Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 233/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 1706/2009 )
ÎNCHEIERE NR. 233/
Ședința publică de la 17 iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Petre Popescu
GREFIER - - -
* * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatulGîmpotriva încheierii de ședință din 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat G în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Potrivit art. 140/3 alin. 3 Cod procedură penală Curtea procedează la audierea recurentului inculpat, căruia i se aduce la cunoștință că tot ceea ce declară poate fi folosit inclusiv împotriva sa, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat având cuvântul, critică încheierea de ședință din 9 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală prin care s-a admis propunerea parchetului și s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive față de inculpat. Susține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 Cod procedură penală, făcând referire la condiția motivării măsurii. Solicită a se aprecia că motivul din referatul parchetului, în sensul că nu a ajuns la dosar certificatul medico-legal întocmit în cauză nu este de natură să justifice prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, depunerea acestui act putându-se face și cu recurentul în stare de libertate. În continuare susține că nu mai subzistă temeiurile inițiale, ce au impus arestarea clientului său și nu au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Arată că au intervenit temeiuri care îl favorizează pe inculpat, astfel că solicită revocarea măsurii arestării preventive. În acest sens, face trimitere la raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză,care certifică faptul că partea vătămată a suferit o singură lovitură de cuțit.Chiar dacă s-ar reține că aceasta ar fi provenit din partea lui G în îmbulzeala de la locul faptei, concluziile raportului de expertiză - coroborate cu declarația martorului - cel care împreună cu recurentul a fugit din locuința părții vătămate - îndreptățesc apărarea să afirme că cel pe care îl apără s-a aflat în legitimă apărare.
De asemenea, nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală pentru că G nu este cunoscut cu antecedente penale, provine dintr-o familie organizată, are în întreținere doi copii minori și - deși pedeapsa pentru fapta comisă este mai mare de patru ani, nu există probe certe că odată lăsat în libertate inculpatul prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art. 140/3 pct. 7 Cod procedură penală solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive, cu punerea în libertate a recurentului.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat. Susține că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 143 Cod procedură penală, concluziile raportului medico-legal se coroborează cu declarațiile martorilor audiați, cu procesele - verbale de recunoaștere de pe planșele foto ale acestor martori,precum și cu declarațiile părții vătămate. În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică - acesta rezidă din gravitatea leziunii suferite de partea vătămată, atitudinea inculpatului de nerecunoaștere, precum și din modalitatea concretă de comitere a faptei.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său ales.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 9.07.2009 pronunțată în dosarul - a Tribunalul București - Secția a II-a Penală s-a dispus admiterea cererii și prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului G, pe o perioadă de 30 zile, începând cu 15.07.2009 până la 13.08.2009 inclusiv.
Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 08.07.2009 pe rolul Tribunalului București, Secția a II-a Penală, sub numărul -, formulată în dosarul nr. 1358/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 155 și urm. din Cpp. prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului G, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu dată de 15.07.2009 la data de 13.08.2009, inclusiv, inculpatul fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor calificat de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i Cp.
În fapt, în esență, s-a reținut, că în data de 13/14.05.2009, în jurul orelor 22:00, pe strada - - din Municipiul B, Sector 3, inculpatul 1-a înjunghiat pe cu un cuțit, provocându-i un traumatism prin agresiune, plagă înjunghiată penetrantă hemitorace stâng, spațiul VIII intercostal pe linia axială posterioară cu interesarea diafragmului și splinei, hemoperitoneu masiv, ce a necesitat internarea urgentă în spațiul și intervenția chirurgicală, ducând la splenectomie.
Propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului a fost motivată pe considerentele că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin în continuare și impun privarea de libertate a inculpatului, lăsarea acestuia în libertate prezentând un pericol concret pentru ordinea publică, fiind în continuare necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
De asemenea, s-a învederat instanței faptul că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară și pentru primirea rezultatelor expertizei medico-legale dispuse în cauză.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 16.06.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția I-a Penală în dosarul nr-, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului G pe o durată de 29 de zile emițându-se nr. 141/UP/2009, fiind îndeplinite condițiile prev de art. 148 lit a, b și f Cpp.
Potrivit art. 155 alin.1 Cod proc.pen. în cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, respectiv art. 148 lit. a, b și f si art 143.p Cod Penal, se mențin și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia, neexistând împrejurări noi care să schimbe aceste temeiuri.
Astfel, Tribunalul a constatat că probele administrate până în prezent în faza de urmărire penală relevă indicii temeinice, în sensul art. 143 alin.l și C.P.P. art.681C.P.P. din care a rezultat presupunerea rezonabilă că inculpatul
G a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, astfel cum a fost menționata și descrisa.
Tribunalul a avut în vedere în acest sens următoarele mijloace de probă: concluziile preliminare medico-legale (A -) din care rezultă că "leziunile, după modul lor de descriere în actele medicale, au pus în primejdie viața victimei ", actele medicale ale victimei pe perioada internării în Spitalul Clinic de Urgență Universitar din B, declarațiile martorilor, -, -, - si -, persoane care au făcut și acte procedurale de recunoaștere după fotografii ( inculpatul fiind recunoscut după planșele foto prezentate), declarațiile părții vătămate -, care a făcut și acte procedurale de recunoaștere după fotografii (inculpatul fiind recunoscut după planșa foto ca fiind persoana ce 1-a înjunghiat) precum și alte probe din care reiese împrejurările în care faptele au fost comise și modalitatea de săvârșire.
De asemenea, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 148 lit. f C.P.P. atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului care este mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul existenței probelor că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei ultime condiții, Tribunalul a avut in vedere natura și gravitatea deosebită a infracțiunii presupus a fi fost comise de inculpat, modalitatea concretă de săvârșire a aceștia, urmările grave produse ( punerea în primejdie a unei persoane), aspecte ce denotă periculozitate și conduc la concluzia că inculpatul prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, cercetarea acestuia în stare de libertate fiind de natură să creeze un sentiment de insecuritate și teamă în rândul societății civile, viața omului fiind valoarea supremă ocrotită de lege.
Pentru considerentele expuse, Tribunalul a apreciat că în acest moment, în raport de probele administrate în faza de urmărire penală, subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului G, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143.C.P.P. și existând cazul prev.de art. 148 lit. b și f și C.P.P. justifică in continuare privarea de libertate a acestuia, iar menținerea măsurii arestării preventive corespunde și scopului reglementat de art. 136.p Cod Penal, fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.
Totodată, Tribunalul a avut în vedere și împrejurarea că prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului este necesară și pentru efectuarea actelor procedurale care să ducă la finalizarea cercetării penale, menționate în referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând punerea în libertate.
Curtea, analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856Cod procedură penală constată că aceasta este temeinică și legală.
În cauză există indicii temeinice ce justifică aprecierea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta ce i se reține în sarcină (declarațiile martorilor și ale părții vătămate).
Gravitatea extremă a faptei săvârșite, care a pus în pericol viața victimei justifică aprecierea că punerea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, indiferent de comportamentul anterior al acestuia. Întrucât în cauză sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f referitoare la cuantumul pedepsei aplicabile infracțiunilor pentru care se poate lua măsura arestării preventive în mod corect a apreciat prima instanță că în cauză sunt îndeplinite temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f raportat la art. 143 Cod procedură penală.
De asemenea la arestarea preventivă au fost reținute ca temeiuri și art. 148 lit. a și b Cod procedură penală întrucât inculpatul a făcut presiuni asupra martorilor și s-a sustras de la urmărirea penală.
Întrucât în cauză nu s-au schimbat temeiurile ce au determinat luarea acestei măsuri preventive în mod întemeiat a dispus prima instanță prelungirea acesteia.
De aceea Curtea va respinge ca nefondat recursul și conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală îl va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din 9.07.2009 pronunțată în dosarul - a Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Obligă pe inculpat la 1900 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Proces-verbal
Pentru jud. aflată în
semnează Președinte secție
GREFIER,
a
Red.
Dact.
2 ex.-09.09.2009
Președinte:Simona CîrnaruJudecători:Simona Cîrnaru, Cristina Rotaru, Petre Popescu