Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr-
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 22 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Marius Epure
JUDECĂTOR 3: Viorica Lungu
Grefier - - -
S-a luat în examinare cererea de abținere formulată de doamna judecător, în soluționarea dosarului penal nr-, privind pe inculpatul.
În conformitate cu dispozițiile art. 297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință, se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, fără citarea părților.
- CURTEA -
Analizând cererea de abținere formulată de doamna judecător și motivele invocate, în sensul că este rudă cu partea vătămată, constată că sunt îndeplinite dispozițiile art. 52 raportat la art. 48 alin.(1) lit.f) Cod procedură penală, sens în care:
DISPUNE
În temeiul art. 48 alin.(1) lit.f) Cod procedură penală;
Admite cererea de abținere formulată de doamna judecător . Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 22 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, - - - - - -
Grefier,
- -
Red.înch.gref. /2 ex./22.06.2009
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 74/
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE - - -
Judecător - - -
Judecător - - -
Grefier - - -
Cu participarea Ministerului Public prin
Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Spitalul Penitenciar Jilava, împotriva încheierii de ședință nr. 82 din 19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect prelungirea duratei arestării preventive dispuse în cursul urmăririi penale (art. 156 și următoarele C.P.P.).
În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa recurentului inculpat fiind prezent apărătorul ales Av. în baza împuternicirii avocațiale atașată la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.
În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului Constanța și respingerea cererii de prelungire a măsurii arestării preventive. Critică încheierea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că nu se impune prelungirea duratei arestului preventiv, întrucât urmărirea penală se poate realiza și cu inculpatul în stare de libertate.
Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea soluției instanței de fond prin care, în mod corect s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului. Având în vedere stadiul urmăririi penale, care nu este finalizată, faptul că se impune efectuarea de probe, consideră că instanța de fond, în mod corect a apreciat că cererea formulată de parchet este pertinentă, iar criticile aduse hotărârii, sunt nefondate.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea nr.82 din 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar penal nr- s-a dispus, în baza art.159 al.6 Cod pr.penală admiterea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, dispunând prelungirea măsurii arestării preventive luate față de inculpatul (fiul lui și ) pe o perioadă de 30 de zile, de la 23.06.2009 până la 22.07.2009 inclusiv. În baza art.192 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, în cauză există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit acte materiale ce pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de tentativă la omor și tentativă la omor deosebit de grav, pedepsite cu închisoare mai mare de 4 ani.
În acest sens sunt procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe foto, care relevă distrugerile cauzate celor 2 microferme și autoturismului poliției, declarațiile părții vătămate G, procesul verbal de constatare, declarațiile martorilor, G, a polițiștilor și -, precum și declarațiile inculpatului, toate acestea conturând situația de fapt astfel cum a fost prezentată în propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive.
Sunt astfel întrunite condițiile prevăzute de art. 143 cod procedură penală, în prezența cărora se poate dispune prelungirea măsurii arestării preventive.
Tribunalul a reținut că, amploarea acțiunilor violente ale inculpatului, mijlocul folosit -un tractor- de a provoca consecințe grave persoanelor și bunurilor, împrejurarea că acțiunile violente s-au desfășurat împotriva mai multor persoane, din care 2 polițiști aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, faptul că inculpatul nu s-a oprit din acțiunile sale când polițiștii au intervenit, nici chiar atunci când aceștia au executat foc de armă, sunt probe din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul în care inculpatul ar fi lăsat în libertate, cetățenii resimțind un sentiment justificat de nesiguranță pentru viața, integritatea corporală și bunurile lor, aflând că o persoana cu astfel de manifestări violente este lăsată în libertate și ar putea, pentru diverse motive, să realizeze din nou astfel de fapte.
Tribunalul a apreciat astfel că este întrunit cazul prevăzut de art.148 lit. "f" Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând prin apărător ales că nu a existat nici un temei pentru luarea măsurii arestării preventive și cu atât mai puțin a prelungirii acesteia.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând să se dispună respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate, pentru ca în acest fel să poată să propună probe și să-și facă apărările ce se impun.
La Curtea de Apel Constanța cauza a fost înregistrată sub același număr.
Verificând încheierea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, în raport de criticile formulate și din oficiu, conform art.3856Cod procedură penală, Curtea constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.
Conform art.155 Cod procedură penală, arestarea dispusă de instanță poate fi prelungită în cursul urmăririi penale motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În cauză, în mod corect instanța de fond a apreciat că cererea de prelungire a măsurii arestării preventive se impune a fi admisă, constatând că subzistă temeiurile arestării preventive, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.143 Cod procedură penală, precum și condițiile cumulative prevăzute de art.148 lit."f" Cod procedură penală.
Examinând temeiurile de fapt și de drept invocate în cererea procurorului, Tribunalul ținând seama de împrejurările faptice concrete ce rezultă din materialul probator administrat până în prezent, a evidențiat și motivat convingător necesitatea prelungirii arestării preventive a inculpatului.
În raport de timpul necesar administrării mijloacelor de probă cuprinse în propunerea de prelungire a arestării preventive și a efectuării unor acte procesuale în prezența inculpatului pentru finalizarea urmăririi penale, Curtea constată că, prima prelungire a măsurii arestării preventive dispuse de instanța de fond este justificată.
Drept urmare, în lipsa unor cauze de nulitate a hotărârii recurate, instanța în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, cu consecința obligării la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 100 lei în temeiul art.192 al.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art.38515pct.1 lit."b" Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Spitalul Penitenciar Jilava, împotriva încheierii de ședință nr. 82 din 19.06.2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.06.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Red.hot.jud.-/24.06.2009
Dact.gref.B/2 ex/24.06.2009
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Marius Epure, Viorica Lungu