Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 8/

Ședința publică din data de 09 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu JUDECĂTOR 2: Mariana Cristache

JUDECĂTOR 3: Aurel

Judecător - - - Președinte Secția pentru cauze cu

Minori și de Familie

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror - - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

La ordine fiind soluționarea recursului declarat de petenta SC SA - V, cu sediul în B, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței penale nr. 341 din 15 septembrie 2008 Tribunalului Vrancea privind pe intimatul.

La apelul nominal au răspuns pentru recurenta petentă consilier juridic, în baza împuternicirii nr. 81/08.01.2009, și intimatul asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 771/02.06.2008.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Reprezentantul recurentei petente solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a aduce la cunoștință conducerii societății conținutul înscrisurilor depuse la termenul anterior de către intimat. De asemenea, s-au depus și concluzii scrise și dorește să ia cunoștință de conținutul acestora.

Apărătorul intimatului solicită să se aibă în vedere că actele depuse la dosar sunt emise de SA și că a făcut referire la ele în concluziile scrise. De altfel, aceste acte au fost depuse și în dosarul de urmărire penală.

Reprezentantul Ministerului Public consideră că petenta avea posibilitatea să ia cunoștință de conținutul actelor, în condițiile în care acestea au fost depuse la dosar la termenul anterior.

Reprezentantul petentei precizează că nu cunoaște dacă actele respective se află în dosarul de urmărire penală și dacă sunt autentice. Fiind vorba de acte emise în anul 2005, există posibilitatea să fie și un răspuns la ele.

CURTEA lasă dosarul la a doua strigare pentru ca reprezentantul petentei să ia cunoștință de conținutul actelor depuse la dosar de către intimat.

La apelul nominal făcut la a doua strigare au răspuns pentru recurenta petentă consilier juridic, în baza împuternicirii nr. 81/08.01.2009, și intimatul asistat de av., apărător ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 771/02.06.2008.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul petentei susține că, așa cum rezultă din actele existente la dosar, în perioada 01.01.2005 - 31 mai 2005 au avut loc un număr de 11 inventare la Depozitul V, unde își desfășura activitatea intimatul, fără a se constata lipsuri cantitative de produse petroliere. În conformitate cu prevederile Ordinului 1753/2004 și ale Legii 82/1991 - normele de efectuare a inventarierii și legea contabilității, rezultatele inventarelor au fost consemnate în listele de inventariere. Aceste inventare au fost valorificate și, ca atare, în această perioadă gestionară s-a reținut că nu existau diferențe cantitative.

La cele 11 inventare efectuate a participat și intimatul, listele de inventar au fost semnate de acesta fără nici un fel de obiecțiuni și nu s-au constatat nereguli sub aspectul legalității acestora.

Potrivit prevederilor Ordinului 1753/2004, rezultatele unui inventar se valorifică de la un inventar la altul. Activitatea de gestionare a produselor petroliere în cadrul Depozitelor este reglementată de Ordinul 201/2000

- Instrucțiuni de lucru privind expedierea, primirea, recepția, descărcarea, depozitarea și manipularea produselor petroliere, ordin care stipulează că cel care gestionează produsele petroliere are obligația de a lua cunoștință zilnic de orice diferențe cantitative, iar în momentul în care sesizează o diferență cantitativă nejustificată în minus sau în plus trebuie să o sesizeze.

În completarea responsabilității ce revine unui gestionar există și prevederile Legii 22/1969 - privind gestionarea bunurilor materiale, care stipulează în art. 11 că, în cazul în care constată o diferență în plus sau în minus, nejustificată, gestionarul are obligația să anunțe acest lucru. Sub acest aspect există chiar în dosarul de urmărire penală o adresă din 2003, prin care conducătorul locului de muncă aducea la cunoștință intimatului că ori de câte ori sesizează o diferență să consemneze în caietul de măsurători și să aducă la cunoștință conducerii unității. Deci, în perioada 01.01.2005 - 31 mai 2005 nu au existat lipsuri în gestiunea depozitului de produse petroliere. Prin urmare, în această perioadă de inventariere rezultatele au fost valorificate ca atare, listele de inventar fiind semnate fără obiecțiuni de către gestionar.

La inventarul din data de 15 iunie 2005, care privește perioada de gestionare 31 mai -15 iunie 2005, și la inventarul din 17.06.2005, efectuat la gestiunea intimatului, s-au constatat lipsuri nejustificate de produse petroliere în valoare de 91.523 lei, sumă ce a constituit prejudiciul. Acest prejudiciu a fost corect determinat, situația de fapt este confirmată în totalitate de cele două rapoarte de expertiză contabilă care au fost efectuate și se bazează pe stocurile fizice consemnate în listele de inventariere întocmite de comisia de inventariere, semnate fără nici un fel de obiecțiuni, se bazează pe confirmarea exactității stocurilor scriptice, așa cum sunt consemnate în evidența contabilă a unității la 15 iunie și respectiv la 17 iunie 2005. De asemenea, la stabilirea diferențelor în minus imputabile s-au luat în considerare și consumurile tehnologice, așa cum impun prevederile Ordinului 1753/2004 și Ordinul 33/2004, deci s-a acordat și consumul tehnologic. Prin urmare, diferența în minus nejustificată constatată a fost în valoare de 91.523 lei.

Cu privire la lipsurile cantitative constatate la inventarul din 31 mai 2005, solicită să se observe că din acte și din procesul-verbal care a fost întocmit de către Comisia de audit a rezultă că aceste lipsuri se datorează gestionării defectuoase a produselor petroliere ca urmare a nerespectării Ordinului 201/2000: neverificarea corectă a produselor recepționate și încărcate în rezervoare, livrarea de produse către stațiile nu au fost efectuate prin skid în perioada lor de funcționare, la recepționarea produselor petroliere în majoritatea proceselor-verbale au fost înscrise datele din documentele de însoțire a mărfii, contrar prevederilor Ordinului 201/2000, care stipulează cum se face recepția, respectiv, se iau în considerare datele din avizele de expediție și însoțire, se face recepția mărfii, după care se consemnează datele în minus sau în plus. Deci, nici aici gestionarul nu a depistat lipsuri și nu a sesizat că ar exista lipsuri.

În depoziția sa de învinuit, intimatul a recunoscut că nu a supravegheat operațiunea de încărcare și descărcare a produselor petroliere și operațiunea de manipulare.

Precizează că aceste obligații de serviciu cu caracter gestionar sunt prevăzute în fișa postului și în normele și instrucțiunile interne de gestionare. Aceste atribuțiuni nu au fost respectate de către intimat și, ca atare, lipsa în gestiune este total nejustificată.

CURTEA pune în discuție competența materială de soluționare a plângerii, având în vedere infracțiunea pentru care s-a făcut plângere.

Reprezentantul petentei consideră că instanța competentă să judece plângerea era judecătoria. Solicită admiterea excepției.

Apărătorul intimatului consideră că judecătoria este competentă să soluționeze plângerea formulată de petentă.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că în cauză competența de soluționare a plângerii formulate de petentă revine judecătoriei.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin rezoluția din 28.11.2006 s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 Cod penal.

Pentru a se dispune astfel, s-a reținut că în urma actelor premergătoare efectuate a rezultat că în calitate de gestionar al SC SA SUCURSALA FOCȘANI, prin neîndeplinirea din culpă a atribuțiilor de serviciu, a produs societății un prejudiciu în valoare de 91.523,02 lei.

Prin Ordonanța nr. 744/P/2006 din 25.04.2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, în temeiul art. 249 în ref. la art. 10 lit. b Cod proc. penală, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru fapta prev. de art. 249 alin. 1 Cod penal, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin Ordonanța nr. 327/II/2/2008 din 12.05.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea plângerea formulată, potrivit art. 278 Cod proc. penală de petenta SC SA a fost respinsă ca nefondată.

Nemulțumită de soluțiile pronunțate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, petenta SC SA a formulat plângere, potrivit art. 2781Cod proc. penală, la instanța de judecată.

Prin sentința penală nr. 341/15.09.2008 a Tribunalului Vrancea plângerea formulată de petenta SC SA - Sucursala Vaf ost respinsă.

Pentru a pronunța aceste hotărâri Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea și Tribunalul Vrancea au reținut că deși la depozitul de produse petroliere al Sucursalei F s-au constatat anumite lipsuri cantitative la produsele petroliere nu s-a stabilit că acestea sunt imputabile gestionarului.

Împotriva sentinței penale nr. 341/15.09.2008 a Tribunalului Vranceaa declarat recurs, în termen legal, petenta SC SA - V, criticând-o pe motive de nelegalitate.

În motivarea recursului a susținut, în esență, că din probele administrate în cauză rezultă că la depozitul de produse petroliere al SC SA - Sucursala V au fost constatate lipsuri cantitative în valoare de 91.523 lei, lipsuri generate de faptul că gestionarul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, astfel că soluția de scoatere de sub urmărire penală este nelegală.

Recursul este fondat,dar pentru alte motive.

Potrivit art. 3859pct. 1 cod proc. penală, hotărârea este supusă casării când nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie sau după calitatea persoanei.

În cauză, intimatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prev. de art. 249 cod penal, infracțiune care potrivit art. 25 Cod proc. penală, se judecă în primă instanță de judecătorie.

Față de considerentele de mai sus, văzând și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. c Cod proc. penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de petenta SC SA - V împotriva sentinței penale nr. 341 din 15 septembrie 2008 Tribunalului Vrancea privind pe intimatul, domiciliat în F,-, bloc 5,. 1, județul V, și în consecință:

Casează sentința penală nr. 341/15.09.2008 a Tribunalului Vrancea și trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Focșani.

Conform art. 192 alin. 3 Cod proc. penală, cheltuielile judiciare ocazionate de prezentul proces penal rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red./tehnored. motivare: /03.02.2009

Tehnored. motivare: / 2 ex. 03.02.2009

Fond:

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Mariana Cristache, Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 8/2009. Curtea de Apel Galati