Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 65/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (324/2009 )
SENTINȚA PENALĂ NR.65
Ședința publică de la 16 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva Ordonanței din 15 ianuarie 2009 emisă de parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr.1582/P/2008.
La apelul nominal făcut în ședință au lipsit petentul personal și intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că la dosar au fost depuse concluzii scrise atât de către petent care solicită " să fie infirmată ordonanța din data de 15 ianuarie și să se dispună reluarea cercetării penale", precum și de către intimat, prin apărător, care solicită respingerea plângerii, ca inadmisibilă în conformitate cu Decizia XIII din 21 noiembrie 2005 ICCJ.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a plângerii, ca inadmisibilă față de argumentul de practică judiciară aflat la dosarul cauzei, respectiv Decizia XIII din 21 noiembrie 2005 ICCJ.
Curtea, solicită reprezentantului parchetului să-și precizeze poziția cu privire la dispozițiile art.2781alin.13 din Cpp.
Reprezentanta parchetului apreciază că, față de dispozițiile deciziei invocate, plângerea este inadmisibilă.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 10.02.2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub numărul -, plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței nr. 1582/P/2008 din data de 15.01.2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin ordonanța atacată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul - avocat - sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, insultă și lovire, soluție bazată pe cercetări incomplete efectuate de către organele de cercetare penală. În acest sens, petentul a arătat că audierile făptuitorului și ale martorilor nu au fost efectuate în mod judicios, iar recunoașterea din fotografie a făptuitorului nu s-a realizat după o planșă conținând mai multe fotografii.
Din oficiu, Curtea a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 1582/P/2008 soluționat prin ordonanța atacată și a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI să precizeze dacă petentul a formulat plângere împotriva ordonanței la procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 278.
C.P.P.Prin adresa nr. 1582/P/2008 din data de 25.02.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa comunicat că în registrul de evidență aferent anului 2009 nu a fost înregistrată vreo plângere formulată de petentul.
Examinând actele și lucrările dosaruluidin această perspectivă, Curtea reține următoarele:
Prin ordonanța nr. 1582/P/2008 din data de 15.01.2009, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus, în temeiul art. 228 alin. 6 rap. la art. 10 lit. c C.P.P. art. 38, art. 42 rap. la art. 45 și art. 30 alin. 1 lit. a C.P.P. neînceperea urmăririi penale față de numitul - avocat în cadrul Baroului B, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 217 alin. 1, art. 180 alin. 1 și art. 205.Cod Penal, precum și disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare a dosarului în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B în vederea continuării cercetărilor față de persoana neidentificată care a condus autoturismul marca Jeep cu nr. de înmatriculare B-72- la data de 25.01.2008.
Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că, la data de 28.01.2008, petentul a sesizat organele judiciare cu privire la faptul că, la data de 25.01.2008, în timp ce se afla la volanul autoturismului personal, a fost insultat de o persoană neidentificată, ce conducea autoturismul marca Jeep cu nr. de înmatriculare B-72-, persoană care, de asemenea, a smuls ochelarii de ai persoanei vătămate și a lovit portiera față a autoturismului, provocând înfundarea tablei.
Procurorul a apreciat că actele premergătoare efectuate în cauză nu relevă cu certitudine că avarierea autoturismului este rezultatul activității făptuitorului, existând dubii în acest sens. Raportându-se la exigențele prezumției de nevinovăție, procurorul a apreciat că există un caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 lit. c
C.P.P.Soluția dispusă a fost comunicată petentului la data de 28.01.2009, împotriva acesteia formulând în mod direct, în conformitate cu dispozițiile art. 2781.C.P.P. plângere la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
Curtea constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 2781alin. 1.C.P.P. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dispuse de procuror, pot formula plângere la instanța competentă persoana vătămată, precum și orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate, însă numai după respingerea plângerii formulate în prealabil de acestea la procurorul ierarhic superior, conform art. 275-278.
C.P.P.Din interpretarea literală și rațională a prevederilor art. 2781.C.P.P. rezultă că ntroducerea plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale la procurorul ierarhic superior ori, după caz, la procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, constituie o condiție prealabilă prevăzută de lege, obligatorie pentru exercitarea procedurii reglementate de textul de lege invocat. O atare condiționare apare ca justificată de împrejurarea că, exercitând un control de legalitate și temeinicie a soluției de netrimitere în judecată, procurorul ierarhic superior poate constata el însuși caracterul fondat al plângerii și poate dispune măsurile legale ce se impun, ipoteză în care sesizarea instanței și declanșarea unei proceduri judiciare nu se mai justifică.
Or, în cauza de față, petentul - persoană vătămată nu s-a conformat acestei obligații procedurale, optând pentru a sesiza în mod direct instanța de judecată competentă.
În acest context, Curtea constată incidența dispozițiilor art. 2781alin. 13.C.P.P. potrivit cărora plângerea greșit îndreptată se trimite organului judiciar competent.
Dispoziția legală enunțată consacră, așadar, în mod expres, obligația organului judiciar căruia i-a fost adresată în mod greșit o plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată dispusă de procuror, de aoî nainta organului competent, fie că acesta este procurorul ierarhic superior (atunci când plângerea a fost adresată eronat instanței de judecată), fie că acesta este chiar instanța (în cazul în care plângerea a fost adresată însuși procurorului prevăzut de art. 278 alin. 1.C.P.P.).
Curtea nu poate reține susținerile intimatului și nici ale reprezentantului Ministerului Public cu privire la caracterul inadmisibil al plângerii formulate în cauza de față ca urmare a neparcurgerii de către petent a procedurii prealabile prevăzute de art. 278.
C.P.P.Aceasta deoarece decizia de recurs în interesul legii nr. XIII din 21.11.2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (prin care s-a statuat că "plângerea adresată direct instanței de judecată împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, fără ca aceasta să fie atacată, în prealabil, conform art. 278 din Codul d e procedură penală, la procurorul ierarhic superior, este inadmisibilă") a fost pronunțată anterior modificărilor aduse articolului 2781.C.P.P. prin Legea nr. 356/2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 august 2006), limitându-se la a interpreta prevederile articolului 2781.C.P.P. în varianta în vigoare anterior acestor modificări.
În condițiile în care chestiunea admisibilității plângerii greșit îndreptate a fost tranșată ulterior printr-o intervenție legislativă, iar dispozițiile art. 2781alin. 13.C.P.P. sunt de strictă și imediată aplicare, Curtea urmează să dea eficiență acestora.
Pentru aceste considerente, în baza art. 2781alin. 13.C.P.P. va trimite plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței nr. 1582/P/2008 din data de 15.01.2009 la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, spre competentă soluționare.
În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.278/1 al.13 Cod procedură penală, trimite plângerea formulată de petentul (domiciliat în B,-, sector 1), împotriva ordonanței nr.1582/P/2008 din data de 15.01.2009 la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, spre competentă soluționare.
În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru părți.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 martie 2009.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red. /27.03.2009
Dact. /27.03.2009/5 ex.
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru