Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 744/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 744 /
Ședința publică din 25 iulie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol este judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii nr. 90/CC/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocați și din cadrul Baroului T
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat, ori cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorii inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare cercetarea inculpatului în stare de libertate. Arată că inculpatului nu i s-a adus la cunoștință deloc încadrarea juridică referitoare la complicitatea la infracțiunea de trafic internațional de droguri, nu a fost audiat cu privire la o asemenea infracțiune și nici măcar nu i s-a adus la cunoștință faptul că s-a început urmărirea penală împotriva sa cu privire la complicitatea la trafic internațional de droguri. Nu a fost extinsă urmărire penală cu privire la alte persoane sau fapte și de asemenea, nu a avut cunoștință despre arestarea preventivă a numitului în aceeași cauză. Toate aceste aspecte le-a aflat cu prilejul discutării cererii de prelungire a măsurii arestării preventive, în ședința de judecată din data de 18.07.2008. Din acest punct de vedere inculpatul a fost lipsit de posibilitatea de a-și pregăti apărarea, cu privire la o asemenea faptă, dreptul lui constituțional fiind iremediabil și grav lezat, astfel că propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive,sub aspectul încadrării juridice referitoare la complicitate la infracțiunea de trafic internațional de droguri, este lovită de nulitate absolută. În momentul în care s-a făcut propunerea de prelungire a măsurii preventive,cel vizat trebuie să cunoască măcar încadrarea juridică a faptelor față de care se cere, ca o măsură preventivă deja luată, să fie și prelungită. Ori în situația de față deșii inculpatul a fost audiat în 10.07.2008cu privire la infracțiunea de trafic de droguri, art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, acesta nu știa că se începuse urmărirea penală și pentru complicitate la infracțiunea de trafic internațional de droguri. La data luării măsurii arestării preventive, 21.06.2008, față de inculpat s-a avut în vedere doar infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000. Mai arată că cererea parchetului de prelungire a măsurii arestării preventive este făcută cu încălcarea dispozițiilor art. 1591Cpp, respectiv că dosarul cauzei nu a fost înaintat cu cel puțin 5 zile înaintea expirării duratei arestării preventive; că nu există probe pentru demonstrarea infracțiunii de trafic internațional de droguri, respectiv complicitate la infracțiunea de trafic internațional de droguri; că în minuta hotărârii nu s-a menționat modul de soluționare a excepțiilor invocate de inculpat, chiar dacă ele au fost analizate în considerentele hotărârii; că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții cerute de legiuitor pentru luarea măsurii arestării preventive conform art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că legiuitorul a avut în vedere limita minimă de pedeapsă și nu cea maximă atunci când a prevăzut ca pedeapsa închisorii să fie mai mare de 4 ani. Totodată, inculpatul a susținut că nu se cunoaște calitatea în care a fost audiat la data de 20.06.2008 întrucât în declarația dată pe formular tipizat nu se specifică această calitate, respectiv că judecătorul nu s-ar fi pronunțat asupra acestui aspect; că pentru a nu se preîntâmpina orice contact cu se pot da dispoziții în sensul ca persoana lăsată în stare de libertate să nu ia contact cu ceilalți coinculpați; că inculpatul nu a furnizat droguri decât investigatorului sub acoperire; că inculpatul a dorit să se îndrepte, intenționează să își termine facultatea, să obțină un post bun mai ales că la locul de muncă nu a creat nici un fel de probleme și nu are antecedente penale. Depune la dosar în scris motivele de recurs.
Procurorul pune concluzii de menținerea încheierii recurate ca fiind temeinică și legală, tribunalul corect a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, având în vedere complexitatea cauzei, probele administrate până în prezent, necesitatea efectuării actelor procedurale indicate în cerere, ca urmare a începerii urmăririi penale împotriva inculpatului și pentru complicitate la infracțiunea de trafic internațional de droguri de risc. De asemenea solicită respingerea excepțiilor de nulitate invocate.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt arată că este de acord cu cele solicitate de apărătorii săi aleși și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
R A
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 90/CC din 18 iulie 2008, dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 23 alin. 5 din Constituție raportat la art. 155 - art. 159.C.P.P. s-a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului, formulată de către Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.
S-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, fiul lui și, născut la data de 14.09.1982 în O, jud. M, domiciliat în mun. T, strada - - nr. 43, Sc. C,. 1,. 6, județul T, CNP - -, cetățenie română, pe o durată de 30 de zile, începând din data de 19.07.2008 până la data de 17.08.2008, inclusiv.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. rap. la art. 145 indice 1.C.P.P. s- respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulată de către apărătorul ales al inculpatului.
În baza art. 192 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat următoarele:
Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 17.07.2008, Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișa solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului, cu o durată de 30 zile.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și complicitate la trafic internațional de droguri de risc, fapte prevăzute de art.2 alin.1 și art.26 raportat Cod Penal la art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că în cursul anului 2008 distribuit colaboratorului sub acoperire, în mod repetat, cannabis, pentru ca la data de 20.06.2008 să preia de la inculpatul o cantitate de 95 gr. de cannabis pe care acesta o adusese în aceeași zi din Germania, pe care a vândut-o aceluiași colaborator sub acoperire pentru suma de 4.000 lei, fiind surprins în flagrant.
Organele de urmărire penală au apreciat că prelungirea arestării preventive se impune avându-se în vedere faptul că de la data emiterii mandatului de arestare față de inculpat, s-au administrat alte probe care au condus la arestarea inculpatului, precum și complexitatea cauzei și necesitatea completării materialului de urmărire penală cu următoarele acte procedurale: obținerea buletinelor de analiză toxicologică, audierea colaboratorului sub acoperire și investigatorului sub acoperire, reaudierea inculpaților, reaudierea martorului.
În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr. 1/D/P/2008 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanța nr. 1/D/P/2008 emisă la data de 20.06.2008 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000. reținându-se în sarcina acestuia că în cursul anului 2008, în mod repetat, a distribuit droguri de risc, respectiv cannabis.
În același timp, organele de urmărire penală au solicitat arestarea preventivă a inculpatului, asupra propunerii Tribunalul Timiș pronunțând-se prin încheierea penală nr.79/CC/21.06.2008 în sensul admiterii ei și arestării preventive a inculpatului, în consecință fiind emis și mandatul de arestare preventivă nr.49 din data de 21.06.2008 al Tribunalului Timiș.
Potrivit dispozițiilor art.155 în C.P.P. cursul urmăririi penale, arestarea inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile inculpaților, procesele verbale de constatare, efectuare a unor acte premergătoare și percheziție, rapoartele de constatare tehnico-științifică, declarațiile martorilor, din care rezultă suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca inculpatul să fi comis mai multe fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, instanța a constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au modificat, justificând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Este evident că raportat la modalitatea de comitere a faptelor, la natura acestora, se poate observa faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în contextul în care din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a desfășurat activități cu repercusiuni dintre cele mai grave asupra relațiilor sociale, lăsarea numitului în libertate putând avea un impact negativ asupra desfășurării în continuare a cercetărilor, menținerea lor în arest fiind o premisă necesară pentru a se asigura aflarea adevărului în cauză și buna desfășurare a procesului penal.
Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Or, în prezenta cauză, fiind vorba de săvârșirea de către inculpat unor acțiuni repetate de distribuire a unor droguri de risc, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului, prin gravitatea deosebită a activității acestuia și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în asemenea operațiuni care vizează traficul de droguri, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice.
Mai mult decât atât, din analiza probelor administrate în cursul urmăririi penale se poate constata că declarațiile celor doi inculpați sunt contradictorii, prezentând numeroase neconcordanțe, ceea ce denotă necesitatea menținerii în arest a inculpatului pentru a evita riscul intrării în contact cu inculpatul, situație în care cei doi ar putea să se influențeze reciproc în vederea realizării unei poziții comune raportat la incidentele produse.
Pentru aceste considerente, constatând că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor indicate în cuprinsul propunerii, în vederea descoperirii întregii activități infracționale și finalizării cercetărilor, în temeiul art.159 raportat C.P.P. la art.155 și C.P.P. cu aplicarea art.143 și C.P.P. art.148 alin.1 lit.f instanța C.P.P. a admis cererea formulată de Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu încă 30 zile.
În ceea ce privește efectuarea de cercetări față de inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 26.Cod Penal raportat la art. 3 alin.1 din Legea nr.143/2000, instanța a constatat că acest aspect nu poate justifica prelungirea măsurii arestului preventiv, și, în consecință, nu a fost avut în vedere, pentru simplul motiv că în prezenta cauză nu a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru comiterea acestei infracțiuni. Este adevărat că la data de 09.07.2008 s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la trafic internațional de droguri de risc, dar ulterior organele de urmărire penală nu au mai acționat potrivit dispozițiilor art. 238.C.P.P. privind extinderea acțiunii penale și cu privire la alte fapte. Cu toate acestea însă, actul material desfășurat de inculpat la data de 20.06.2008, când de altfel a și fost prins în flagrant, și care ulterior, ca urmare a descoperirii provenienței drogurilor, a condus la începerea urmăririi penale și pentru comiterea infracțiunii de complicitate la trafic internațional de droguri, a fost avut în vedere în momentul arestării preventive a inculpatului, astfel încât prelungirea arestului poate fi dispusă sub acest aspect.
Referitor la celelalte susțineri ale apărătorului inculpatului, avocat, acestea au fost înlăturate ca nefondate.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin.1 lit. f măsura C.P.P. arestării preventive poate fi dispusă atunci când legea prevede pentru fapta săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani. Însă limita de pedeapsă avută în vedere de legiuitor este reprezentată de maximul special al pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea respectivă și nu minimul special, așa cum a precizat apărătorul inculpatului. Or, în privința infracțiunii prevăzute de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, se poate constata că maximul special al pedepsei închisorii este de 15 ani, astfel că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul apare ca fiind pe deplin legală.
În ceea ce privește excepția nulității propunerii de prelungire a arestului preventiv, excepție invocată de către apărătorul inculpatului, instanța a apreciat că aceasta este nefondată.
Potrivit dispozițiilor art.159 alin. 1.C.P.P. propunerea de prelungire a arestării preventive se depune, împreună cu dosarul cauzei, la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive, iar în prezenta cauză procurorul a sesizat instanța pe data de 17.07.2008, deci cu 3 zile înainte de expirarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Un asemenea termen de 5 zile instituit de legiuitor are însă caracterul unui termen de recomandare și nu poate fi considerat ca fiind un termen peremptoriu, care să atragă aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 185.C.P.P. întrucât legiuitorul nu a prevăzut în mod expres o sancțiune procedurală pentru nerespectarea lui.
Prevederile art. 185.C.P.P. au un caracter general și trebuie corelate cu dispozitiile speciale referitoare la fiecare termen, care instituie o sancțiune specifică, respectiv tardivitatea actului, ceea ce referitor la termenul de 5 zile prevăzut de art.159 lipsește.
C.P.P.Nulitatea absolută reglementată de art. 197 alin. 2.C.P.P. are în vedere regularitatea actelor de sesizare sub aspectul naturii lor, respectiv a îndeplinirii condițiilor de fond și de formă ale actului, și nu depășirea termenelor de sesizare, care, așa cum s-a menționat mai sus, se sancționează cu tardivitatea.
Prin urmare, ținând seama de aspectele invocate mai sus, instanța a constatat că propunerea de prelungire a arestării preventive a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor legale, nerespectarea unui termen de recomandare neputându-i afecta validitatea.
De asemenea, instanța a reținut faptul că apărătorul inculpatului a invocat nulitatea relativă a actului de sesizare, prevăzută de art.197 alin.1 și 4.C.P.P. Or, potrivit dispozițiilor art.197 alin.1 C.P.P. esențială în privința nulităților relative este dovedirea unei vătămări pentru cel care invocă nulitatea, vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Apărătorul inculpatului a invocat nulitatea propunerii de prelungire a arestului întrucât sesizarea instanței nu s-a făcut în termenul prevăzut de lege, arătând doar în mod generic faptul că aceasta a condus la o vătămare a dreptului la apărare, fără a indica în concret această vătămare. Atât inculpatul, cât și apărătorul acestuia au avut acces la dosar, putând consulta întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, și, de asemenea, și-au exercitat dreptul de a pune concluzii în fața judecătorului, astfel că nu se poate reține vreo vătămare a dreptului la apărare al inculpatului în privința soluționării propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive.
Pentru motivele deja arătate, în contextul în care a apreciat că temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat, în baza art. 139 alin.1 instanța C.P.P. a respins cererea formulată de inculpatul, prin apărătorul său, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Împotriva încheierii nr. 90/CC/18.07.2008 a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, solicitând desființarea acesteia și lăsarea în stare de libertate.
În motivarea recursului, inculpatul a învederat că nu i s-a adus la cunoștință încadrarea juridică privind complicitatea la infracțiunea de trafic internațional de droguri, nu a fost audiat cu privire la această infracțiune și nici nu i s-a adus la cunoștință faptul că s-ar fi început urmărirea penală împotriva sa pentru complicitate la trafic internațional de droguri; respectiv că nu a fost extinsă urmărirea penală cu privire la alte persoane sau fapte și nu a avut cunoștință despre arestarea preventivă a numitului în aceeași cauză. Sub acest aspect, inculpatul a susținut că a fost lipsit de posibilitatea de a-și pregăti apărarea cu privire la asemenea faptă, că dreptul său constituțional a fost iremediabil și grav lezat, iar propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive sub aspectul complicității la infracțiunea de trafic internațional de droguri este lovită de nulitate absolută. Pe de altă parte, s-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 159 alin. 1.C.P.P. respectiv că dosarul cauzei nu a fost înaintat cu cel puțin 5 zile înaintea expirării duratei arestării preventive; că nu există probe pentru demonstrarea infracțiunii de trafic internațional de droguri, respectiv complicitate la infracțiunea de trafic internațional de droguri; că în minuta hotărârii nu s-a menționat modul de soluționare a excepțiilor invocate de inculpat, chiar dacă ele au fost analizate în considerentele hotărârii; că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiții cerute de legiuitor pentru luarea măsurii arestării preventive conform art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că legiuitorul a avut în vedere limita minimă de pedeapsă și nu cea maximă atunci când a prevăzut ca pedeapsa închisorii să fie mai mare de 4 ani. Totodată, inculpatul a susținut că nu se cunoaște calitatea în care a fost audiat la data de 20.06.2008 întrucât în declarația dată pe formular tipizat nu se specifică această calitate, respectiv că judecătorul nu s-ar fi pronunțat asupra acestui aspect; că pentru a nu se preîntâmpina orice contact cu se pot da dispoziții în sensul ca persoana lăsată în stare de libertate să nu ia contact cu ceilalți coinculpați; că inculpatul nu a furnizat droguri decât investigatorului sub acoperire; că inculpatul a dorit să se îndrepte, intenționează să își termine facultatea, să obțină un post bun mai ales că la locul de muncă nu a creat nici un fel de probleme și nu are antecedente penale.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 155 - 159.C.P.P. art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Instanța de recurs constată că potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1.C.P.P. "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate". În acest context, sub aspectul temeiurilor inițiale care au condus la privarea de liberate a inculpatului în mod corect s-a reținut că raportat la materialul de urmărire penală acestea subzistă în continuare, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa de organul de urmărire penală. În acest sens, sunt declarațiile date de inculpat, declarațiile investigatorilor sub acoperire, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rapoartele de constatare tehnico-științifică nr. -/16.01.2008, -/16.01.2008, -/27.03.2008, -/21.04.2008, -/02.07.02.07.2008 etc.
În ce privește susținerea inculpatului în sensul că nu i s-a adus la cunoștință ce calitatea are în momentul în care a dat declarația din data de 20.06.2008, instanța constată că este nefondată întrucât la finalul declarației (fila 35 dosar UP) în dreptul semnăturii acestuia este trecută mențiunea "inculpat". Pe de altă parte, calitatea procesuală în cadrul procesul penal este dată de etapa în care se află procedura, în speță după cum s-a pus sau nu în mișcare acțiunea penală, iar nu de mențiunile organului judiciar, cu atât mai mult cu cât în preambulul declarației s-a specificat aducerea la cunoștință a drepturile prevăzute de lege.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpat a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică.
Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se arată și că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate" (cauzele Labita Italia,Neumeister Austria,Stasaitis Lituania). Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează încă în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate. În acest sens, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave; că infracțiunile de trafic de droguri de mare aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv sănătății persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează sănătatea personală și chiar viața. Aceste considerații se impun a fi reținute de instanța de recurs și la conturarea pericolului concret pentru ordinea publică reglementat de art. 148 lit. f
C.P.P.Susținerile apărătorului inculpatului în sensul că legiuitorul s-ar fi referit în art. 148 lit. f la C.P.P. minimul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea imputată sunt nefondate și dovedesc o interpretare greșită din punct de vedere logic și juridic.
În ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, invocate în motivele de recurs, aspectele de ordin profesional< acestea se analizează prin raportare la pericolul concret pentru ordinea publică, fiind necesar a se vedea în ce măsură pot conduce la înlăturarea sau diminuarea acestuia, pentru a nu se depăși justul echilibru dintre măsura dispusă și scopul acesteia. În condițiile în care, astfel cum s-a arătat anterior, lăsarea în libertate a inculpatului determină starea de pericol concret pentru ordinea publică, generând un sentiment de insecuritate și neîncredere în rândul societății civile; precum și în condițiile în care dorința, declarată de inculpat în fața instanței, de a-și continua studiile și a avea un loc de muncă onest nu au în măsură să preîntâmpine conduita ilicită cu privire la care există indiciile de comitere, se apreciază că circumstanțele personale nu sunt în măsură a înlătura necesitatea prelungiri stării de arest.
În ce privește criticile inculpatului referitoare la infracțiunea prevăzută de art. 26.Cod Penal raportat la art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000, instanța de recurs constată că sunt lipsite de relevanță câtă vreme prin încheierea nr. 90/CC/18.07.2008 a Tribunalului Timiș nu s-a dispus prelungirea arestării și sub aspectul acestei infracțiuni, prima instanță constatând că pentru această infracțiune nu s-a pus în mișcare acțiunea penală. Totodată, reținerea actului material din 20.06.2008 este corectă întrucât a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării, făcând parte din activitatea de distribuitor a inculpatului, fiind prins în flagrant.
În motivele de recurs, inculpatul a mai susținut și faptul că prima instanță nu s-a pronunțat în cuprinsul minutei hotărârii asupra excepțiilor invocate de acesta, analizându-le numai în considerente, fapt care ar atrage sancțiunea nulității, aspect pe care instanța de recurs nu și-l însușește. Astfel, din cuprinsul părții introductive a încheierii recurate rezultă că, după ce tribunalul a constatat că nu sunt cereri și excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra propunerii de prelungire. Cu această ocazie, a concluziilor în fond, apărătorul ales al inculpatului a invocat diferite încălcări ale dispozițiilor legale, ceea ce face ca acesta să nu fie calificate drept excepții, ci apărări a căror înlăturare se analizează în considerentele hotărârii.
Referitor la încălcarea termenului prevăzut de art. 159 alin.1 privind C.P.P. înaintarea dosarului, Curtea constată că în mod corect s-a reținut de prima instanță că acesta nu este sancționat cu nulitatea absolută, dispoziția legală nefiind menționată în art. 197 alin.2 Prin C.P.P. urmare, pentru a atrage sancțiunea nulității trebuie îndeplinite condițiile prev. de art. 197 alin.1 C.P.P. specifice nulității relative, respectiv să existe o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Acest aspect nu s-a dovedit în speță, cu atât mai mult cu cât inculpatul face referire numai la lezarea dreptului la apărare în raport cu infracțiunea de complicitate la trafic internațional de droguri, infracțiune care nu a fost reținută ca motiv al prelungirii măsurii arestării preventive.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii nr. 90/CC/18.07.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 1092 alin.2 va C.P.P. obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii nr. 90/CC/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.07.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. LB /28.07.2008
Tehnored. AA
Ex. 2/ 29.07.2008
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 744/
În baza art. 38515, pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva Încheierii nr. 90/CC/2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.07.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Constantin Costea, Laura Bogdan
