Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 87/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- SENTINȚA NR. 87/

Ședința publică din 07 Octombrie 2008

Curtea compusă din:

Președinte: dr.G --vicepreședinte instanță

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

Procuror -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, plângerea penală formulată de peteiționara ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 15 PRIN PREȘEDINTE G, cu sediul în P,-, bloc. 1, scara A,.1, județul A, împotriva rezoluției emisă la data de 26 iunie 2008 de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.55/P/2008.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat pentru recrenta petentă Asociația de Proprietari nr. 15 - - P, în baza procurii pe care o depune la dosar, lipsă intimatul .

Procedura, legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, reprezentantul recurentei depune la dosar cerere de despăgubiri, un proces verbal din 5 martie 2008 și procura.

La cererea instanței, procuratorul, precizează că nu are studii juridice dar este proprietarul apartamentului nr. 13 din cadrul asociației de locatari- recurentă. Nu mai are de formulat cereri prealabile.

Procurorul având cuvântul, precizează că nu are de formulat cereri prealabile.

Procureator, având cuvântul pentru recurentă, solicită a se constata că rezoluția procurorului este nelegală și netemeinică. Deși s-au administrat probe din care rezulcă că intimatul, în calitatea sa de avocat i-a insultat, nu s-a luat măsura sancționării.

Curtea Constituțională arată că art.37(6) din Legea nr.51/1995 republicată, este neconstituțională când se încearcă exonerarea de răspundere a avocatului pentru fapte penale.

Solicită a se avea în vedere concluziile scrise depuse la dosar, admiterea plângerii, desființarea rezoluției emisă de procuror și chiar dacă nu se aplică o sancțiune penală intimatului, obligarea la plata sumei de 4000 ron despăgubiri.

Prcurorul având cuvântul, pune concluizii de respingere plângerii,menținerea rezoluției procurorului ca legală și temeinică. Nu pot fi sancționați apărătorii care fac anumite afirmații în cursul procesului în sala de judecată.

Nu se pot acorda despăgubiri unei părți, în situația în care nu se aplică și o sancțiune.

CURTEA

Asupra plângerii penale formulate;

Din examinarea actelor dosarului, constată:

Prin rezoluția dată la 25 iunie 2008 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.55/P/2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale privind pe - avocat în Baroul A, cercetat sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art.205, 206 și 292 Cod penal, motivându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive sub raportul laturii obiective și subiective.

Parchetul își motivează soluția, precizând că susținerile avocatului cu prilejul judecării dosarului civil nr- al Tribunalului Argeș nu au fost de natură să aducă atingere onoarei și demnității Asociației de Proprietari nr.15 - - P, așa cum în mod neîntemeiat susțin reprezentanții acesteia.

Impotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale petiționara Asociația de Proprietari nr.15 -, cu sediul în municipiul Paf ormulat plângere, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică, deoarece avocatul, cu ocazia judecării dosarului civil sus-amintit a făcut afirmații denigratoare la adresa asociației, solicitând chiar amendarea acestuia.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în sensul dispozițiilor art.278/1 alin.7 din Codul d e pr.penală, se constată că aceasta este legală și temeinică, iar plângerea neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.

Asociația de Proprietari nr.15 Pas olicitat la Tribunalul Argeș revizuirea deciziei civile nr.179/R din 8 februarie 2007, pronunțată de acea instanță, cererea făcând obiectul dosarului nr-.

In procesul de revizuire, intimații și, împotriva cărora se solicita a se da o altă soluție decât cea pronunțată prin decizia civilă nr.179/R din 8 februarie 2007, au angajat, în calitate de avocat, pe intimatul, din cadrul Baroului A,

In concluziile sale, avocatul făcându-și apărările necesare, a solicitat respingerea cererii de revizuire, iar din conținutul concluziilor puse nu rezultă că a făcut afirmații insultătoare sau calomnioase la adresa petiționarei, referindu-se, exclusiv, la motivele de revizuire formulate.

Intr-adevăr, cu ocazia judecării cererii de revizuire, intimatul a solicitat aplicarea unei amenzi judiciare conducerii asociației de proprietari pentru folosirea abuzivă a unui drept procedural în mod șicanatoriu dar, solicitarea s-a făcut în cadru legal.

De fapt, cererea de revizuire a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia civilă nr.1405/R din 28 septembrie 2007.

Intimatul a pus concluzii în cauza respectivă, în raport de dispozițiile procedurale și de prevederile art.37 pct.6 din Legea nr.51/1995, privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Aceste prevederi arată că, avocatul nu răspunde penal pentru susținerile făcute oral sau în scris în fața instanței de judecată, a organelor de urmărire penală sau altor organe de jurisdicție în legătură cu apărarea în acea cauză și care sunt necesare stabilirii adevărului.

In raport de considerentele expuse, neconstatându-se săvârșirea de către avocatul a vreunei infracțiuni, soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, iar plângerea formulată este nefondată, motiv pentru care va fi respinsă, în temeiul dispozițiilor art.278/1 alin.8 lit.a Cod pr.penală.

Pe cale de consecință, va fi obligată petiționara la plata cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 Cod pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.15 P,-, bloc 1,.A,.1, împotriva rezoluției din 26 iunie 2008, dată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.55/P/2008, intimat fiind, domiciliat în P,-, -.6,.A,.26.

Obligă pe petiționară la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

PREȘEDINTE,

dr.G

Grefier,

Red.Gh.-/Tehnored.

Ex.4/17 octombrie 2008

Președinte:Gheorghe Diaconu
Judecători:Gheorghe Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Sentința 87/2008. Curtea de Apel Pitesti