Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 58/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 2781Cod procedură penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE FOND

SENTINȚA PENALĂ Nr. 58

Ședința publică de la 27 Martie 2009

PREȘEDINTE: Liana Balaci judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

.

Pe rol, soluționarea plângerii formulată de petentul - domiciliat în comuna, județ D - împotriva rezoluției nr. 745/P/2008 de la 17 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția nr. 131/II/2/2009 din 28 ianuarie 2009 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a lipsit atât petentul, cât și intimatul

Procedura completă.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța a constatat încheiată cercetarea judecătorească și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor, pe fond.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea plângerii ca nefondată, întrucât rezoluția atacată este legală și temeinică, în raport de actele existente la dosar, cu obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra plângerii de față;

Prin plângerea formulată de petiționarul pe rolul instanței la data de 13 februarie 2009, în conformitate cu dispozițiile art. 2781Cod procedură penală, a fost criticată rezoluția nr. 745/P/2008 de la 17 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, precum și rezoluția nr. 131/II/2/2009 din 28 ianuarie 2009 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea plângerii, petentul a susținut că în perioada anilor 2007-2008, comisarul șef de poliție G, în calitate de șef al Biroului de Poliție Rurală din cadrul Poliției municipiului C, a dispus și efectuat mai multe controale inopinate la Postul de Poliție, fără a avea acest drept, respectiv fără o dispoziție sau delegație în acest sens, așa cum prevede Ordinul MAI nr.311/2007 și mai mult, se susține că acesta s-ar fi comportat abuziv în mai multe rânduri, chemându-l pe petent și pe colegul său, în birou și jignindu-i, iar numitului i-a reținut, fără motiv, armamentul și muniția și a refuzat să i le înapoieze.

De asemenea, petentul a arătat în plângerea formulată, că procurorul a ignorat aspectele menționate mai sus și a dispus neînceperea urmăririi penale, arătând că intimatul avea dreptul să efectueze inspecție și controale la posturi de poliție, fără a preciza când au fost date rezoluțiile respective și sub ce număr au fost înregistrate; a arătat de asemenea, că numitul Gaf ost cercetat prealabil ca urmare a sesizării petentului și a fost sancționat cu măsura "atenționării" care însă nu este o măsură disciplinară, conform normelor interne, iar împotriva petentului și a colegului său s-a dispus efectuarea de cercetări numai pentru a se încerca să se arate că acele controale efectuate de comisarul șef G ar fi fost întemeiate. Aceste aspecte, însă se susține, că nu-l exonerează pe intimat privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și purtare abuzivă, cu atât mai mult cu cât din anul 2005, petentul și colegul său nu au mai primit drepturile cuvenite, respectiv prime, salarii de merit, sporuri privind studiile superioare sau alte drepturi asemănătoare, fiind scoși de la aceste drepturi de intimat, care a făcut și precizări în acest sens.

În motivarea plângerii, petentul arată de asemenea, că un alt aspect al abuzurilor săvârșite de intimat îl reprezintă frecvența controalelor efectuate la Postul de Poliție, fiind singurul post vizat din toate celelalte posturi de poliție arondate la Poliția municipiului C, iar cu ocazia controalelor efectuate nu s-au constatat nereguli în activitatea postului, deoarece nu s-au trasat sarcini pentru remedierea unor probleme, așa cum reiese din procesul-verbal de control întocmit la 22 noiembrie 2007, de subinspectorul, care de asemenea, a efectuat un control fără delegație sau dispoziție de control, ci doar în baza unui ordin verbal dat de intimatul

Se arată de asemenea, că procurorul nu a verificat celelalte aspecte invocate în plângere, cum ar fi faptul că intimatul a restituit mai multe dosare cu autori necunoscuți în care competența de soluționare aparținea Biroului de Poliție Rurală, deoarece erau infracțiuni cu un mod de operare deosebit, încălcându-se dispozițiile art.219 Cod pr.penală, conform cărora șefii ierarhici nu pot da îndrumări sau dispoziții privind soluționarea dosarelor penale.

Alte ilegalități comise cu ocazia controalelor invocate în plângere, se referă la ridicarea de înscrisuri și registre având caracter secret sau secret de serviciu, unele dintre acestea nemaifiind restituite nici în prezent Postului de Poliție, cum ar fi registrul de controale de fond.

În vederea unei juste soluționări a cauzei, instanța a dispus, din oficiu, atașarea dosarului de urmărire penală nr. 745/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în care s-a pronunțat de procurorul de caz rezoluția criticată în speță de petent și, de asemenea, s-a depus în xerocopie rezoluția nr. 131/II/2/2009 din 28 ianuarie 2009 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

Din analiza actelor și lucrărilor existente la dosar, Curtea constată că plângerea formulată de petentul este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

La data de 5 septembrie 2008 petentul, agent șef adjunct de poliție în cadrul Postului de Poliție a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cu privire la faptul că șeful biroului poliției rurale comisarul șef de poliție G, începând cu luna noiembrie 2007, a dispus și efectuat mai multe controale la sediul Postului de Poliție menționat, fără a respecta dispozițiile legale.

Petentul a fost audiat de către procuror la data de 12 septembrie 2008, menționând că solicită efectuarea de cercetări față de comisarul șef G, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.246 Cod penal, conținutul acestei sesizări fiind susținut și de numiții și, din cadrul aceluiași post de poliție, care au fost audiați la 18 septembrie 2008 și respectiv 26 septembrie 2008, primul dintre aceștia declarând că solicită efectuarea de cercetări cu privire la același intimat și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev.de art.250 Cod penal, constând în aceea că începând cu luna noiembrie 2007, în mod repetat, a adresat amenințări lucrătorilor de poliție din cadrul Postului de Poliție, în sensul declanșării procedurii de cercetare prealabilă disciplinară față de aceștia, fără a le comunica și motivele.

Din actele premergătoare efectuate în cauza de a format obiectul dosarului nr.745/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, nu s-au identificat fapte sau împrejurări care să contureze existența elementelor constitutive ale infracțiunilor sesizate de către petentul, pretins săvârșite de către intimatul G, astfel că, soluția de neîncepere a urmăririi penale, dispusă în baza art.10lit.b Cod pr.penală, este temeinică și legală.

Astfel, dispozițiile interne permit evaluarea activității lucrătorilor de poliție aflați în subordine, precum și controlul posturilor de poliție (dispoziția IGPR nr.200/2006, în prezent abrogată prin dispoziția IGPR nr.7/2008), motiv pentru care, intimatul Gad ispus în cursul lunii noiembrie 2007 ca subinspectorul de poliție să efectueze un control la sediul de Poliție, fiind încheiat în acest sens, procesul-verbal din data de 22 noiembrie 2007.

În cursul lunii martie 2008, conducerea Poliției municipiului Caf ost informată cu privire la faptul că în noaptea de 22/23 martie 2008, urmare unui apel d e urgență efectuat prin serviciul 122, referitor la un eveniment ce a avut loc pe raza comunei și întrucât agentul de poliție nu a putut fi contactat telefonic pentru a se verifica veridicitatea celor semnalate, conducerea Poliției municipiului C, a dispus prin rezoluție ca în termen de 7 zile, intimatul în calitate de comisar șef de poliție să verifice urgent, aspectele raportate de ofițerul de serviciu și să propună măsuri corespunzătoare.

Ca urmare, intimatul a efectuat personal verificările ce se impuneau și a întocmit raportul nr.- din 3 aprilie 2008, pe care l-a prezentat ulterior conducerii Poliției municipiului C, propunând declanșarea cercetării prealabile față de cei trei lucrători din cadrul unității de poliție menționată, întrucât a constatat o serie de deficiențe în activitatea acestora.

De asemenea, comisarul de poliție, șef al Poliției municipiului C, a dispus prin rezoluție, verificarea aspectelor sesizate de numita, în sensul că lucrătorii de poliție de pe raza comunei nu au răspuns la sesizările repetate ale acesteia de a interveni, întrucât fratele său și părinții săi provocaseră scandal și îi alungaseră din locuință, motiv pentru care, intimatul G s-a deplasat la sediul Postului de Poliție, verificând aspectele sesizate și întocmind raportul înregistrat sub nr.- din 12 iunie 2008, privind rezultatele verificărilor și propunând declanșarea cercetării prealabile față de lucrătorii postului de poliție sub aspectul comiterii unor abateri disciplinare prevăzute în Ordinul nr.400/2004.

Potrivit art.246 Cod penal, constituie infracțiunea de abuz în serviciu, fapta funcționarului public, care în exercițiul atribuțiunilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta, cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.

Contrar susținerilor petentului analiza actelor premergătoare efectuate în cauză nu relevă existența unor indicii din care să rezulte că intimatul comisar șef de poliție Gau rmărit cu rea credință, vătămarea intereselor legale ale petentului și colegilor săi.

În ceea ce privește inexistența unor planuri de control care să fi fost aprobate de către șefii ierarhici superiori ai intimatului, așa cum prevede Ordinul nr.318/2007, privind organizarea și executarea inspecțiilor și controalelor în Ministerul Internelor și Reformei Administrative, s-a apreciat în mod corect că neîntocmirea acestor planuri nu conduce prin ea însăși la producerea unei vătămări a intereselor legale ale lucrătorilor de poliție a căror activitate a fost supusă controlului, întrucât acestea sunt obligate în raport de dispozițiile legale să-și îndeplinească atribuțiile de serviciu.

Mai mult, acest aspect constând în nerespectarea de către comisarul șef de poliție a dispozițiilor prevăzute de norme interne cu privire la efectuarea controalelor de fond sau tematice, constituie abatere disciplinară, acesta fiind de altfel, cercetat disciplinar și sancționat de către Comisia de disciplină din cadrul IPJ

Criticile formulate de petent cu privire la insuficienta activitate de cercetare desfășurată de către procurori, nu pot fi avute în vedere, deoarece în faza actelor premergătoare, procurorul este singurul în măsură să aprecieze asupra necesității efectuării acestora, sub aspectul felului lor în funcție de natura infracțiunii în vederea dispunerii unei soluții legale și temeinice.

Așadar, nu se poate reține solicitarea petentului de admitere a plângerii și de trimitere la procuror în vederea continuării cercetărilor, deoarece în cauză au fost administrate actele premergătoare pe care procurorul le-a considerat ca fiind necesare soluționării cauzei, instanța de judecată soluționând cauza, potrivit dispozițiilor art.2781alin.7 Cod pr.penală, care prevăd expres limitele de verificare și anume "judecătorul soluționând plângerea, verifică rezoluția sau ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate".

De asemenea, actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat nici împrejurări care să contureze existența elementelor constitutive ale infracțiunii de purtare abuzivă, pretins a fi săvârșită de către

În raport de aceste considerente, plângerea petentului este nefondată, astfel încât în baza art.2781alin.8 lit.a Cod pr.penală, va fi respinsă, menținându-se rezoluția atacată ca legală și temeinică.

În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, recursul va fi obligat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea formulată de petentul - domiciliat în comuna Spot, județ D - împotriva rezoluției nr. 745/P/2008 de la 17 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin rezoluția nr. 131/II/2/2009 din 28 ianuarie 2009 procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, privind pe intimatul

Menține rezoluția atacată, ca legală și temeinică.

Obligă petentul la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru părțile lipsă.

Pronunțată în ședința publică de la 27 Martie 2009.

Președinte,

- -

Grefier,

- -

Dact. 2 ex./

Președinte:Liana Balaci
Judecători:Liana Balaci

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 58/2009. Curtea de Apel Craiova