Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 838/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--20.08.2009

DECIZIA PENALĂ NR.838/

Ședința publică din data de 21.08.2009

PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Anca

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara este reprezentat de procuror .

Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de inculpații și împotriva încheierii penale din 12.08.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpații recurenți ambii în stare de arest preventiv, asistată de avocat ales și asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpatei, avocat solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în principal, să nu se mai mențină starea de arest preventiv a acesteia și să se dispună judecarea ei în stare de libertate. În subsidiar solicită înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă mai blândă, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara având în vedere că inculpata a fost audiată, a recunoscut comiterea faptelor pe care le regretă, solicitând a se avea în vedere și circumstanțele reale și personale în ceea ce o privește pe inculpată. Apreciază că la acest moment procesual, lăsarea în libertate a acesteia nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât aceasta a recunoscut săvârșirea faptelor, iar menținerea acestei măsuri nu se mai justifică prin raportare la practica Curții Europene de Justiție și la natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatei.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare cercetarea inculpatului în stare de libertate.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii tribunalului ca legală și temeinică.

Inculpata recurentă se declară de acord cu susținerile apărătorului solicitând admiterea recursului și cercetarea în stare de libertate.

Inculpatul recurent solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:

Prin încheierea penală din 12.08.2009, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timiș în temeiul prevederilor art. 160^8a,aliniat 6 din Codul d e procedură penală, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de apărătorul ales al inculpatului și însușită de către acesta.

În baza art. 300²Cpp rap. la art. 160 Cpp, a menținut starea de arest preventiv a inculpaților:

-, născut la 15.11.1967, în localitatea T, județul T, fiul lui și, cu domiciliul în T, str. - -, -. B, 2,. 8, județul T, CNP -, arestat preventivă în baza mandatului de arestare preventivă nr. 7/03.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;

-, fiul lui și, născut la data de 10.03.1975 în, Turcia, CNP -, domiciliat în C, str. -. - nr. 2, - 30,. 1,. 2, jud. D, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 27/02.03.2008 emis de Tribunalul Timiș;

-, născut la 18.02.1964, în localitatea C, județul D, fiul lui și, cu domiciliul în C,-, județul D, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 10/12.02.2008 emis de Tribunalul Timiș,

-, născut la 23.10.1963, în localitatea T, județul T, fiul luiLepădat și, cu domiciliul în T,-,. 3,. 13, județul T, CNP -, cetățenie română, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 6/03.02.2008 emis de Tribunalul Timiș;

- ROSANA, născută la data de 5.12.1980, fiica lui - si, domiciliata in C- - 4,. 9 jud. D, cetățean R, CNP -, arestată preventiv în baza mandatului de arestare prevenitvă nr. 8/05.02.2008 emis de Tribunalul Timiș și

-, fiul lui si, nascut la data de 29.10.1959 in -Turcia, domiciliat in com. nr. 19 jud.D, cetatean, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 9/05.02.2008 emis de Tribunalul Timiș urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile, respectiv 10.10.2009.

În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. raportat la art. 145 indice 1.și C.P.P. art. 145.C.P.P. respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara și/sau localitatea, formulate de către apărătorii aleși ai inculpaților, și susținute de aceștia.

În baza art. 139 alin. 2.C.P.P. a respins ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive formulate de inculpații, prin apărătorii aleși și susținute de inculpați.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Având a se pronunța asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, tribunalul a constatat că, sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este urmărit penal cel în cauză, raportate la prevederile art. 160^4,cu referire la art. 160²din Codul d e procedură penală, acesta poate beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar.

Astfel, se observă că acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, complicitate la furt calificat, complicitate la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, complicitate la infracțiuni informatice și spălare de bani, prev. de art. 7 din Legea 39/2003, art. 26.Cod Penal rap, la art. 208 al. 1 art. 209 alin. 1 lit. a și al. 4 din Cod Penal, art. 26.Cod Penal rap. la art. 42 alin.1 și 3 din Legea 161/2003, art. 26.Cod Penal rap. la art. 49 din Legea 161/2003, art.23 lit. a,b,c din Legea 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. Dintre toate infracțiunile pentru care este acuzat inculpatul doar prima este sancționată de lege cu o pedeapsă mai mare de 18 ani, fără a putea depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat. Prin urmare, în cazul infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prin raportare la maximul special prevăzut de legea penală pentru infracțiunile în considerarea cărora acesta a fost constituit, maximul special al pedepsei închisorii nu este cel de 20 de ani ci este 12 ani, egal cu maximul special a pedepselor pentru infracțiunile sancționate cu închisoare de la 2 la 15 ani.

Însă, faptul că pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile de care este acuzat inculpatul sunt situate sub plafonul maxim de 18 ani nu este de natură a determina admiterea cererii de liberare pe cauțiune, deoarece, pe de o parte, articolul 160⁴aliniat 1 din Codul d e procedură penală dispune că într-o atare situație inculpatulpoatefi liberat provizoriu pe cauțiune, iar pe de altă parte, instanța are obligația de a verifica, așa cum rezultă din corpul alin. 2 al art. 136 din Codul d e Procedură Penală, dacă scopul măsurii preventive luate împotriva inculpatului poate fi realizat și prin liberarea provizorie.

Ori, instanța a considerat că în prezenta cauză, scopul măsurii arestării preventive, prin raportare la natura și modul concret de comitere a faptelor pentru care inculpatul este în continuare cercetat, precum și față de motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu poate fi realizat, în acest moment, prin punerea acestuia în libertatea provizorie sub control judiciar. B desfășurare a procesului penal - unul din scopurile luării măsurilor preventive ( așa cum reiese din conținutul aliniatului 1 al art. 136 din Codul d e Procedură Penală), nu poate fi realizată prin lăsarea inculpatului în libertate și aceasta datorită modalităților concrete în care s-a desfășurat pretinsa activitate infracțională, poziției procesuale a inculpatului precum și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul, pericol avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive și care subzistă și în prezent, lipsind probe care să-l înlăture.

Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpaților, tribunalul a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acestora, prin raportare la incidența dispozițiilor art. 148 lit. f, temeiul de drept care a stat la baza emiterii mandatelor de arestare preventivă, în condiții de legalitate, aspect pe care, de altfel, instanța l-a constatat la primirea dosarului în instanță, în sensul că: inculpații sunt trimiși în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, reținându-se în sarcina acestora aderarea la un grup infracțional organizat, structurat pe două filiere, una și una română, care a acționat în scopul comiterii infracțiunilor menționate în rechizitoriu.

Procedând potrivit dispozițiilor art. 160 indice b C.P.P. tribunalul a reținut că, față de probatoriul administrat până la acest moment procesual, nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive luată față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea dispozițiilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Mai mult decât atât, de la ultima verificare a legalității și temeiniciei arestării preventive până în prezent, s-a constatat că temeiurile care au determinat luarea și menținerea acestei măsuri privative de libertate nu s-au schimbat, analiza acestei măsuri făcându-se prin raportare la pericolul concret pentru ordinea publică, pentru a nu se depăși justul echilibru dintre măsura dispusă și scopul acesteia.

Pe de lată parte, "prin gravitatea deosebită a infracțiunilor și prin reacția particulară a opiniei publice", anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, situație care, la acest moment procesual, subzistă și în ceea ce îi privește pe inculpați, tribunalul neputând proceda la o analiză amănunțită a probelor administrate până în prezent, fără a încălca prezumția de nevinovăție a inculpaților, aceasta urmând a se face după administrarea întregului probatoriu în fața instanței, prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare sau achitare.

Potrivit art. 136 alin. 8.C.P.P. alegerea măsurii preventive aplicată inculpatului trebuie să aibă în vedere scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura. În raport de aceste criterii și de cele analizate anterior, precum și prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpați își menține în continuare caracterul adecvat și de necesitate pentru ordinea publică, durata arestului preventiv fiind rezonabilă în raport cu gravitatea faptelor și complexitatea cauzei, amânările judecății cauzei având un caracter obiectiv, și nu a apreciat a fi oportună înlocuirea acestei măsuri privative de libertate cu o altă măsură preventivă prevăzută de lege.

În condițiile de față, tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi judecați în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează, motiv pentru care, în baza art. 300 indice 2.rap.C.P.P. la art. 160 indice b C.P.P. a menținut starea de arest preventiv a inculpaților.

Constatând că temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat, tribunalul, în baza art. 139.C.P.P. rap. la art. 145 indice 1.C.P.P. art. 145.C.P.P. a respins ca neîntemeiate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, formulate de apărătorii aleși ai inculpaților, și susținute de aceștia.

Pe cale de consecință, având în vedere aceleași considerente, în baza art. 139 alin. 2.C.P.P. a respins ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive, formulate de inculpații, prin apărătorii aleși și susținute de inculpați.

Împotriva încheierii penale din 12.08.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- au declarat recurs inculpații și înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 20.08.2009, sub nr-.Recursurile nu au fost motivate în scris.

Din analiza încheierii recurate, prin prisma motivelor de recurs invocate și analizate din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de recurs constată că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Tribunalul reținând corect că persistă presupunerea că inculpații au săvârșit fapte grave, periculoase pentru patrimoniul cetățenilor.

Curtea consideră că sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiuni care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modul în care inculpații și-a desfășurat activitatea infracțională, la locul și timpul comiterii faptei reținute în sarcina acestora.

Potrivit jurisprudenței Curții Europene la momentul arestării nu este încă necesar să se stabilească în mod clar că o infracțiune s-a comis sau care este natura exactă a infracțiunii comise. Obiectul preocupărilor pe parcursul privării de libertate este acela de a continua investigațiile în scopul de a confirma sau de a înlătura temeiurile arestării.

Faptele ce au dat naștere suspiciunii nu trebuie să fie la același nivel cu faptele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar pentru a aduce o acuzație ce trebuie să existe la un moment procesual ulterior în cadrul urmăririi penale (cauza Brogan contra Marii Britanii,din jurisprudența CEDO).

Nu trebuie stabilită, așadar, vinovăția unei persoane în acest stadiu, acesta fiind scopul urmăririi penale în urma căreia trebuie să rezulte realitatea și natura infracțiunilor de care o persoană este acuzată (cauza Italiei). De asemenea, nu este necesar să se constate că a fost săvârșită o infracțiune sau că persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune (cauza Gusinsky contra Rusiei).

În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpaților, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, instanța reține că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților, pe de altă parte.

În condițiile de față, Curtea apreciază că la acest moment procesual interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi cercetați în stare de libertate. Astfel, se reține că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că aceste fapte au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.

De asemenea, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului, acesta având obligația pozitivă de a adopta o legislație penală, dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, capabilă să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol patrimoniul cetățenilor.

Totodată, se constată că menținerea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale în cursul urmăririi penale, motiv pentru care nu se poate considera că prelungirea măsurii arestării preventive se transformă în pedeapsă penală.

Nu au fost analizate apărările inculpaților cu privire la vinovăția acestora raportat la faptele imputate, deoarece aceste aspecte pot fi puse în discuție la soluționarea acțiunii penale și nu cu ocazia soluționării prelungirii măsurii arestării preventive.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 385¹⁵pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 12.08.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.

Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuielile judiciare către stat în recurs, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului T,iar pe inculpata la plata sumei de 100 lei, cheltuielile judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheierii penale din 12.08.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.

În baza art.192 alin.2 p Cod Penal obligă pe inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu apărător oficiu se va avansa din contul în contul Baroului T, iar pe inculpata la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.08.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - G - -

GREFIER,

Red. 25.08.2009

Tehnored.

2ex/ 25.08.2009

Prima inst.Trib. T-