Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 52/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 1581/3/2010

231/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIERE nr. 52/

Ședința publică de la 05 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florică Duță

JUDECĂTOR 2: Cristina Rotaru

JUDECĂTOR 3: Elena Ursulescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpata, împotriva încheierii de ședință din data de 19.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta - inculpat, personal în stare de arest și asistată de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Apărătorul recurentei - inculpat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință, respingerea propunerii formulată de Parchet și punerea în libertate a inculpatei, având în vedere că, aceasta și-a recunoscut fapta, nu are antecedente penale, a formulat un denunț, iar din circumstanțele personale ale acesteia, nu rezultă că ar constitui un pericol concret pentru ordinea publică.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului, ca nefondat, solicitând menținerea soluției instanței de fond, pe care, o consideră legală și temeinică, în raport de perseverența infracțională de care a dat dovadă inculpata, de modalitatea de comitere a infracțiunii și cantitatea de droguri găsită cu ocazia efectuării percheziției domiciliare.

Recurenta - inculpat având cuvântul, arată că recunoaște și regretă faptele comise, lăsând la aprecierea instanței, decizia ce se va lua.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din 19.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr- s-a

Prin referatul nr.l62/D/P/2009 din data de 18.01.2010 întocmit de MINISTERUL PUBLIC - LI. s-a solicitat prelungirea duratei măsurii arestării preventive luate față de inculpata pe o perioada de 20 zile.

În motivarea propunerii s-a arătat că inculpata este cercetata, în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în forma continuata prev. și ped. de art.2 alin. 1 și 2 din Legea Nr. 143/2000, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal constând in aceea ca la datele de 18.08.2009,24.08.2009 si 25.08.2009, a vândut colaboratorului cu nume de cod " " 4 doze de heroina, in total 0,20 grame, contra sumei de 200 lei.

La percheziția domiciliara efectuata la domiciliul inculpatei s-au mai găsit 8,66 grame heroina.

La data de 18.08.2009, în jurul orei 11:45, colaboratorul " ", sub supravegherea investigatorul sub acoperire " ", s-a deplasat în zona în care se află imobilul în care locuiește și inculpata (B,-, sectorul 2).

Cu această ocazie, colaboratorul a intrat în incinta imobilului menționat și a cumpărat de la inculpata două punguțe având capetele lipite prin ardere și care conțineau o substanță pulverulentă de culoare maronie, cu privire la care s-a stabilit prin raportul de constatare nr. 524.103 din 21.08.2009 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române că reprezintă cantitatea de 0,13 grame substanță conținând heroină.

Pentru respectiva substanță, inculpata a primit suma de 100 lei.

La data de 24.08.2009, în jurul orei 12:00, colaboratorul " " împreună cu investigatorul sub acoperire " " s-a deplasat în zona în care se află imobilul în care locuiește și învinuita MARJA (B,-, sectorul 2).

Colaboratorul a intrat în curtea imobilului respectiv și s-a întâlnit cu învinuita de la care a cumpărat pentru suma de 50 lei o punguță din material plastic, închisă la capăt prin ardere, care conținea o substanță pulverulentă de culoare maronie.

În urma analizării conținutului respectivului pachețel, prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 524.136 din 26.08.2009 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, s-a stabilit că învinuita a vândut în circumstanțele menționate către colaboratorul " " cantitatea de 0,04 grame substanță ce conține heroină (diacetilmorfîna).

La data de 25.08.2009, în jurul orei 12:05, același colaborator, sub supravegherea aceluiași investigator sub acoperire, s-a deplasat din nou, la adresa din B,-, sector 2, unde a intrat în incinta imobilului și s-a întâlnit cu inculpata, de la care a cumpărat pentru suma de 50 lei, o punguță din material plastic, lipită la un capăt prin topire și care conținea o substanță pulverulentă de culoare maronie.

În urma analizării substanței în cauză, s-a stabilit prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 524.137 din 26.08.2009 al Laboratorului Central de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, că reprezintă cantitatea de 0,03 grame substanță conținând heroină (diacetilmorfînă).

Examinând ansamblul actelor și lucrărilor existente la dosarul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin Ordonatele procurorului din data de 15.12.2009 si 21.12.2009 s-a pus in mișcare acțiunea penala fata de inculpata, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. de art.2 alin. 1 și 2 din Legea Nr. 143/2000, cu aplic, art.41 alin.2 Cp.

Analizând ansamblul actelor și lucrărilor dosarului cauzei penale de față, Tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatei, reglementate deart. 148 alin. 1 lit f C.P.P.subzistă și nu se constată existența unor împrejurări noi care să determine schimbarea acestora.

Totodată, s-a constatat că există indicii temeinice precum și probe din care a rezultat că inculpata a săvârșit faptele pentru care este cercetata, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele săvârșite este mai mare de 4 ani închisoare și că lăsarea în libertate a acesteia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere și circumstanțele reale ale faptei, fiind întrunite astfel cumulativ disp. art. 136 alin. ultim C.P.P. art. 143 alin. 1.C.P.P. raportate la art. 148 lit. f p Cod Penal.

Cu privire la indiciile temeinice și probele din care rezultă că inculpata a săvârșit faptele pentru care este cercetata, Tribunalul a avut în vedere în acest sens, procesele verbale de investigații, rapoartele de constatare tehnico științifica, declarația colaboratorului " " procesele verbale de redare a discuțiilor interceptate si înregistrate audio video in mediu ambiental, procesele verbale de percheziție domiciliara, declarațiile martorilor si declarațiile inculpatei care a recunoscut săvârșirea faptei, etc. toate aflate la dosarul de urmărire penală și care formează un amplu ansamblu probator din care rezultă indicii temeinice că inculpata a săvârșit faptele pentru care este cercetata.

Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică, acesta rezultă din natura și modalitatea concretă de comitere a infracțiunii și gravitatea deosebită a acesteia, din circumstanțele personale ale inculpatei, fiind îndeplinite disp. art. 148 al. 1 lit. f Cod de procedură penală.

Astfel, reținându-se pericolul social concret pe care îl reprezintă lăsarea în libertate a inculpatei, astfel cum a fost motivat mai sus, ținând seama și de actele de urmărire penale ce urmează a se efectua în cauză și în considerarea cărora se solicită prelungirea duratei măsurii arestării preventive (enumerate în referatul Parchetului), Tribunalul a apreciat că există motive temeinice de a se crede în necesitatea prelungirii duratei măsurii arestării preventive luate față de inculpata pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, în scopul administrării tuturor probelor pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele în vederea aflării adevărului.

Față de cele expuse anterior, Tribunalul a constatat că temeiurile avute în vedere la emiterea mandatului de arestare preventivă față de inculpata și anume art. 136 alin. ultim C.P.P. art. 143 alin. 1 și art.148 lit. f pr.pen. se mențin și nu se constată intervenția unor împrejurări noi de natură a determina schimbarea acestora.

Astfel fiind, văzând și disp. art. 155 și urm. pr.pen. a admis propunerea formulată de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe langa ICCJ- si a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatei, pe o perioadă de 20 de zile, începând cu data de 24.01.2010-12.02.2010,inclusiv.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpata criticând hotărârea ca netemeinică și nelegală și solicitând punerea în libertate.

Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu conform disp. art. 3856Cod procedură penală constată că acesta este nefondat.

Curtea constată că din probele administrate până la acest moment există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină, presupunere întărită și de recunoașterea de către inculpată a acestor fapte.

Având în vedere gravitatea faptelor comise, aspectul că inculpata a vândut în repetate rânduri droguri de mare risc, rezultă pericolul pe care inculpata îl prezintă pentru ordinea publică, existând temerea că dacă va fi pusă în libertate, va comite fapte de aceeași natură, deoarece nu are o ocupație, și anterior a realizat venituri substanțiale din traficul de droguri.

Deși inculpata este minoră, Curtea apreciază că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive în cazul acesteia nu au încetat, și nu s-au modificat, menținându-se și impunând prelungirea măsurii preventive.

Recunoașterea faptei de către inculpată nu poate conduce automat la o punere a acesteia în libertate atâta vreme cât a fost implicată în activități de trafic de droguri împreună cu alte persoane care sunt cercetate și ele în prezenta cauză, și câtă vreme o asemenea punere în libertate ar putea împieta asupra aflării adevărului și asupra bunei desfășurări a procesului penal.

De aceea, Curtea constată că încheierea recurată este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmând să o oblige pe inculpată la cheltuieli judiciare către stat conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpata împotriva încheierii ședință din 19.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 5.02.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact.

2 ex.-18.03.2010/29.03.2010

Președinte:Florică Duță
Judecători:Florică Duță, Cristina Rotaru, Elena Ursulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 52/2010. Curtea de Apel Bucuresti