Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 263/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(1970/2009)
ÎNCHEIERE NR. 263R
Ședința publică de la 14 august 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Ursulescu
JUDECĂTOR 2: Florică Duță
JUDECĂTOR 3: Dumitru Mirancea
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursurilor declarate de către inculpații, G, și, împotriva încheierii de ședință din 31.07.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat: recurentul-inculpat, cercetat în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 9/14.08.2009, atașată la fila 21/dosar și recurenții-inculpați G, și, cercetați în stare de arest preventiv, personal și asistați de avocat desemnat din oficiu, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. -/14.08.2009, atașată la fila 24/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, recurenții-inculpațiG, șiprecizează că sunt de acord să fie asistați de către apărătorul desemnat din oficiu și nu solicită termen pentru angajarea unor apărători aleși.
De asemenea, recurenții-inculpați, G, și precizează că nu doresc să facă declarații suplimentare în fața instanței de recurs, recurentul-inculpat fiind singurul care dorește să mai dea o declarație.
Potrivit art. 385/14 alin.1/1 Cod procedură penală Curtea procedează la ascultarea recurentului-inculpat, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacată și pe cale de consecință, continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate, având în vedere că nu există probe sau indicii temeinice care să conducă la concluzia că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat și că lăsat în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, nu există declarații incriminatoare, înregistrări telefonice sau în mediul ambiental, care să denote implicarea acestui inculpat în activitatea infracțională, nu există nici o dovadă din care să rezulte indubitabil că inculpatul ar fi avut vreo conexiune cu vreunul dintre inculpații din această cauză.
Mai mult decât atât, arată că de la luarea măsurii arestării preventive și până în prezent nu s-a mai efectuat nici un act de urmărire penală cu privire la inculpatul, acesta nu fost audiat și nu există indicii sau date din care să rezulte că lăsat în libertate ar obstrucționa actul de justiție.
În circumstanțiere, solicită să se observe că, deși inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, ceea ce nu este în favoarea sa, solicită să se constate că fapta pentru care a mai fost cercetat nu este de aceeași natură cu cea pentru care a primit mandatul de arestare preventivă în prezenta cauză.
De asemenea, solicită să se rețină că inculpatul anterior reținerii și arestării realiza veniturile în mod licit, este suferind de inimă, este luat în evidență, are în creștere și întreținere un copil minor, iar soția acestuia este însărcinată cel de al doilea copil, el fiind singurul întreținător al familiei sale.
Solicită să se constate că în favoarea inculpatului operează principiul prezumției de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitive.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurată și cercetarea în stare de libertate a inculpatului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurenții-inculpați G, și, având cuvântul, consideră că cercetarea poate continua cu inculpații în stare de libertate, având în vedere că la momentul luării măsurii arestării preventive inculpații se aflau în sevraj și nu își mai amintesc ce au declarat.
Mai arată că, toți inculpații au familii și copii și doresc să fie cercetați în stare de libertate până la stabilirea vinovăției lor.
Reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC, având cuvântul, arată că din conținutul proceselor-verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire, din declarațiile martorilor cu identitate protejată, din rapoartele de constare tehnico- științifică efectuate în cauză, din declarațiile inculpaților precum și din înregistrările convorbirilor telefonice și în mediul ambiental, rezultă că aceștia au comis infracțiunile pentru care sunt urmăriți penal, pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani, iar din natura infracțiunii săvârșite, din modul concret de comitere, din numărul mare al inculpaților participanți la săvârșirea faptelor și din caracterul organizat al săvârșirii faptelor, rezultă că lăsarea inculpaților în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Având în vedere aceste aspecte, precum și împrejurarea că pentru finalizarea urmăririi penale mai sunt de efectuat anumite acte de urmărire penală, concluziile sunt de respingere a recursului ca nefondat și menținerea încheierii atacată ca legală și temeinică.
Recurenții-inculpați și G, având, pe rând, cuvântul, arată că lasă pronunțarea soluției la aprecierea instanței.
Recurentul-inculpat, având cuvântul, solicită continuarea procesului penal în stare de libertate, având în vedere că are patru copii minori în întreținere, care i-au rămas pe drumuri întrucât a fost arestată și soția acestuia.
Recurenții-inculpat și, având, pe rând, cuvântul, arată că nu mai au nimic de adăugat.
CURTEA,
Cu privire la recursurile penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 31.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr- în baza art. 155 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților;, a, G, și pe o perioadă de 30 zile de la 18.08.1009 până la 5.09.2009 inclusiv, și a inculpaților și pe o perioadă de 19 zile de la 18.08.2009 până la 5.09.2009 inclusiv.
Pentru a dispune astfel prima instanță a reținut că, inculpații au fost arestați preventiv în baza mandatelor emise de Tribunalul București - Secția a II-a Penală - în dosarul nr- în sarcina acestora reținându-se săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 7 alin. 1-3 din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cp. a infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 7 alin. 1-3 din Legea nr. 39/2003 și art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cp. a infracțiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 26 Cp. rap. la art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. a infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. respectiv a infracțiunilor de complicitate la introducere în țară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cp. ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.
De asemenea, s-a arătat că inculpații și au fost arestați preventiv conform mandatelor de arestare preventivă nr. 155/UP/20.06.2009 și 156/UP/20.06.2009, emise de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr-, în sarcina acestora reținându-se săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, respectiv a infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, și trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cp.
În motivarea propunerii s-a susținut că, până la acest moment procesual, urmărirea penală nu a fost finalizată, întrucât în cauză urmează să fie îndeplinite următoarele activități: transcrierea și atașarea la dosar a tuturor convorbirilor telefonice înregistrate în mod autorizat și care au relevanță în cauză, extinderea cercetărilor cu privire și la alte persoane implicate în rețeaua de narcotraficanți, reaudierea inculpaților, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
De asemenea, s-a mai susținut că privarea de libertate în continuare a inculpaților este necesară, având în vedere faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele comise este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Din analiza dosarului cauzei s-a constatat că cererea Parchetului este întemeiată, inculpații aflându-se în situația prev. de art. 148 lit. f C.P.P. întrucât faptele pentru care sunt cercetați sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 68/1 C.P.P. care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor prin referatul Parchetului.
că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați are la bază: procesele-verbale întocmite de investigatorii sub acoperire, procesele-verbale de redare a declarațiilor colaboratorilor, rapoartele de constatare tehnico-științifică, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, precum și a discuțiilor și a imaginilor înregistrate audio/video în mediul ambiental, procesul-verbal de recunoaștere din planșa foto, declarațiile inculpaților, precum și celelalte mijloace de probă existente la dosarul cauzei.
Cât privește condiția referitoare la existența în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, s-a constatat că și aceasta este îndeplinită. Astfel, în lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se ține cont la alegerea măsurii preventive, conform art. 136 alin. final C.P.P.), printre care natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc.
Or, în speță, s-a constatat ca inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, de numărul de persoane implicate, de cantitatea de droguri traficată, de faptul că inculpații au acționat într-un mod foarte bine organizat, într-o perioadă îndelungată de timp, luându-și multiple măsuri de precauție pentru desfășurarea într-un sistem de "întreprindere" a activității infracționale, de urmarea produsă și de rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen și care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății.
Toate aceste împrejurări justifică susținerea că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta, în continuare, un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive se mențin, iar în ceea ce privește circumstanțele atenuante personale ale inculpaților, acestea vor fi avute în vedere, cu siguranță, la momentul pronunțării pe fondul cauzei.
Prin prisma celor mai sus arătate, s-a constatat că măsura prelungirii măsurii arestării preventive a inculpaților, a, G, și se impune pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, conform art. 136 al. 1.C.P.P. în vederea finalizării actelor de urmărire penală constând în: transcrierea și atașarea la dosar a tuturor convorbirilor telefonice înregistrate în mod autorizat și care au relevanță în cauză, extinderea cercetărilor cu privire și la alte persoane implicate în rețeaua de narcotraficanți, reaudierea inculpaților, prezentarea materialului de urmărire penală și întocmirea rechizitoriului.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și criticând-o pentru netemeinicie, motivând că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în raport de circumstanțele lor personale.
Curtea examinând încheierea atacată pe baza materialului probator din dosar constată nefondate recursurile.
În speță, există indicii temeinice că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați penal, fiind totodată îndeplinite și cerințele art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Astfel pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aspect ce rezultă din natura și gravitatea faptelor comise, dar și din modalitatea concretă de săvârșire a acestora.
Privarea de libertate a inculpaților se impune în continuare, pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale sunt necesare și efectuarea actelor de urmărire penală indicate în propunerea parchetului.
În cauză fiind îndeplinite cerințele art. 155 Cod procedură penală se constată că încheierea atacată este legală și temeinică, considerente față de care recursurile urmează a fi respinse ca nefondate în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondate recursurile inculpaților, G, și declarate împotriva încheierii de ședință din 31.07.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-
Obligă pe inculpații la 100 lei cheltuieli judiciare statului și pe inculpații G, și la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care onorariu avocat oficiu câte 100 lei pentru fiecare inculpat se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.08.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-1.09.2009
Președinte:Elena UrsulescuJudecători:Elena Ursulescu, Florică Duță, Dumitru Mirancea