Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 166/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - prelungire arestare preventivă -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE NR. 166
Ședința publică din data de 17 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 3: Biciușcă Ovidiu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de DIICOT S - Serviciul Teritorial Suceava, împotriva încheierii nr.196 PA din 15 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava.
La apelul nominal a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales și .
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs.
Nefiind cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită prelungirea arestării preventive pentru 20 de zile, termen pe care îl consideră suficient pentru a se finaliza cercetările față de inculpatul din prezenta cauză și de inculpatul - și pentru a fi trimiși în fața instanței de judecată, unde judecătorul investit cu soluționarea cauzei să aibă posibilitatea să aprecieze dacă inculpații vor fi cercetați în stare de libertate sau de arest. Motivele sunt aceleași ca și la inculpatul -, aceștia comițând același infracțiuni, în aceleași limite de pedeapsă.
Pentru motivele depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de fond și să se dispună prelungirea arestării preventive cu 20 de zile.
Avocat ales, pentru inculpatul intimat, solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că își menține toate apărările făcute la dosarul precedent, cu excepția conduitei penale anterioare a inculpatului, care nu are antecedente penale.
Face referire la cauza Leterrier contra Franței dată într-o cauză de complicitate la omor, unde acea persoană a stat doar 6 luni arestată și a primit o pedeapsă de 3 ani.
Avocat ales, pentru inculpatul intimat, arată că își însușește concluziile antevorbitorului său, pe care le consideră fondate/pertinente și din punctul de vedere al indiciilor temeinice și a cerinței imperative a art. 143 Cod procedură penală, respectiv de a exista indicii temeinice în sensul art. 681Cod procedură penală, vizând săvârșirea unei fapte determinate prevăzute de legea penală de către o persoană. Nu este de acord cu încadrarea juridică reținută de către parchet.
În cauza de față funcționează principiul disponibilității, în baza căruia instanțele urmează să analizeze strict motivele avansate de către parchet.
Decizia anterioară a Curții de APEL SUCEAVA prin care a admis în parte propunerea și a prelungit arestarea preventivă a inculpatului pe 10 zile, termen pe care l-a considerat suficient este definitivă, astfel încât nu se mai poate discuta asupra acesteia. În situația în care aceeași instanță a considerat termenul de 10 zile suficient, nu se poate printr-o nouă decizie să se nege o analiză directă a probelor (autoritate de lucru judecat).
Prin această propunere se urmărește eludarea voinței inițiale a Tribunalului Suceava, care a respins o propunere vizând prelungirea arestării preventive pe 30 de zile ca nefondată și implicit a Curții de APEL SUCEAVA care în calea de atac le-a mai acordat 10 zile pentru finalizarea cercetărilor.
În situația în care s-ar admite recursul promovat de nu s-ar face altceva decât să se modifice încheierea de ședință inițială a Tribunalului Suceava, lucru care excede cadrului procesual.
În cele 10 zile acordate de către instanță, DIICOT-ul în loc să efectueze actele de urmărire penală necesare finalizării urmăririi penale și pe care le-a arătat în mod expres ca necesare și justificative pentru prelungirea măsurii arestării preventive, face o nouă propunere de prelungire a arestării.
În motivarea propunerii făcută de parchet s-a făcut referire la anumite aspecte de ordin administrativ, respectiv încărcarea rolului DIICOT-ului, lipsa de personal, multitudinea de dosare, aspecte pe care nu le, însă apreciază că niște chestiuni de ordin administrativ/intern a unuia din organele statului nu pot plana asupra rezonabilității detenției unei persoane. Culpa exclusivă a organelor statului care nu a asigurat personalul necesar desfășurării cu celeritate a urmăririi penale nu poate atrage plasarea în continuare în detenție a unei persoane.
Prin recursului DIICOT - ului se propune să se înlăture dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 6 alin. 2 din, art. 11 și 20 din Constituție, practic se cere să se înlăture J din codul d e procedură penală care privește luarea, menținerea și prelungirea măsurilor preventive față de o persoană.
Normele de procedură penală ocrotesc interesul general al societății care primează în fața celui particular. Este irelevant dacă inculpatul va răspunde penal în stare de arest preventiv sau de libertate, deoarece răspunderea penală în cazul în care va fi găsit vinovat va fi angajată în fața necesității de a stăvili unele abuzuri care nu sunt compatibile cu o autoritate în statul de drept.
Arată că nu ne aflăm într-un stat polițienesc și nu putem considera strict gravitatea faptelor presupus comise întrucât în această fază acționează prezumția de nevinovăție iar inculpatul aflat în stare de arest este nevinovat până în momentul pronunțării unei hotărâri definitive și irevocabile., prin recursul formulat, solicită instanței ca, analizând faptele comise, să dispună privarea în continuare de libertate a inculpatului datorită gravității faptei. Precizează că între pericolul social, care este abstract și pericolul concret pentru ordinea publică nu există identitate.
Apreciază că în momentul în care Curtea ar admite motivarea nu ar face altceva decât să rețină săvârșirea de către inculpat a unor infracțiuni grave, urmând ca instanța investită cu judecarea fondului cauzei să procedeze la o simplă formalitate și anume la individualizarea judiciară a pedepsei. Se arată în motivarea T că, analizând art. 136 Cod procedură penală, trebuie să se concluzioneze că arestarea preventivă are rolul de a inhiba fenomenul infracțional.
Precizează că măsurile preventive nu au rol de prevenție generală, ci urmăresc buna desfășurare a urmăririi penale și a procesului penal, bună desfășurare care a fost asigurată termen de 100 de zile. Un stat de drept are modalități mult mai subtile de a inhiba un fenomen infracțional.
Referitor la complexitatea dosarului, arată că nu este reală deosebita complexitate care să justifice o măsură preventivă atât de gravă ca arestarea preventivă, pe termen de 100 de zile, și prelungirea acesteia. Arată că este vorba despre o infracțiune flagrantă iar probele administrate în această situație sunt simple: proces-verbal de prindere în flagrant, 2 martori, fotografii. Regula principală care guvernează administrarea urmăririi penale și a cercetării judecătorești în cazul infracțiunilor flagrante este urgența. Termenul de 100 de zile de menținere a arestării preventive nu este justificat întrucât nu există nicio probă materială directă care să arate că în continuare s-au efectuat alte acte procedurale vizând dosarul de față. Arată că nu este firesc să se admită pe termen nedeterminat propuneri de prelungire. Termenul rezonabil nu este un termen supletiv ci este un termen imperativ cu aceeași putere ca termenul ultimativ de 180 de zile iar lăsarea în libertate a inculpatului nu poate împieta cu nimic prezentarea materialului de urmărire penală., în motivarea sa, arată că în cele 10 zile nu s-au putut face acte procedurale întrucât dosarul de fond a ajuns de la instanță la abia pe data de data de 14, această perioadă fiind insuficientă, însă prin înaintarea unei propuneri de prelungire a măsurii preventive urmărirea penală nu se suspendă, caz prevăzut de art. 239 Cod procedură penală, dar în care nu ne aflăm.
Precizează că toate motivele sunt nefondate, cazul se află sub imperiul dispoziției imperative prevăzute de conform căreia organele de urmărire penală trebuie să manifeste o diligență în rezolvarea cauzelor, fiind sub materia dispozițiilor exprese ale și ale normelor interne - art. 20 din Constituție, vizând necesitatea eliberării unei persoane față de care procedurile se prelungesc nejustificat. Solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii pronunțate de instanța de fond ca legală și temeinică.
În replică, reprezentantul Ministerului Public în ce privește autoritatea de lucru judecat a deciziei prin care s-a prelungit arestarea preventivă cu 10 zile, arată că nu a atacat-o și s-a pus în aplicare, iar de la data respectivă au mai apărut alte motive pentru care s-a solicitat prelungirea cu încă 20 de zile. Singurele motive invocate au fost acelea că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică și că sunt întrunite condițiile legale pentru a se reține inculpatul în stare de arest preventiv.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin referatul nr. 52 D/P/2008 din 15 septembrie 2009, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceavaa înaintat Tribunalului Suceava propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive pe o durată de 20 zile, a inculpatului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, în perioada aprilie - iunie 2009 împreună cu - și a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prev. de art.3 din Legea nr.143/2000 și trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000; introducere în țară de droguri de mare risc, prev. de art.3 al. 2 din Legea nr.143/2000 constând în aceea că la sfârșitul lunii mai 2009 împreună cu numitul - și au introdus în țară cantitatea de aproximativ 5 kg heroină adusă din, urmărind să o comercializeze în totalitate contra unei mari sume de bani; trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că la data de 09.06.2009, împreună cu numitul -, i-a dat lui cantitatea de 2,5 grame heroină pentru a întreprinde activități de identificare a unor posibili cumpărători și trafic de droguri de mare risc, faptă prev. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că în după-amiaza zilei de 12.06.2009 împreună cu numitul - și, zis, a oferit spre vânzare cantitatea de aproximativ 2 kg heroină, în cauză se face aplic. art. 33 lit. a din pen. fapte constând în aceea că în noaptea de 09/10.06.2009 ofițerii de poliție judiciară din cadrul S au desfășurat activități de investigații care au condus la depistarea învinuitului din mun. S deținând asupra sa cantitatea de 2,5 grame heroină.
În motivare s-a arătat că in probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că această cantitate de droguri de mare risc a primit-o de la inculpații și -.
De asemenea, s-a stabilit că învinuitul și cei doi inculpați au introdus la sfârșitul lunii mai o cantitate consistentă de heroină pe teritoriul României pe care au adus-o pe raza municipiului Ulterior, cei trei au efectuat demersuri susținute pentru identificarea unor cumpărători a întregii cantități de droguri cu suma de 10.000 Euro/kg.
Datele inițiale indicau cantitatea de 5 kg de heroină, despre acest lucru discutând inculpații și învinuitul.
În seara zilei de 11.06.2009 inculpații - și ajutați de inculpatul (care a avut rolul de conducător auto) s-au deplasat pe raza mun. B unde au contactat două persoane dispuse să facă tranzacția.
Conform înțelegerii, aceștia au stabilit să efectueze vânzarea cantității de 5 kg heroină de bună calitate în ziua de 12.06.2009 pentru suma de 42.000 Euro. Inculpatul a negociat aceste aspecte cu cele două persoane și după ce a obținut acordul lui - (care se afla în mașina cu inculpatul ) a stabilit efectuarea tranzacției, indicând ca locație municipiul S, într-un loc pe care urmau să-l stabilească cele două persoane.
Astfel, în după-amiaza zilei de 12.06.2009, după ce în prealabil au luat de pe raza județului B autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare -, au demarat activitățile premergătoare vânzării drogurilor. Astfel, inculpatul le-a pus la dispoziție inculpaților - și o geantă cu droguri, într-o locație situată în zona (unde a apărut cu autoturismul VW Passat, -).
Cei trei împreună cu învinuitului -- s-au deplasat în zona parcării. După ce au intrat în contact cu persoanele cu care negociase în mun. B cu o seară înainte, acesta și cu inculpatul - au vândut cantitatea de 1950 grame heroină pentru suma de 17.000 Euro. După predarea mărfii și încasarea banilor de către inc., acesta împreună cu inculpatul - au fost prinși și imobilizați de organele de poliție.
În motivarea propunerii, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava a arătat că în cauză au fost administrate toate probele necesare stabilirii adevărului, urmând a fi efectuată prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului, verificarea temeiniciei și legalității și sesizarea instanței de judecată în termen legal, activități care nu au putut fi finalizate, în termenul legal, respectiv până la data de 19 septembrie 2009, întrucât procurorul care efectua urmărirea penală în cauză este plecat din țară, în perioada 6 septembrie - 17 octombrie 2009, iar dosarul a fost redistribuit la data de 14 septembrie 2009, unui alt procuror din cadrul DIICOT.
Mai mult decât atât, motivele care au stat la baza arestării preventive din data de 12 iulie 2009, inculpatului, respectiv condițiile prev. de art. 1481alin.2 Cod procedură penală, în sensul că, inculpatul a săvârșit infracțiuni din categoria celor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modul de organizare a grupării, modalitățile de comitere a infracțiunilor, recrudescența acestor genuri de infracțiuni în perioada actuală și sumele mari de bani pe care urma să și le asigure grupul, pe căi ilegale, subzistă și în prezent.
Se constată că în cauză sunt date cerințele prev. în disp art. 148 alin. 1 C.P.P. cu respectarea cerințelor art. 681.C.P.P., dispoziții care sunt în concordanță cu prev. art. 5 paragraf 1 lit. C din, care condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice, că s-a săvârșit o infracțiune.
Față de cele prezentate, măsura arestării se impune a fi prelungită pentru o bună înfăptuire a justiției și pentru desfășurarea cu eficiență și celeritate a urmăririi penale, în condițiile în care faptele de acest gen au o anumită amploare și un grad de periculozitate sporită pentru societate, reflectat și în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru acestea, fiind de natură să justifice o detenție provizorie, cel puțin o perioadă de timp.
Prin încheierea de ședință nr. 196 PA din 16.09.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a dispus espingerea propunerii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava de prelungire a duratei arestării preventive a inculpatului, zis "", arestat în baza mandatului de arestare cu nr. 18 din 13 iunie 2009 emis de Tribunalul Suceava - Secția penală, deținut în Arestul IPJ
Pentru a pronunța această încheiere s-au reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmării penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate. Conform art. 148 alin. 1.C.P.P. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și există vreunul din cazurile de la lit. a-f, art. 148 alin. 1 Cod de procedură penală.
Tribunalul a analizat dacă în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se putea dispune prelungirea arestării preventive.
Astfel, privitor la condiția prevăzută de art. 143 Cod de procedură penală, în cauză, contrar celor susținute de apărare, există probe și indicii temeinice (probe indirecte) din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003, de introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.3 al. 2 din Legea nr.143/2000, de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Din mijloacele de probă amintite rezultă presupunerea rezonabilă că cele reținute în fapt de organele de urmărire penală sunt reale.
Astfel, în noaptea de 09/10.06.2009, ofițerii de poliție judiciară din cadrul S au desfășurat activități de investigații care au condus la depistarea numitului din municipiul S deținând asupra sa cantitatea de 2,5 grame heroină. Din probatoriul administrat în cauză s-a stabilit că această cantitate de droguri de mare risc a primit-o de la inculpații - și.
De asemenea, se afirmă că cei doi inculpați amintiți au introdus la sfârșitul lunii mai 2009 o cantitate mare de heroină pe teritoriul României pe care au adus-o pe raza municipiului Ulterior, cei doi au efectuat demersuri susținute pentru identificarea unor cumpărători a întregii cantități de droguri cu suma de 10.000 Euro/kg. Datele inițiale indicau cantitatea de 5 kg de heroină.
În seara zilei de 11.06.2009 inculpații - și ajutați de inculpatul (care a avut rolul de conducător auto) s-au deplasat pe raza mun. B unde au contactat două persoane dispuse să cumpere drogurile.
Conform înțelegerii aceștia au stabilit să efectueze vânzarea-cumpărarea în ziua de 12.06.2009 a cantității de 5 kg de heroină de bună calitate, pentru suma de 42.000 Euro. Inculpatul a negociat acesta aspecte cu cele două persoane și după ce au obținut acordul lui - (care se afla în mașina cu inculpatul ) și-a dat acordul pentru efectuarea tranzacției stabilind ca locație municipiul S, într-un loc pe care urmau să-l stabilească cele două persoane.
Astfel, în după-amiaza zilei de 12.06.2009, după ce în prealabil au luat de pe raza județului B autoturismul marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare -, au demarat activitățile premergătoare vânzării drogurilor. Astfel, inc. le-a pus la dispoziție inc. - și o geantă cu droguri, într-o locație situată în zona (unde a apărut cu autoturismul VW Passat, -).
Cei trei împreună cu înv. -- s-au deplasat în zona parcării. După ce au intrat în contact cu persoanele cu care negociase în mun. B cu o seară înainte, acesta și cu inc. - au vândut cantitatea de 1950 grame heroină pentru suma de 17.000 Euro. După predarea mărfii și încasarea banilor de către inc., acesta împreună cu inc. - au fost prinși și imobilizați de organele de poliție.
Această situație de fapt, rezultă din: transcrierea interceptărilor telefonice realizate în cauză; supravegherile audio - video ale activității inculpaților consemnate în procese verbale; rapoartele investigatorilor acoperiți autorizați în cauză; proces - verbal de prindere în flagrant; rapoartele de constatare tehnico - științifică cu nr. - din 10.06.2009 (pentru cantitatea de 2,5 grame de heroină) și nr. - din 13.06.2009 (pentru cantitatea de 1950 grame heroină); procesele verbale de percheziții domiciliare; declarațiile învinuiților și -; procesul - verbal de identificare a seriilor banilor folosiți la flagrant și declarația martorului asistent; procesul - verbal de identificare a banilor găsiți asupra inculpatului (17.000 euro) și declarația martorului asistent; procesul - verbal de ridicare a imaginilor de la camerele de supraveghere ale Complexului din
Mijloacele de probă mai sus amintite (din care cele mai relevante sunt procesele verbale de transcriere a interceptărilor convorbirilor telefonice purtate de către inculpat, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, raportul de constatare tehnico-științifică privind analiza drogurilor, declarația numitului, precum și supravegherile audio-video ale activității inculpaților) conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa prin actul de inculpare, astfel că nu vor fi reținute criticile inculpatului, formulate prin apărător, în acest sens (de altfel criticile inculpatului prin apărător cu privire la încadrarea juridică a faptelor imputate inculpatului vor fi soluționate de procuror - în cursul urmăririi penale sau de către instanța care judecă fondul cauzei, ulterior, neputând fi soluționate în cadrul prezentei proceduri; critica privind inexistența unor indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 este infirmată de mijloacele de probă mai sus amintite).
Nu au fost reținute criticile inculpatului că a fost provocat de către organele de urmărire penală să săvârșească infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, actele și lucrările dosarului de urmărire penală nefăcând nici cel mai mic indiciu în acest sens.
Instanța a reținut că infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. de art. 7 alin.1 din Legea nr. 39/2003, de introducere în țară de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.3 al. 2 din Legea nr.143/2000, de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 și de trafic de droguri de mare risc, faptă prev. și ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, pentru care este urmărit penal inculpatul sunt sancționate numai cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 136 alin. 6 Cod proc. penală și art. 148 alin. 1 lit. f teza I Cod procedură penală.
Tribunalul a apreciat însă că lăsarea inculpatului în libertate prezintă în prezent un grad de pericol concret pentru ordinea publică mai redus, care nu justifică prelungirea măsurii arestării preventive pentru încă 20 de zile.
În ceea ce privește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică Tribunalul a reținut că nu a fost definită de legiuitor însă o astfel de definiție s-a cristalizat în teoria juridică și într-o practică judiciară constantă. Există un astfel de pericol atunci când este posibil să se producă o încălcare a regulilor de conviețuire socială, vizând toate valorile ocrotite prin art. 1.pen. ca urmare a activității inculpatului posterioară săvârșirii infracțiunii sau o reacție declanșată de fapta săvârșită de acesta. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanță a faptei penale, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, insecuritate socială. Pericolul concret pentru ordinea publică este evident mai mare în cazul în care asupra inculpatului planează acuzația comiterii unei fapte penale cu un grad de pericol social ridicat. Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale inculpatului, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate. Tribunalul a apreciat că probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. Din interpretarea acestor probe s-a dedus reacția declanșată de faptele care i se impută inculpatului de indignare, de dezaprobare, de insecuritate publică.
Conform art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat printr-o jurisprudență constantă (de exemplu, Contrada contra Italiei, Muller contra Franței) că persistența motivelor plauzibile de a bănui o persoană de a fi săvârșit o infracțiune este o condițiesine qua nona regularității menținerii deținerii dar după un timp ele nu mai sunt suficiente. În cauzaLetelliercontra Franței Curtea a arătat că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor anumite infracțiuni pot să suscite o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin o perioadă de timp. În baza art. 11 și 20 din Constituția României dispozițiile CEDO și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului sunt direct aplicabile în sistemul român de drept având forță constituțională și supralegislativă. Astfel, cum se poate observa, Curtea Europeană a drepturilor Omului apreciază că simpla existență a unor motive plauzibile că o persoană a comis o infracțiune justifică luarea măsurii arestării preventive față de aceasta. În plus față de această condiție (care este echivalentă cu cerința existenței probelor sau indiciilor temeinice privind săvârșirea unei fapte penale cerută de art. 143 al. 1.C.P.P.) în dreptul românesc se cer întrunite condiții suplimentare, mai precis în cazul prevăzut de art. 148 lit. f necesitatea C.P.P. ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte un pericol concret pentru ordinea publică și un cuantum minim al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea vizată.
În speță, față de natura, gravitatea presupusei activității infracționale a inculpatului, precum și rezonanța socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate, instanța a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de inculpat pentru o perioadă de 30 de zile (precum și prelungirea acesteia ulterioară cu încă aproximativ 60 de zile) au fost temeinice și legale, fapte stabilit cu autoritate de lucru judecat, justificându-se o detenție provizorie a inculpatului, în pofida prezumției de nevinovăție a inculpatului.
Tribunalul a reținut însă că pericolul concret pentru ordinea publică, existent la data luării măsurii arestării preventive se diminuează în timp până la dispariție o dată cu rezonanța socială a faptelor care i se impută inculpatului.
În cauza de față, deținerea în stare de arest a inculpatului pe o durată de peste 90 de zile este rezonabilă față de circumstanțele cauzei iar instanța apreciază că menținerea în arest a inculpatului în continuare pentru încă 20 de zile în vederea prezentării materialului de urmărire penală și întocmirii rechizitoriului nu este indispensabilă pentru desfășurarea procesului penal (în condițiile în care probatoriul acuzării în ceea ce-l privește pe acest inculpat a fost în totalitate administrat).
Instanța a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de inculpat deși s-a diminuat în timp nu a dispărut în acest moment, dar nu mai justifică prelungirea măsurii arestării preventive pentru o perioadă de încă 20 de zile. Instanța a apreciat că rezonanța socială negativă la care s-a făcut referire și persistența ei în timp trebuie raportată la faptele concrete reținute în sarcina inculpatului. În cazul de față, instanța a apreciat că în cazul acestui inculpat, raportat la faptele comise, după un interval de 90 de zile de arest preventiv, rezonanța socială negativă va fi mult diminuată și nu ar mai justifica cercetarea inculpatului în stare de arest, fiind îndeplinit de altfel și scopul măsurii arestării preventive de izolare temporară a inculpatului de mediul infracțional în vederea bunei desfășurări a procesului penal.
Pe de altă parte însă, deși codul d e procedură penală român nu o reglementează în mod expres, jurisprudența constantă CEDO consacrăexpresis verbisîncă o condiție obligatorie pentru prelungirea arestului preventiv al unei persoane: diligența particulară cu care autoritățile competente instrumentează procedura (cauza Gosselin contra Franței, paragraful 31).
Examinând sub acest aspect materialul de urmărire penală, Tribunalul a concluzionat că prelungirea arestării preventive pentru durata solicitată - 20 zile, nu este justificată, având în vedere că marea majoritate a mijloacelor de probă au fost administrate în cauză încă din luna iulie 2009 (după care organele de urmărire penală au rămas în pasivitate în mod nejustificat), în prezent dorindu-se prelungirea arestării preventive a inculpatului exclusiv pentru prezentarea materialului de urmărire penală și redactarea eventuală a rechizitoriului.
Prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului nu implică aspecte a căror soluționare ar putea fi împiedicată, direct sau indirect, de către inculpat.
A lega starea de arest preventiv a inculpatului doar de necesitatea prezentării materialului de urmărire penală și a întocmirii rechizitoriului ar însemna să se admită că durata măsurii preventive privative de libertate să depășească cu mult acea durată rezonabilă la care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut referire în mod constant în jurisprudența sa (aceasta în condițiile în care nu ne aflăm în fața unei cauze de o complexitate deosebită).
Împotriva acestei încheieri a declarat, în termen legal, recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Suceava, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în continuare prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru durată de 20 zile.
În motivarea recursului s-au reiterat motivele invocate în propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv inculpatului, respectiv că această măsură se impune întrucât subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive cu referire expresă la existența în continuare a pericolului concret pentru ordinea publică, urmând a fi efectuate în cauză acte specifice fazei de urmărire penală.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că acesta este întemeiat pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Prin încheierea nr. 18 din 13.06.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru perioadă de 29 de zile, măsură ce a fost prelungită succesiv și motivat de către instanța de judecată.
Măsura arestului preventiv și prelungirea acestei măsuri au fost dispuse apreciindu-se că în cauză sunt întrunite condițiile cerute de art. 143 și 148 al.1 lit. f Cod pr.penală, respectiv există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reținut în sarcina inculpatului că acesta împreună cu inculpatul - și învinuitul au introdus în țară cantitatea de 5 kg. de heroină adusă din pentru comercializare, iar în după amiaza zilei de 12.06.2009 primii doi au oferit spre vânzare, în loc public, aproximativ 2 kg. din acest drog, fiind surprinși în flagrant, situație ce rezultă din actele de urmărire penală efectuate, respectiv interceptări telefonice, supravegheri audio-video și procesele verbale de transcriere, rapoartele investigatorilor acoperiți, proces verbal de prindere în flagrant și rapoartele de constatare tehnico-științifică.
Potrivit art. 155 Cod pr.penală prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale poate fi dispusă motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală cât și condițiile legale cerute de art. 155 Cod pr.penală, Curtea constată că în cauză subzistă și în prezent temeiurile prev. de art. 143 și 148 al.1 lit. Cod pr.penală.
În ceea ce privește existența temeiurilor prev. de art.143 Cod pr.penală, Curtea constată că față de actele de urmărire penală efectuate până în prezent, există indicii temeinice de săvârșire a faptelor pentru care inculpatul este cercetat, indicii care corespund exigențelor instituite de art. 681Cod pr.penală și art. 5 lit. c din Convenția Europeană Drepturilor Omului.
Cu privire la temeiul prev. de art. 148 al.1 lit. Cod pr.penală avut în vedere de instanțe inițial la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului și ulterior cu ocazia prelungirii acestei măsuri, Curtea constată că acesta subzistă și în prezent, aspect care fost în mod corect sesizat și consemnat de către prima instanță.
Pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului este o noțiune complexă care trebuie analizată în ansamblu și care să vizeze atât aspecte legate de faptă, natura și gravitatea acesteia, persoana inculpatului arestat, istoricul penal al acestuia și potențialul infracțional, circumstanțele personale ale acestuia cât și aspectele legate de comunitatea socială în care inculpatul trăiește și asupra căreia faptele sale de natură penală au impactat.
Analizând noțiunea de pericol concret din perspectiva criteriilor mai sus enunțate, Curtea apreciază că acest temei subzistă și impune în continuare privarea de libertate a inculpatului intimat.
Astfel, faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt de o gravitate și o periculozitate deosebită în condițiile în care traficul de droguri a cunoscut o amploare ridicată cu consecințe dramatice pentru persoanele consumatoare de drog, iar rezonanța socială negativă acestor fapte asupra societății este unanim recunoscută.
Față de cele prezentate Curtea apreciază că în cauză se impune prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpatului însă nu pentru o durată de 20 de zile așa cum solicitat organul de urmărire penală prin propunere, ci pentru durată suficientă și rezonabilă de 10 zile, apreciată în funcție de amploarea actelor procedurale pe care organul de urmărire penală invocă că le mai are de efectuat până la finalizarea urmăririi penale și sesizarea instanței de judecată.
Prin menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului pe o durată de 10 zile s-ar atinge scopul măsurilor preventive prev. de art. 136 al. 1 Cod pr.penală, respectiv aceea de a asigura buna desfășurare a procesului penal, ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Față de cele ce preced, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct.2 lit. d Cod pr.penală să admită recursul declarat de procuror, să caseze în totalitate încheierea recurată și în conformitate cu art. 159 al. 6 Cod pr. penală să admită în parte propunerea și să prelungească măsura arestării preventive a inculpatului pe o durată de 10 zile, începând cu data de 20.09.2009 până la 29.09.2009, inclusiv.
Văzând și dispozițiile art.192 al. 3 Cod pr.penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
D I PUNE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava.
Casează încheierea nr.196 PA din 16 septembrie 2009 a Tribunalului Suceava și în rejudecare:
Admite, în parte, cererea de prelungire a arestării preventive formulată de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava. În baza art. 159 alin 6 Cod procedură penală rap. la art. 136,143 și 148 lit. f Cod procedură penală prelungește măsura arestării preventive a inculpatului, pe o durată de 10 zile, de la 20 septembrie 2009 până la 29 septembrie 2009, inclusiv.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex./18.09.2009
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Androhovici Daniela, Biciușcă Ovidiu
