Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 76/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(569/2009)
ÎNCHEIERE NR. 76R
Ședința publică de la 16 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lucia Rog
JUDECĂTOR 2: Simona Encean
JUDECĂTOR 3: Silvia Cerbu
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror.
Pe rol urmează soluționarea recursului declarat de către inculpatul A, împotriva încheierii de ședință din 12.03.2009, pronunțată de către Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul-inculpat, cercetat în stare de arest preventiv, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/06.03.2009, atașată la fila 4/ dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea îi pune în vedere recurentului-inculpat dispozițiile art. 143 alin.3 teza finală Cod procedură penală, acesta consimțind să dea declarație.
S-a procedat la ascultarea recurentului-inculpat, declarația acestuia fiind consemnată, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul recurentului-inculpat A, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacată și pe cale de consecință, continuarea cercetării judecătorești cu inculpatul în stare de libertate, apreciind că la acest moment procesual temeiurile care au determinat arestarea inițială nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea măsurii arestării preventive.
Solicită să se aibă în vedere că scopul măsurilor preventive, așa cum a fost el definit în art. 136 Cod procedură penală, este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, ori în raport de atitudinea sinceră a inculpatului de regret și recunoaștere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu poate împiedica în nici un mod buna desfășurarea a procesului penal.
Totodată, solicită să se observe că, de la ultima prelungire și până în prezent parchetul nu a mai efectuat nici un act de urmărire penală, iar prelungirea arestării preventivesine diear echivala cu o antepronunțare a instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea încheierii de ședință atacată ca legală și temeinică, apreciind că în mod judicios instanța de fond a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, apreciind că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului nu s-au schimbat, fiind în continuare îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 pr.pen. întrucât există suficiente probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f pr.pen. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită este mai mare de patru ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, urmând a se avea în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, gradul crescut de pericol social al faptelor săvârșite, modalitatea concretă de comitere a și consecințele acestora.
De asemenea, consideră că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară și pentru efectuarea actelor de urmărire penală, enumerate în referatul întocmit de către parchet.
Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul-inculpat, având cuvântul, arată că nu mai are nimic de adăugat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în dosarul nr-, a fost admisă propunerea formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, de prelungire a duratei măsurii arestării preventive a inculpaților A și.
În baza art. 139 alin. 1 din Codul d e procedură penală a fost respinsă cererea inculpatului A de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art.155 din Codul d e procedură penală a fost prelungită măsura arestării preventive inculpaților A și pentru câte 30 de zile fiecare, de la 16.03. 2009 și până la 14.04.2009, inclusiv.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2009 Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a solicitat prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților A și pe o perioadă de câte 30 de zile, de la data de 16.03.2009 până la data de 14.04.209 inclusiv.
În motivarea cererii, s-a arătat că temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu s-au schimbat, cercetarea inculpaților în continuare, în stare de arest preventiv, fiind necesară față de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, gradul ridicat de pericol social și pentru primirea raportului de expertiză medico-legală dispus în cauză, primirea rapoartelor de constatare tehnico științifice traseologice dispuse în cauză, efectuarea expertizelor medico - legale psihiatrice a inculpaților, prezentarea materialului de urmărire penală, întocmirea rechizitoriului.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că propunerea este întemeiată întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestora.
Astfel, a constatat că, în cauză, există probe care justifică presupunerea că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, iar lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică dacă se ține cont de circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, natura și gravitatea deosebită a acestora, prelungirea duratei arestării preventive fiind necesară de altfel, și pentru finalizarea actelor de urmărire penală indicate în referatul parchetului.
Cu privire la cererea formulată de inculpatul A, prin apărătorul ales, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere motivele arătate mai sus.
În consecință, tribunalul în baza art. 155 și urm. din Codul d e procedură penală a admis propunerea și a dispus prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților A și, pentru câte 30 de zile fiecare, de la 16.03. 2009 și până la 14.04.2009, inclusiv.
În baza art. 192 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului iar onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul A, solicitând casarea încheierii de ședință atacată și pe cale de consecință, punerea sa în libertate, apreciind că la acest moment procesual, temeiurile care au determinat arestarea inițială nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi care să justifice prelungirea măsurii arestării preventive.
De asemenea, a solicitat să se aibă în vedere că scopul măsurilor preventive, așa cum a fost el definit în art. 136 Cod procedură penală, este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal, ori în raport de atitudinea sa sinceră, de regret și recunoaștere a faptei, apreciază că lăsarea în libertate nu poate împiedica în nici un mod buna desfășurarea a procesului penal.
Totodată, a solicitat să se observe că, de la ultima prelungire și până în prezent parchetul nu a mai efectuat nici un act de urmărire penală.
Examinând încheierea recurată, în raport cu motivele invocate și din oficiu, în condițiile art.3856Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 155 alin. 1 din Codul d e procedură penală, arestarea inculpatului, dispusă de către instanță, poate fi prelungită în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând conținutul actelor dosarului, Curtea constată că inculpatul A a fost arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 11/P/16.01.2009, emis de Tribunalul București, Secția I Penală, pentru o perioadă de câte 30 de zile, de la 16.03. 2009 și până la 14.04.2009, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174, art.175 lit. d, art. 176 lit. d Cod penal și art. 211 alin. 1, 2 lit. b și art. 21lit. a, c Cod penal, reținându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143, art.148 lit. f din Codul d e procedură penală.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 01.01.2009 în jurul orelor 0430, după o înțelegere prealabilă, inculpatul A împreună cu inculpatul, prin escaladarea geamului de la ușă, au pătruns în locuința victimei G în timp ce aceasta se odihnea, și au atacat-o, lovind-o cu pumnii in zona feței pentru a le preciza locul unde ascunde banii. Pentru că victima nu le-a indicat locul, folosind luminile de la telefoanele mobile au căutat în tot imobilul găsind doar suma de 55 lei RON. De asemenea, au mai descoperit niște ordine de plată pe numele victimei în sumă de 14.600 lei RON emise de și BRD fapt ce i- determinat să reia agresiunea fizică față de victimă timp de mai multe minute după care au părăsit apartamentul, lăsând victima în stare gravă de inconștiență. Din locuință inculpații au mai sustras o pereche de butoni de cămașă, 2 cutii de drajeuri -, o doză de bere, și buletinul de identitate al victimei. În urma leziunilor suferite, victima a decedat la dată de 09.01.2009 în Spitalul Clinic de Urgență
Probele administrate în cauză conferă suficiente indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul recurent a comis faptele descrise anterior, așa încât, Curtea constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 raportat la art.681Cod procedură penală.
Totodată, Curtea constată că temeiul prevăzut în art.148 alin.1 lit.f din Codul d e procedură penală reținut de instanță cu prilejul luării măsurii arestării preventive a inculpatului, se menține și în prezent, respectiv sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții impuse de text.
Așa cum rezultă din actele dosarului, inculpatul a fost arestat preventiv și trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
În ceea ce privește existența unor probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea apreciază că și această condiție este realizată, fiind dedusă atât din gravitatea concretă a faptelor comise cât și din circumstanțele ce țin de persoana acestuia.
Or, gravitatea concretă a infracțiunilor de omor calificat și deosebit de grav precum și a celei de tâlhărie rezultă din modalitățile și împrejurările comiterii acestor fapte, așa cum acestea sunt relevate de probatoriul administrat în cauză.
Prin urmare, având în vedere valorile sociale lezate prin fapta inculpatului, respectiv viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, valori fundamentale în societate, forma de vinovăție cu care a acționat inculpatul(intenția), împrejurările în care a săvârșit fapta ( noaptea, asupra unei persoane în vârstă și singură) și nu în ultimul rând, urmările socialmente periculoase produse(uciderea unei persoane), Curtea apreciază că există suficiente elemente care să conducă la concluzia necesității prelungirii arestării preventive.
În ceea ce privește persoana inculpatului, Curtea apreciază că împrejurarea că acesta a recunoscut comiterea faptelor, nu poate conduce la punerea în libertate câtă vreme, infracțiunile comise, de o extremă violență, impun izolarea acestuia de societate. Astfel, modul în care a acționat relevă un comportament violent și periculos al inculpatului.
Prin urmare, temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului așa încât se impunea prelungirea măsurii arestării preventive.
Necesitatea de a se dispune prelungirea duratei arestării preventive este justificată de împrejurarea că pentru finalizarea urmăririi penale se impune obținerea rapoartelor de constatare tehnico științifice traseologice și a expertizelor medico - legale psihiatrice ale inculpaților.
Critica formulată de inculpatul A, prin apărător ales, vizând neefectuarea niciunui act de urmărire penală de la ultima prelungire a stării de arest este neîntemeiată, întrucât din examinarea actelor dosarului reiese că procurorul nu a tergiversat soluționarea cauzei, activitatea de urmărire penală fiind în stadiu final, prelungirea duratei arestării preventive fiind pe deplin justificată de necesitatea de a obține expertizele psihiatrice, obligatorii potrivit art.117 din Codul d e procedură penală, fără de care urmărirea penală nu este terminată.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea apreciază că fiind legală și temeinică hotărârea tribunalului, de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului A.
Prin urmare, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului și în conformitate cu dispozițiile art.192 alin.2 din același cod, îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A împotriva încheierii de ședință din 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 16.03.2009
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
ta
Red.
Dact.
2 ex.-23.03.;11.05.2009
-Secția I Penală
Jud. fond:
Președinte:Lucia RogJudecători:Lucia Rog, Simona Encean, Silvia Cerbu
