Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 347/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR. 40130/3/2009

2418/2009

ÎNCHEIEREA N 347/

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.10.2009

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: Luciana Mera

JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu

JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - a fost reprezentat prin procuror.

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință dată în Camera de Consiliu la 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspund: recurentul inculpat personal în stare de arest si asistat de avocat ales, recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, recurentul inculpat in stare de arest și asistat de avocat ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

În temeiul disp. art.1403alin.3 pr. pen. Curtea procedează la ascultarea recurenților inculpați, și, aceștia susținând că mențin declarațiile date până în prezent și nu au de făcut alte precizări.

Constatând ca nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.

Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 13.10.2009 și pe fond, rejudecând, respingerea propunerii prelungire a duratei măsurii arestării preventive. Susține că inculpatul a recunoscut și regretă comiterea faptelor, nu este cunoscut cu antecedente penale, a conștientizat abia acum pericolul infracțiunii săvârșite, nu este dovedit pericolul pe care l-ar prezenta judecarea acestuia în stare de libertate și odată pus în stare de libertate, se va prezenta la fiecare solicitare a organelor de anchetă sau la instanță. Inculpatul a avut o conduită corectă în societate, a fost arestat pentru o cantitate infimă de drog, aproximativ 1 gram și nu sunt temeiuri noi pentru prelungirea stării de arest.

Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea deciziei și pe fond, rejudecând, respingerea propunerii de prelungire. Apreciază că toate actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, precizând că urmărirea penală a început înainte de a se lua prima declarație olografă inculpatului, iar la urmărirea penală nu a fost asistat de apărător. Mai mult, prima declarație i-a fost luată când se afla în stare de sevraj.

Apărătorul din oficiu numit pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond, rejudecând, respingerea propunerii de prelungire a duratei măsurii arestării preventive. Susține că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretă comiterea faptelor iar judecarea acestuia în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 13.10.2009 și pe fond, rejudecând, respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, a conștientizat gravitatea acesteia, este consumator de droguri și solicită să fie judecat in stare de libertate.

Reprezentanta Ministerului Public apreciază neîntemeiate recursurile și pune concluzii de respingere a acestora, încheierea de ședință fiind legală și temeinică, fiind îndeplinite cerințele art.143 și 148 lit.f pr. pen. art.155 si urm. pr. pen. în cauză existând indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile de trafic de droguri de mare risc, deținere fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu și constituirea unui grup infracțional organizat, constând în procesul-verbal de investigație, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile de recunoaștere date de inculpați care, în mai multe ocazii au vândut heroina colaboratorilor sub acoperire, procesul-verbal de surprindere a infracțiunii flagrante, procesele-verbale de redare a înregistrărilor din mediul ambiental. Cu privire la excepția de nulitate invocată, susține că se poate începe urmărirea penală înainte de a se lua declarație olografă inculpatului, iar cu privire la starea de sevraj în care s-a aflat acesta, arată că fiind audiat nemijlocit și de judecător, acesta putea constata în mod direct starea de sănătate a inculpatului și putea lua măsuri cu privire la aceasta.

În ultimul cuvânt, recurentul inculpat declară că nu este cunoscut cu antecedente penale și nu face parte din grup organizat, recurentul inculpat susține că este de acord cu concluziile apărătorului ales, precizează că nu erau tranzacții repetate și nu face parte din grupul infracțional iar recurentul inculpat arată că dorește să fie judecat în stare de libertate.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din Camera de consiliu de la 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București, iar în baza art.155 și urm. pr. pen. s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților, și pe o durată de 30 zile.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații, și, criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, au recunoscut comiterea faptelor iar cercetarea lor în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând cauza din perspectiva criticilor formulate, dar și din oficiu, în concordanță cu dispozițiile art.1403cu referire la art.3856alin.3 pr. pen. Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate.

Astfel, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunea de art.2 alin.1 și 2, art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și art.7 alin.1 teza I din Legea nr.39/2003, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că în perioada iunie-august, a achiziționat de la mai multe cantități de heroină, pe care împreună cu acesta și cu o porționa și o vindea către consumatorii de droguri, astfel obținând câștiguri de bani. În data de 16.09.2009 a deținut o doză de heroină; este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 alin.1 și 2, art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și art.7 alin.1 teza I din Legea nr.39/2003, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în zilele de 2.07.2009 și 3.02.2009 a vândut 0,11 grame și respectiv 0,13 grame heroină cu suma de 100 lei colaboratorului " "; în perioada mai-iulie 2009, achiziționat de la mai multe cantități de heroină, pe care o vindea către consumatori de droguri împreună cu astfel obținând câștiguri de bani; este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.2 alin.1 și 2, art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și art.7 alin.1 teza I din legea nr.39/2003, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în perioada iunie-august, a achiziționat de la mai multe cantități de heroină pe care le vindea către consumatorii de droguri, astfel obținând câștiguri de bani; este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.2 alin.1 și 2, art.4 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 și art.7 alin.1 teza I din Legea nr.39/2003 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că în perioada 27-29.05.2009 a vândut colaboratorului " " cantitatea de 0,59 grame heroină, cu suma de 250 lei; în luna mai-august, a achiziționat de la liderul grupului, mai multe cantități de heroină pe care, cu ajutorul celorlalți traficanți din ierarhia inferioară a rețelei, respectiv numiții, și, o dilua, o porționa și o vindea către consumatorii de droguri, astfel obținând câștiguri de bani.

Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea din 17.09.2009, emisă de Tribunalul București - Secția a II-a penală, în temeiul art.148 lit.f pr. pen.

Curtea constată că încheierea recurată este legală și temeinică, instanța apreciind în mod corect că se impune în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Judecătorul a reținut în mod corect că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 raportat la art. 143 cu referire la art. 681Cod procedură penală, dând astfel eficiență probelor administrate în cauză, respectiv procesele-verbale de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile colaboratorului și declarațiile de recunoaștere ale inculpaților, din care rezultă presupunerea rezonabilă că cei patru inculpați au comis faptele pentru care sunt cercetați.

De asemenea, în mod corect s-au constatat îndeplinite și condițiile prev. de art.148 lit.f pr. pen. iar la aprecierea celei de-a doua condiții prevăzute de dispoziția legală mai sus menționată, au fost avute în vedere cu justețe criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, atât cele referitoare la faptă, cât și cele referitoare la persoana inculpaților.

Concluzia că lăsarea în libertate a inculpaților creează pericol concret pentru ordinea publică se întemeiază pe gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, evidențiat de numărul mare al persoanelor implicate, de caracterul organizat al activității infracționale și de cantitatea de droguri traficată, circumstanțe reale în raport de care împrejurările favorabile invocate de recurenți - constând în lipsa antecedentelor penale și atitudinea sinceră manifestată în cursul procesului penal, nu sunt de natură a determina punerea lor în libertate, având în vedere și consecințele grave pe care traficul de droguri le are nu doar asupra consumatorilor, ci și asupra societății, în general.

Cât privește aspectele de nelegalitate invocate de recurentul respectiv că toate actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută, întrucât urmărirea penală a început înainte de a se lua prima declarație olografă, că nu a fost asistat de apărător și că prima declarație i-a fost luată când se afla în stare de sevraj, Curtea apreciază, dat fiind obiectul recursului, că aceste critici pot fi analizate numai din perspectiva legalității administrării probelor pe care se întemeiază propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive. În acest sens, se constată că inculpatul a fost asistat de un apărător, iar arestarea preventivă s-a dispus după audierea sa de către un judecător, printr-o încheiere a cărei legalitate a fost cenzurată de către instanța de recurs.

Drept urmare, în temeiul art.38515pct.1 lit.b pr. pen. Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

Conform art.192 alin.2 pr. pen. va obliga recurenții, și la plata a câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință din 13.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

Obligă recurenți inculpați, și la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat și pe inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21 octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. /2 ex./17.11.; 24.11.09

Președinte:Luciana Mera
Judecători:Luciana Mera, Anca Alexandrescu, Viorica Costiniu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 347/2009. Curtea de Apel Bucuresti