Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 28/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 28
Ședința publică de la 19 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpata, împotriva încheierii penale din 9.01.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpata în stare de arest preventiv, asistată de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatei solicită admiterea recursului și judecarea inculpatei în stare de libertate, deoarece nu există probe din care să rezulte vinovăția inculpatei, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev.de art.148 lit.f C.P.P. respectiv pericol social concret, inculpata este bolnavă, are probleme de comunicare, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligația de a nu părăsi localitatea.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, încheierea pronunțată de tribunal fiind temeinică și legală.
Inculpata, având cuvântul, solicită a fi pusă în libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 9.01.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-, în baza art. 300 indice 2 Cpp rap. la art. 160 Cpp, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatei (fiica lui și, născută la data de 22.12.1982 în I, jud. I, cu domiciliul în com., jud. I, CNP- -, fără antecedente penale, necăsătorită, fără ocupație, arestată în baza mandatului de arestare preventivă nr. 64/22.08.2008 emis de Tribunalul Timiș )urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatei, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a acesteia subzistă și în prezent, aceasta fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni referitor la care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv o infracțiune de o gravitate deosebită, cu consecințe nefaste asupra părții vătămate, aspecte care impun în continuare privarea de libertate a inculpatei, cu atât mai mult cu cât, raportat la împrejurările în care au fost comise actele materiale ce alcătuiesc activitatea infracțională și la mijloacele folosite pentru aducerea la îndeplinire a rezoluției infracționale, se poate observa faptul că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 300 indice 2 Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin.1 lit. c teza I din Convenția Europeană drepturilor omului, tribunalul, a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatei.
Împotriva încheierii Tribunalului Timișa declarat recurs inculpata care nu a fost motivat în scris însă atât inculpatul cât și apărătorul ales au solicitat pe cale orală revocarea arestării și punerea în libertate a inculpatei pe motiv că aceasta este bolnavă și nu este vinovată de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele conform prev. art. 385 ind.6 al.3 cpp se constată că Încheierea recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Potrivit prev. art.300 ind.2 rap. la art.160 ind.b cpp instanța sesizată cu judecarea unei cauze este datoare să verifice din oficiu,în cursul judecății, dacă inculpatul este arestat, legalitatea și temeinicia acestei măsuri iar dacă se constată că arestarea este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventive au încetat sau nu există temeiuri noi care justifice arestarea se dispune revocarea arestării preventive.
Prin urmare, în raport cu prevederile mai sus menționate, revocarea arestării se poate dispune doar dacă sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus.
În speță, se poate observa că nu s-a făcut dovada că temeiurile care stat la baza arestării au încetat astfel că menținerea arestării preventive se justifică în continuare având în vedere că la dosar sunt indicii și probe temeinice care au determinat luarea acestei măsuri, inculpata fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni grave de tentativă la infracțiunea de omor pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare și față de pericolul social pe care îl reprezintă aceasta faptă, împrejurările și mijloacele folosite pentru comiterea faptei lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Așadar recursul inculpatei este nefondat și va fi respins în baza art.385 ind.15 lit. b cpp.
Văzând și prev. art.192 al.2 cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul formulat de inculpata împotriva încheierii penale din 9.01.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpata la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 19 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Constantin Costea
- - G - - -
GREFIER
- -
RED: CC/22.01.09
Dact:. 2 exempl/ 23 Ianuarie 2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea