Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 165/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - prelungire arestare preventivă -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE NR. 165 R
Ședința publică din data de 17 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 3: Biciușcă Ovidiu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de DIICOT S - Serviciul Teritorial Suceava, împotriva încheierii nr.195 PA din 15 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal a răspuns inculpatul intimat -, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind inculpatul intimat arată că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Parchetului arată că a declarat recurs împotriva încheierii Tribunalului Suceava, prin care s-a respins cererea de prelungire a arestării preventive a inculpatului - pentru o durată de 20 zile, întrucât o apreciază ca fiind netemeinică. Astfel, consideră că termenul de 20 zile ar fi fost suficient pentru a se finaliza cercetările și a se dispune trimiterea în judecată la instanța competentă. Arată că în sarcina inculpatului - s-a reținut săvârșirea a 3 infracțiuni, limitele de pedeapsă pentru fiecare dintre acestea fiind mai mare de 4 ani închisoare. Din probele administrate până în prezent rezultă că inculpatul introdus în țară cantitatea de 5 kg. de heroină, din această cantitate existând posibilitatea să devină dependenți foarte mulți tineri, această faptă având deci un grad de pericol social ridicat. Cu referire la persoana inculpatului, arată că acesta a mai fost condamnat pentru infracțiuni de furt și tâlhărie, iar prin lăsarea sa în stare de libertate ar exista riscul să comită orice infracțiune cu limite de pedeapsă mai mici decât cele pentru care este în prezent cercetat, întrucât pedeapsa rezultantă ar fi aceeași. În plus, învederează că din cele 5 kg. de heroină introduse în țară au fost recuperate doar 2 kg. existând riscul ca liber fiind, inculpatul să continue săvârșirea faptelor de același gen (trafic de droguri). Pe de altă parte, este de observat că inculpatul nu a dat declarație și nici un semn că ar regreta faptele comise. În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond prelungirea arestării preventive pentru o perioadă de încă 20 de zile, așa cum s-a cerut prin propunerea formulată.
Avocat, pentru inculpatul intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând că în cauză există autoritate de lucru judecat pe condiții de fapt și pe o stare existentă de la data pronunțării deciziei Curții de Apel, când au mai fost acordate încă 10 zile considerate ca fiind suficiente pentru finalizarea cercetărilor. Astfel, potrivit art. 155 Cod procedură penală, arestarea inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile avute în vedere inițial la luarea măsurii, subzistă sau sunt temeiuri noi. Ori, în cauză existând aceiași situație de fapt, aceleași temeiuri ca la prelungirea anterioară, când au fost acordate doar 10 zile, este evident, că este dată autoritatea de lucru judecat. Cu privire la termenul rezonabil, arată că acesta a fost depășit cu mult datorită pasivității Parchetului. Astfel, măsura preventivă a fost luată la data de 13.06.2009, iar toate actele din dosar au fost efectuate până la sfârșitul lunii iunie 2009. Motivele invocate în susținerea prelungirii anterioare se referă la faptul că se impune audierea inculpaților și efectuarea testelor poligraf. Pentru prezenta prelungire se arată că ar mai trebui un termen pentru terminarea urmăririi penale, invocându-se probleme de ordin intern care nu pot impieta însă asupra stării de detenție a inculpatului. Mai invocă Parchetul dispozițiile art. 261 Cod procedură penală, care însă se aplică doar atunci când procurorul supraveghează urmărirea penală și nu în cazul în care o efectuează. Corect a reținut instanța de fond că activitatea DIICOT nu ar fi cu nimic impietată dacă prezentarea materialului de urmărire penală și sesizarea instanței cu rechizitoriu ar fi efectuate cu inculpații aflați în stare de libertate. Faptul că inculpatul este recidivist, nu mai constituie un caz de arestare preventivă, fiind abrogat de legiuitor pentru considerentul că nu era în concordanță cu exigențele CEDO și mai mult, este de observat că cel în cauză a executat pedepsele pentru care fost condamnat. Ca atare consideră că nu mai există nicio legătură între măsura preventivă și condamnările anterioare. Raportat la gravitatea faptei, este de observat că potrivit jurisprudenței CEDO, severitatea pedepsei nu poate justifica în sine arestarea unei persoane. În legătură cu pericolul concret pentru ordinea publică, trebuie precizat că această noțiune este diferită de cea de pericol social la care face referire art. 72 Cod penal.
Privitor la îndeplinirea cerințelor disp. art. 143 Cod penală, arată că este inadmisibil a se aprecia că atunci când există 3 persoane, din punct de vedere al Parchetului, este dată infracțiunea de grup infracțional organizat, care nu înlătură nici participația penală la săvârșirea anumitor fapte, nici participația cu o anterioară premeditare, iar legea nu pedepsește definiția dată de legiuitor la grupul organizat, ci doar formele grupului. În acest context, nu s- dovedit că s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, acuzațiile procurorului având la bază doar declarația martorului, ce este combătută de declarațiile inculpaților.
Raportat la stadiul dosarului, la faptele imputate și la perioada de timp cât inculpatul a fost arestat, consideră că nu se poate aprecia faptul că starea de detenție provizorie servește la buna desfășurare a urmăririi penale, nefiind îndeplinite în acest context nici condițiile prevăzute de legislația internă și nici cele stipulate în practica CEDO, relevante fiind în acest sens cauzele Rocklina vs.Federația și Selcuk vs.Turcia, astfel încât se impune respingerea recursului declarat ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin încheiere nr. 195 PA din 15 septembrie 2009 Tribunalul Suceava a respins propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatului -, arestat în baza mandatului de arestare cu nr. 20 din 13 iunie 2009 emis de Tribunalul Suceava - Secția penală.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin referatul nr. 52 D/P/2008 din 15 septembrie 2009, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceavaa înaintat acestei instanțe propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive pe o durată de 20 zile, a inculpatului -, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, în perioada aprilie - iunie 2009 împreună cu zis "" și a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc, prev. și ped. de art.3 din Legea nr.143/2000 și trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000; introducere în țară de droguri de mare risc, prev. și ped. de art.3 al. 2 din Legea nr.143/2000 constând în aceea că la sfârșitul lunii mai 2009 împreună cu numitul zis "" și au introdus în țară cantitatea de aproximativ 5kg heroină adusă din, urmărind să o comercializeze în totalitate contra unei mari sume de bani; trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că la data de 09.06.2009 i-a dat numitului cantitatea de 2,5 grame heroină pentru a întreprinde activități de identificare a unor posibili cumpărători și trafic de droguri de mare risc, prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că în după-amiaza zilei de 12.06.2009 împreună cu numitul zis "" și, zis, a oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 2,2 kg heroină, în cauză se face aplic. art. 33 lit. a din Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 09/10.06.2009 ofițerii de poliție judiciară din cadrul S au desfășurat activități de investigații care au condus la depistarea învinuitului din mun. S deținând asupra sa cantitatea de 2,5 grame heroină.
În motivare s-a arătat că din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că această cantitate de droguri de mare risc a primit-o de la inculpații și -. De asemenea, s-a stabilit că învinuitul și cei doi inculpați au introdus la sfârșitul lunii mai o cantitate consistentă de heroină pe teritoriul României pe care au adus-o pe raza municipiului Ulterior, cei trei au efectuat demersuri susținute pentru identificarea unor cumpărători a întregii cantități de droguri cu suma de 10.000 Euro/kg.
Datele inițiale indicau cantitatea de 5 kg de heroină, despre acest lucru discutând inculpații și învinuitul.
În seara zilei de 11.06.2009 inculpații - și ajutați de inculpatul (care a avut rolul de conducător auto) s-au deplasat pe raza mun. B unde au contactat două persoane dispuse să facă tranzacția.
Conform înțelegerii aceștia au stabilit să efectueze vânzarea în ziua de 12.06.2009 a cantității de 5 kg de heroină de bună calitate, pentru suma de 42.000 Euro. Inculpatul a negociat aceste aspecte cu cele două persoane și după ce au obținut acordul lui - (care se afla în mașina cu inculpatul ) a stabilit efectuarea tranzacției indicând ca locație municipiul S, într-un loc pe care urmau să-l stabilească cele două persoane.
Astfel, în după-amiaza zilei de 12.06.2009, după ce în prealabil au luat de pe raza județului B autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare -, au demarat activitățile premergătoare vânzării drogurilor. Astfel, inc. le-a pus la dispoziție inc. - și o geantă cu droguri, într-o locație situată în zona (unde a apărut cu autoturismul VW Passat, -).
Cei trei împreună cu înv. -- s-au deplasat în zona parcării. După ce au intrat în contact cu persoanele cu care negociase în mun. B cu o seară înainte, acesta și cu inc. - au vândut cantitatea de 1950 grame heroină pentru suma de 17.000 Euro. După predarea mărfii și încasarea banilor de către inculpatul, acesta împreună cu inculpatul - au fost prinși și imobilizați de organele de poliție.
În motivarea propunerii, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava a arătat că în cauză au fost administrate toate probele necesare stabilirii adevărului, urmând a fi efectuată prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului, verificarea temeiniciei și legalității și sesizarea instanței de judecată în termen legal, activități care nu au putut fi finalizate, în termenul legal, respectiv până la data de 19 septembrie 2009, întrucât procurorul care efectua urmărirea penală în cauză este plecat din țară, în perioada 6 septembrie - 17 octombrie 2009, iar dosarul a fost redistribuit la data de 14 septembrie 2009, unui alt procuror din cadrul DIICOT.
Mai mult decât atât, motivele care au stat la baza arestării preventive din data de 12 iulie 2009, inculpatului - respectiv condițiile prev. de art. 1481alin.2 Cod procedură penală, în sensul că, inculpatul a săvârșit infracțiuni din categoria celor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modul de organizare a grupării, modalitățile de comitere a infracțiunilor, recrudescența acestor genuri de infracțiuni în perioada actuală și sumele mari de bani pe care urma să și le asigure grupul, pe căi ilegale, subzistă și în prezent.
Ca atare în cauză sunt date cerințele prev. în disp art. 148 alin. 1 C.P.P. cu respectarea cerințelor art. 681.C.P.P., dispoziții care sunt în concordanță cu prev. art. 5 paragraf 1 lit. C din, ce condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice, că s-a săvârșit o infracțiune.
Față de cele prezentate, procurorul a arătat că măsura arestării se impune a fi prelungită pentru o bună înfăptuire a justiției și pentru desfășurarea cu eficiență și celeritate a urmăririi penale, în condițiile în care faptele de acest gen au o anumită amploare și un grad de periculozitate sporită pentru societate, reflectat și în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru acestea, fiind de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, instanța constată că propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava este neîntemeiată.
Conform dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmării penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate. Conform art. 148 alin. 1.C.P.P. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și există vreunul din cazurile de la lit. a-f, art. 148 alin. 1 Cod de procedură penală.
Privitor la condiția prevăzută de art. 143 Cod de procedură penală, s-a reținut că în cauză, contrar celor susținute de apărare, există probe și indicii temeinice (probe indirecte) din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul - a săvârșit infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003, de introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.3 al. 2 din Legea nr.143/2000, de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Din mijloacele de probă administrate rezultă presupunerea rezonabilă că cele reținute în fapt de organele de urmărire penală sunt reale.
Astfel, în noaptea de 09/10.06.2009, ofițerii de poliție judiciară din cadrul S au desfășurat activități de investigații care au condus la depistarea numitului din municipiul S deținând asupra sa cantitatea de 2,5 grame heroină. Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că această cantitate de droguri de mare risc a primit-o de la inculpații - și.
De asemenea, se afirmă că cei doi inculpați amintiți au introdus la sfârșitul lunii mai 2009 o cantitate mare de heroină pe teritoriul României pe care au adus-o pe raza municipiului Ulterior, cei doi au efectuat demersuri susținute pentru identificarea unor cumpărători a întregii cantități de droguri cu suma de 10.000 Euro/kg. Datele inițiale indicau cantitatea de 5 kg de heroină.
În seara zilei de 11.06.2009 inculpații - și ajutați de inculpatul (care a avut rolul de conducător auto) s-au deplasat pe raza mun. B unde au contactat două persoane dispuse să cumpere drogurile.
Conform înțelegerii aceștia au stabilit să efectueze vânzarea-cumpărarea în ziua de 12.06.2009 a cantității de 5 kg de heroină de bună calitate, pentru suma de 42.000 Euro. Inculpatul a negociat acesta aspecte cu cele două persoane și după ce au obținut acordul lui - (care se afla în mașina cu inculpatul ) și-a dat acordul pentru efectuarea tranzacției stabilind ca locație municipiul S, într-un loc pe care urmau să-l stabilească cele două persoane.
Astfel, în după-amiaza zilei de 12.06.2009, după ce în prealabil au luat de pe raza județului B autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare -, au demarat activitățile premergătoare vânzării drogurilor. Astfel, inculpatul le-a pus la dispoziție inculpaților - și o geantă cu droguri, într-o locație situată în zona (unde a apărut cu autoturismul VW Passat, -).
Cei trei împreună cu învinuitul -- s-au deplasat în zona parcării. După ce au intrat în contact cu persoanele cu care negociase în mun. B cu o seară înainte, acesta și cu inculpatul - au vândut cantitatea de 1950 grame heroină pentru suma de 17.000 Euro. După predarea mărfii și încasarea banilor de către inculpatul, acesta împreună cu inculpatul - au fost prinși și imobilizați de organele de poliție.
Această situație de fapt, rezultă din: transcrierea interceptărilor telefonice realizate în cauză; supravegherile audio - video ale activității inculpaților consemnate în procese verbale; rapoartele investigatorilor acoperiți autorizați în cauză; proces - verbal de prindere în flagrant; rapoartele de constatare tehnico - științifică cu nr. - din 10.06.2009 (pentru cantitatea de 2,5 grame de heroină) și nr. - din 13.06.2009 (pentru cantitatea de 1950 grame heroină); procesele verbale de percheziții domiciliare; declarațiile învinuiților și -; procesul - verbal de identificare a seriilor banilor folosiți la flagrant și declarația martorului asistent; procesul - verbal de identificare a banilor găsiți asupra inculpatului (17.000 euro) și declarația martorului asistent; procesul - verbal de ridicare a imaginilor de la camerele de supraveghere ale Complexului din
Mijloacele de probă mai sus amintite (din care cele mai relevante sunt procesele verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpat, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, raportul de constatare tehnico-științifică privind analiza drogurilor, declarația numitului, precum și supravegherile audio-video ale activității inculpaților) conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul - a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, astfel că nu vor fi reținute criticile inculpatului, formulate prin apărător, în acest sens (de altfel criticile inculpatului prin apărător cu privire la încadrarea juridică a faptelor imputate inculpatului vor fi soluționate de procuror - în cursul urmăririi penale sau de către instanța care judecă fondul cauzei, ulterior, neputând fi soluționate în cadrul prezentei proceduri; critica privind inexistența unor indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 este infirmată de mijloacele de probă mai sus amintite).
Tribunalul nu a reținut nici criticile inculpatului în sensul că a fost provocat de către organele de urmărire penală să săvârșească infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, actele și lucrările dosarului de urmărire penală neoferind nici cel mai mic indiciu în acest sens.
Instanța de fond a reținut că infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, de introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.3 al. 2 din Legea nr.143/2000, de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, pentru care este urmărit penal inculpatul - sunt sancționate numai cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 136 alin. 6 Cod proc. penală și art. 148 alin. 1 lit. f teza I Cod procedură penală.
Însă Tribunalul a apreciat că lăsarea inculpatului - în libertate prezintă în prezent un grad de pericol concret pentru ordinea publică mai redus, care nu justifică prelungirea măsurii arestării preventive pentru încă 20 de zile.
În ceea ce privește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică Tribunalul a reținut că nu a fost definită de legiuitor, dar că o astfel de definiție s-a cristalizat în teoria juridică și într-o practică judiciară constantă. Există un astfel de pericol atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile ocrotite prin art. 1.pen. ca urmare a activității inculpatului posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică este evident mai mare în cazul în care asupra inculpatului planează acuzația comiterii unei fapte penale cu un grad de pericol social ridicat. Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale inculpatului, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate. Tribunalul apreciază că probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. Din interpretarea acestor probe s-a dedus reacția declanșată de faptele care i se impută inculpatului de indignare, de dezaprobare, de insecuritate publică.
Conform art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat printr-o jurisprudență constantă (de exemplu, Contrada contra Italiei, Muller contra Franței) că persistența motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârșit o infracțiune este o condițiesine qua nona regularității menținerii deținerii dar după un timp ele nu mai sunt suficiente. În cauza Letellier contra Franței Curtea a arătat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp. În baza art. 11 și 20 din Constituția României dispozițiile CEDO și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile în sistemul român de drept având forță constituțională și supralegislativă. Astfel, cum se poate observa, Curtea Europeană a drepturilor Omului apreciază că simpla existență a unor motive plauzibile că o persoană a comis o infracțiune justifică luarea măsurii arestării preventive față de aceasta. În plus față de această condiție (care este echivalentă cu cerința existenței probelor sau indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte penale cerută de art. 143 al. 1.C.P.P.) în dreptul românesc se cer întrunite condiții suplimentare, mai precis în cazul prevăzut de art. 148 lit. f necesitatea C.P.P. ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică și un cuantum minim al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea vizată.
În speță, față de natura, gravitatea presupusei activității infracționale a inculpatului, precum și rezonanța socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate, prima instanță a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de inculpat pentru o perioadă de 30 de zile (precum și prelungirea acesteia ulterioară cu încă aproximativ 60 de zile) au fost temeinice și legale, fapt stabilit cu autoritate de lucru judecat, justificându-se o detenție provizorie a inculpatului, în pofida prezumției de nevinovăție a inculpatului.
Tribunalul a reținut însă că pericolul concret pentru ordinea publică, existent la data luării măsurii arestării preventive se diminuează în timp până la dispariție o dată cu rezonanța socială a faptelor care i se impută inculpatului.
În cauza de față, deținerea în stare de arest a inculpatului pe o durată de peste 90 de zile este rezonabilă față de circumstanțele cauzei, iar instanța apreciază că menținerea în arest a inculpatului în continuare pentru încă 20 de zile în vederea prezentării materialului de urmărire penală și întocmirii rechizitoriului nu este indispensabilă pentru desfășurarea procesului penal (în condițiile în care probatoriul acuzării în ceea ce-l privește pe acest inculpat a fost în totalitate administrat).
Instanța de fond a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de inculpat deși s-a diminuat în timp nu a dispărut în acest moment, dar nu mai justifică prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de încă 20 de zile. A mai apreciat că rezonanța socială negativă la care s-a făcut referire și persistența ei în timp trebuie raportată la faptele concrete reținute în sarcina inculpatului. În cazul de față, instanța apreciază că în cazul acestui inculpat, raportat la faptele comise, după un interval de 90 de zile de arest preventiv, rezonanța socială negativă va fi mult diminuată și nu ar mai justifica cercetarea inculpatului în stare de arest, fiind îndeplinit de altfel și scopul măsurii arestării preventive de izolare temporară a inculpatului de mediul infracțional în vederea bunei desfășurări a procesului penal.
Pe de altă parte însă, deși Codul d e procedură penală român nu o reglementează în mod expres, jurisprudența constantă CEDO consacrăexpresis verbisîncă o condiție obligatorie pentru prelungirea arestului preventiv al unei persoane:diligența particulară cu care autoritățile competente instrumentează procedura(cauza Gosselin contra Franței, paragraful 31).
Examinând sub acest aspect materialul de urmărire penală, Tribunalul a concluzionat că prelungirea arestării preventive pentru durata solicitată - 20 zile, nu este justificată, având în vedere că marea majoritate a mijloacelor de probă au fost administrate în cauză încă din luna iulie 2009 (după care organele de urmărire penală au rămas în pasivitate în mod nejustificat), în prezent dorindu-se prelungirea arestării preventive a inculpatului exclusiv pentru prezentarea materialului de urmărire penală și redactarea eventuală a rechizitoriului.
Prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului nu implică aspecte a căror soluționare ar putea fi împiedicată, direct sau indirect, de către inculpat.
A lega starea de arest preventiv a inculpatului doar de necesitatea prezentării materialului de urmărire penală și a întocmirii rechizitoriului ar însemna să se admită că durata măsurii preventive privative de libertate să depășească cu mult acea durată rezonabilă la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut referire în mod constant în jurisprudența sa (aceasta în condițiile în care nu ne aflăm în fața unei cauze de o complexitate deosebită).
Față de toate cele reținute, Tribunalul a respins propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, privind prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului - cu încă 20 de zile, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului -, pentru o durată de 20 de zile.
În motivare, procurorul a reiterat practic aceleași aspecte ca cele invocate în propunerea de prelungire, respectiv că se impune o astfel de măsură, întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării arestării preventive, cu referire expresă la persistența pericolului concret pentru ordinea publică, iar urmărirea penală nu a putut fi finalizată, urmând a fi efectuată prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului, verificarea temeiniciei și legalității și sesizarea instanței de judecată în termen legal.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Conform art. 155 Cod procedură penală, prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale poate fi dispusă, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În speță, prin încheierea nr. 20 din data de 13.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului - pentru o perioadă de 29 zile, măsură ce a fost prelungită succesiv prin încheierile nr.118 PA din 08. 07.2009, nr. 135 PA din 5 august 2009 ale Tribunalului Suceava și nr. 147 R din 09 septembrie 2009 Curții de APEL SUCEAVA, până la data de 19 septembrie inclusiv.
Aceste măsuri au fost dispuse apreciindu-se că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală.
În sarcina inculpatului - se reține că, acesta, împreună cu inculpatul și învinuitul au introdus în țară aproximativ 5 kg de heroină adusă din, pentru comercializare, iar în după-amiaza zilei de 12.06.2009 primii doi au oferit spre vânzare, în loc public, aproximativ 2 kg din acest drog, fiind surprinși în flagrant, relevante în acest sens fiind interceptările telefonice realizate în cauză, supravegherile audio-video și procesele verbale de transcriere, rapoartele investigatorilor acoperiți, proces verbal de prindere în flagrant, rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. -/10.06.2009 și nr. -/13.06.2009 cu privire la cantitățile de 2, 5 grame și 1950 grame heroină, perchezițiile domiciliare, declarațiile învinuiților și -, procesul verbal de identificare a banilor găsiți asupra inculpatului - 17.000, procesul-verbal de ridicare a imaginilor de la camerele de supraveghere a Complexului.
Din acest probatoriu rezultă existența indiciilor temeinice de săvârșire a faptelor pentru care inculpatul este cercetat, în accepțiunea disp.art.68/1 Cod procedură penală.
Aceste indicii îndeplinesc atât cerințele disp. art. 681Cod procedură penală, cât și cele prevăzute în art. 5 lit c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, creând instanței convingerea că există suficiente date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.
Forța lor probantă nu trebuie să fie identică cu cea impusă la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, prin care se statuează asupra vinovăției inculpatului, ci doar să îndeplinească cerința anterior arătată.
Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că subzistă și temeiul prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, reținut la luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive, respectiv acela că lăsarea inculpatului în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Chiar dacă acesta, în accepțiunea textului de lege anterior menționat, este distinct de cel abstract avut în vedere de legiuitor la reglementarea infracțiunilor și regimului lor sancționator, anumite fapte, printre care și cele de crimă organizată (incluzându-se aici și traficul de droguri) dată fiind gravitatea lor deosebită, relevă un astfel de pericol prin însăși comiterea lor.
Ori, faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt de o gravitate și o periculozitate deosebită, în condițiile în care pe de o parte, traficul de droguri a cunoscut o amploare ridicată, iar pe de altă parte, consecințele consumului acestui produs conduc la vătămarea stării de sănătate fizică și psihică a persoanelor consumatoare și nu de puține ori chiar la decesul acestora. Totodată, trebuie avute în vedere cantitatea mare, dar și natura drogului supus vânzării, heroina incluzându-se în categoria celor de mare risc și care creează dependență imediată în rândul consumatorilor.
Această gravitate a faptelor relevă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, chiar dacă de la arestarea sa până în prezent s-a scurs o perioadă de timp, de circa 100 zile.
În ce privește necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive, Curtea constată că în mod incorect instanța de fond a apreciat că nu se impune deținerea în continuare în stare de arest a inculpatului, dar în același timp are în vedere că deși Codul român de procedură penală nu o reglementează în mod expres, jurisprudența constantă CEDO consacră expresis verbis încă o condiție obligatorie pentru prelungirea arestului preventiv al unei persoane, și anume diligența particulară cu care autoritățile competente instrumentează procedura (cauza Gosselin contra Franței, paragraful 31). Examinând sub acest aspect materialul de urmărire penală, Curtea concluzionează că prelungirea arestării preventive pentru durata solicitată de procuror - 20 zile nu este justificată, în condițiile în care actele procedurale ce mai trebuie întocmite se pot efectua într-un interval de timp mai scurt.
Prin menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului, pe o durată de 10 zile, apreciată de către instanță de recurs ca necesară, dar totodată și suficientă, pentru efectuarea activităților specifice finalizării urmăririi penale, nu s-ar depăși termenul rezonabil al acestei măsuri preventive, ținând cont, pe de o parte de scopul măsurilor preventive, astfel cum acesta este specificat în art.136 alin.1 Cod procedură penală, iar pe de altă parte că în aceeași cauză sunt cercetați un număr de 3 inculpați (și un învinuit), în sarcina cărora s-a reținut comiterea în concurs a câte trei infracțiuni cu un grad ridicat de pericol social și că, deși s-a diminuat în timp, pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de inculpat nu a dispărut, justificându-se astfel prelungirea măsurii arestării preventive.
Este de reținut faptul că potrivit art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, măsurile preventive sunt mijloace de constrângere prevăzute de lege pe care le pot lua organele de urmărire penală și judecătorii pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, sau pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei. Cu alte cuvinte, aceste măsuri constau în anumite privațiuni sau constrângeri, personale sau reale în scopul prevenirii sau înlăturării unor împrejurări sau situații de natură a periclita buna desfășurare a procesului penal. În al. 8 al textului de lege menționat se prevede că la alegerea măsurii preventive se ține seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Tocmai în considerarea acestor prevederi, Curtea apreciază că în cauza de față, în raport de conținutul concret al măsurilor expuse în cuprinsul art. 136 Cod Procedură Penală, se impune o nouă prelungire detenției provizorii a inculpatului, pentru a asigura factorii necesari desfășurării optime a procesului penal, această măsură constituind o ingerință proporțională a statului cu scopul urmărit.
CEDO invocate în apărare nu sunt șabloane universal valabile, ele nu se pliază întrutotul pe situația de față cu atât mai mult cu cât însăși apărarea a susținut că pericolul concret pentru ordinea publică nu a fost definit de nicio legislație.
În ceea ce privește celelalte critici făcute de apărare - că investigatorii sub acoperire au asistat și instigat la comiterea unor infracțiuni, și pe cale de consecință că probele astfel obținute sunt ilegale, că doar învinuitul susține că drogurile au fost introduse în țară de inculpatul -, și că depoziția acestuia nu se coroborează cu alte mijloace de probă, etc. acestea sunt aspecte ce vor fi clarificate în mod efectiv în cursul cercetării judecătorești, instanța de față având doar datoria de a verifica existența indiciilor temeinice de săvârșirea a infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, și a se pronunța asupra necesității și oportunității prelungirii măsurii arestării preventive, fără să procedeze la o evaluare aplicată a probelor administrate, fapt ce ar conduce la antamarea fondul cauzei, ceea ce este inadmisibil.
Pentru considerentele arătate, constatând întemeiat recursul declarat de procuror, Curtea, în conformitate cu disp.art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală rap. la art. art.159 alin.8 Cod procedură penală, îl va admite, va casa în totalitate încheierea atacată și, în conformitate cu disp.art.159 alin.6 Cod procedură penală, va prelungi măsura arestării preventive a inculpatului - pe o durată de 10 zile, începând cu data de 20.09.2009 și până la data de 29.09.2009 inclusiv.
Văzând și disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava.
Casează încheierea nr.195 PA din 15 septembrie 2009 a Tribunalului Suceava și în rejudecare:
Admite, în parte, cererea de prelungire a arestării preventive formulată de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava.
În baza art. 159 alin 6 Cod procedură penală rap. la art. 136,143 și 148 lit. f Cod procedură penală prelungește măsura arestării preventive a inculpatului -, pe o durată de 10 zile, de la 20 septembrie 2009 până la 29 septembrie 2009, inclusiv. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex./18.09.2009
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Androhovici Daniela, Biciușcă Ovidiu
