Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 131/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIEREA NR. 131

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 25.11. 2009

COMPLETUL DIN:

PREȘEDINTE: Adrian Bogdan

JUDECĂTORI: Adrian Bogdan, Vadana Monica Mengoni Arin

- -

*

GREFIER:

***********

Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat prin procuror

*

La ordine au venit spre soluționare recursurile formulate de inculpații și, împotriva încheierii din 23.11.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenții inculpați în stare de arest, asistat din oficiu de avocat, asistat din oficiu de avocat .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- făcut referatul oral al cauzei după care:

Întrebați fiind recurenții inculpați precizează că își mențin recursurile formulate în cauză și că nu înțeleg să dea declarații în fața instanței de recurs.

Apărătorii recurenților inculpați și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând precizează că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare șipe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. Din probele administrate în cauză nu rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului, nu există un act medico- legal în care să se stipuleze că datorită loviturilor aplicate de inculpat victima a decedat. În cauză nu sunt indicii temeinice de vinovăție a inculpatului, astfel că poate fi cercetat în stare de libertate. Solicită a se avea în vedere împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale, a avut un comportament bun și că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Solicită onorariu avocat oficiu din fondul special al.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat precizează că, în declarația dată la instanța de fond, inculpatul a precizat că victima, respectiv cumnata sa, a avut un accident de căruță, au adus-o acasă, iar apoi au dus- la spital.

Soția inculpatului dat acele declarații sub presiunea organelor de poliție, însă la parchet și-a schimbat declarația. Un certificat medico - legal care să ateste că victima decedat datorită loviturilor aplicate de inculpat nu există.

În cauză vor fi audiați și alți martori, însă în acest moment consideră că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea.

Solicită onorariu avocat oficiu din fondul special al.

Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondate a recursurilor declarate de inculpați, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică. Instanța de fond, a avut în vedere concluziile preliminare ale IML din care rezultă că leziunile s-au putut produce cu mijloace și/ sau corpuri contondente, urmată de cădere și pot data din 25.1o.2009.Totodată a avut în vedere modalitatea comiterii faptei și faptul că există indicii temeinice de vinovăție a inculpaților, precum și lipsa raportului medico- legal de necropsie al victimei, care urmează a fi atașat în cauză.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, precizează că victima a fost plecată trei săptămâni de acasă și că fost bătută de un frate al acesteia. Arată că nu este vinovat, situația de fapt este cea prezentată la instanța de fond, solicitând judecarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Prin încheierea din 23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr - s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive privind pe inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prev de art 174-175 lit c Cpp

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 7102/ 110 2009, PARCHETUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂUa fost solicitată prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpaților și, cercetați în stare de reținere pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174-17. lit. "c" pen.

In motivarea cererii s-a arătat că inculpații au fost arestați preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20.pen. rap. la art. 174-175 lit..c" pen privind pe victima, care a decedat la data de 30.10.2009, a fost schimbată încadrarea juridică în infracțiunea de omor calificat și, întrucât în cauză nu s-a întocmit raportul de necropsie al victimei și s-a impus prelungirea arestului preventiv.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 28.10.2009 a Tribunalului Bacău, în baza art.146, 1491, art.148 lit f pr.pen. s-a admis propunerea parchetului și s-a dispus arestarea celor doi inculpați pentru 29 de zile începând cu data de 28.10.2009 și până la data de 25.11.2009 inclusiv și emiterea unui mandat de arestare pe numele fiecăruia, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20.pen. rap. la art. 174-175 lit. "c" pen privind pe victima.

Întrucât victima a decedat la data de 30.10.2009, a fost schimbată încadrarea juridică în infracțiunea de omor calificat prin ordonanța parchetului din data de 10 11.2009.

Ca situație de fapt, s-a reținut că soții și sunt căsătoriți de circa 25 ani, însă nu au copii, iar în ultimii ani de zile, relația dintre aceștia a degenerat în dese conflicte, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, conflicte în cadrul cărora inculpatul obișnuia să-și agreseze soția, iar aceasta se refugia la rudele sale, însă după un timp revenea la domiciliu chiar cu riscul de a fi din nou agresată de către soțul său.

Ca urmare a unui conflict dintre cei doi soți anterior datei de 12.10.2009, victima a plecat în aceeași zi de la domiciliu, pe jos parcurgând o distanță considerabilă, până în satul Pădureni, comuna, la domiciliul părinților săi ( o distanță de 7- 8 km, chiar 18 km după unii martori), folosindu-se și de prilejul că urma hramul bisericii din localitate, ce avea loc de Sf. respectiv pe data de 14.10.2009.

La domiciliul părinților săi, victima a locuit mai multe zile, dar fiind alungată de acolo de fratele său, în ziua de 23.10.2009, în jurul orelor 11,00, s-a deplasat din nou pe jos, către satul Nănești,., la domiciliul său, pe același traseu.

Ajungând în localitatea de domiciliu, în jurul orei 16,00, s-a oprit mai întâi la locuința martorei, unde s-a plâns numai de faptul că este obosită de atâta drum și că o dor picioarele.

După ce a stat la masă, la aceasta, la circa o oră, s-a deplasat tot singură spre casă, dar nu a mers direct la domiciliu, întrucât îi era teamă să nu fie din nou agresată (ca de obicei), de către soțul său, fapt pentru care s-a oprit la locuința cumnatului său, și a insistat pe lângă concubine acestuia să o primească să doarmă la ei.

A doua zi de dimineață, victima împreună cu concubina cumnatului său s-au deplasat la locuința lui, unde martora a insistat pe lângă acesta să o primească și să nu o mai bată. Cu toate că inculpatul amenința că o va cu o, martora s-a retras la domiciliul său și a lăsat-o pe victimă în curtea inculpatului.

După-amiază, în jurul orelor 15,00-16,00, aceeași martoră a auzit țipetele de durere ale victimei și recunoscând și vocea concubinului său, s-a deplasat din nou la domiciliul lui să vadă ce se întâmplă, iar când a intrat a constatat că ambii inculpați loveau victima cu brutalitate, cu pumnii, cu picioarele și cu o.

Victima se afla în stare de semi conștientă, iar inculpații o aduceau în simțiri stropind-o cu după care o loveau din nou.

Martora, a încercat să intervină, însă concubinul său a amenințat-o că "o va omorî și pe ea", fapt pentru care martora s-a retras la domiciliul său.

În dimineața zilei de 25.10.2009, martora s-a deplasat din nou la domiciliul lui și a constatat că victima era în stare de totală inconștiență, iar ulterior, fiind anunțat serviciul de ambulanță, a fost transportată la Spitalul de Urgență B, unde a fost internată cu diagnosticul de "comă gradul IV " cranio cerebral" și având în vedere gravitatea leziunilor constatate, s-a luat măsura trimiterii de urgență la Spitalul de Urgență Sf. Treime I, cu diagnosticele menționate, adăugându-se și un hematom subdural, condiții în care șansele de supraviețuire erau minime.

Victima a decedat la data de 30.10.2009, ca urmare a loviturilor primite de la cei doi inculpați.

Pentru luarea acestei măsuri preventive instanța a constatat că sunt întrunite cumulativ condițiile art.143 și una din cele arătate la litera f din art.148 pr.pen.

In privința art.143 pr.pen. în cauză există indicii temeinice care presupunerea rezonabilă că aceștia ar fi comis fapta pentru care sunt cercetați, având în vedere declarațiile fiecăruia dintre inculpați (cu precădere atitudinea nesinceră a soțului victimei, a inculpatului ), dată în fața instanței (în care acesta prezintă o versiune nouă a situației de fapt, aceea a unui accident de circulație, soția sa fiind călcată de o căruță și cele date la poliție și parchet (în care recunoaște că a lovită cu un băț doar la fund), din declarațiile, martorilor, toate vin să dovedească o situație de fapt preexistentă, o stare conflictuală familială ce dăinuie de foarte multă vreme, victima și soțul ei, consumând frecvent băuturi alcoolice, după care se producea scandal, soția sa fiind nevoită să fugă de acasă de frica sa. Așa s-a întâmplat și în perioada 23.10.2009, când bătută fiind de soțul ei, a fugit la părinți, în comuna, fiind și hramul bisericii din sat, iar după aproximativ 10 zile s-a hotărât să revină la domiciliul său.

De frica soțului, însă a tras la cumnatul său, și cerându-și voie a înnoptat la aceștia, pentru ca apoi, la rugămințile sale, să fie însoțită de cumnata sa la domiciliul său, și a asigura într-o oarecare măsură paza, să nu fie bătură de soțul său.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a apreciat că măsura arestării preventive s-a impus a fi luată întrucât există temeiuri arătate de art.143 și a 148 lit.f pr.pen.

Conform dispozițiilor articolului 5 paragraful 1 litera c din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care face parte integrantă din dreptul intern în urma ratificării sale prin Legea nr.30/1994 si prin prisma prevederilor articolului 20 raportat la articolul 11 din Constituția României, este permisă restrângerea libertății persoanei, când există motive verosimile pentru a bănui că persoana față de care s-a luat această măsură extremă, a săvârșit o infracțiune fără a aduce atingere prin aceasta prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul până la soluționarea definitiva a cauzei

Ori, raportat la probele administrate până în acest moment al procesului penal, respectiv lipsa actului medico-legal, declarațiile martorilor indicați mai sus instanța apreciază că în speță, există motive temeinice de bănuială în sensul Convenției, de care beneficiază inculpatul.

La aprecierea pericolului pe care l-ar prezenta în concret pentru ordinea publică, lăsarea în libertate a inculpaților instanța a avut în vedere natura faptei de care sunt suspectați, implicând uzul de violenta, sfera relațiilor sociale lezate (contra vieții, integrității corporale și sănătății), rezonanta sociala a faptei date fiind gravitatea acesteia,comunitatea restrânsă în care s-a petrecut fapta, împrejurările în care se presupune a fost săvârșita fapta, aspect nerecunoscut și de inculpați în declarațiile date (susținerea inculpatului că nu a declarat adevărul la parchet, fiindcă nu 1-a lăsat procurorul să scrie despre acest accident de căruță a cărui victimă ar fi fost soția sa, astfel că leziunile s-ar fi datorat acestuia și nu a loviturilor ce se presupune că i le-au aplicat cei doi, sunt cu totul neverosimile, inc. fiind asistat de apărător ales, declarația este scrisă de mana lui, iar fratele său nu susține această variantă).

Având în vedere caracterul grav al faptelor comise de inculpați, periculozitatea acestora, care rezida și din pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile descrise, precum și împrejurarea că din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, există bănuiala legitimă că decesul victimei s-a datorat tocmai loviturilor aplicate de cei doi inculpați, aspect ce trebuie lămurit tocmai prin raportul de necropsie ce nu a fost încă întocmit, instanța a apreciat că în cauză s-a impus prelungirea arestării preventive a inculpaților pe o perioadă de 30 de zile.

Pentru motivele arătate, în temeiul art.155 și urm. din Codul d e pr.penală s-a admis propunerea formulată și s-a dispus prelungirea măsurii arestului preventiv a fiecărui inculpat.

Împotriva încheierii au declarat recurs ambii inculpați.

Oral, în fața instanței de recurs inculpații,prin apărători au invocat netemeinicia încheierii primei instanțe prin aceea că nu există încă un act medical care să ateste cauza morții victimei, că aceasta fost lovită de o căruță, principala martoră a acuzării și- a schimbat declarația, schimbându-se astfel temeiurile care au stat la baza arestării preventive.

Examinând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art 385/6 alin 3 Cpp,instanța de control judiciar constată că acesta este nefondat din considerentele următoare.

Inculpații au fost arestati în cursul urmăririi penale prin încheierea din 28.10.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Bacău.S-a reținut că sunt suficiente probe și indicii temeinice în sensul art 143 Cpp și 68/1 Cpp că ar fi săvârșit infracțiunea pentru care sunt cercetați.

De asemenea, judecătorul a reținut ca temei al luării măsurii arestului preventiv cel prev de art 148 lit f Cpp reținând că inculpații, la data de 24.10.2009 au aplicat cu pumnii și picioarele lovituri victimei producându-i acesteia leziuni care au cauzat comă de gradul IV, traumatism cranio-cerebral, leziuni care au fost de natură să-i pună viața în pericol,stare de fapt ce este periculoasă pentru societate și care necesită intervenția rapidă și fermă a instituțiilor statului.

Prin încheierea din 30.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU, ca instanță de recurs, a confirmat cu efecte definitive luarea arestului preventiv, constatând-o ca legală și temeinică pentru aceleași motive arătate de prima instanță, respectiv că există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Din materialul probator de la dosar Curtea constată că în privința inculpaților și există suficiente probe sau indicii temeinice care să îndreptățească presupunerea că aceștia ar fi săvârșit infracțiunea de omor calificat prev de art174-175 lit c Cpp pentru care sunt cercetați.

De asemenea, din probe rezultă că recurenții se află în situația prev de art.148 lit f Cpp în sensul că există presupunerea că ar fi săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și că există probe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Nu numai că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive existând bănuiala rezonabilă că inculpații sunt autorii faptei, dar, de la data luării măsurii privative de libertate, au intervenit temeiuri noi care o justifică. Astfel, la data de 30.10.2009 s-a produs decesul victimei, procurorul dispunând schimbarea încadrării faptei din tentativă de omor în infracțiunea de omor calificat prev de art174-175 lit c Cpp.Cât privește schimbarea declarației principalei martore în acuzare, reprezintă o împrejurare de administrare a probelor, de competența procurorului în această etapă procesuală.

Nu pot fi primite nici susținerile inculpaților cum că nu se cunoaște cauza morții victimei, întrucât, din conținutul raportului medico-legal preliminar rezultă cu certitudine că aceasta a fost cauzată prin loviri cu mijloace și/ sau corpuri contondente urmată posibil de cădere.

În aceste condiții, cererea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău de prelungire a stării de arest întrucât nu a fost întocmit încă raportul medico-legal de necropsie a victimei apare ca temeinică.

Curtea apreciază că lăsarea recurenților inculpați în libertate în acest stadiu al soluționării cauzei, ar genera o stare de insecuritate socială, prezentând un pericol concret pentru ordinea publică

În cauză,urmărirea penală se află în curs, existând pericolul ca prin lăsarea inculpaților în libertate să influențeze martorii care urmează a fi audiați.

Întrucât încheierea primei instanțe este legală și temeinică și nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu în temeiul art 385 / 9 al 3 Cpp Curtea, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art 385/15 pct 1 lit. b Cpp.

Văzând și dispozițiile art 192 alin 2 Cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții și, împotriva încheierii din 23.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dispune plata din fondurile a câte 100 lei către Baroul Bacău -apărători oficiu și.

În baza art.192 al.2 pr.penală obligă fiecare recurent să plătească statului câte 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2009 în prezența recurenților în stare de arest.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Adrian Bogdan, Vadana Monica Mengoni Arin

- - - -

- -

GREFIER,

Red. înch. Gh

Red.

Tehnored./ 2 ex

26.11.2009

Președinte:Adrian Bogdan
Judecători:Adrian Bogdan, Vadana Monica Mengoni Arin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 131/2009. Curtea de Apel Bacau