Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 191/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 22679/3/2009

1354/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIERE nr. 191/

Ședința publică de la 12 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată

JUDECĂTOR 3: Anca Alexandrescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din data de 29.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenții - inculpați, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales, -, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet individual și, personal în stare de arest și asistată de avocat oficiu prin substituire, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.

Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, care, se bazează pe două argumente și anume, dispozițiile art. 159 alin. 8 Cod procedură penală, având în vedere că, recursul nu a fost soluționat înainte de expirarea duratei arestării preventive, termen care este imperativ, astfel cum a fost stabilit printr-un al Înaltei Curți și netemeinicia soluției instanței de fond, având în vedere că, la dosar nu sunt probe sau indicii, din care să rezulte că inculpatul face parte dintr-o grupare infracțională, ceilalți inculpați din prezenta cauză sunt liberi și că, nu sunt probe care să ateste participarea inculpatului la săvârșirea acestor presupuse fapte, pentru care Parchetul a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive.

Apreciază că motivele Parchetului sunt neîntemeiate, solicitând cercetarea în stare de libertate a inculpatului.

Apărătorul recurentei - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului și cercetarea în stare de libertate a inculpatei, având în vedere că aceasta și-a recunoscut faptele și că, nu există probe că aceasta s-ar sustrage de la cercetări. Consideră că, în raport de circumstanțele personale ale acesteia și egalitate de tratament cu ceilalți coinculpați din prezenta cauză, nu se mai impune prelungirea măsurii arestării preventive a acesteia.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursurilor, ca nefondate, solicitând menținerea soluției instanței de fond, pe care o consideră legală și temeinică, apreciind că, subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați, iar din probele administrate în cauză, rezultă că aceștia se fac vinovați de comiterea faptelor pentru care sunt cercetați și reținuți. Consideră că, referatul este motivat cu precizarea acțiunilor ce urmează a fi efectuate și că, nu a fost încălcat alin. 8 al art. 159 Cod procedură penală, deoarece inculpatul a invocat lipsă de apărare, motiv pentru care, recursurile nu s-au soluționat la data când a fost fixat termenul de judecată.

Recurenta - inculpat având cuvântul, declară că recunoaște fapta săvârșită, că nu s-a cauzat nici un prejudiciu, motive pentru care solicită să fie pusă în libertate.

Recurentul - inculpat având cuvântul, solicită să fie pus în libertate deoarece nu se consideră vinovat de comiterea infracțiunii.

CURTEA,

Cu privire la recursurile penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 29.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr- s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpații și pe o durată de 30 zile de la 6.06.2009 până la 5.07.2009 inclusiv.

Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că, prin ordonanțele nr. 2896/P/2007 din data de 7.05.2009, Parchetul

Prin ordonanțele nr. 2896/P/2007 din data de 07.05.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inc. zis " " sau " al lui " pentru săv. infr. prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Cp. cu aplic. art. 37 lit. a din Cp. și art. 41 alin. 2 din Cp. pentru aceea că, în data de 01.06.2007 și 07.06.2007 i-a pus la dispoziție înv. documente false de identitate și proprietate al terenului situat în B, șos. - nr. 55, sector 1, proprietatea soților G și, ajutând-o pe aceasta să împuternicească printr-o procură specială pe inc. să vândă imobilul sus menționat și ulterior să îl vândă inc., precum și pentru aceea că, împreună cu inc. și înv. l-au ajutat pe un autor necunoscut, să vândă imobilul situat în B,-, proprietatea părții vătămate, înv. - punându-i la dispoziție documente false de identitate și proprietate, față deinc.pentru săv. infr. prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Cp. cu aplic. art. 41 alin. 2 din Cp. pentru aceea că, la data de 07.06.2007, a ajutat-o pe înv. să vândă terenul situat în șos. - nr. 55, sector 1, proprietatea soților G și, învinuitului, prezentând-o notarului public drept proprietara reală a terenului, precum și pentru aceea că, împreună cu înv. și înv. l-au ajutat pe un autor necunoscut să vândă imobilul situat în B,-, proprietatea numitului înv. -,fată de inc.pentru săv. infr. prev. de art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Cp. art. 291 și art. 293 din Cp. toate cu aplic. art. 33 lit. a din Cp. pentru aceea că, în datele de 01.06.2007 și 07.06.2007, folosind documente false de identitate și proprietate, puse la dispoziție de către inc., G și privind terenul situat în B, șos. - nr. 55, sector 1, proprietatea soților G și, a împuternicit-o printr-o procură specială pe inc. să vândă terenul sus menționat și ulterior 1-a vândut inc.,fată de inc.pentru săv. infr. prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 3 și 5 din Cp. pentru aceea că, la data de 07.06.2007, a cumpărat în mod fraudulos, de la persoane despre care știa că nu sunt adevărații proprietari, imobilul situat în B, șos. -, declarând în fals în fața notarului că a plătit prețul vânzării, urmând să revândă părții vătămate, același imobil cu suma de 400.000 euro, scopul acestei acțiuni fiind de a se pierde urma făptuitorilor prin acțiuni simulate.

La data de 08.05.2009, Tribunalul București Secția I penală a dispus arestarea preventiva a inculpaților și si pe o durata de 29 de zile.

Examinând propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile formulată de Parchetul de pe langa Tribunalul București privind pe inculpații și Tribunalul a apreciat-o ca fiind întemeiată urmând aoa dmite.

Potrivit art.155 și urm. p Cod Penal, arestarea preventivă dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice această măsură.

Așa fiind, s-a apreciat că, există cel puțin indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpații au săvârșit o faptă penală. Relevante în acest sens sunt declarații de învinuiți si inculpați, declarațiile martorilor, planșe foto, procese-verbale de percheziție domiciliara, procese verbale de recunoaștere după planșa foto, documente autentice ridicate din arhivele notariale si Direcțiile de Taxe si Impozite Locale, cazierele judiciare ale inculpaților din care rezultă că aceștia au mai săvârșit infracțiuni de înșelăciune cu ocazia efectuării de tranzacții imobiliare.

In raport de activitățile de urmărire penală ce urmează a se efectua în cauză, respectiv audierea învinuitului -, identificarea tuturor participanților la comiterea faptelor penale, administrarea altor mijloace de proba pentru corecta stabilire a împrejurărilor de fapt si a contribuției fiecăruia dintre participanți, efectuarea de confruntări, recunoașteri după planșe foto, stabilirea oportunității conexării dosarului penal cu nr. 1461/p/2008 la prezenta cauza, prezentarea materialului de urmărire penala si întocmirea rechizitoriului.

Avându-se în vedere natura și gravitatea infracțiunii reținute a fi fost săvârșite de inculpați, modalitatea concretă de comitere a acesteia, gradul concret de pericol social precum și circumstanțele reale ale săvârșirii acesteia ribunalul a apreciat că sunt incidente și în continuare disp.art. 148 lit.fCod procedură penală pericolul social concret fiind evident în contextul mai sus reținut precum și în ceea ce privește securitatea relațiilor sociale vădit periclitate prin comiterea infracțiunii. Analizând situația personală a inc., instanța reține că acesta a mai fost anterior condamnat pentru infracțiuni de același gen, ceea ce denotă perseverența pe cale infracțională și preferința pentru același gen de fapte, că are o vârstă de 50 de ani, că nu a recunoscut implicarea sa. Referitor la inculpata instanța retine ca aceasta nu are antecedente penale, că regretă comiterea faptei dar ca este în curs de judecată cu privire la o infracțiune de același gen dar pentru care nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpatul și criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, motivând că prezentele recursuri nu au fost soluționate înainte de expirarea duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate, conform art. 159 (9) Cod procedură penală.

În raport de poziția lor sinceră pe parcursul urmăririi penale inculpații au solicitat să fie judecați în stare de libertate.

Curtea examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3856(3) Cod procedură penală constată nefondate recursurile.

Pentru soluționarea prezentelor recursuri, Curtea a stabilit, primul termen de judecată la data de 5.06.2009, respectându-se astfel dispozițiile art. 1599Cod procedură penală, dată la care cauza a fost amânată pentru lipsa apărătorului ales al inculpatului, împrejurări față de care nu se poate susține că măsura arestării preventive a inculpaților a încetat de drept în prezent, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 140 Cod procedură penală

În cauză, în mod judicios instanța de fond a reținut că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpaților, analizate amplu în considerentele încheierii recurate, nu s-au schimbat și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților pentru buna desfășurare a urmăririi penale care, pentru a fi finalizată impune efectuarea actelor de urmărire penal indicate în referatul cauzei.

În cauză fiind îndeplinite cerințele legale prevăzute de art. 155 Cod procedură penală se constată că încheierea atacată este legală și temeinică, considerente față de care recursurile urmează a fi respinse ca nefondate, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală;

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2, 3 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul și împotriva încheierii de ședință din data de 29.05.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.

Obligă recursul-inculpatului la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar pe recurentul inculpatei la 200 lei cu același titlu, din care 100 lei reprezentând onorariul avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-26.06.2009

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Andreea Cioată, Anca Alexandrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 191/2009. Curtea de Apel Bucuresti