Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 53/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-(410/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE NR.53/
Ședința publică de la 24 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Lia Savonea
JUDECĂTOR 2: Daniel Gradinaru
JUDECĂTOR 3: Niculina Alexandru
GREFIER - - -
* * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror -.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 19 februarie 2009 pronunțată în Camera de Consiliu de Tribunalul București Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat ales împuternicire avocațială nr.-/24.02.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătoarea recurentului inculpat, arată că în cauza sunt 3 inculpați și se pare că și inculpatul ar fi declarat recurs, declarația aflându-se la secția de poliție, solicită a se aprecia asupra oportunității judecării ambelor recursuri, odată.
Curtea, după deliberare, față de faptul că instanța a fost sesizată, numai cu declarația de recurs formulată de inculpatul și având în vedere termenul în care trebuie soluționat recursul declarat de inculpat, apreciază că recursul de față trebuie soluționat la acest termen.
Constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătoarea recurentului inculpat, având cuvântul, arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 19 februarie 2009, pe care o apreciază ca fiind netemeinică și nelegală.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se respinge propunerea parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive.
Menționează că instanța de fond nu a motivat menținerea măsurii arestării preventive în privința inculpatului, ci a preluat pasaje din referatul prin care se solicită de către parchet prelungirea măsurii preventive.
Consideră că, motivele pentru care parchetul solicită prelungirea măsurii arestării preventive, nu impun menținerea inculpatului în stare de arest.
Arată că toate actele de urmărire penală enumerate, în referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, nu depind de prezența inculpatului la locul de deținere și toate probele ce ar mai trebui analizate se află deja la parchet.
Precizează că parchetul nu invocă temeiuri noi, potrivit cărora s-ar impune menținerea inculpatului în stare de arest, în continuare, motivarea rezumându-se la faptul că se impune luarea unei declarații de martori pe formular tipizat.
Consideră că menținerea stării de arest ține doar de percepția completului de judecată, asupra pericolului social și pe care lăsarea inculpatului în libertate
l-ar prezenta.
Arată că în sarcina inculpatului se reține complicitatea la înșelăciune, prima infracțiunea ce i se reține ar fi aceea de complicitate iar cea de a doua de tentativă la înșelăciune.
Menționează că participația inculpatului la comiterea infracțiunii, este foarte redusă și că lăsarea acestuia în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Apreciază că nu sunt îndeplinire cerințele art.155 Cod procedură penală, în sensul că temeiurile, inițiale, avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive, nu mai impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Precizează că în cauza au fost luate declarații, prelevate probe și consideră că analizarea acestora nu impune menținerea inculpatului în stare de arest.
Mai arată că în motivarea încheierii se vorbește de pericol la modul generic, despre pericolul pe care comiterea unei infracțiuni l-ar prezenta, pentru societate, la modul general.
Solicită a se analiza modalitatea de comitere a infracțiunilor, participația inculpatului la săvârșirea acesteia, urmând a se aprecia asupra pericolului pe care lăsarea inculpatului în libertate l-ar prezenta pentru societate.
Concluzionând solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond a se dispune respingerea propunerii parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive, cu consecința punerii inculpatului de îndată în libertate, la expirarea măsurii preventive.
Reprezentantul Ministerului Public, arată că față de motivele enunțate în referatul parchetului de propunere a prelungirii măsurii arestării preventive, ce au fost analizate de instanța de fond, solicită a se respinge recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
Apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu a avut cunoștință că faptele comise constituie infracțiuni.
Arată că în data de 26.01.2009 a primit un facturier pe care l-a completat astfel cum i s-a spus.
Consideră că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică și că poate fi judecat în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penale de față:
Prin încheierea de ședință din 19.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr- a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar în temeiul art.155 și urm. Cod procedură penală a fost dispusă prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaților, și, pe o durată de 30 zile, de la 25.02.2009 la 26.03.2009, inclusiv.
Au fost respinse ca neîntemeiate cererile formulate de inculpați, de înlocuirea a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați. A reținut că inculpații sunt cercetați după cum urmează: pentru infracțiunile de înșelăciune, tentativă la înșelăciune în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prevăzute de art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal, art.20 raportat la art.215 alin.1,2,3 și 5 și art.290 Cod penal, toate cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal; - infracțiunile de înșelăciune, tentativă la înșelăciune și uz de fals, prev.de art. 215 alin.1,2,3 și 5, art.20 raportat la art.215alin.1,2,3 și 5 Cod penal și art.291 Cod penal, toate cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și - infracțiunea de complicitate la înșelăciune, prev.de art.26 raportat la art.215 alin.1,2,3 Cod penal, în fapt, s-a reținut că în luna octombrie 2008 inculpatul împreună cu inculpații, și au înșelat pe reprezentantul SC SRL B în persoana numitului cu suma de 138.600 lei. La data de 26.01.2009, inculpatul împreună cu inculpații și au fost depistați în flagrant în timp ce înșelau SC SRL cu suma de -,13 lei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și respingerea propunerii parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive. S-a insistat asupra faptului că instanța de fond nu a motivat menținerea măsurii arestării preventive în ceea ce-l privește pe inculpat, ci a preluat pasaje din referatul prin care se solicita de către Parchet prelungirea măsurii preventive. S-a mai susținut că actele de urmărire penală enumerate, în referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, nu depind de prezența inculpatului la locul de deținere și toate probele ce ar mai trebui analizate se află deja la dosar și că parchetul nu invocă temeiuri noi, potrivit cărora s-ar impune menținerea inculpatului în stare de arest, în continuare, motivarea rezumându-se la faptul că se impune luarea unei declarații de martori pe formular tipizat iar menținerea stării de arest ține doar de percepția completului de judecată, asupra pericolului social și pe care lăsarea inculpatului în libertate
l-ar prezenta și că trebuie să se țină seama de participația inculpatului la comiterea infracțiunii care este redusă și că lăsarea acestuia în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Examinând încheierea recurată prin raportare la motivele invocate de către apărătorul inculpatului dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.155 alin.1 din Codul d e procedură penală, iar prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului se impune, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin și impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev.de art.26 raportat la art.215 alin.1,2,3 Cod penal, reținându-se căîn luna octombrie 2008 împreună cu inculpații, și ar fi înșelat pe reprezentantul SC SRL B în persoana numitului cu suma de 138.600 lei, iar la data de 26.01.2009, inculpatul împreună cu inculpații și au fost depistați în flagrant în timp ce înșelau SC SRL cu suma de -,13 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului și Curtea reține că în acest moment procesual, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 coroborat cu art.681Cod procedură penală raportat la art.148 lit.a și f Cod procedură penală.
În cauză există indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele menționate anterior, iar pe de altă parte, pedepsele prevăzute de lege pentru respectivele infracțiuni este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește datele care justifică presupunerea că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat, Curtea reține în primul rând plângerile părților vătămate, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului (vol. II filele 38 și urm.) coroborat cu declarațiile martorilor, ale coinculpaților și, înscrisuri.
Cât privește pericolul pentru ordinea publică, Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor presupus comise de inculpat, modalitatea concretă în care acesta a acționat, amploarea activității infracționale și întinderea acesteia în timp, urmarea produsă, datele ce caracterizează persoana acestuia, date suficiente care să justifice reținerea de către tribunal a existenței unui pericol concret pentru ordinea publică. Curtea apreciază că judecarea inculpatului în stare de libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, cu urmări nefaste asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul social.
Curtea mai are în vedere și faptul că prelungirea duratei măsurii arestării preventive este necesară în vederea audierii de martori, efectuarea de constatări tehnico-științifice grafoscopice, efectuarea de percheziții informatice pentru un număr de 11 calculatoare ridicate cu ocazia perchezițiilor domiciliare, reaudierea inculpaților, efectuarea de verificări la societățile comerciale, dispunerea efectuării de constatări tehnico-științifice dactiloscopice, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului.
Față de cele reținute, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 19.02.2008, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./25.03.2009
25 Martie 2009
Președinte:Lia SavoneaJudecători:Lia Savonea, Daniel Gradinaru, Niculina Alexandru
