Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 53/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(Număr în format vechi 2886/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 53
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2010
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Corneliu Bogdan Ion Tudoran
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea cauzei penale ce are ca obiect plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției din data de 06.11.2009 dată în dosarul nr.1054/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției din 07.12.2009 dată în lucrarea nr.1815/II-2/2009 a aceleiași unități de parchet.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu a răspuns petentul; de asemenea, nu a răspuns intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea plângerii petentului, ca fiind neîntemeiată, apreciind rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI ca fiind legală și temeinică, rezoluție prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul - procuror, evacuarea petentului din incinta clădirii parchetului producându-se urmare a atitudinii sale recalcitrante, aspect confirmat de persoanele audiate în cauză, respectiv de martorii ale căror declarații se află la filele 10 - 19 dosar.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată și reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 11 decembrie 2009, petentul, în temeiul dispozițiilor art.2781Cod procedură penală, a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr.1054/P/2008 din 6 noiembrie 2009 și a rezoluției din data de 7 decembrie 2009, din dosarul nr.1815/II-2/2009, emisă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, solicitând desființarea acestor acte și continuarea cercetărilor față de magistratul - prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria C - sub aspectul infracțiunilor prev.de art.246 și art.264 Cod penal, constând în aceea că l-a intimidat pe petent, în scopul de a nu mai solicita relații cu privire la dosarele penale nr.1613/P/2006 și nr.936/P/2006, aflate în curs de soluționare pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria C, astfel că și-a încălcat atribuțiile funcționale și a exercitat o conduită abuzivă, vătămând astfel interesele legale ale petentului.
Prin rezoluția nr.1054/P/2008 din 6 noiembrie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus, în temeiul art.228 alin.4 raportat la art.10 lit.a din Codul d e procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de magistratul, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria C, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.246 și art.264 Cod penal, constatându-se că faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza în faza actelor premergătoare a constatat că, prin plângerea penală formulată petentul solicitat ca față de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria C, să se efectueze cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor mai sus menționate, pentru aceea că a procedat la intimidarea petentului, cu în scopul de a-l determina să nu mai solicite relații cu privire la dosarele penale nr.1613/P/2006 și 936/P/2006 ale unității de parchet mai sus menționate.
Din cuprinsul plângerii formulate a rezultat că, în ziua de 11.06.2008, între orele 1100-1300, aflându-se în incinta sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria C, petentul a fost reținut în mod abuziv din dispoziția primului procuror al acestei unități de parchet sub pretextul că urma să fie sancționat contravențional în baza Legii nr. 61/1991.
Petentul a susținut că prin acțiunea respectivă s-a urmărit, în realitate, intimidarea sa pentru a-l determina să nu mai solicite relații cu privire la dosarele penale nr. 1613/P/2006 și 936/P/2006 aflate în curs de soluționare pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Din cercetările efectuate în speță, s-a reținut că, într-adevăr, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria C se află înregistrate dosarele penale nr. 1613/P/2006 și 936/P/2006 în care petentul are calitatea de parte vătămată.
În ziua de 11.06.2008, petentul s-a deplasat la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria C pentru a solicita relații cu privire la cele două cauze, însă a fost evacuat din clădire din cauza comportamentului său recalcitrant.
Din declarațiile jandarmilor care au intervenit pentru aplanarea acestui incident, a rezultat că, în data de 11 iunie 2008, petentul a solicitat permisiunea jandarmului ce asigura serviciul de pază al Parchetului de pe lângă Judecătoria C de a intra la secretariatul unității pentru a obține informații despre niște dosare.
După scurt de timp, jandarmul a auzit că petentul se certa cu grefiera din secretariat, împrejurare în care a intervenit și i-a solicitat acestuia să adopte un comportament civilizat. Deși, inițial, petentul a respectat recomandarea făcută, după câteva minute, și-a pierdut cumpătul și a devenit recalcitrant, situație în care prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cas olicitat evacuarea petentului din clădire.
În aceste împrejurări, jandarmul respectiv și-a anunțat telefonic șeful direct raportându-i situația creată și solicitând sprijin pentru rezolvarea acesteia, deoarece petentul refuza să părăsească sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria
La fața locului, au sosit alți trei lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi I care au procedat la legitimarea petentului și i-au cerut să părăsească incinta unității de parchet, deoarece acesta avea o atitudine agresivă; în final, petentul a fost de acord să părăsească sediul parchetului, însă amenințând că va chema televiziunea.
În cauză, au fost audiați atât petentul, cât și jandarmii prezenți la incident, aceștia din urmă declarând că, petentul nu a fost bruscat, încătușat sau imobilizat în vreun fel.
Față de aceste aspecte, s-a constatat din cuprinsul actelor premergătoare efectuate, că nu au rezultat indicii cu privire la existența faptelor, intimatul doar a solicitat evacuarea petentului din incinta sediului Parchetului de pe lângă Judecătoria C, din cauza comportamentului recalcitrant al acestuia.
În plângerea adresată Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, petentul a contestat rezoluția nr.1054/P/2008 din 6 noiembrie 2009, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că dorește să formuleze plângere și împotriva procurorului care a dat această rezoluție.
Rezoluția nr.1054/P/2008 din 6 noiembrie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost confirmată de Procurorul General al acestei unități de parchet, prin respingerea - ca neîntemeiată a plângerii petentului.
Verificând rezoluțiile atacate, conform art.2781alin.7 din Codul d e procedură penală, pe baza tuturor lucrărilor și înscrisurilor cauzei, Curtea constată că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
În cauză s-a dispus în mod legal și temeinic neînceperea urmăririi penale față de intimatul prim procuror, întrucât, contrar celor susținute de către petent, în sarcina acestuia nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte prevăzute de legea penală.
În cauză, din declarațiile martorilor, și G, jandarmi care asigurau paza în cadrul unității de parchet respective, se reține că petentul a avut un comportament recalcitrant, iar aceștia au intervenit în aplanarea incidentului, la solicitarea intimatului.
În consecință, Curtea constată că nu există nici măcar un simplu indiciu care să conducă la concluzia că măsurile și soluțiile dispuse de către intimat, în exercitarea atribuțiilor de serviciu specifice funcției sale, ar fi contrare vreunei dispoziții legale cu incidență în cauza respectivă și, astfel, ar fi fost vătămate drepturi sau interese legitime ale petentului sau că ar fi favorizat pe cineva anume, situație în care dispoziția contestată - de neîncepere a urmăririi penale, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.246 și art.264 rt.246 din Codul penal, se dovedește a fi legală și temeinică.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.2781alin.8 lit.a teza a III-a din Codul d e procedură penală, va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul, menținând în consecință rezoluțiile atacate de acesta.
Față de soluția ce urmează a se pronunța - în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea petentului împotriva rezoluției din data de 06.11.2009 dată în dosarul nr.1054/P/2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și a rezoluției din 07.12.2009 dată în lucrarea nr.1815/II-2/2009 a aceleiași unități de parchet.
Obligă petentul la 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.
PREȘEDINTE,
--- ---
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.2
Președinte:Corneliu Bogdan Ion TudoranJudecători:Corneliu Bogdan Ion Tudoran