Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 176/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR -

DECIZIA PENALĂ NR. 176/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 20 februarie 2009

PREȘEDINTE: Anca Nacu

JUDECĂTOR 2: Codrina Iosana Martin

JUDECĂTOR 3: Constantin

GREFIER:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.

S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații și G împotriva încheierii penale de ședință din data de 30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpații recurenți în stare de arest preventiv, asistați de apărător din oficiu avocat.

Procedură de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul din oficiu al inculpaților recurenți solicită acordarea unui termen în vederea prezentării apărătorilor aleși ai inculpaților.

Procurorul nu se opune cererii de amânare.

Instanța, în deliberare, respinge cererea de amânare formulată de inculpați deoarece, în cauză, au fost deja acordate două termene de judecată pentru același motiv, respectiv prezentarea apărătorilor aleși ai inculpaților în instanță.

Nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursurilor.

Apărătorul din oficiu al inculpaților recurenți solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și punerea în libertate a inculpaților arătând că termenul rezonabil al duratei arestării preventive a fost depășit, inculpații fiind arestați preventiv de 1 an de zile, aceștia nu au fost audiați de prima instanță, inculpații nu sunt vinovați de tergiversarea cauzei. Mai arată că inculpații nu prezintă pericol social pentru ordinea publică, inculpata nu are antecedente penale, are probleme cardiace.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate și de menținere a încheierii recurate ca fiind legală și temeinică arătând că de la ultima încheiere de menținere a stării de arest nu au apărut fapte sau împrejurări noi, iar cu privire la termenul rezonabil, acesta trebuie stabilit în funcție de complexitatea cauzei.

Inculpata recurentă solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate arătând că are probleme de sănătate, perioada de arest preventiv este prea mare. Depune la dosar înscrisuri.

Inculpatul recurent G solicită punerea sa în libertate pentru a putea duce acte în dovedirea nevinovăției. Arată că de mai mult de 1 an de zile este în arest preventiv, nu s-a făcut nimic în cauză, are 3 copii bolnavi. Depune la dosar înscrisuri.

CURTEA,

În deliberare constată că prin încheierea penală de ședință din data de 30.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. s-au respins cererile formulate de inculpații G și, prin apărătorii din oficiu, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În baza art. 300/2 C.P.P. raportat la art. 160/b C.P.P. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților:

-, fiul lui G și al, născut la data de 08.11.1968, CNP -, în comuna, jud. N, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 94/07.11.2007 emis de Tribunalului Timiș,

- A, fiul lui și, născut la data de 15.07.1984 în municipiul Pitești, jud. A, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 98/16.11.2007 emis de Tribunalul Timiș, și date în încheierea de ședință din data de 28.01.2009.

-, fiica lui fiul lui și, născută la data de 03.07.1972 în H, jud. H, arestată preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 99/23.11.2007 emis de Tribunalului Timiș, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv data de 30.03.2009.

Verificând măsurii arestării preventive a inculpaților G, A și, instanța a constatat că aceasta este temeinică și legală, impunându-se menținerea ei, în temeiul art. 160 ind. b alin. 3.C.P.P. la care face referire art. 300 ind. 2 din același cod.

Astfel, s-a constatat că inculpații au fost arestați în temeiul art. 148 lit. f din Codul d e Procedură Penală, cu referire la art. 143 din același cod și că de la ultima verificare a legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive nu au intervenit împrejurări sau date care să determine schimbarea temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de cei trei inculpați.

Pe de altă parte în cauză nu au fost audiați toți inculpații, iar faza administrării probelor este incipientă.

În ceea ce privește durata privării preventive de libertate, plecând de la criteriile ce rezultă din jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a considerat că față de complexitatea deosebită a cauzei și comportamentul autorităților judiciare, care nu au manifestat, în nici un moment pasivitate în instrumentarea cauzei, aceasta se înscrie în limite rezonabile.

Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acestora.

Față de aceste considerente tribunalul, constatând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive există și în prezent, a dispus menținerea stării de arest preventiv a celor trei inculpați, va amâna cauza și va menține dispozițiile.

Împotriva încheierii de ședință din 30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- au declarat recurs, în termen legal, inculpații și G, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr. 3102.9/30 din 10.02.2009.

Recursurile nu au fost motivate în scris, ci doar oral conform mențiunilor din prezenta încheiere.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 385⁶alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios prima instanță a menținut măsura arestării preventive a inculpaților, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 300¹.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursurile fiind nefondate pentru următoarele considerente:

Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații și G continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de declarațiile inculpaților și părților vătămate, expertizele contabile efectuate. Instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 68¹.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpaților continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, caracterul activității infracționale).

Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpați în motivarea recursului nu sunt de natură a conduce la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică a acestuia, precum și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual. Totodată, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunile economice de care sunt acuzați inculpații aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv valorile sociale cu caracter patrimonial care implică încrederea sau buna credință a celor ce intră în aceste relații cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează încrederea în derularea raporturilor comerciale.

Astfel fiind, în temeiul art. 385¹⁵pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și G împotriva încheierii de ședință din data de 30.10.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga fiecare inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art. 385¹⁵, pct. 1, lit. b) Cpp, respinge recursul declarat de inculpații și G împotriva încheierii penale din data de 30.01.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2 obligă C.P.P. fiecare inculpat recurent la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20.02.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red. / 26.02.2009

Tehnored. CP

Ex. 2/ 06.02.2009

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA