Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1175/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1175/
Ședința publică din 03 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Ani Bogdan
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Ion
GREFIER:
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpații, și împotriva încheierii penale nr. 150/CC din 27.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, prezenți inculpații-recurenți, și, în stare de arest, asistați de avocat ales din cadrul Baroului
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, este reprezentat de procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la audierea inculpaților recurenți, după ce le-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 70 Cpp, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și respingerea propunerii de prelungire, arătând că propunerea de prelungire nu a fost motivată și nu s-a referit la fiecare inculpat în parte. Mai arată că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru prelungirea măsurii arestării preventive, întrucât pericolul pentru ordinea publică s-a diluat. Pe de altă parte, actele de urmărire penală sunt nelegale și s-au făcut presiuni asupra inculpaților pentru a recunoaște fapta.
Apărătorul ales al inculpaților, și, avocat, solicită admiterea recursului și cercetarea inculpaților în stare de libertate, achiesând la concluziile apărătorului ales al inculpatului. Precizează că nu există indicii privind comiterea infracțiunii de către, acesta nu are antecedente penale, iar la percheziție nu s-a găsit nimic. În ceea ce-l privește pe inculpatul, arată că nu există probe din care să rezulte că ar fi implicat în activitatea infracțională de care este acuzat, la percheziție nu s-a găsit nimic, nerăsturnându-se prezumția de nevinovăție. Mai arată că acesta nu are antecedente penale și este singurul copil al mamei sale care a rămas în țară și care ar putea avea grijă de aceasta. Cu privire la inculpatul, arată că nu există probe în susținerea vinovăției acestuia și nu s-a efectuat expertiza informatică. De asemenea, se arată că actele de urmărire penală pot fi efectuate și cu inculpații în stare de libertate.
Procurorul solicită respingerea recursurilor ca nefondate, întrucât procurorul s-a conformat cerințelor prevăzute de art. 156.C.P.P. iar instanța a respectat cerințele prev. de art. 155-159.C.P.P. Totodată, precizează că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu s-au modificat.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Inculpatul-recurent având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 150/CC din data de 27.11.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art.159 alin.7 raportat C.P.P. la art.155 și C.P.P. cu aplicarea art.143 și C.P.P. art.148 alin.1 lit.f a C.P.P. fost admisă cererea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara cu privire la inculpații de mai jos, și s-a dispus prelungirea stării de arest a acestora, după cum urmează:
-, fiul lui și, născut la data de 03.04.1977 în, jud. S M, CNP - -, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
- A, fiul lui și, născut la data de 13.08.1981 în T, jud. T, CNP - -, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
- - fiul lui și, născut la data de 15.02.1988 în T, jud. T, CNP - -, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
-, fiul lui și, născut la data de 28 aprilie 1986, CNP -, în mun. D, jud. B, în prezent deținut în Arestul IPJ;
-, fiul și, născut la data de 04 iunie 1983, CNP -, în orașul, jud. T, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
-, fiul lui G și, născut la data de 14 decembrie 1975, CNP -, în, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
-, fiul lui și, născut la data de 27 aprilie 1974, CNP -, în B, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
-, fiul lui și, născut la data de 08 august 1972, CNP -, în B, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
-, fiul lui și, născut la data de 24 iunie 1988, CNP -, în T, jud. T, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
-, fiul lui și, născut la data de 29 mai 1987, CNP -, în D, jud. B, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
-, fiul lui și, născut la data de 17 octombrie 1980, CNP -, în B, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
-, fiul lui și, născut la data de 19 martie 1968, CNP -, în B, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
-, fiul lui și, născut la data de 07 octombrie 1978, CNP -, în B, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
- fiul lui și, născut la data de 26 aprilie 1983, CNP -, în B, în prezent deținut în Arestul IPJ T;
pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 05.12.2009 până la data de 03.01.2010, inclusiv.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145 și art. 145 indice 1.C.P.P. au fost respinse cererile formulate de inculpații, formulate prin apărătorii lor, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea, ca nefondate.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Prin propunerea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 26.11.2009, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoaraa solicitat prelungirea arestării preventive față de inculpații, A, și, cu o durată de 30 zile.
În motivarea referatului s-a arătat că, prin rezoluția din data de 18.08.2009 s-a început urmărirea penală împotriva inculpaților pentru infracțiunea de constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat, specializat în fabricarea sau deținerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice, falsificarea unui instrument de plată electronică, efectuarea de extrageri frauduloase, spălare de bani, prev.de art.7 al.1 din.39/2003, art.25 din.365/2002, art.24 al.1 din.365/2002, art.27 din.365/2002, art.23 din.656/2003, cu aplicarea art.41 al.2 p.
În opinia organelor de urmărire penală, aceste fapte au fost stabilite prin probele de la dosar, iar prin ordonanța din 09.09.2009 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunile mai sus menționate.
În fapt, s-a reținut că inculpații s-au constituit într-un grup infracțional organizat sau au aderat ori sprijinit sub orice formă un astfel de grup specializat în săvârșirea de infracțiuni din sfera criminalității informatice prin aceea că au fabricat ori deținut echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, au falsificat instrumente de plată electronice și au efectuat extrageri frauduloase de numerar din bancomate cu ajutorul unor carduri contrafăcute pe teritoriul țării și al altor state
Se mai arată că, prin încheierile penale nr. 120/CC/09.09.2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Timiș și nr. 121/CC/10.09.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților din prezentul dosar. Prin încheierea penală nr. 132/CC/05.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, Tribunalul Timișa prelungit măsura arestării preventive a inculpaților pe o perioadă de 30 zile, din data de 07.10.2009 până la data de 05.11.2009.
Procurorul a solicitat instanței de judecată să aibă în vedere și prev.art.5 al.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Decizii ale Curții Europene a Drepturilor Omului, cum sunt cauzele Lettelier contra Franței, și Muray contra Marea Britanie prin care s-a admis posibilitatea detenției preventive a unei persoane în vederea protejării ordinii publice atunci când prin gravitatea faptei și reacția particulară a opiniei publice o anumită infracțiune poate suscita o tulburare a acestei ordini publice. În același timp în cauza Jecius contra Lituania s-a considerat că pentru a exista motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat măsura preventivă a comis o faptă prev. de legea penală este suficient ca faptele pe care se întemeiază aceste motive să fie autentice, reale și să convingă un observator independent că persoana cercetată este posibil să fi comis infracțiunea. Apreciam că toate aceste condiții fixate prin aceste decizii, sânt întrunite în cauza de față.
Luând în considerare situația fiecărui inculpat, așa cum a fost redată mai sus, organele de urmărire penală au apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 155, 156 și urm. din pr. pen. în vederea prelungirii măsurii arestării preventive, întrucât temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Procurorul a motivat faptul că prelungirea arestului preventiv este necesară, în vederea necesității continuării urmăririi penale în cauză sub aspectul identificării tuturor persoanelor care au legătură cu această infracțiune, pentru următoarele: definitivarea perchezițiilor informatice pentru inculpații, identificarea numerelor de conturi ale cardurilor contrafăcute predate inculpatului A, în vederea obținerii datelor de identificare ale titularilor acelor numere de conturi și obținerea plângerilor; obținerea de la bănci a datelor de identificare a titularilor de conturi fraudate; obținerea comunicărilor de la Secret din cadrul Ambasadei SUA a datelor de identificare a inculpaților din dosar privind activitățile lor infracționale desfășurate pe teritoriile altor state din UE; audierea făptuitorului -; reaudierea inculpaților, și.
În sfârșit, organele de urmărire penală au apreciat că impactul pe care l-a produs activitatea infracțională a acestor inculpați asupra societății este deosebit de puternic, statul fiind obligat în asemenea cazuri să ia măsuri de prevenire și combatere a unor astfel de fapte comise în grup infracțional organizat care a acționat în țară dar și în țările Uniunii Europene, gravitatea faptelor fiind cu atât mai periculoasă cu cât privește veniturile populației atât din România, cât și din țările Uniunii Europene, iar pagubele creează o serioasă problemă pentru economiile țărilor unde aceste extrageri frauduloase se efectuează.
În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr. 42/D/P/2009 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul Timișa reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanțele nr. 42/D/P/2009 din data de 09.09.2009 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații și A pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.24 alin.1, 25 și 27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, art.23 din Legea nr.656/2002 și art.7 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că începând din anul 2006 au pus bazele constituirii unui grup infracțional organizat specializat în efectuarea de extrageri frauduloase de bani din bancomate situate pe raza mai multor județe, cu folosirea de carduri clonate cu ajutorul unor aparate.
Totodată, s-a reținut că prin ordonanța nr. 42/D/P/2009 din data de 09.09.2009 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.24 alin.1, 25 și 27 alin.1 din Legea nr.365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, art.23 din Legea nr.656/2002 și art.7 din Legea nr.39/2003 constând în aceea că începând din anul 2009, aderat și sprijinit un grup infracțional organizat specializat în efectuarea de extrageri frauduloase de bani din bancomate situate pe raza mai multor județe. În realizarea obiectivului, inculpatul, împreună cu membrii grupului, a achiziționat dispozitive din B de la învinuiții, cu care s-au deplasat în Olanda, Franța, Belgia etc aplicându-le pe fanta de introducere a cardurilor electronice și tastatura bancomatelor în scopul citirii datelor de identificare a cardurilor bancare. Cu ajutorul dispozitivului au creat ulterior clone ale cardurilor originale folosindu-le apoi la efectuarea de extrageri frauduloase repetate din.
Prima instanță a mai reținut că prin încheierea penală nr.120/CC/09.09.2009 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, A și, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr.63-65 din data de 09.09.2009 ale Tribunalului Timiș.
Ulterior, prin ordonanțele nr. 42/D/P/2009 din data de 09.09.2009 Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoaraa pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații, și sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art.7 al.1 din.39/2003, art.25 din.365/2002, art.24 al.1 din.365/2002, art.23 din.656/2003, cu aplicarea art.41 al.2 p și art.33 lit.a
Cod PenalPrin încheierea penală nr.121/CC/10.09.2009 Tribunalul Timișa dispus arestarea preventivă a inculpaților, și, fiind emise mandatele de arestare preventivă nr.69-82 din data de 10.09.2009 ale Tribunalului Timiș.
Prin încheierea penală nr. 144/Cc din 04.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, Tribunalul Timișa dispus prelungirea arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 06.11.2009 până la data de 05.12.2009, inclusiv față de inculpații:, A, și
S-a reținut că, potrivit dispozițiilor art.155 în C.P.P. cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Tribunalul a constatat, referitor la temeinicia propunerii de arestare preventivă, că la dosar există suficiente date care să conducă la concluzia că este posibil ca inculpații, A, să fie implicați în săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, cel puțin sub forma participării acestora pe o perioadă de timp mai îndelungată la confecționarea de elemente electronice în vederea sustragerii frauduloase de bani din bancomate.
Astfel din datele aflate la dosarul de urmărire penală s-a reținut de prima instanță că exista presupunerea rezonabilă ca acești inculpați au comis faptele pentru care au fost arestați împrejurarea față de care se apreciază că în prezenta fază a cercetărilor persistă indiciile temeinice cu privire la comiterea inf. prev. de art. 7 din Legea 39/2003, ori art. 23 din Legea 656/2003, respectiv infr. prev de art.24, 25, 27 din Legea 365/2002.
in sensul persistenței indiciilor temeinice menționate au fost considerate declarațiile inculpaților, martorilor, procesele verbale de redare în formă scrisă a interceptărilor telefonice, perchezițiile electronice, din care s-a reținut că inculpații menționați au colaborat în grupuri de circa 4-5 persoane, în număr de aproximativ 3-4 persoane, fie ocazional, fie pe o durată mai lungă, la sustrageri de bani în mod fraudulos din bancomate prin instrumente electronice confecționate artizanal, fapte prevăzute ca infracțiuni, așa cum au fost mai sus menționate.
Totodată s-a constatat ca in cauză subzistă în continuare motivele care au determinat arestarea preventivă a acestor inculpați, prev. de art. 148 alin. 1 lit. f C.P.P. în sensul că pedepsele pentru faptele presupus a fi comise de inculpați sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar datele dosarului s-a apreciat că dovedesc existența în continuare a pericolului pentru ordinea publică, pericol apreciat și prin prisma împrejurărilor și modalităților de comitere a unor fapte penale deosebit de grave, de către mai multe persoane, în grup organizat, ceea ce denotă periculozitate sporită și generează reacții negative și nesiguranță în rândul opinie publice și pot justifica prelungirea arestării preventive, în condițiile în care, în raport de durata concretă a arestării preventive,(de la 10.09.2009 și până în prezent) nu s-a diminuat pericolul concret pentru ordinea publică.
Pe de altă parte Tribunalul Timișa reținut si faptul că menținerea în speță a motivelor plauzibile că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați penal constituie în prezent motive relevante și suficiente pentru prelungirea arestării preventive în raport de circumstanțele concrete mai sus descrise ale cauzei; pe lângă aceste motive s-a mai reținut că în speță prelungirea arestării preventive este justificată și de aspecte ce țin de complexitatea concretă a cauzei în raport de care este necesară și administrarea unui probatoriu de o complexitate mai M; de la data prelungirii anterioare s-au depus diligențe pentru administrarea probelor și întocmirea actelor procedurale( declarații învinuiți, inculpați, procese verbale de percheziție în sistem electronic etc) care se află în volumul 32 (cu 42 de file) al dosarului de urmărire penală și urmează a se administra în continuare probele indicate în cuprinsul propunerii de prelungire a arestării.
În ceea ce privește solicitarea formulată de inculpați prin apărători, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, tribunalul a constatat că aceste solicitări sunt nefondate, întrucât nu s-au schimbat temeiurile arestării și în condițiile subzistenței acestor temeiuri nu este justificată înlocuirea arestării preventive cu o altă măsură, respectiv aceea de obligare de a nu părăsi localitatea ori țara.
De asemenea, s-a apreciat de prima instanță că eventuala reținere în cauză a dispozițiilor art.9 din Legea nr. 39/2003 nu justifică în prezent cercetarea inculpaților în stare de libertate față de menținerea motivelor arestării preventive.
S-a constatat că referirile făcute in susținerile apărătorilor inculpaților nulitatea unora din probele administrate în cauză ori a unor acte de procedură nu justifică respingerea propunerii de arestare preventivă în condițiile în care în actuala fază a procesului penal de prelungire a arestării preventive instanța verifică doar subzistența motivelor arestării pe baza unor indicii temeinice și nu stabilește validitatea probelor, acesta fiind eventual atributul instanței de fond; pentru eventualele abuzuri în obținerea declarațiilor inculpaților există posibilitatea formulării de sesizări penale conform normelor procedural penale in materie în raport de dovezile existente.
Totodată s-a mai constatat că celelalte chestiuni invocate în apărare inculpaților ce vizează încadrarea juridică a faptei, stabilirea gradului de vinovăție a fiecărui inculpat sunt aspecte ce țin de fondul cauzei; motivele referitoare la circumstanțe le personale ale inculpaților nu justifică în prezent cercetarea in stare de libertate.
Având în vedere motivele mai sus menționate s-a apreciat de către tribunal că în acest moment procesual se justifică în conformitate cu disp, art. 136.C.P.P. ca cercetarea penală să continue cu inculpații menționați în stare de arest.
Față de aceste considerente, având în vedere disp. art. 159 al. 7.C.P.P. art. 155.C.P.P. art. 143.C.P.P. art. 148 al. 1 lit f C.P.P. Tribunalul Timișa admis cererea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara cu privire la inculpații de mai jos, și a dispus prelungirea stării de arest a inculpaților:, A, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 05.12.2009 până la data de 03.01.2010, inclusiv.
Întrucât s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145 și art. 145 indice 1.C.P.P. au fost respinse cererile formulate de inculpații, prin apărătorii lor, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara/localitatea, ca nefondate.
Împotriva încheierii penale nr. 150/CC/27.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- au declarat recurs, în termenul legal, inculpații, și, recursuri înregistrate la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 2.12.2009
Recursul declarat de inculpați nu a fost motivat în scris, ci doar oral conform susținerilor din prezenta decizie.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate din prisma motiivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că încheierea penală este temeinică, pentru considerentele și cu precizările ce vor fi expuse în continuare.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai M de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de spălare de bani și constituirea și sprijinirea unui grup infracțional organizat specializat în fabricarea sau deținerea de echipamente cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronice, falsificarea unui instrument de plată electronică, efectuarea de extrageri frauduloase. temeinice privind comiterea faptei rezultă din declarațiile inculpaților, ale martorilor, notele de redare a convorbirilor telefonice dintre inculpați, adrese emise de unitățile bancare. În acest sens, mai trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt. Totodată, în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai M de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică, cuantumul prejudiciului reținut, caracterul organizat al activității ilicite. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai M decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. Infracțiunile de furt calificat în formă continuată, spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv dreptului de proprietate și circulației legale a valorilor monetare, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează sănătatea personală și chiar viața.
Astfel, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. va fi respins recursul declarat de inculpații, și împotriva încheierii penale nr. 150/CC din 27.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. va fi obligat fiecare inculpat la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr.pen. respinge recursul declarat de inculpații, și împotriva încheierii penale nr. 150/CC din 27.11.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 al. 2.pr.pen. obligă fiecare inculpat la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 03.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.-04.12.2009
Tehnored. -08.12.2009
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Laura Ani BogdanJudecători:Laura Ani Bogdan, Anca Nacu, Ion