în art.2781, art.275-278 Cod procedură penală prin conținutul lor neechivoc, asigură exercitarea efectivă de către toate persoanele interesate a dreptului lor de acces la justiție, în conformitate cu dispozițiile art.8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu dreptul oricărei persoane la un proces echitabil în sens prevederilor art.6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Nu se poate considera că accesului liber la justiție garantat prin art.21 din Constituție, i s-ar aduce limitări în cazul riguroasei aplicări a dispozițiilor cuprinse în art.2781din Codul d e procedură penală, câtă vreme în interpretarea dată de Plenul Curții Constituționale, prin decizia nr.1/1994, un astfel de drept constă în posibilitatea de a accede la structurile judecătorești uzând de mijloacele prin care justiția se înfăptuiește, potrivit legii, adică inclusiv cu respectarea cadrului reglementat pentru exercitarea dreptului de a face plângere în fața judecătorului, împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.
În aceste condiții, din moment ce prin dispozițiile art.2781Cod procedură penală este instituit, limitativ, controlul judiciar numai asupra temeiniciei soluțiilor de netrimitere în judecată, în raport cu cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare sau al urmăririi penale, este evident că în cadrul celorlalte acte sau măsuri ale procurorului, sau efectuate pe baza dispozițiilor date de el, un asemenea control din partea judecătorului, nu mai poate avea loc.
Referitor la ultimul motiv de recurs prevăzut la lit.g, respectiv că instanța nu a examinat admisibilitatea plângerii și în raport de art.278 Cod procedură penală și acesta este nefondat.
Astfel, primele două alineate ale acestui articol se referă la plângerea contra actelor efectuate de procuror, ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acestea și care se rezolvă de către procurorul ierarhic superior, fără a mai ajunge la instanță.
Ultimele două alineate se referă la termenul în care se face plângerea împotriva rezoluției sau ordonanței de clasare, de scoatere de sub urmărire sau de încetarea urmăririi penale, la procurorul ierarhic superior și la obligativitatea acestuia de a comunica persoanei care a făcut plângerea rezoluțiile sau ordonanțele prin care au fost soluționate acestea.
După cum se vede acest articol, indicat și el ca temei al plângerii, nu are nici o legătură cu cauza, după cum nu are de asemenea nici o legătură nici hotărârea CEDOîn cauza Sabău și împotriva României, invocată de recurent în cadrul motivului de recurs de la lit.
În fine ar mai fi de arătat că după ce cauza a rămas în pronunțare iar procurorul de la Direcția Națională Anticorupție care pus concluzii a plecat, s-a prezentat și recurentul.
Președintele completului i-a propus să amâne pronunțarea pentru a depune concluzii scrise, dar acesta a învederat că dorește amânarea pentru a formula cerere de repunere pe rol a cauzei.
Întrucât, prin această atitudine era evident că recurentul dorea tergiversarea cauzei, Curtea nu a mai considerat oportună amânarea pronunțării pentru note scrise.
Oricum, din conținutul cererilor depuse prin registratură și sosite la dosar după ce acesta a fost scos în pronunțare, și asupra cărora Curtea nu se mai putea pronunța, rezultă doar că recurentul nu a avut nici o clipă intenția să depună note scrise.
El dorea să depună jurisprudența CEDO, per care o are și instanța la Centrul Documentare a Curții, astfel că nu era necesar. Dar, dacă dorea acest lucru cu tot dinadinsul, nimic nu se opunea ca la acel termen să depună întreaga jurisprudența CEDO.
Cu privire la a doua cerere de recuzare a întregului complet depusă tot prin registratură și sosită la dosar în jurul orei 13.00, ea nu mai putea fi luată în discuție deoarece instanța se dezinvestise.
Având în vedere toate acestea, Curtea în baza art.385 pct 1 lit.b Cod procedură penală a respins recursul petiționarului ca nefondat și l-a obligat pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. 2.
C.P.P.Împotriva acestei decizii petentul a formulat cerere de revizuire, înregistrată sub nr- pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Se arată în motivarea cererii că solicită desființarea deciziei 509/14.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie, deoarece prin serviciul registratură a depus o cerere de recuzare a completului de judecată, care nu a ajuns la cunoștința completului, deoarece acesta s- pronunțat în condițiile în care, toți judecătorii, membri ai completului au fost recuzați.
Prin încheierea din data de 20 mai 2008, pronunțată în dosarul nr-(966/2008) al Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus trimiterea cauzei, conform art. 197.C.P.P. la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, pentru întocmirea referatului potrivit art. 399.C.P.P. și sesizarea instanței competente.
Se arată în motivarea încheierii că, prin cererea înregistrată sub nr-, petentul a solicitat revizuirea deciziei penale nr.509/14.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În motivarea cererii de revizuire petentul a arătat în esență că membrii completului de judecată care au pronunțat decizia penală mnr.509/2008 nu puteau să se pronunțe, deoarece nu se soluționase cererea de recuzare formulată împotriva acestora.
Potrivit art.397 Cod procedură penală cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță.
Cum în cauză este vorba de o plângere întemeiată pe dispozițiile art.278 Cod procedură penală, iar cercetările au fost făcute de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, urmează să fie trimisă cererea de revizuire acestei instituții pentru întocmirea referatului prevăzut de art.399 Cod procedură penală.
În opinie separată se arată că în conformitate cu art.397 alin.1 și art.401 Cod procedură penală, cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în fond, aceasta fiind competentă să judece cererea de revizuire în primă instanță.
Ca urmare, în condițiile în care nu au fost întocmite concluziile scrise care fac parte din procedura prealabilă judecării în fond a cererii de revizuire și în vederea parcurgerii acestei faze, se impunea declinarea competenței la instanța ce poate judeca cererea de revizuire.
Competența materială aparține Tribunalului București, aceasta fiind instanța ce a pronunțat în fond hotărârea de condamnare.
Ca urmare, în baza art.39 și art.142 Cod procedură penală, în urma admiterii excepției de necompetență materială se impunea declinarea judecării cererii de revizuire la instanța determinată conform art.401 Cod procedură penală care, evaluând lipsa concluziilor scrise, urma să se pronunțe fie în sensul înaintării cauzei la Parchet, fie în sensul respingerii cererii ca inadmisibile, datorită neparcurgerii procedurii prealabile.
În plus, natura hotărârii de desesizare nu poate fi decât decizie iar nu încheiere, astfel cum s-a reținut în opinia majoritară.
Prin referatul Parchetului, nr. 1134/III-6/2008 din 01.07.2008, de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - DNA, în urma examinării cererii de revizuire s-au constatat următoarele:
Analizând cererea de revizuire formulată de petent, tribunalul reține următoarele:
La data de 29.08.2007, numitul a formulat plângere împotriva unei masuri luate de procuror, respectiv aceea de a i se solicita, ca în temeiul prevederilor art. 97.C.P.P. să depună la dosarul nr. 177/P/2006 înscrisurile primite prin fax, poștă sau e-mail de la o persoană pe nume, persoană care a formulat o cerere de intervenție în procedura de faliment /insolventă a Plaza SRL.
Plângerea sus-numitului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Constituția României, art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, precum și ale Statutului profesiei de avocat.
Prin rezoluția nr- din 19.09.2007 s-a dispus respingerea plângerii formulate de către împotriva măsurii dispuse de procuror în dosarul nr. 177/P/2007, soluția fiind motivată în esență de împrejurarea că solicitarea procurorului s-a făcut în temeiul unui text legal (care, în condițiile art. 53 din Constituția României, limitează exercitarea unui drept), iar sus-numitul nu avea calitatea de apărător al persoanei a cărei identificare a justificat demersul procurorului, nefiind ținut de obligația de a păstra secretul profesional.
La data de 22.10.2007 petentul, în temeiul art.2781a C.P.P. formulata plângere la instanța de judecată împotriva rezoluției nr-.
Prin sentința penală nr. 163/12.02.2008 pronunțată în dosarul nr- TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală a respins plângerea formulată de petent ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe petentul a declarat recurs, care a fost respins ca nefondat de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a prin decizia penală 509/14.04.2008.
La data de 30.04.2008 petentul a formulat cererea de revizuire împotriva deciziei penale nr. 509/14.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a II-a în dosarul nr-.
Cererea de revizuire a fost motivată în drept pe dispozițiile art.394 alin.1 lit.a C.P.P. iar în fapt s-a arătat că petentul ar fi depus prin serviciul de registratură o cerere de recuzare a completului.
Prin încheierea din 20.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a II-a în dosarul -, cauza a fost trimisă Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție pentru întocmirea referatului potrivit art.399
C.P.P.Potrivit dispozițiilor legale în vigoare, revizuirea este o cale de atac extraordinară putând fi exercitată împotriva hotărârilor penale rămase definitive.
Conform art.394 alin.1 lit.a se C.P.P. poate solicita revizuirea unei cauze când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Acest caz poate constitui motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare (art. 394 alin. 2.p Cod Penal).
S-a apreciat cererea revizuentului ca inadmisibilă întrucât hotărârile judecătorești pronunțate în temeiul art. 2781alin 8.C.P.P. nu pot fi atacate prin calea de atac extraordinară a revizuirii. Întrucât prin acest mijloc procedural se urmărește înlăturarea erorilor judiciare cuprinse în hotărârile penale definitive se pot ataca cu revizuire acele hotărâri judecătorești definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei. Soluționarea fondului cauzei presupune o hotărâre penală prin care s-a dispus condamnarea, achitarea sau încetarea procesului penal.
Dat fiind faptul că prin sentința atacată instanța a dispus respingerea plângerii petentului ca inadmisibilă nu se poate spune că o astfel soluție ar putea constitui o rezolvare a fondului cauzei (în sensul stabilirii existenței faptei și vinovăției inculpatului).
În acest sens s-a pronunțat și înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin decizia XVII din 19.03.2007 pronunțată în recursul în temeiul legii.
Raportat la cererea de revizuire formulată de petent împotriva deciziei penale nr. 509/14.04.2008 se cuvin a fi făcute următoarele precizări:
Strict juridic o cerere de revizuire se poate formula numai față de o sentință pronunțată în primă instanță, indiferent dacă acea sentință a rămas definitivă prin exercitarea tuturor căilor ordinare de atac sau dimpotrivă prin neexercitarea lor și indiferent dacă acea sentință penală a fost sau nu modificată de instanțele de control judiciar.
Tocmai de aceea cererea de revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a judecat cauza în primă instanță care efectuează cercetări în măsura în care acest lucru este impus pentru a verifica temeinicia cererii de revizuire (art. 397 alin. 1.C.P.P.; art. 399 alin. 1.C.P.P.). De asemenea, competentă să judece cererea de revizuire este instanța care a judecat cauza în primă instanță (art.401 alin.1 C.P.P.).
În aceste condiții, deși petentul a precizat în mod clar că dorește revizuirea deciziei penale nr. 509/14.04.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, urmează a se califica în mod corect din punct de vedere juridic ca fiind o cerere de revizuire formulată împotriva sentinței penale nr. 163/12.02.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I-a, astfel cum a fost menținută prin decizia penală nr. 509/14.04.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-
Acolo unde legiuitorul a dorit crearea unei căi extraordinare de atac doar împotriva unei decizii pronunțate în recurs, a făcut acest lucru în mod expres, stabilind și o procedură specială în acest sens (art. 386-392.C.P.P. referitoare la contestația în anulare).
În cauza de față, la termenul din 20.05.2008 când s-a judecat dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a s-a încercat (în raport de referirea expresă la decizia penală nr. 509/14.04.2008) o stabilire a naturii cererii formulate de petent, însă acesta (de profesie avocat) insistat în calificarea cererii ca fiind o revizuire precizând și temeiul de drept, respectiv irt.394 alin.l lit.aC.
Tot în raport de aspectele de mai sus apreciază că judecarea în fond a acestei cereri de revizuire revine Tribunalului București (având în vedere și dispozițiile art. 401.C.P.P.), aceasta fiind instanța care a judecat în fond cauza petentului și a pronunțat sentința penală nr. 163/12.02.2008 în dosarul penal nr-.
În temeiul art.401 alin.5 și C.P.P. art. 403 alin.3 C.P.P. a solicitat respingerea cererii de revizuire formulată de petentul ca inadmisibilă.
Analizând cererea de revizuire formulată de petent, Tribunalul a reținut următoarele:
Art. 394.C.P.P. reglementează cauzele de revizuire.
Petentul și- întemeiat în drept, cererea pe dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. "a"
C.P.P.Potrivit acestui text de lege, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu pot fi cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Ca atare,faptele probatoriitrebuie să fie noi, iar nu mijloacele de probă ale unei fapte sau împrejurări cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Cererea de revizuire formulată de petent, cuprinde un singur motiv, referitor la cererea de recuzare, care, în opinia petentului, nu a ajuns la cunoștința completului, înainte de a pronunța decizia atacată. Acest motiv nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. "a" C.P.P. text de lege de strictă interpretare, care, se referă la alte situații de care am făcut vorbire.
Prin decizia penală nr. 509/14.04.2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie, a cărei revizuire se cere, s-a respins ca nefondat recursul declarat de revizuent, împotriva sentinței penale nr.163/12.02.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Secția a I-a Penală, prin care s-a respins plângerea formulată de acesta împotriva rezoluției nr- din 19.09.2007, ca inadmisibilă, în condițiile art. 278 ind. 1.
C.P.P.Asemenea hotărâri nu pot fi atacate pe calea revizuirii, deoarece este inadmisibilă cererea de revizuire prin care a fost respins recursul declarat împotriva sentinței de respingere ca inadmisibilă, a plângerii formulate în temeiul disp. art. 278 ind. 1.C.P.P.(ÎCCJ- Secțiile Unite, decizia XVII din 19.03.2007).
Mai trebuie menționat că, în condițiile legii, hotărârea definitivă dată în revizuire este supusă căilor de atac extraordinare, ca o completare a dispozițiilor referitoare la căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârii date în revizuire și care urmează calea de atac a hotărârii revizuite.
Împotriva acestei hotărâi a formulat recurs petentul criticând soluția ca netemeinică și nelegală pentru interpretarea greșită a textului de lege prevăzut art.394 alin.1 lit.a Cod procedură penală și solicitând admiterea cererii.
Petentul a formulat cererea de revizuire întemeiată pe art.394 alin.1 lit.a Cod procedură penală pentru motivul că instanța ce a soluționat fondul cauzei nu a avut în vedere o cerere de recuzare, care a ajuns la dosar după încheierea dezbaterilor.
Având în vedere că fondul cauzei avea ca obiect o plângere întemeiată pe art.2781Cod procedură penală, iar prin decizia în interesul legii XVII din 19.03.2007, înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că în asemenea cauze cererea de revizuire este inadmisibilă, în mod corect a soluționat tribunalul prezenta cauză,respingând cererea ca inadmisibilă.
De aceea, Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge, ca nefondat, recursul urmând ca în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală să-l oblige pe petent la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.1390 din 20.11.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II-a penală.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./13.04.2009
- II. - jud.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința nepublică de la 11 Martie 2009
Președinte,
- -
Grefier,
- -
17 Martie 2009
Președinte:Viorica CostiniuJudecători:Viorica Costiniu, Cristina Rotaru, Luciana Mera
