Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 98/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(Număr în format vechi 705/2009)
ROM ÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
ÎNCHEIERE nr. 98
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA - 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Sofica Dumitrașcu
JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan
JUDECĂTOR 3: Niculae Stan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea RECURSURILOR declarate de inculpații și împotriva încheierii din data de 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția II -a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții - inculpați, aflat în stare de arest la Secția 15 Poliție, asistat juridic de apărător ales, avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar și, aflat în stare de arest la Secția 15 Poliție, asistat juridic de apărător ales, avocat, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Procedura de citire egal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului - inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond, rejudecând, să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Ca prim aspect, invocă încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
Prin decizia penală nr. 25/02.- pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că termenul stabilit de disp. art. 159 alin. 8 Cpp este imperativ, iar pe cale de consecință, nerespectarea acestuia duce la sancțiunea prev. de art. 185 alin. 3 coroborat cu art. 197 alin. 4 Cpp.
Astfel, în cursul urmăririi penale, este stipulată o garanție în favoarea inculpatului, în sensul că, recursul cu privire la prelungirea stării de arest preventiv trebuie judecat înainte ca prelungirea dispusă anterior să expire. În consecință, solicită să se constate că, în speță, starea de arest preventiv a inculpatului expira la data de 27.03.2009, astfel că recursul trebuia judecat anterior acestei date, respectiv 27.03.2009.
Disp. art. 185 alin. 3 Cpp arată că, în situația nerespectării termenelor procedurale, se aplică dispozițiile referitoare la nulități; precizează că, la primul termen procedural la care a avut posibilitatea, a invocat nulitățile prev. de art. 197 alin 4 Cpp.
Față de aceste considerente apreciază că starea de arest preventiv a inculpatului a încetat de drept încă din 23.02.2009, când s-a discutat recursul cu privire la prima prelungire a măsurii și, odată în plus, această stare de arest a încetat la 27.03.2009.
O altă situație, care a intervenit ulterior pronunțării recursului în interesul legii de către ICCJ, este aceea prev. de art. 159 alin. 8 Cpp care, deși vizează termenele imperative, nu prevede, ca sancțiune, încetarea de drept a măsurii arestării preventive. Tot ICCJ, într-un alt recurs în interesul legii, a dispus că nerespectarea termenelor imperative ori a recursurilor pronunțate în interesul legii, duc la încetarea de drept a măsurii arestării preventive.
În consecință, solicită admiterea recursului și să se constate ca măsura arestării preventive a inculpatului a încetat de drept.
În condițiile în care instanța nu va primi această apărare, de constatare a încetări de drept a măsurii arestării preventive,pe fondul cauzei, în ceea ce privește temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive,apreciază că disp. art. 160 ind. b alin. 2 Teza a II -a Cpp nu mai subzistă la acest moment.
Astfel, la data luări măsurii arestării preventive a inculpatului, s-a reținut că prezintă un pericol concret pentru ordinea publică raportat la săvârșirea de către acesta a celor trei fapte ce-i erau reținute în sarcină; solicită instanței să aibă în vedere că, ulterior acestui moment, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului s-au schimbat, iar de la data la care s-a luat măsura arestării preventive s-au efectuat perchezițiile informatice, contrar celor susținute de către procurori în referatul cu propunerea de prelungire. De asemenea, este de reținut faptul că, de la data luării măsurii arestării preventive și până în prezent, în cauză s-au administrat probe, respectiv proba testimonială si confruntare între inculpați, din toate acestea reieșind aspectele ce au fost susținute de apărare încă de la început.
Un motiv al luării și prelungirii duratei arestării preventive este acela că, pedeapsa pentru fapta reținută în sarcina inculpatului, este mai mare de 4 ani închisoare, în speță de la 10 la 20 ani închisoare; solicită să se constate că această pedeapsă nu se circumscrie cauzei pendinte, întrucât inculpatul este acuzat de o infracțiune de înșelăciune, cu prejudiciu de 139.000 RON, de o tentativă la înșelăciune și o altă tentativă la infracțiunea de înșelăciune, unde se pretinde că a fost surprins în flagrant. În consecință, rezultă că în sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cpp și nicidecum cu aplicarea art. 33 alin.1 Cpp, pentru ca prejudiciile să se poată cumula. O infracțiune în formă de tentativă nu poate conduce la cumularea prejudiciului pentru a se putea reține și alin. 5 al art. 215 Cp.
Cu privire la prima infracțiune reținută în sarcina inculpatului, aceea de înșelăciune, acesta s-a apărat, așa cum reiese și din declarațiile ce le-a dat în fața instanței de fond; cu privire la celelalte două capete de acuzare ale inculpatului, solicită să se constate că din materialul probator administrat, respectiv declarațiile coinculpatului precum și ale martorilor audiați în cauză, rezultă că acesta nu s-a aflat nici un moment la locul faptei. Elementul material al infracțiunii de înșelăciune constă în faptul că, coinculpatul, a încercat să inducă în eroare partea vătămată, iar la momentul în care a fost verificat a plecat; așa cum se poate constata, nu se reține nici fals și nici instigare la fals ori complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Totodată, se reține în sarcina inculpatului că la data de 26.01.2009, în jurul orelor 12:00, a fost surprins în flagrant, pe raza municipiului B, împreună cu coinculpatul, încercând să inducă în eroare partea civilă; solicită instanței să constate că, așa cum rezultă și din actele dosarului, la data de 26.01.2009, ora 09:30, inculpatul a fost reținut pe raza municipiului B de către organele de cercetare penale ale secției 16 poliție, astfel că susținerea că a fost surprins în flagrant la data de 27.01.2009, la ora 12:00, nu poate fi avută în vedere.
În propunerea parchetului, de prelungire a măsuri arestării preventive, se invocă administrarea de probatorii noi, respectiv audierea martorilor, probă ce a fost deja administrată; de asemenea, se invocă efectuarea unei percheziții informatice, insă solicită să se aibă în vedere că a fost percheziționat calculatorul inculpatului, iar în acest sens a fost întocmit un proces verbal. În ceea ce privește confruntarea dintre inculpați, de asemenea, s-a realizat, iar conexarea unui alt dosar, în care inculpatul nu are nici o calitate, nu poate impieta asupra prelungirii stării de arest preventiv a acestuia.
Toate acestea au fost temeiurile avute în vedere de instanța de fond la momentul la care a prelungit durata arestării preventive a inculpatului.
Apreciază că inculpatul poate fi cercetat, cel mult, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, unde pedeapsa prevăzută de lege este de la 3 la 12 ani, și pentru infracțiunea de tentativă la infracțiunea de înșelăciune, unde pedeapsa prevăzută de lege este de la 1,5 ani la 6 ani; pericolul generic pentru ordinea publică, așa cum este invocat de parchet, și însușit de către instanța de fond, nu face altceva decât să aducă mari deservicii inculpatului ce se află arestat.
Concluzionând, solicită să se aibă în vedere și condamnările statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) față de invocarea în mod generic a pericolului concret pentru ordinea publică, fără să se facă o raportare concretă cu privire la persoana inculpatului și la numărul de elemente materiale. În ultima hotărâre a CEDO, publicată la sfârșitul anului 2008, se face referire la celelalte două hotărâri pronunțate, subliniind că invocarea generică a pericolului social pentru odinea publică, fără referiri concrete și după scurgerea unei perioade de timp de arest, fără să existe probe certe în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor CEDO.
De reținut sunt și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta fiind căsătorit, cu doi copii minori în întreținere.
Apreciază că, având în vedre probatoriul administrat în cauză, nu mai subzistă temeiurile prev. de art. 148 lit. f) Cpp, temeiuri ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive. Față de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de către instanța de fond și, în temeiul art. 131 alin. 1 cu referire la art. 145 Cpp, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Apreciază că temeiurile care au fost avute în vederea la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului s-au modificat atât sub aspectul probator, sub aspectul încadrării juridice, cât și sub aspectul trecerii timpului rezonabil de arest preventiv.
Apărătorul ales al recurentului - inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 20.03.2009, de prelungire a măsurii arestării preventive, și pe fond, rejudecând, să se dispună punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Solicită să se constate că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului s-au schimbat și, ca urmare, la acest moment nu se mai impune prelungirea mandatului de arestare preventivă. Este de reținut că în sarcina inculpatului s-a reținut o singură infracțiune de înșelăciune, art. 215 alin 1, 2 și 3 Cpp, prin care a creat un prejudiciu în cuantum de 120.000 lei; o altă infracțiune în reținută în sarcina inculpatului este aceea de tentativă la înșelăciune, tentativă care, așa cum susține parchetul se coroborează cu un flagrant.
Solicită să se constate că nu a existat nici un flagrant, inculpații fiind arestați separat, în orașe diferite. Mai mult decât atât, este logic că această tentativă nu a produs nici un prejudiciu.
În consecință, având în vedere considerentele mai sus expuse, apreciază că nu există un pericol concret pe care inculpatul l-ar reprezenta pentru ordinea publică.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere că temeiurile care au stat la baza emiterii mandatului de arestare preventivă nu sunt aceleași ca temeiurile invocate de parchet pentru prelungirea mandatului de arestare preventivă. Astfel, la momentul la care s-a emis mandatul de arestare preventivă s-a considerat necesar să se efectueze expertize, să fie audiați martori, să se analizeze probele ridicate cu ocazia percheziției. Ulterior emiterii mandatului de arestare preventivă au fost efectuate toate aceste acte de procedură, toate probele au fost analizate, iar la acest moment nu a rămas decât să se întocmească rechizitoriul.
Apreciază că punerea inculpatului în stare de libertate nu ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică întrucât, pe de-o parte, odată cu trecere timpului, inculpatul a înțeles și a conștientizat cele petrecute, iar pe de altă parte, acesta a participat efectiv la aflarea adevărului i cauză, colaborând cu organele de urmărire penală și dând toate datele ce le cunoștea.
La momentul luării măsurii arestării preventive în sarcina inculpatului erau reținute prevederile art. 215 alin.1, 2, 3 și 5 Cpp, ulterior insă temeiurile s-au schimbat, în prezent inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de ar. 215 alin. 1, 2 și 3 Cp.
În consecință, având în vedere toate aceste considerente, solicită admiterea recursului și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Se raliază concluziilor apărătorului ales al coinculpatului în ceea ce privește recursurile în interesul legii pronunțate de către ICCJ, și solicită punerea în libertate a inculpaților constatându-se că măsura arestării preventive a încetat de drept.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, inculpatul luându-și angajamentul să se prezinte ori de câte ori va fi chemat de organele de anchetă, ori de către instanță.
Reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce privește primul aspect invocat, solicită să se constate că, nicăieri în cuprinsul deciziei pronunțate de către ICCJ în recursul în interesul legii, nu se prevede că, în situația în care recursul declarat împotriva unei încheieri prin care se dispune prelungirea arestării preventive nu este judecat înainte ca prelungirea dispusă anterior să expire, intervine încetarea de drept a măsurii arestării preventive; dacă ar fi fost examinată atent de către apărare decizia pronunțată de ICCJ, s-ar fi constat acest lucru. Mai mult decât atât, apărarea face confuzie între termenele procedurale, termenul în care trebuie judecat un recurs este un termen procedural, și termenele substanțiale, care sunt termenele care vizează măsurile preventive.
Totodată, disp. art. 185 Cpp, la care s-a făcut referire de apărare, vizează termenele procedurale, iar art. 186 Cpp reglementează modul de calcul la termenelor procedurale. Dispozițiile art. 188Cpp vizează, separat, calcularea termenelor în cazul măsurilor preventive. Sancționarea termenului vizând măsura preventivă este reglementată distinct de Codul d e procedură penală, și anume la disp. art. 140 Cpp, care prevede expres situațiile în care încetează de drept măsura arestării preventive. Apreciază că apărarea face o confuzie intre termenele procedurale și termenele vizând măsurile preventive; așa cum a menționat și anterior, dispozițiile art. 185 Cpp stabilesc cadrul general pentru termenele procedurale, disp. art. 186 Cpp reglementează termenele procedurale, dispozițiile privind măsurile preventive au o reglementare specială distinctă, si sunt reglementate de art. 188 Cpp, care vizează modul de calcul, iar art. 140 Cpp vizează expres situațiile în care încetează măsura de drept.
Față de toate aceste considerente apreciază că aspectele invocate de către apărare sunt neîntemeiate, și nu ne aflăm în fața unei încetări de drept a măsurii arestării preventive, cazuri care sunt expres și limitativ prevăzute de lege.
ICCJ nu a adăugat la această lege, ci a prevăzut cu totul altceva în decizia în recursul în interesul legii, și dacă ar fi fost citită cu atenție de către apărare s-ar fi constatat acest lucru.
De asemenea, apărătorul se află în eroare cu privire la hotărârea atacată întrucât aceasta nu este pronunțată de Tribunalul Bacău ci de către Tribunalul București.
Apreciază soluția de prelungire a măsurii arestării preventive ca fiind legală și temeinică, în cauză existând probe și indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunilor de către inculpați, așa cum cer dispozițiile prev. de art. 143 Cpp; în ceea ce-l privește pe inculpatul, acesta a recunoscut participarea sa la activitatea infracțională, iar în ceea ce-l privește pe inculpatul există declarațiile celor doi coinculpați, de asemenea, există declarațiile reprezentanților societăților comerciale, printre care declarația lui, precum și declarațiile celorlalți reprezentanți de societăți.
Totodată, în cauză există și convorbirile telefonice ce au fost interceptate, inculpatul apela reprezentanții societăților comerciale, comanda o anumită cantitate de marfă și se prezenta sub o identitate falsă. De fiecare dată inculpatul a procedat în același mod atunci când a săvârșit fapta.
Apreciază că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, iar la acest moment nu se poate discuta dacă este corectă ori nu reținerea dispozițiilor alineatului 5, întrucât este vorba de un recurs la o încheiere prin care s-a dispus prelungirea duratei arestării preventive, la acest moment procesual, așa cum a arătat mai sus, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, și este de reținut că activitatea infracțională a acestuia s-a desfășurat de-a lungul unei perioade mai mari de timp, din octombrie și până în ianuarie anul următor. De asemenea, trebuie avut în vedere că activitatea acestuia ar fi continuat dacă nu ar fi fost depistat de către organele de urmărire penală.
Nu se poate spune că inculpatul nu prezintă pericol pentru ordinea publică un inculpat care săvârșește nu mai puțin de trei acte materiale de înșelăciune, modul de operare fiind de fiecare dată același.
Incidența ori nu a alin. 5 nu are nici o relevanță, nu se poate spune ca în situația în care nu ar exista alin, 5, lăsarea acestuia în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Simplul fapt că a comis o înșelăciune prin săvârșirea falsurilor nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică având în vedere că actele materiale sunt repetate și au fost aceleași, de fiecare dată.
Față de toate ceste aspecte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social pentru ordina publică întrucât, așa cum a arătat, activitatea sa infracțională ar fi continuat pentru obținerea mijloacelor materiale necesare, fiind vorba despre prejudicii foarte mari cauzate societăților comerciale, dacă activitatea acestuia nu ar fi fost depistată de către organele de urmărire penală.
Și în ceea ce-l privește pe inculpatul acesta, așa cum a arătat, și-a recunoscut participarea la săvârșirea faptei, organul de urmărire penală nu a reținut în sarcina acestuia incidența alin. 5 infracțiunii de înșelăciune, dar faptul că nu a fost reținut alin. 5, nu înseamnă că lăsarea acestuia în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu numai valoarea mare a prejudiciului, de peste 2 miliarde, este o condiție pentru a se putea dispune arestarea și prelungirea duratei arestării preventive unei persoane. Inculpatul a participat la activitatea infracțională desfășurată de inculpatul, ajutându-l pe acesta să inducă în eroare alte persoane, în vederea obținerii mijloacelor necesare.
Apreciază că și lăsarea în libertate a acestui inculpat prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere și frecvența acestui gen de infracțiuni care reprezintă atât pentru inculpatul, dar și pentru alte persoane, o modalitate de obținere a mijloacelor materiale necesare.
În consecință, față de toate aceste aspecte, întrucât apreciază că sunt întrunite, în cauză, condițiile legale, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare pentru fiecare dintre inculpați, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat pentru ordinea publică, apreciază că soluția de prelungire a duratei aretării preventive este legală și temeinică. Nu se poate discuta la acest moment procesual o măsură luată de procuror, și anume conexarea la această cauza a unui alt dosar, dacă este legală sau nu, întrucât cauza are un alt obiect. Apreciază că se justifică prelungirea, având în vedere că în cauză urmează a se efectua numeroase acte, printre care efectuarea de cercetări tehnico - științifice grafoscopice, audieri de martori, efectuarea acestor acte fiind necesară urmare a activității infracționale desfășurate de inculpați.
Față de toate aceste considerente, apreciind soluția instanței de fond ca fiind legală și temeinică, solicită respingerea recursurilor ca fin nefondate.
Recurentul - inculpat având cuvântul, solicită să se constate că nu există nici o convorbire telefonică a sa în car și-a declinat altă identitate. Se raliază concluziilor apărătorului săi și, de asemenea, solicită să se aibă în vedere că la percheziția ce s-a efectuat la domiciliul său nu s-a găsit nimic.
Recurentul - inculpat, având cuvântul, se raliază concluziilor apărătorului său, solicitând admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de la 20.03.2009, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a admis propunerea formulată de Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
În temeiul disp. art. 155 și urm. Cod procedură penală a prelungit arestarea preventivă a arestat în baza.12/UP/27.01.2009, emis de Tribunalul București Secția a I-a Penală, arestat în baza 13/UP/27.01.2009 emis de Tribunalul București Secția a I-a Penală și, a fost arestat în baza nr.14/UP/27.01.2009 emis de Tribunalul București Secția a I-a Penală pe o perioadă de 30 de zile de la la 27.03.2009 până la 25.04.2009 inclusiv.
A respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara formulata de inculpatul, prin apărător ales.
A respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul, prin apărător.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că la data de 20.03.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia solicitat în baza disp. art155 și urm. Prelungirea duratei arestării preventive a inculpaților, și pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 27.03.2009 până la 25.04.2009.
S-a reținut că în luna octombrie inculpatul împreună cu inculpații, și au înșelat pe reprezentatul SC SRL B în favoarea numitului cu suma de 138.600 lei.
împreună cu inculpatul au încercat să înșele pe SC SRL B în sensul că ordinul de plată cu ajutorul căruia plăteau marfa la fasificat.
La data de 26.01.2009, inculpatul împreună cu inculpatul și au fost depistați în flagrant în timp ce înșelau SC SRL cu suma de -,13 lei.
Reține instanța de fond că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, iar motivele pentru care se solicită prelungirea arestării preventive sunt întemeiate.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații și.
În recursul său inculpatul solicită a se constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive având în vedere decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii nr. 25702.06.2008 care a stabilit că termenul prev. de art. 159 alin.8 Cod procedură penală este imperativ, iar nerespectarea acestuia duce la sancțiunea prev. de art. 185 alin. 3 coroborat cu art. 197 alin. 4 Cod procedură penală.
Pe fondul cauzei solicită a se avea în vedere că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive atât sub aspectul probator, sub aspectul încadrării juridice cât și sub aspectul trecerii timpului rezonabil de arest preventiv.
În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsii localitatea.
Inculpatul solicită, de asemenea, a se avea în vedere că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de împrejurarea că sau administrat toate probele urmând a fi întocmit rechizitoriul, a participat efectiv la aflarea adevărului colaborând cu organele de urmărire penală.
În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsii țara, urmând să se prezinte la toate termenele fixate în instanță.
Criticile aduse nu sunt fondate.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate celelalte aspecte, Curtea apreciază că recursurile declarate în cauză nu sunt fondate urmând a fi respinse ca atare pentru considerentele ce urmează.
Curtea apreciază că în mod corect a reținut instanța de fond că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu s-au schimbat și fac necesară, în continuare, privarea de libertate a inculpaților.
Curtea reține că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în materie fiind respectate.
Criteriile prev. de art. 136 alin. 8, criterii ce stau la baza alegerii măsurii preventive ce urmează a fi dispusă în cauză.
Cu privire la temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive Curtea reține că subzistă fiind întrunite criteriile prev. de art. 143 Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Sub aspectul indiciilor temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă, conform art. 681Cod procedură penală, că inculpații au comis faptele ce li se rețin sarcină, Curtea reține că aceștia există, relevante în acest sens fiind declarațiile părților vătămate, procesele verbale de efectuare a perchezițiilor domiciliare, procesele verbale de efectuare a percheziției informatice, recunoașterea după planșa foto, declarațiile martorilor, interceptarea convorbirilor telefonice de unde rezultă că inculpatul comanda o anumită cantitate de marfă și se prezenta sub o identitate falsă.
Și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală sunt întrunite cumulativ în cauză atât sub aspectul cuantumului pedepsei cât și sub aspectul pericolului pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică, punerea în libertate a inculpaților, pericol analizat în raport de gravitatea faptelor comise, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor, respectiv în mod organizat, fiecare inculpat având rolul său în cadrul activității infracționale.
Nu în ultimul rând Curtea are în vedere perioada relativ mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională.
Curtea reține de asemenea că motivele pentru care se solicită prelungirea duratei arestării preventive sunt întemeiate și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.
În raport de aceste aspecte față de împrejurarea că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea apreciază că nu sunt incident în cauză disp. art. 1451Cod procedură penală.
Curtea reține de asemenea că în cauză nu se impune a se constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive față de împrejurarea că recursul nu s-a judecat înainte ca prelungirea dispusă anterior să expire invocând în acest sens decizia în recurs în interesul legii nr. 25/02.06.2008.
Dispozițiile art. 140 Cod procedură penală stabilesc limitativ cazurile în care măsura arestării preventive încetează de drept fără a fi menționată și situația invocată de apărare.
Nerespectarea termenelor procedurale nu poate conduce la încetarea de drept a unei măsuri preventive fapt pentru care Curtea apreciază că nici aceste critici nu sunt fondate.
Aspectele relevate de apărare privind încadrarea juridică a faptelor nu pot fi avute în vedere în această fază procesuală cât timp cauza se află în faza de urmărire penală, iar până la sesizare instanței cu judecarea în fond a cauzei încadrarea juridică a faptelor poate suferi modificări.
Față de considerentele arătate Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală să respingă recursurile declarate de inculpații ca nefondate.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂREȘTE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva încheier ii in 20.03.2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
Obligă pe recurenți la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. -
Dact./27.04.2009
Ex.3
Red / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Sofica DumitrașcuJudecători:Sofica Dumitrașcu, Vasile Băjan, Niculae Stan
