Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 46/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

Dosar nr-

(Număr în format vechi 2741/2008)

SENTINȚA PENALĂ NR.46

Ședința publică de la 19 februarie 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Oprescu Mihai

GREFIER: - -

**************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petenta în contradictoriu cu intimata împotriva rezoluției din data de 27 2008 adoptată de procurorul general al Parchetului de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI,prin care s-a respins plângerea formulată de petentă împotriva soluției dispuse în dosarul penal nr.918/P/2008 al Parchetului de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.

Dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din 5 FEBRUARIE 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, și când Curtea, în temeiul art.306 Cod procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea succesiv la data de 12 februarie 2009 și 19 februarie 2009, când a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin plângerea formulată de petenta împotriva Rezoluției din data de 27 2008, dată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin care s-a respins ca neîntemeiată plângerea acesteia împotriva ordonanței din 6 2008, din dosarul nr.918/P/2008, s-a solicitat - în baza art.2781alin.8, lit.a Cod procedură penală, desființarea celor două rezoluții și reținerea cauzei spre judecare împotriva notarului escu - sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.246 Cod penal.

În cauză, a fost depus dosarul nr.918/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

La data de 28.11.2003, soții și au încheiat cu convenția intitulată antecontract de vânzare-cumpărare, autentificat de notar sub nr.2999/2003, natura juridică reală a acestuia fiind a unui contract de vânzare-cumpărare, având drept scop real transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în B,-,.27, sector 4, imobil dobândit de soții în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat de, în conformitate cu Legea nr.112/1995, pentru suma de 64.842.000 lei ROL sumă ce a fost înmânată acestora de către.

Astfel cum rezultă din declarația numitului Mai - director al, contractul de vânzare cumpărare a fost redactat la data de 07.11.2003, fiind înmânat cumpărătorilor un exemplar în original al înscrisului. La data de 10.11.2003, după încasarea prețului (achitat de ) și eliberarea chitanței constatatoare. Acesta a precizat că, în primă fază acesta a fost redactat fără a conține vreo mențiune specială. Ulterior, la cererea cumpărătorilor au fost eliberate alte două exemplare ale contractului de vânzare-cumpărare nr.2622/07.11.2003, în conținutul cărora s-a consemnat că numitul este "procurator de fonduri", exemplare semnate de către cumpărător.

Aspectele declarate de directorul au fost confirmate de numitul, acesta din urmă declarând în plus că s-a prezentat la Biroul Notarial "Expert", unde a solicitat și a obținut atât o copie legalizată a contractului de vânzare-cumpărare nr.2622/07.11.2003, astfel cum acesta a fost redactat ulterior, precum și o copie legalizată de pe antecontractul de vânzare-cumpărare cu nr.2999/28.11.2003.

Motivele invocate de petenta, privind imposibilitatea legalizării la data de 10.11.2003 a unui înscris redactat la data de 28.11.2003, a fost explicat de notarul public prin existența unei erori materiale, legalizarea ambelor înscrisuri având loc la data de 02.12.2003 (așa cum rezultă din adresa nr.1415 din 20.11.2007, emisă de Biroul Notarial "Expert").

În cauză, în sarcina notarului public nu se poate reține săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât din actele efectuate în cauză nu se constată încălcarea de către acesta a vreunei atribuții cu ocazia legalizării copiilor în litigiu, neexistând indicii privind încălcarea obligației ce-i revine acestuia, în conformitate cu art.98 din Legea nr.36/1995, cu ocazia legalizării copiei de pe contractul de vânzare-cumpărare nr.2622/07.11.2003, aceasta fiind conformă exemplarului ce poartă în mod evident număr de înregistrare, precum și ștampila unității emitente și care, așa cum reiese din verificările efectuate, a fost emisă efectiv de

În speță, nu se constată existența unei vătămări importante a intereselor legale ale persoanei vătămate, prin eliberarea unei astfel de copii, conform regulilor de drept civil ce reglementează raporturile juridice dintre părți, exemplarul unui înscris în care se menționează calitatea de "procurator de fonduri" neavând prin ea însăși vreo consecință juridică, mai ales în privința intabulării dreptului de proprietate, așa cum a precizat petenta.

În final, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public escu sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.246 Cod penal, și, respectiv disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

Împotriva acestei soluții a formulat plângere partea vătămată, plângere soluționată de Procurorul General al Curții de Apel București, în dosarul nr.1919/II-2/2008, prin rezoluția din data de 27 2008.

Prin această rezoluție, s-au dispus următoarele:

1-Respingerea - ca neîntemeiată - a plângerii formulate de petenta, prin care a contestat legalitatea soluției dispusă prin ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 918/P/2008 și, respectiv

2- Menținerea ca fiind legală și temeinică a ordonanței adoptată în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 918/P/2008 prin care s-a dispus, la data de 06.11.2008, neînceperea urmăririi penale față de notarul public, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.246 Cod penal, și, respectiv disjungerea cauzei și declinarea competenței în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4

În fața instanței, petenta a depus plângere, conform art.2781Cod procedură penală și a atașat în copii xerox actele ce au stat la baza analizei procurorului - contract de vânzare cumpărare, adrese notariat, publicații, chitanțe, sentința civilă nr.1545/R/18.09.2001 a Tribunalului București - Secția a V-a Civilă.

Analizând actele și lucrările dosarului cauzei, Curtea constată plângerea ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Întreaga activitate derulată de notarul public în legătură cu raporturile dintre: persoanele vătămate și - promitenți vânzători, - promitent cumpărător și procurator de fonduri, s-a desfășurat cu respectarea prevederilor legale privind condițiile de fond și formă ale unui act autentic translativ de proprietate (antecontract de vânzare-cumpărare imobiliar), inadvertența datei de legalizare a copiei după contractul de vânzare-cumpărare nr.2622/07.11.2003 dintre "" SA și soții, se datorându-se unei erori materiale.

În fapt, prin motivele plângerii, petenta raportează întreaga răspundere cu privire la situația juridică a respectivului imobil (ce reprezintă o încercare de eludare a legii) în sarcina notarului public, dar în mod real, activitatea notarului se limitează exclusiv la legalizarea copiei de pe contractul nr.2622/07.11.2003, înregistrat Ia ""SA, data calendaristică incorectă inserată în acest înscris oficial datorându-se exclusiv unei erori materiale.

Această situație a fost evaluată pe baza probelor administrate, în mod corect concluzionându-se că în cauză notarul public nu se face vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art.246 Cod penal, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei fapte penale.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu art.2781Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta și va menține ca temeinică și legală rezoluția dată de procuror.

Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimata, împotriva Rezoluției din 27 2008, adoptată de Procurorul General al Curții de Apel București, prin care s-a respins plângerea formulată de petentă împotriva soluției dispuse în dosarul penal nr.918/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Obligă petenta la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 FEBRUARIE 2009.

Președinte,

- -

GREFIER,

- -

Red.

Dact./10.04.2009

Ex.3

Președinte:Oprescu Mihai
Judecători:Oprescu Mihai

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 46/2009. Curtea de Apel Bucuresti