Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 341/

Ședința publică din 30 martie 2009

PREȘEDINTE: G -

JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky

JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 34/CC din 20.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent personal, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului

Procedura legal îndeplinită.

După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătoarea inculpatului recurent, avocat solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii și în rejudecare să se dispună cercetarea în libertate a inculpatului. Arată că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, dar încadrarea juridică corectă a faptei ar fi de lovituri cauzatoare de moarte. La dosarul cauzei nu există raportul de autopsie din care să rezulte cauza decesului victimei. Susține că nu sunt îndeplinite în cauză prevederile art. 148 lit. f C.P.P. în sensul că inculpatul nu are antecedente penale, a fost încadrat în muncă, și-a prins soția în dormitor cu un alt, victima, respectiv soția sa era cunoscută ca o alcoolică, iar majoritatea persoanelor din au manifestat un dispreț pentru victimă și comportamentul ei. Susține că raportat la împrejurările în care s-a desfășurat evenimentul, nu există nici un impediment ca inculpatul să fie cercetat în libertate, acesta a fost sincer, a colaborat cu autoritățile, are domiciliul stabil și o gospodărie care în prezent este în grija vecinilor și dorește să fie liber pentru a-și putea administra bunurile. Chiar și fiul inculpatului și al victimei a înțeles situația și este alături de tatăl său.

Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, încheierea atacată fiind legală și temeinică și nu au intervenit elemente noi care să conducă la punerea în libertate a inculpatului.

Inculpatul recurent solicită să fie judecat în stare de libertate.

A,

Deliberând, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 34/CC din 20.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art.159 alin.7 raportat C.P.P. la art.155 și C.P.P. cu aplicarea art.143 și C.P.P. art.148 alin.1 lit.f s C.P.P.-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 13.03.1958, în, jud. T, domiciliat în comuna, sat., nr. 705, jud. T, CNP: -, cetățenie română, 8 clase, ocupație - agent pază -, fără antecedente penale, posesor seria - nr. -, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 25.03.2009 până la data de 23.04.2009.

În temeiul art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 ind. 1.C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea formulată de apărătorul ales al inculpatului.

În baza art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa avut în vedere următoarele:

Prin propunerea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 18.03.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile.

În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 alin. 1 lit. c Cod Penal, constând în aceea că în seara zilei de 22.01.2009, inculpatul a surprins-o pe soția sa, împreună cu martorul, zis "--i în țară" și bănuind că aceștia aveau o relație de natură sexuală, a început să-l agreseze pe martor. În zilele următoare, pe fondul acestei descoperiri și a consumului de alcool, inculpatul i-a aplicat numeroase lovituri cu pumnii și cu o de mătură victimei. În seara zilei de 24.10.2009, deși soția sa i-a spus că se simte foarte rău, inculpatul nu a anunțat salvarea, constatând doar (potrivit propriei declarații) decesul acesteia în jurul orelor 03.00-04.00 din dimineața zilei de 25.01.2009. A doua zi, deși știa că soția sa este posibil să fi decedat, inculpatul nu a anunțat organele de poliție. Mai mult, în momentul în care, în jurul orelor 09.00, fiul său, l-a sunat pe telefonul mobil și i-a cerut să vorbească cu mama sa, inculpatul i-a spus că nu dorește să vorbească cu el.

Potrivit concluziilor preliminare ale IML T, moartea victimei a fost de natură violentă și s-a datorat șocului traumatic consecutiv unui politraumatism forte extern, cranian și toracic.

Organele de urmărire penală au apreciat că prelungirea arestării preventive se impune întrucât pentru finalizarea cercetărilor mai sunt necesare: anexarea raportului de autopsie întocmit de către IML T, anexarea rapoartelor ca urmare a expertizelor biocriminalistice dispuse în cauză (asupra următoarelor mijloace de probă/corpuri delicte: fir de păr recoltat de la fața locului, mătura cu mare din lemn, mătura mică, bucată de lemn tip "mai", articol vestimentar, giacă din material textil de culoare albastră, giacă de blugi, pantaloni de blugi, vestă din material textil, audierea inculpatului și prezentarea materialului de urmărire penală, iar raportat la gravitatea faptei săvârșite, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr. 228/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt.

Prin ordonanța din data de 26.01.2009 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174.Cod Penal raportat la art. 175 lit. c Cod Penal, deoarece în perioada 22.01.2009 - 25.01.2009 i-a aplicat victimei, soția sa, numeroase lovituri cu pumnii și cu o de mătură, provocându-i multiple leziuni, iar ca urmare a agresiunii, aceasta a decedat.

În același timp, organele de urmărire penală au solicitat arestarea preventivă a inculpatului, asupra propunerii Tribunalul Timiș pronunțând-se prin încheierea penală nr. 10/CC/26.01.2009 în sensul admiterii ei și arestării preventive a inculpatului, fiind emis și mandatul de arestare preventivă nr. 5/26.01.2009 al Tribunalului Timiș.

Potrivit dispozițiilor art. 155.C.P.P. în cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.

Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile inculpatului, procesele verbale de sesizare și cercetare la fața locului, declarațiile martorilor, raportul medico-legal preliminar al IML T, planșe foto, din care rezultă suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca inculpatul să fi comis o faptă prevăzută de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, Tribunalul Timișa constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au modificat, justificând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Este evident că raportat la modalitatea de comitere a faptei, la natura acesteia, se poate observa faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în contextul în care din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a desfășurat activități cu repercusiuni dintre cele mai grave asupra relațiilor sociale, lăsarea lui în libertate putând avea un impact negativ asupra desfășurării în continuare a cercetărilor, menținerea inculpatului în arest fiind o premisă necesară pentru a se asigura aflarea adevărului în cauză și buna desfășurare a procesului penal.

Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Or, în prezenta cauză, fiind vorba de o acțiune de o gravitate deosebită, cu consecințe dintre cele mai nefaste pentru victimă, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului, prin gravitatea deosebită a activității acestuia și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în comiterea unor fapte de o violență extremă, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice.

Pentru aceste considerente, constatând că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor indicate în cuprinsul propunerii, în vederea finalizării cercetărilor, pentru aflarea adevărului, în condițiile în care temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpatului nu s-au schimbat, în baza art. 159.C.P.P. raportat la art. 155.C.P.P. și cu aplicarea art. 143.C.P.P. și art. 148 alin. 1 lit. f s C.P.P.-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu încă 30 zile, durata acestui termen fiind justificată prin raportare la multitudinea actelor procedurale ce urmează a fi efectuate de organele de urmărire penală potrivit adresei de sesizare a instanței.

Pentru motivele expuse mai sus, Tribunalul Timiș, în temeiul art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 ind. 1.C.P.P. a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulată de apărătorul ales al inculpatului.

În temeiul art. 192 alin. 3.C.P.P. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva încheierii Tribunalului Timișa declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că încadrarea juridică a faptei pentru care este cercetat nu este justificată, nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică întrucât nu are antecedente penale, iar dacă va fi pus în libertate nu va împiedica buna desfășurare a procesului penal. Se mai arată că are o gospodărie care nu este supravegheată și întreținută de nimeni.

Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și sub toate aspectele, conform prev. art. 3856al. 3.C.P.P. se constată că încheierea recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.

Din actele de la dosar se reține că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia, având în vedere că din probele administrate rezultă propunerea rezonabilă că inculpatul a comis o faptă prevăzută de legea penală și având în vedere pericolul social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, aceea de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 al. 1 lit. c Cod Penal, precum și modalitatea și circumstanțele în care a fost comisă fapta pentru care este cercetat, instanța de fond a apreciat în mod întemeiat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

De asemenea, se constată că propunerea parchetului de prelungire a arestării preventive este motivată, întrucât în cauză se impune continuarea cercetărilor pentru anexarea raportului de autopsie întocmit de către IML T, anexarea rapoartelor ca urmare a expertizelor biocriminalistice dispuse, audierea inculpatului și prezentarea materialului de urmărire penală, astfel că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155.

C.P.P.

Motivele invocate de inculpat nu vor fi luate în considerare, având în vedere că așa cum s-a menționat mai sus, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, dată fiind gravitatea deosebită a faptei comise, iar încadrarea juridică a faptei nu poate fi pusă în discuție în această fază a procesului întrucât cercetare penală nu este finalizată.

Prin urmare, recursul inculpatului este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 38515pct. 1 lit. b

C.P.P.

Văzând și prevederile art. 192 al. 2.C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 34/CC/2009.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Constantin Costea

G - - - - -

GREFIER,

- -

Red./01.04.2009

Tehnored./2 ex./03.04.2009

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 341/

Ședința publică din 30 martie 2009

În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr. 34/CC/2009.

Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 30.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

G - - - - -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Constantin Costea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 341/2009. Curtea de Apel Timisoara