Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 363/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 42165/3/2009
2489/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE nr. 363/
Ședința publică de la 30 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 3: Petre Popescu
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 25.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat, personal în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se prezintă apărătorul desemnat din oficiu, care, depune delegația emisă de Barou, solicitând să se facă aplicarea dispozițiilor art. 171 alin. 5 Cod procedură penală.
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și lăsarea în libertate a inculpatului, având în vedere că, mașina cu care acesta circula era împrumutată de la un prieten și nu știa ce se află în ea. În raport și de circumstanțele personale ale inculpatului, consideră că acesta nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, solicitând aplicarea unei alte măsuri preventive, conform art. 136 lit. b sau c Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond, pe care o consideră legală și temeinică, având în vedere că, la dosar sunt probe și indicii temeinice, că inculpatul de face vinovat de infracțiunile pentru care s-a dispus arestarea preventivă, iar lăsarea acestuia în stare de libertate, ar constitui un pericol pentru ordinea publică. Precizează că, inculpatului nu i se impută furtul autoturismului pe care-l conducea, în momentul când a fost prins.
Recurentul - inculpat având cuvântul, declară că este nevinovat și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 25.10.2009 dată în dosarul nr- al Tribunalului București - secția I penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru 29 zile, cu începere de la data de 25.10.2009 până la data de 22.11.2009, inclusiv, motivat de faptul că, din probele administrate rezultă indici cu privire la vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei pentru care procurorul a dispus reținerea inculpatului pentru 24 de ore cu Ordonanța din 25.10.2009 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Serviciul Teritorial București.
Împotriva încheierii de ședință declară recurs inculpatul pentru nelegalitatea și netemeinicia măsurii dispuse, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecință punerea sa în libertate.
Analizând actele și probele din dosarul cauzei, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea reține următoarele:
Inculpatul este cercetat penal, fiind învinuit de săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, art.279 Cod penal, art.86 alin.1 din nr.OUG195/2002, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, constând în aceea că la data de 24.10.2009 a fost surprins de către organele de poliție în timp ce conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere, iar cu ocazia efectuării controlului autoturismului au fost găsite un de calibru 9 mm prevăzută cu încărcător cu 10 cartușe și un marca prevăzut cu două încărcătoare, fără cartușe. De asemenea, în autoturism au mai fost găsite două pungi cu fragmente vegetale ( 295 grame canabis) și patru punguțe cu pulbere de culoare albă ( 2,67 grame cocaină), pe care le deținea în vederea vânzării.
Din probele administrate în cauză, până în prezent, se poate reține că vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor imputate, astfel încât, măsura de arestare preventivă a sa este legală și temeinică, în raport de dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală cu referire la art.143 Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă fiind închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului fiind un pericol pentru ordinea publică.
Pentru considerentele de mai sus, se va respinge recursul ca nefondat, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 25.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./11.12.2009
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Cristina Rotaru, Petre Popescu