Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 12/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
ÎNCHE IE REA nr.12
Ședința publică din 04 februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gabriel Crîșmaru
JUDECĂTOR 2: Silviu Anti
JUDECĂTOR 3: Dumitru Pocovnicu
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 03.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Inculpatul arată că își menține recursul declarat.
Curtea aduce la cunoștința recurentului - inculpat dispozițiile art.70 Cod procedură penală, întrebându-l dacă dorește să dea declarație la instanța de recurs.
Recurentul - inculpat arată că înțelege să se prevaleze de dreptul la tăcere în fața instanței de recurs.
Nemaifiind alte cereri prealabile, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, arată că inculpatul este reținut într-o altă cauză. În cauza de față, acesta susține că a fost provocat și în stare de legitimă apărare. Precizează că oricum inculpatul va rămâne arestat. Lasă soluția la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public arată că recursul declarat este nefondat, hotărârea tribunalului fiind una legală și temeinică, menținându-se temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării. Precizează că se impune efectuarea urmăririi penale cu inculpatul în stare de arest. Acesta a comis o infracțiune gravă - tentativă la omor calificat și omor deosebit de grav, săvârșită în loc public, inculpatul fiind condamnată anterior pentru o asemenea faptă. Față de natura infracțiunii, urmările produse, mijloacele de săvârșire a faptei și pentru că urmărirea penală trebuie finalizată, pune concluzii de respingere a recursului, menținerea hotărârii Tribunalului Bacău.
Având ultimul cuvânt, recurentul - inculpat arată că este arestat pentru fapta pentru care este acuzat. Susține că a fost în legitimă apărare și solicită judecarea în stare de libertate.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 3 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art.155 și art.159 Cod pr.penală, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău privind prelungirea arestării preventive a inculpatului, aflat în Arestul B, în baza mandatului de arestare preventivă 76/10 decembrie 2008 și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 5 februarie 2009 până la data de 06 martie 2009, inclusiv.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut faptul recurentul inculpat este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 raportat la art.174 - 175 lit.i, art.176 lit.c cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, fapta constând în aceea că la data de 8 octombrie 2008 în cadrul uni conflict cu partea vătămată, 1-a lovit pe acesta cu cuțitul respectiv, de 3 ori în zona abdominală și o dată în zona gâtului, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un nr. de 28-30 zile îngrijiri medicale și care au pus în primejdie viața părții vătămate.
Pe de alt parte, prin sentința penală nr. 15/21.03.1996 a Tribunalului Călărași, a fost condamnat la 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174.pen.
Prin mandatul de arestare preventivă nr. 76/10.12.2008 inculpatul a fost arestat preventiv timp de 29 de zile, emis de Tribunalul Bacău în dosarul nr-. Prin încheierea de ședință nr- a Tribunalului Bacăus -a dispus prelungirea arestării preventive a inc. până la data de 5.02.2009, deoarece în cauză prin ordonanța din data de 22.12.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacăus -a dispus efectuarea unei expertize medico legale psihiatrice față de inc.. )
În consecință, prima instanță a apreciat că, față de lipsa raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuată de către MINOVICI B, față de fapta supusă judecății, față de probele și indiciile existente în cauză până în acest moment, subzistă temeiurile care au stat la baza arestării acestuia.
Pentru toate aceste motive, tribunalul a apreciat că măsura arestului preventiv a fost legal și temeinic luată, că nu s-au modificat temeiurile întrucât ele subzistă, față de valorile sociale concrete care au fost lezate prin comiterea unei infracțiuni cu un grad de pericol social extrem de ridicat, față de urmările produse, limitele de pedeapsă și de asemenea față de lipsa actelor medicale, s-a admis propunerea și s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de încă 30 de zile.
Împotriva soluției de mai sus a declarat recurs inculpatul care a arătat faptul că a fost provocat la săvârșirea faptei.
Recursul declarat este nefondat.
Conform prevederilor art.155 pr.pen. Arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Inițial, prin Încheierea de ședință din data de 10.12. 2008 Tribunalul a dispus arestarea preventivă a recurentului inculpat având în vedere prevederile art.148 lit.f pr.pen. În raport de faptul că recurentul a mai fost condamnat pentru săvârșirea unei infracțiuni contra persoanei și de gravitatea faptei săvârșite, Curtea consideră că prima instanță a apreciat în mod corect că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate.
Susținerea recurentului că a fost provocat la săvârșirea faptei pentru care este cercetat nu este relevantă pentru soluționarea prezentului recurs, deoarece este o împrejurare care poate fi avută în vedere numai la individualizarea sancțiunii ce se va aplica.
Față de aspectele mai sus arătate, Curtea n baza art.38515al.1 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 3 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău.
În baza art.189 pr.pen. onorariul de apărător din oficiu în sumă de 100 lei, avocat din cadrul Baroului B se va suporta din fondul și va fi inclus în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 al.2 pr.pen. se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în care se va include și onorariul apărătorului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
În baza art.38515al.1 pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de către recurentul inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 3 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău.
În baza art.189 pr.pen. onorariul de apărător din oficiu în sumă de 100 lei, avocat din cadrul Baroului B se va suporta din fondul și va fi inclus în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 al.2 pr.pen. obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 4 februarie 2009, în prezența recurentului.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - -
- -
GREFIER
- - -
Red.înch. Gh.
Red.
Tehnored.
Ex.2
05.02.2009
Președinte:Gabriel CrîșmaruJudecători:Gabriel Crîșmaru, Silviu Anti, Dumitru Pocovnicu