Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 361/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 9339/2/2009
2355/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE nr. 361/
Ședința publică de la 30 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Petre Popescu
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către inculpații, T, și, împotriva încheierii de ședință din data de 30.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții - inculpați, T, -, ambii personal în stare de arest și asistați de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet individual, -, personal în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet individual, personal în stare de arest și asistat de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară, personal în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza delegației nr. 104, emisă de Baroul Maramureș - Cabinet individual și, personal.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recurentul - inculpat, având cuvântul, declară că înțelege să-și retragă recursul declarat în prezenta cauză.
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul - recurentului inculpat - având cuvântul, solicită admiterea recursului și respingerea propunerii formulată de Parchet și în raport de circumstanțele personale ale inculpatului, de faptul că la dosar nu sunt probe certe că inculpatul ar fi cunoscut proveniența bunurilor, solicită punerea în libertate a inculpatului, având în vedere că toți ceilalți inculpați, au fost puși în libertate de către această instanță.
Apărătorul - recurenților inculpați T și -, având cuvântul, solicită admiterea recursului și punerea celor doi inculpați în stare de libertate, având în vedere că, procurorul de caz nu a mai efectuat acte procedurale de la arestarea acestora, precizând că cea mai M parte a celorlalți coinculpați au fost puși în libertate de un alt complet de judecată.
Apărătorul - recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului și respingerea propunerii formulată de Parchet, considerând că s-a depășit termenul legal pentru judecarea recursului, referatul întocmit de procuror nu este motivat, iar lăsarea inculpatului în libertate, nu ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică
Apărătorul - recurentului inculpat (), având cuvântul, solicită admiterea recursului, respingerea propunerii formulată de Parchet și înlocuirea măsurii arestării preventive, cu o altă măsură preventivă, prevăzută la art. 136 lit. b sau c Cod procedură penală, considerând că la dosarul cauzei nu există indicii certe că acesta ar fi săvârșit infracțiunea pentru care a fost arestat.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursurilor, ca nefondate, solicitând menținerea soluției instanței de fond, pe care, o consideră legală și temeinică. Precizează că, cercetările nu s-au terminat, având în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, iar situația acestor inculpați nu se aseamănă cu cea a inculpaților puși deja în libertate.
Recurentul - inculpat -,având cuvântul, solicită să fie lăsat în libertate.
Recurentul - inculpat T, având cuvântul, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Recurentul - inculpat, având cuvântul, solicită să fie pus în libertate, declarând că este nevinovat.
Recurentul - inculpat, având cuvântul, declară că este nevinovat, solicitând să fie pus în libertate.
Recurentul - inculpat -, având cuvântul, solicită să fie pus în libertate.
CURTEA,
Cu privire la recursurile penale de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr- s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive și a inculpaților, pe o perioadă de 30 zile de la 4.10.2009 până la 2.11.2009, a inculpatului - pe o durată de 28 zile de la 6.10.2009 până la 2.11.2009 și a inculpaților T, -, pe o perioadă de 20 zile de la 14.10.2009 până la 2.11.2009 inclusiv.
Pentru a dispune astfel instanța de fond a reținut că, prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.09.2009, MINISTERUL PUBLIC - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților (), fiul lui și născut la data 13.07.1969 în domicliat in orașul,- A, județul M, CNP -, arestat în baza nr. 42/UP /06.08.2009 emis de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-), ( zis ""), fiul lui - și, născut la data de 22.11.1970 în or. Vișeu de, domiciliat in orașul Vișeu de, str. 22 decembrie, - se. A,. 3, județul M și in com. - -, sat., nr. 275, județul M, CNP-, arestat în baza nr. 43/UP /06.08.2009 emis de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-), ( zis ""), fiul lui și, născut la data de 10.11.1983, în, domicliat in orașul,- A, județul M, CNP -, arestat în baza nr. 44/UP /06.08.2009 emis de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-), (zis "" ) fiul lui și, născut la data de 06.11.1980 în, CNP -, arestat în baza nr. 46/UP /08.08.2009 emis de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-),pe o durată de 30 zile, începând cu data de 04 10 2009, până la data de 02 11 2009, inclusiv,ainculpatului-( zis " "), fiul lui - și -a, născut la data de 30 12 1987, în, domiciliat in orașul,- A, județul M, CNP -, arestat în baza nr. 185/UP/07 09 2009 emis de Tribunalul București - Secția I Penala, in dosarul nr-,pe o durată de 28 zile, începând cu data de 06 10 2009, până la data de 02 11 2009, inclusiv,iar ainculpațilorT,(zis ""), fiul lui și -, ns. 26 09 1963, in orașul, domiciliat in orașul, str. -, nr. 99, jud. M, CNP -, arestat în baza nr. 27/U/18 07 2009 emis de Tribunalul, in dosarul nr-,,(zis ), fiul lui și -, născut la data de 26 09 1963, in orașul, domiciliat in orașul,- A, județul M, CNP -, arestat în baza nr. 28/U/18 07 2009 emis de Tribunalul, in dosarul nr-,T.( zis " "), fiul lui și, născut la data de 17 05 1976, in orașul, domiciliat in orașul,-, județul M, Mun. C-N,--39,. 16, județul C, CNP -, arestat în baza nr. 29/U/18 07 2009 emis de Tribunalul, in dosarul nr-,T,(zis ""), fiul lui și, născut la data de 03 07 1968, in orașul, domiciliat in orașul,-, județul M, CNP -, arestat în baza nr. 30/U/18 07 2009 emis de Tribunalul, in dosarul nr-,-,fiul lui - și, născut la data de 22 08 1958 in com., jud. M,. in orașul Vișeu de,- 19, - 19,. 11, județul M și in comuna-, județul M, CNP -, arestat în baza nr. 31/U/18 07 2009 emis de Tribunalul, in dosarul nr-,-,(zis ""), fiul lui - și, născut la data de 30 01 1979, in sat, com., județul M,. in sat., com., județul M, CNP -, arestat în baza nr. 32/U/18 07 2009 emis de Tribunalul, in dosarul nr-,,fiul lui și, născut la data de 19 04 1979, in, domiciliat in orașul,- B, județul M, CNP -, arestat în baza nr. 33/U/18 07 2009 emis de Tribunalul, in dosarul nr-,,fiul lui și, născut la data de 19 12 1962, în satul, domiciliat în sat., oraș Tg., județul M, CNP -, arestat în baza nr. 34/U/18 07 2009 emis de Tribunalul, in dosarul nr- și-,(zis ""), fiul lui G și, născut la data de 01 12 1981, în, domiciliat in,-, județul M, CNP -, arestat în baza nr. 35/U/18 07 2009 emis de Tribunalul, in dosarul nr-, pe o durată de 20 zile, începând cu data de 14 10 2009, până Ia data de 02 11 2009, inclusiv.
În fapt, s-a reținut că, pe raza orașului, jud. M activează o rețea organizată de traficanți de vehicule rutiere și utilaje folosite la lucrări de construcții, furate din spațiul comunitar și anume din Italia, Franța, Belgia, Marea Britanie și Olanda.
Despre utilaje, s-a reținut că sunt introduse în România de către membrii rețelei și apoi comercializate la prețuri sub valoarea de piață a acestora, unor societăți comerciale cu sediul social în jud. S, H, M și Constanta, iar persoanele ce fac parte din rețeaua respectivă au roluri bine stabilite în desfășurarea activității infracționale, în sensul că unii se ocupă cu furtul utilajelor din străinătate, alții de transportul în România, iar o altă parte a grupării se ocupă de depozitare și comercializare.
S-a reținut că inculpatul este cel care coordonează gruparea respectivă, fiind co-asociat și co-administrator cu învinuitul (CNP - ), la SC SRL, fiind persoana care "angajează" celelalte societăți, în diferite înțelegeri cu alte persoane, sub aspectul transportului în țară și comercializarea utilajelor sustrase din spațiul comunitar. În acest sens, inculpatul ținea legătura cu persoanele aflate în străinătate, ce se ocupau de sustragerea utilajelor și comercializarea acestora precum și cu cele aflate în țară, care erau intermediari în procesul de "plasare" a obiectelor furate sau chiar beneficiari.
De asemenea, s-a reținut că, tot inculpatul se ocupa de falsificarea documentelor ce trebuie să însoțească transportul internațional/intracomunitar.
Cu privire la inculpatul -, s-a reținut că este asociat și administrator al SC -Com Trans SRL, în realitate firma fiind controlată și condusă tot de, precum și administrator al SC SRL, al cărei asociat este învinuitul.
tor la inculpatul, s-a reținut că este angajat al SC SRL, în calitate de șofer, acestea fiind firmele prin care se desfășura activitatea de transport intracomunitar, fiind întocmite acte false de însoțire a mărfii. Astfel, s-a reținut că inculpații - și, în calitate de șoferi, erau persoanele care se deplasau în țările unde erau depozitate obiectele sustrase (Franța, Italia, Germania), de unde încărcau utilajele și le aduceau în România.
De asemenea, s-a mai reținut că, la grupul infracțional au aderat și inculpații T (), ( ), T (), T () și alții, respectiv, - (), -.
de inculpatul - s-a reținut că a aderat la o grupare infracțională cu principal obiect de activitate traficarea de vehicule rulate și utilaje folosite în țări ale Uniunii Europene.
Inculpatul a fost surprins, în interceptări telefonice, discutând cu alți membri ai rețelei infracționale despre modalități de valorificare a unor utilaje sustrase din țări ale Uniunii Europene.
Este implicat în această rețea împreună cu rude ale sale (T ).Inculpatul - esteasociat și administrator al SC -Com Trans SRL, - în realitate firma este controlată și condusă tot de - și administrator al SC SRL, al cărei asociat este învinuitul.
Prin aceste firme s-a desfășurat activitatea de transport intracomunitar, fiind întocmite acte false de însoțire amărfii.
Totodată, s-a stabilit că, la nivelul com., jud. M s-a constituit altă ramură a grupării, alcătuită de către -, - și înv.
O altă ramura a grupării cu activități infracționale de aceeași natură este cea formată din T (),.
tor la inculpatul, este de reținut implicarea sa în activitățile de comercializare a utilajelor, care au ajuns în țară pe filiera, fratele său, care, în prezent, este arestat în Franța.
Din conținutul convorbirilor telefonice, interceptate și înregistrate conform legii, a rezultat că o parte din utilajele aduse în țară și comercializate de către membrii grupărilor arătate sunt sustrase.
La începutul anului 2009, un transport efectuat de către inc. - și făptuitorul a fost oprit de către lucrători din cadrul -, constatându-se, cu această ocazie, că utilajele transportate erau sustrase din spațiul comunitar.
În perioada 07.05-10.05.2009, inc. a "angajat" " ".-, al cărei asociat este, în realizarea unui transport de 3 tractoare marca "", sustrase din Franța. Persoana desemnată de inc. să efectueze acest transport a fost inc., care s-a deplasat în Franța, de unde a încărcat cele 3 vehicule. Astfel, în data de 10.05.2009, autotrenul condus de inc. a ajuns în -, jud. S M, unde a fost oprit de către lucrători ai poliției de frontieră, deoarece nu a avut acte de proveniență ale celor 3 tractoare, ocazie cu care inc. a prezentat, la solicitarea organelor de control, un fals.
De asemenea, din conținutul convorbirilor telefonice, interceptate și înregistrate conform autorizațiilor emise în cauză, a rezultat că inc. T (), utilizatorul posturilor telefonice 0733.951.883 și 0753.774.265, fost cel care a "asigurat" intrarea în țară a transportului respectiv, discutând cu alte persoane care aveau influență în punctul "". în perioada cât inc. s-a aflat în -, a purtat discuții despre faptul că a fost oprit în frontieră, cu inc. și -.
În cursul lunii mai 2009, inc. -, cu ajutorul inc. -, au transportat un utilaj marca "" la domiciliul inv. G din.. În data de 11.05.2009, la insistențele inc. G de a muta utilajul respectiv într-o altă locație, motivând că a fost văzut de un vecin cu care este în dușmănie, inc. - i-a dispus lui - să facă demersurile necesare pentru a transporta vehiculul în alt loc. Din convorbirile interceptate, a rezultat insistența lui - la adresa lui G de a nu spune nimic despre utilaj și anume să declare, dacă va fi întrebat, că nu cunoaște cine a adus vehiculul la domiciliul său și nici pe cei care au venit să-1 mute.
La începutul lunii iulie 2009, inc. a fost contactat telefonic de către inc. T () pentru a realiza transportul unei "blonde" (-utilaj) din zona S, jud. M la C, unde se află inv., cu care, anterior, T negociase prețul. Ca și în alte situații, persoana desemnată de cu transportul "blondei", a fost tot inc., însă, de această dată, însoțit și de altă persoană, martorul.
De reținut este faptul că în cursul lunii mai 2009, au fost arestați de către autoritățile franceze făptuitorii T - fratele lui T (), - și pentru mai multe fapte de furt de utilaje de construcții, în prezent cele trei persoane se află în arestul Jandarmeriei din localitatea Strasbourg, Franța.
Din conținutul convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate conform legii, a rezultat că o parte din utilajele aduse în țară și comercializate de către membrii grupărilor arătate suntcelesustrase de către cei trei făptuitori privați de libertate în Franța. La începutul anului 2009, un transport efectuat de către inc. - și făptuitorul a fost oprit de către lucrători din cadrul -, constatându-se cu această ocazie că utilajele transportate erau sustrase din spațiul comunitar.
În perioada 07.05-10.05.2009, inc., a "angajat" RL.-, al cărei asociat este, în realizarea unui transport de 3 tractoare marca, sustrase din Franța.
In acest sens a apelat la făptuitorul jr. asociat al Trans L- pentru a efectua respectiva cursă, cel din urmă punându-i la dispoziție mijlocul de transport, deși între cele două societăți nu exista contract de închiriere legalizat conform dispozițiilor în vigoare.
Persoana desemnată de inc. să efectueze acest transport a fost inc. care s-a deplasat în Franța de unde a încărcat cele 3 vehicule.
În data de 10.05.2009 autotrenul condus de inc. a ajuns în -, jud.S M, unde a fost oprit de către lucrători ai poliției de frontieră, deoarece nu a avut acte de proveniență ale celor 3 tractoare.
. a prezentat la solicitarea organelor de control, un fals, în care erau menționate următoarele: furnizor: " " firmă care nu se ocupă de comercializarea tractoarelor, ci este unic distribuitor mondial al produselor "". Din verificările efectuate a rezultat că firma ce apare pe -ul prezentat de înv. nu a comercializat sau intermediat vânzarea celor 3 tractoare către vreo firmă din România, transportator: Srl-, în condițiile în care, așa cum am arătat, mijlocul de transport aparține Trans Srl-, beneficiar: Srl-C N, solicitan (cel care a făcut comanda): Srl-
Din conținutul convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate conform autorizațiilor emise în cauză, a rezultat că inc. T oan(), utilizatorul posturilor telefonice 0733.951.883 și 0753.774.265 fost cel care a "asigurat" intrarea în țară a transportului respectiv, discutând cu alte persoane care aveau influență în punctul.
În perioada cât inc. s-a aflat în -, a purtat discuții despre faptul că a fost oprit în frontieră, cu inc. și -.
De menționat este faptul că potrivit protocolului încheiat între șefii punctelor de frontieră români și, responsabilitatea efectuării controlului documentelor de transport la intrarea în România aparține autorităților din tara vecină. Acest fapt este bine cunoscut de către învinuiți și făptuitori, deoarece din convorbirile avute se evidențiază nedumerirea acestora cu privire la intervenția polițiștilor de frontieră români în condițiile în care controlul fusese deja efectuat de către lucrătorii unguri.
Din elementele de fapt existente în cauză, a rezultat că cel care a fost trimis să reprezinte firma ( Trans SRL) la solicitarea organelor de poliție a fost inc. sen. tatăl inc. care a susținut că este reprezentantul acestei societăți, prezentând un contract fals de închiriere a capului tractor și al remorcii cu care a fost realizat transportul respectiv.
Anterior acestei date gruparea arătată a "reușit" pătrunderea în țară a încă unui transport de utilaje furate, despre care nu s-a făcut mențiune în evidențele -. în cursul lunii mai 2009, inc. -, cu ajutorul inc. -, au transportat un utilaj marca "" la domiciliul inv. G din com.. În data de 11.05.2009, la insistențele inc. G de a muta utilajul respectiv într-o altă locație, motivând că a fost văzut de un vecin cu:are este în dușmănie, inc. - i-a dispus lui - să -facă demersurile necesare pentru a transporta vehiculul în alt loc.
Astfel, în seara zilei de 12.05.2009, inc. - apelat la inv. () și A, specialiști în pornirea vehiculului, împreună cu care s-a deplasat la locuința lui G de unde a încărcat utilajul în -ul.
Din convorbirile interceptate a rezultat insistența lui - la adresa lui G de a nu spune nimic despre utilaj și anume să declare dacă va fi întrebat, că nu cunoaște cine a adus vehiculul la domiciliul său și nici pe cei care au venit să-1 mute. în prima Jaa nului 2009, T, - (arestați în Franța), ajutați de inc. T au depozitat la domiciliul făptuitoarei din or.-, un utilaj marca Terex, sustras de cei doi dir Franța.
La începutul lunii iulie 2009, inc., a fost contactat telefon:; de către inc. T () pentru a realiza transportul unei "blonde"( -utilaj) din zona S, jud.M la C undese află inv., cu care anterior T negociase prețul.
La data de 17.07.2008, inc. a fost surprins de către organele de poliție când încerca să descarce un utilaj marca dintr-un condus de martorul și deși i-au fost solicitate acte de proveniență a utilajului, inculpatul nu a prezentat nici până în prezent astfel de documente. tor la prezența utilajului asupra sa, inc. llie a declarat că buldoexcavatorul I-a cumpărat în luna februarie 2008, în condițiile în care acesta a fost sustras din Anglia la data de 14.07.2008. i-a fost lăsat în custodie spre păstrare și conservare, aspect ignorat de către inculpat care I-a înstrăinat la scurt timp după incident.
La data de 22.09.2008, inc. a vândut un alt utilaj marca 301.8C către martorul Bazil, căruia nu i-a comunicat că bunul este sustras din străinătate.
În cursul anului 2009, inc.T () a depozitat cu complicitatea inc. llie un utilaj marca Terex la finul acestuia din urmă, la imobilul acestuia din.- -, sat nr.131.
De menționat este faptul că inc. locuiește în aceeași localitate la nr.135, între cele două imobile fiind doar o altă casă.
Din discuțiile telefonice redate a rezultat că utilajul a fost încredințat inc. să-1 depoziteze urmând a fi valorificat ulterior.
La începutul lunii iunie 2009, inv. concubinul lui asociat al S,C, Intermedia Transport Srl, a efectuat un transport de 3 tractoare marca, sustrase din Franța.
Utilajele au fost aduse în țară la solicitarea inv. T (). După ce organele de poliție au găsit utilajele la sediul societății administrate de către inv. lacob din., beneficiarii"obiectelor sustrase au apelat la făptuitorul, utilizatorul postului telefonic 0742.711.992 pentru a interveni pe lângă cei în posesia cărora s-au aflat utilajele și anume și pentru a "plăti, contravaloarea acestora.
In acest sens, inc. T, inv. si făptuitorul sunt persoanele care l-au contactat pe inv. pentru a încerca să-1 intimideze, spunându-i că utilajele ridicate de organele de poliție aparțin unor țigani care sunt revoltați pentru pierderea suferită.
Din actele dosarului a mai rezultat că persoanele care-i ajută pe membrii grupărilor să întocmească actele (falsificare) sunt nv., și.
Din cercetări a rezultat că la sediul unor societăți comerciale din Mun. A se află utilaje sustrase din spațiul comunitar.
Toți participanții la transportul/comercializarea utilajelor traficate au cunoscut faptul că acestea provin din infracțiuni de furt, aspect evident, ținând cont de mai multe elemente:
1. niciunul dintre membrii grupărilor nu desfășoară activități comerciale cu obiect de activitate comercializare utilaje de construcții;
2. toate utilajele sau vehiculele "comercializate" de către membrii grupărilor sunt sustrase din spațiul comunitar;
3. prețul cu care sunt "vândute" utilajele este cu mult sub valoarea de piață a acestora;
4. utilajele comercializate de către membrii grupărilor, nu se află în posesia lor, implicând determinând cu intenție alte persoane care cunosc/nu cunosc proveniența vehiculelor respective;
5. niciunul din utilajele "comercializate, nu sunt înregistrate la Consiliile locale ale localității unde aceștia își au domiciliu.
6. din economia discuțiilor purtate de către membrii grupărilor rezultă
limbajul adecvat specific activităților ilegale: aceștia apelând la expresii prin care urmăresc ascunderea realității, în cursul anului 2009 inculpatul () a permis ca autovehiculul înmatriculat pe firma sa SC Trans SRL să fie folosit de către membrii grupării la efectuarea transportului de utilaje sustrase.
Astfel în data de 01.07.2009, autotrenul său a fost angajat în transportul unui utilaj efectuat de inc., înv. -() și înv.- ().
La data de 12.03.2009, organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la proveniența suspectă a unui utilaj marca 4CX cu seria șasiu - și a unui utilaj marca tip telescopic, identificate pe raza.,-, jud. Din verificări s-a stabilit că buldoexcavatorul tip4CXa fost adus în acea localitate de către înv. și Dând (), împreună cu inc. care I-au depozitat în curtea martorului -, în scopul vânzării, fără a exista documente care să justifice proveniența legală a utilajului.
La data de 22.03.2009, inc. s-a deplasat împreună cu înv. A și alte două persoane la locul unde au descărcat utilajele pentru a vedea dacă acestea mai sunt la adresa din., jud.
Din datele existente a rezultat faptul că utilajul a fost sustras de pe teritoriul Germaniei în noaptea de 18/19.12.2008, de la societatea cu sediul în, Germania.
În dosarul nr. 3365/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N (dosar conexat la dos.nr.84/D/) s-a dispus începerea urmăririi penale față de cei trei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 Cp. rap. la art. 208 alin.l, 209 alin.l lit.a Cp.Actele de urmărire penală au fost menținute prin rezoluția din 30.07.2009.
La data de 13.07.2009 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la proveniența suspectă a unui vehicul agricol marca, model 840, de culoare, serie șasiu A-, depozitat în curtea martorului din comuna, sat de. C, pe o perioadă nedeterminată, în schimbul sumei de 200-300 lei lunar. Din informațiile existente au rezultat date cu privire faptul că acest vehicul figurează ca fiind sustras din Franța la data de 20.05.2009 din localitatea, departamentul Loire.
La data de 13.07.2009 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire 1 proveniența suspectă a unui vehicul agricol marca, model 6920AS, de culoare, serie șasiu -, depozitat în curtea martorului, din C-N,-, jud. C, pe o perioadă nedeterminată în schimbul sumei de 200-300 lei lunar. Din informațiile existente au rezultat date cu privire la faptul că acest vehicul figurează ca fiind sustras din Belgia în perioada 12-13.02.2009 din localitatea de 21-, în dauna părții vătămate-.
Toți participanții la transportul/comercializarea utilajelor traficate au cunoscut faptul că acestea provin din infracțiuni de furt, acest aspect fiind evident, ținând cont de mai multe elemente și anume: nici unul dintre membrii grupărilor nu desfășoară activități comerciale cu obiect de activitate "comercializare utilaje de construcții"; toate utilajele sau vehiculele "comercializate" de către membrii grupărilor sunt sustrase din spațiul comunitar; prețul cu care sunt vândute utilajele este cu mult sub valoarea de piață a acestora; utilajele comercializate de către membrii grupărilor, nu se află în posesia lor, implicând/determinând cu intenție alte persoane care cunosc/nu cunosc proveniența vehiculelor respective; nici unul din utilajele "comercializate" nu sunt înregistrate la Consiliile locale ale localităților unde aceștia își au domiciliul; din economia discuțiilor, purtate de către membrii grupărilor, rezultă limbajul adecvat, specific activităților ilegale, aceștia apelând la expresii prin care urmăresc ascunderea realității.
În motivarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, s-a arătat că privarea de libertate a inculpaților este în continuare necesară, întrucât prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, menținându-se temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă, cât și pentru buna desfășurare a procesului penal, în vederea efectuării următoarelor acte de urmărire penală: audiere inculpați: confruntări; efectuarea de acte procedurale/procesuale penale cu privire la utilaje găsite după data de 17.08.2009; identificarea tuturor persoanelor implicate în traficul de utilaje sustrase; verificarea prin interpol a situației utilajelor găsite după arestarea inculpaților; efectuarea recunoașterii de pe planșă foto a inculpaților de către persoane care au cunoștință de activitățile infracționale desfășurate de către inculpați; efectuarea perchezițiilor informatice; efectuarea de verificări financiar-contabile la societățile administrate de inculpați/învinuiți; verificarea conturilor bancare aflate la dispoziția învinuiților/inculpaților, precum și a societăților administrate de aceștia; prezentarea materialului de urmărire penală; întocmirea rechizitoriului.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că:
Potrivit art. 155 alin. 1 Cod proc. pen. "în cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită motivat dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate".
Prin încheierea de ședință din 06.08.2009, Tribunalul Maramureș, a dispus arestarea preventivă ainculpaților zis, lllie șipe o perioadă de 29 de zile, cu începere de la 06.08.2009 și până la 03.09.2009, și au fost emise mandatele de arestare preventivă nr.42/UP/06.08.2009, 43/UP/06.08.2009, 44/UP/06.08.2009 reținându-se că inculpații se află în situația prevăzută de 148 lit. f, art. 149/1 și art. 151 Cp.p, iar împotrivainculpatului zisaceeași instanță a dispus luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 29 de zile de la 08.08.2009 până la data de 05.09.2009 emițându-se mandatul de arestare nr. 46/08.08.2009. Recursul declarat de cei 4 inculpați împotriva încheierilor nr.411/06.08.2009 și 417/08.- prin care s-a dispus arestarea preventivă a fost respins de Curtea de Apel Cluj N, după ce la data de 05.08.2009, respectiv 06.08.2009 s-a dispus reținerea și punerea în mișcare a acțiunii penale față de alți 4 inculpați: (), (), () și llie() față de aceleași infracțiuni de aderare și sprijinire a unui grup criminal organizat constituit în scopul săvârșirii infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave, fiind reținută forma de participație a complicității. Aceste fapte au fost stabilite prin:procese verbale de percheziție, declarații martori, declarații inculpați, înregistrări video, planșe foto, procese verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate/înregistrate.
Prin încheierea de ședință din 07.09.2009, Tribunalul București - Secția I Penala, a dispus arestarea preventivă a inculpatului - ( zis " "), și a fost emis mandatul de arestare preventivă nr.l85/UP/07 09 2009.
Tribunalul Maramureșa dispus arestarea preventivă a inculpaților, după cum urmează: pentru inculpatul Taf ost emis nr. 27/UP/18.07.2009, pentru inculpatul a fost emis nr. 28/UP/l8.07.2009, pentru inculpatul Taf ost emis nr. 29/UP/18.07.2009, pentru inculpatul Taf ost emis nr. 30/UP/18.07.2009, pentru inculpatul - a fost emis nr. 31/UP/18.07.2009, pentru inculpatul - a fost emis nr. 32/UP/l 8.07.2009, pentru inculpatul a fost emis nr. 33/UP/18.07.2009, pentru inculpatul a fost emis nr. 34/UP/18.07.2009, pentru inculpatul - a fost emis nr. 35/UP/18.07.2009, reținându-se a fi întrunite condițiile art. 148 lit. f Cpp, art. 1491Cpp și art. 151 Cpp.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit principiul general în această materie în hotărâreaWemhoff Germaniei:"detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile, independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă". Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere lîiai M decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate"(Labita Italiei).
Prin prisma acestor principii generale stabilite de jurisprudența Curți: Europene a Drepturilor Omului (obligatorie pentru instanțele naționale o dată cu ratificarea de către România a Convenției Europene a Drepturilor Omului) și a legislației interne, instanța a analizat motivele invocate de către Parchet pentru prelungirea măsurii arestării preventive.
Din analiza dosarului, tribunalul a constatat că cererea parchetului este întemeiată, inculpații aflându-se în situațiile prev. de art. 148 lit. f Cpp, întrucât pedeapsa prevăzută de lege, pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora este închisoarea mai M de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Astfel, în cauză există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cpp, în sensul că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați.
că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați are la bază: procese verbale de percheziție, declarații martori, declarații inculpați, înregistrări video, planșe foto și procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate între inculpați.
Astfel, sub aspectul ingerințelor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, se va observa că, pentru acest moment procesual, sunt suficiente indicii rezonabile care să susțină măsura preventivă dispusă față de inculpați.
De asemenea, este neîndoielnică îndeplinirea condiției privind cuantumul pedepselor prevăzute de lege pentru infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 și complicitate la furt calificat cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 26 Cp rap. la art. 208 alin. 1 Cp - art. 209 alin. 4 Cp.
Cât privește condiția referitoare la existența, în cauză, a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, se constată că și aceasta este îndeplinită. Astfel, în lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte (care constituie totodată criterii complementare de care se ține cont la alegerea măsurii preventive, conform disp. art. 136 alin. final C.P.P.), printre care: natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc. Or, în speță, se constată ca inculpații sunt cercetați pentru infracțiuni care prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, chiar dacă apărarea susține că sunt infracțiuni contra patrimoniului, iar acestea nu pot fi considerate la fel de grave precum cele contra vieții persoanei, pericol ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsa stabilite de legiuitor, dar și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor.
În ceea ce privește elementele care caracterizează persoana inculpaților, tribunalul a constatat ca, fiecare dintre inculpați, priviți in mod singular, beneficiază de circumstanțe ce le-ar putea fi favorabile acestora în condițiile în care se poate reține că sunt persoane tinere, necunoscuți cu antecedente penale, cu probleme sociale care ar necesita prezența acestora în mediul familial însă, toate aceste elemente nu pot avea un rol determinant față de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, fiind cercetați pentru infracțiuni de constituire de grup infracțional organizat, furt calificat și urmează sa fie avute in vedere la judecarea pe fond a cauzei.
Din perspectiva legislației europene, chiar dacă, inculpatul arestat preventiv are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil și de a fi eliberat în cursul procedurii, instanța reține că oportunitatea liberării acestora, fie ca urmare a revocării măsurilor, fie ca urmare a înlocuirii acestora cu altele mai blânde urmează a fi evaluată prin raportare la stadiul actual al procedurii, probațiunea nefiind, în acest moment finalizată, iar pe de altă parte, durata arestării preventive inculpaților nu este disproporționată în raport de importanta și complexitatea cauzei, precum și de gravitatea faptelor imputate.
Prin prisma celor mai arătate, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților se impune pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, conform art.136 al.l C.P.P. în vederea finalizării actelor de urmărire penală: audierea inculpaților, audierea martorilor, confruntări, efectuarea de adrese către AEST - M pentru efectuarea expertizei balistice a armei și a muniției găsite asupra inc. T, efectuarea de cercetări cu privire la utilajele găsite după data de 17.08.2009, identificarea tuturor persoanelor implicate in traficul de utilaje sustrase, verificarea prin INTERPOL a situației utilajelor găsite după arestarea inculpaților, efectuarea recunoașterii de pe planșa foto a inculpaților de către persoane care au cunoștința de activitățile infracționale desfășurate de către inculpați, efectuarea de verificări financiar contabile la societățile administrate de către inculpați, verificarea conturilor bancare aflate la dispoziția inculpaților precum și a societăților administrate de aceștia, prezentarea materialului de urmărire penala și întocmirea rechizitoriului.
Toate aceste împrejurări justifică susținerea că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește solicitarea apărătorilor aleși ai inculpaților T, - și T, de a se respinge cererea formulată de MINISTERUL PUBLIC DIICOT ca inadmisibilă pe considerentul că acești inculpați au fost arestați preventiv pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003 care sancționează inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat fără a se reține și infracțiunea în scopul căreia aceștia s-ar fi organizat nu putut fi primită de Tribunal pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 7 alin 1 din Legea 39/2003 " sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturilor alin 2 prevede că pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin 1 nu poate fi mai M decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.
Deși inculpații T, T, -, au fost arestați pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea -, fără a se reține și infracțiunea în scopul comiterii căreia aceștia s-au organizat nu constituie un motiv pentru a se constata nelegalitatea măsurii arestării preventive care s-a dispus față de inculpați prin încheierea nr. 371 din 17.07.2009 a Tribunalului Maramureș câtă vreme la acel moment s-a apreciat că din actele dosarului rezultă indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei fapte de natură penală care conturează elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 7 din Legea 39/2003.
Legea, prin art.2 definește grupul infracțional organizat "grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în scopul săvârșirii comiterii unei infracțiuni grave", însă infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003 poate fi reținută ca infracțiune de sine stătătoare și totodată încadrarea juridică a faptei este o chestiune care se definitivează pe parcursul procesului, în urma administrării întregului probatoriu.
Tribunalul a avut în vedere și aspectul că această chestiune a fost cenzurată cu prilejul exercitării căilor de atac.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp. art. 155 și urm. Cpp, având în vedere și necesitatea efectuării actelor de urmărire penală, menționate în referatul parchetului, a admis propunerea de prelungire, formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală și, pe cale de consecință, a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaților T, T, T, -, -, -, și, pentru o perioadă de 20 de zile, de la data de 14 09 2009 până la data de 02.11.2009, inclusiv, a inculpatului -, pe o durată de 28 zile, începând cu data de 06.10.2009, până la data de 02 11 2009, inclusiv și a inculpaților (), (zis ""), (zis "") și (zis ""), pe o durată de 30 zile, începând cu data de 04 10 2009, până la data de 02.11.2009, inclusiv.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații -, T, -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că referatul organului de urmărire penală de prelungire a măsurii arestării preventive nu este motivat, în cauză nu s-au mai efectuat și acte de urmărire penală de la data la care au fost arestați preventive, nu s-au administrat probe care să dovedească pe deplin vinovăția lor în comiterea faptelor pentru care sunt cercetați penal, iar în prezent lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ședința publică din data de 30.10.2009 inc. a învederat instanței că înțelege să-și retragă recursul declarat în prezenta cauză penală, astfel că se va lua act de manifestarea de voință a acestui inculpat.
Curtea examinând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar în raport de criticile formulate cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3856(3) Cod procedură penală constată fondate recursurile.
Potrivit art. 136 Cod procedură penală pentru buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire/judecată, printre măsurile care se pot lua este și cea a arestării preventive care se poate dispune ținându-se seama de scopul urmărit, de gradul de pericol social al infracțiuni, etc.
Odată luată măsura arestării preventive în faza de urmărire penală, ea poate fi prelungită de instanță, numai cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 148 Cod procedură penală, motivat și doar în caz de necesitate, dacă au intervenit elemente noi sau cele ce au determinat arestarea inițială impun privarea de libertate.
În orice cauză dedusă judecății trebuia să se asigure aflarea adevărului (art. 3 Cod procedură penală), respectarea dispozițiilor art. 5, 6 și urm. Cod procedură penală, a dreptului la un proces echitabil, într-un termen rezonabil de timp.
Normele procesuale asigură în mod unitar, echidistant, egal, aplicarea legii în toate fazele de cercetare, urmărire și judecată, în ceea ce-l privește pe cel despre care se susține că a încălcat legea, fără distincție și fără deosebire de tratament în raport de persoana sau fapta presupus a fi comisă până la momentul demonstrării ei printr-o hotărâre definitivă, condamnatoare a vinovăției.
În acest sens sunt operante dispozițiile art. 16, 21, 23, 24, 128 din Constituția României și art. 5, 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ratificată în anul 1994.
Art. 155 Cod procedură penală reglementează cerințele legale ce trebuie întrunite cumulativ pentru a se prelungi arestarea preventivă și pentru a se justifica lipsirea de libertate a inculpaților, în alte condiții afectându-se grav garanțiile procesuale, inclusiv cele constituționale.
Rolul instanțelor și al celor de control judiciar este tocmai de a verifica legalitatea luării măsurii arestării preventive, dar și dacă, în perioada solicitată pentru prelungirea măsurii, s-au îndeplinit actele în raport de care s-a motivat necesitatea continuării cercetărilor în stare de arest a inculpaților.
Potrivit dispozițiilor art. 156 Cod procedură penală prelungirea duratei arestării preventive prevăzute în art. 155 Cod procedură penală se dispu8ne pe baza propunerii motivate a procurorului.
În speță, în referatul de propunere a prelungirii măsurii arestării preventive s-au făcut doar referiri generale cu privire la situația de fapt și la activitatea tuturor inculpaților cercetați în cauză, din care unii în stare de libertate, și s-au arătat și actele de urmărire penale care urmează a fi efectuate.
Astfel fiind se reține că această propunere a organului de urmărire penală nu este motivată, nu se arată în concret faptele comise de fiecare inculpat în parte, dacă actele de urmărire penală ce urmează a fi efectuate sunt necesare pentru stabilirea situației de fapt și a vinovăției acestor cinci inculpați și în ce măsură temeiurile care au determinat, în urmă cu trei luni, arestarea inițială a acestor inculpați impun în continuare privarea lor de libertate.
Se mai reține că, pe fondul său încheierea atacată nu cuprinde o analiză completă și particularizată a tuturor elementelor cauzei, relevante pentru problema stării de arest și a acestor inculpați, prima instanță a făcut doar o serie de aprecieri cu caracter general și la reluarea unor ample fragmente din referatul organului de urmărire penală.
Ca urmare se constată că instanța de fond nu a dat ponderea cuvenită unor principii generale incidente în această materie desprinse atât din legislația română, cât mai ales din CEDO și Jurisprudența Curții Europene.
Pentru considerentele arătate constată că, în raport de datele concrete ale cauzei, nu s-a motivat și nici nu s-a dovedit necesitatea privării de libertate, în continuare, a acestor inculpați, considerente față de care se vor admite recursurile celor cinci inculpați, în baza art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va casa, în parte încheierea atacată și rejudecând.
Se va respinge cererea de prelungire a măsurii arestării preventive pentru inculpații -, T, -.
Se vor menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
În baza art. 3854(2) Cod procedură penală se va lua act de retragerea recursului inc..
În baza art. 38517Cod procedură penală se va dispune punerea în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite recursurile inculpaților -, T, și - declarate împotriva încheierii de ședință din data de 30.09.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Casează încheierea din 30.09.2009 a Tribunalului București Secția a II -a Penală, în parte și rejudecând:
Respinge cererea de prelungire a măsurii arestării preventive pentru inculpații -, T, și -.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii.
Ia act de retragerea recursului formulat de inculpatul.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpatul, de 100 lei va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-30.12.2009
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Cristina Rotaru, Petre Popescu