Vătămarea corporală gravă (art. 182). Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- ( 482/2009 )
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 23 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Simona Encean
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de inculpații -părți vătămate și împotriva sentinței penale nr.781/22 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr. 50/A/19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenții inculpați - părți vătămate și personal și asistați de avocat din oficiu, lipsind intimații inculpați - părți vătămate,și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că la dosar au fost depune motivele de recurs.
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursurilor.
Apărătorul din oficiu al recurenților inculpați - părți vătămate, având cuvântul, invocă cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 din Codul d e procedură penală și solicită admiterea recursurilor, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, inculpații susținând faptul că au formulat anumite cereri în măsură să influențeze soluția dosarului, prin care să-și dovedească nevinovăția cu privire la faptele reținute în sarcina lor, cereri care le-au fost respinse.
În subsidiar, solicită în temeiul art.3859pct.18 Cod procedură penală achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală având în vedere declarațiile date de către ambii inculpați încă din faza de urmărire penală în care au arătat că acesta nu a împins-o pe partea vătămată, ci aceasta s-a împiedicat. Inculpații au afirmat în mod constant că martorul care a declarat că ar fi fost prezent la momentul săvârșirii faptei, în realitate nu a fost și a declarat așa cum a fost învățat de către partea vătămată.
Inculpatul a învederat faptul că încă din faza de judecare a fondului a contestat certificatul medico-legal depus de partea vătămată la dosar, solicitând un supliment de expertiză medico - legală care nu i-a fost admisă. De asemenea, inculpații au solicitat administrarea probei cu martori care nu le-au fost admiși.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulate, ca nefondate și menținerea hotărârilor pronunțate în cauză, ca fiind legale și temeinice.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 din Codul d e procedură penală, consideră netemeinice criticile invocate întrucât din dosar nu rezultă că instanțele nu s-au pronunțat pe cererile formulate de aceștia. Chiar inculpații au afirmați că sunt nemulțumiți de împrejurarea că instanțele au respins anumite cereri pe care le-au formulat pe parcursul procesului penal.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală, din probatoriul administrat în cauză rezultă că inculpatul este vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă. În acest sens, solicită să se aibă în vedere că declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor și C, precum și concluziile menționate în raportul de expertiză medico-legală chiar dacă inculpatul nu a recunoscut săvârșirea acestei fapte.
Solicită obligarea recurenților inculpați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat - parte vătămată, în ultimul cuvânt, arată că este nevinovat și solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate. Consideră că organele de cercetare penală nu și-au făcut datoria. De asemenea, consideră că partea vătămată, cu ajutorul Spitalului de Urgență, a stat internată 21 de zile pentru a putea fi el inculpat.
Recurenta inculpată - parte vătămată, în ultimul cuvânt, depune la dosar acte. Arată că a depus o plângere la poliție pe data de 02 decembrie 2003 și poliția nu a luat nicio măsură, ținând plângerea până în anul 2007. Arată că a fost prezentă la fața locului și a văzut ce s-a întâmplat. În dosar au fost trecuți ca martori persoane care nu au fost la fața locului. Partea vătămată s-a împiedicat și a căzut, făcând aranjamente pentru a sta mai multe zile în spital. Consideră că certificatul medico-legal este ilegal.
Solicită admiterea recursului și trimiterea dosarului în vederea reluării cercetărilor.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la 30 martie 2009.
Dată în ședință publică, azi 23 martie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- ( 482/2009 )
DECIZIA PENALĂ NR. 486
Ședința publică de la 30 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - - -
JUDECĂTOR - - -
JUDECĂTOR - - -
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de inculpații - părți vătămate și împotriva sentinței penale nr.781/22 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Sector 1 B în dosarul nr- și a deciziei penale nr. 50/A/19 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 23 martie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la acest termen pentru când a hotărât următoarele.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.781 din 22.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, în baza art.182 alin.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă, parte vătămată fiind .
A făcut aplicarea art.71 raportat la art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
În baza art.81 și 82 Cod penal a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art.71 alin.5 Cod penal a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei.
În baza art.359 Cod procedură penală a pus în vedere inculpatului - parte vătămată dispozițiile art.83 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.ll pct.2 lit."a" rap. la art.10 lit."b" a C.P.P. achitat pe inculpații-părți vătămate și pentru săvârșirea infracțiunii de insultă prevăzută de art.205 Cod penal, plângereparte vătămată.
În baza art.ll pct.2 lit."b" rap. la art.10 lit."g" a C.P.P. încetat procesul penal referitor lainculpații-părți vătămateși pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare, prevăzută de art.193 Cod penal, plângere parte vătămată.
În baza art.ll pct.2 lit."a" rap. la art.10 lit."b" a C.P.P. achitat pepartea vătămată-inculpată,inculpataC,inculpatașiinculpatapentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.205 și art.206 Cp. plângereainculpatei-parte-vătămată.
În baza art.ll pct.2 lit."b" rap. la art.10 lit"g" a C.P.P. încetat procesul penal referitor lapartea vătămată-inculpată,inculpataC,inculpatașiinculpatapentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.193 Cod penal, plângereainculpatei-parte-vătămată.
În baza art.ll pct.2 lit."b" rap. la art.10 lit. f a C.P.P. încetat procesul penal referitor lapartea vătămată-inculpată,inculpataC,inculpatașiinculpatapentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.193, art.205 și art.206 Cod penal, plângereainculpatului-parte-vătămată.
În baza art.14 rap. la art.346 C.P.P. art.998 și urm. civ. a obligat inculpatul parte vătămată la plata sumei de 3.000 lei daune morale către partea vătămată-inculpată și a respins cererea de acordare a daunelor materiale ca neîntemeiată, pretenții ce decurg din săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă.
A lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită față de inculpații și, de către partea vătămată-inculpată, referitor la săvârșirea infracțiunii de insultă.
A respins acțiunea civilă pornită față de inculpații și, de către partea vătămată-inculpată, referitor la săvârșirea infracțiunii de amenințare ca neîntemeiată.
A lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită față departea vătămată-inculpată,inculpataC,inculpatașiinculpata, de cătreinculpata-parte-vătămată, referitor la săvârșirea infracțiunii de insultă și calomnie.
A respins acțiunea civilă pornită față departea vătămată-inculpată,inculpataC,inculpatașiinculpata, de cătreinculpata- parte-vătămată, referitor la săvârșirea infracțiunii de amenințare ca neîntemeiată.
A lăsat nesoluționată acțiunea civilă pornită față departea vătămată-inculpată,inculpataC,inculpatașiinculpata, de cătreinculpatul-parte-vătămată, referitor la săvârșirea infracțiunilor de amenințare, insultă și calomnie.
În baza art.14 rap. la art.346 C.P.P.a obligat inculpatul la plata sumei de 2.380,12 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență cu sediul în B, Calea, nr. 8, sector 1, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.
În baza art.191 a C.P.P. obligat inculpatul parte vătămată la 400 lei cheltuieli judiciare către stat și a stabilit onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 400 lei, acesta fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 al.2 lit.a Cod proc.penală a obligat pe partea vătămată-inculpată la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că a data de 28.11.2003, între, Cai zbucnit un conflict legat de modalitatea în care acestea două din urmă își făceau publicitate propriilor produse și încercau să atragă atenția potențialilor clienți, gest considerat de primii doi ca fiind o concurență neloială. În timpul conflictului verbal inculpatul a împins-o pe partea vătămată, care în cădere și-a fracturat membrul inferior stâng, necesitând pentru vindecare 75 zile îngrijiri medicale. Partea vătămată, a acuzat imediat după cădere dureri la nivelul piciorului, astfel că a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgență care de altfel s-a constituit parte civilă cu suma de 2.380,12 lei, contravaloarea cheltuielilor de spitalizare.
Partea vătămată inculpată a mai formulat plângere împotriva celor doi inculpați reclamând și săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de insultă, de precizat că în declarația dată în fața instanței (declarație f 6-7dup, fila 67 dosar - și f 58 dosar -), nemaisusținând aceeași situație de fapt.
In ceea ce privește fapta de insultă, ca urmare a modificărilor aduse Codului penal prin art.I pct.56 Legea 278/2006 aceasta a fost dezincriminată astfel încât în temeiul art. 11 pct.2 lit.a raportat C.P.P. la art 10 lit.b instanța C.P.P. a achitat inculpații întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.
Partea vătămată inculpată a mai formulat plângere împotriva celor doi inculpați reclamând și săvârșirea de către aceștia a infracțiunii de amenințare. Față de această infracțiune instanța nu putea decât să constate împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale. Astfel, conform art. 122(1) lit."e" Cod penal, termenul de prescripție pentru infracțiunea prevăzută de art.193 Cod penal este de trei ani calculat de la data săvârșirii faptei (28.11.2003). Dacă prin aducerea la cunoștința inculpaților a plângerii părții vătămate s-ar fi considerat că a operat o întrerupere a termenului de prescripție, conform art.124 Cod penal, instanța a constatat că este împlinit și termenul de prescripție specială care este alcătuit din termenul relevat mai sus la care se adaugă J din acesta, și care în speță este de 4 ani și 6 luni, împlinindu-se la data de 28.05.2008.
Referitor la plângerea inculpatului-parte-vătămată
instanța a reținut că prin plângerea penală ce a făcut obiectul dosarului
nr.9661/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 B, conexat la prezenta cauză
inculpații - părți vătămate și au solicitat
tragerea la răspundere penală a părții vătămate - inculpată
și a inculpatelor, și
C pentru săvârșirea infracțiunilor de insultă, calomnie și
amenințare, prev.șiped.deart.205, art.206 și art.193 Cod penal, arătând în motivarea acesteia că în data de 28.11.2003 au fost insultați, calomniați și amenințați de către acestea.
Instanța a reținut că față de data săvârșirii pretinsei fapte reclamate, 28.11.2003 și data formulării plângerii penale prealabile, 26.04.2005 (dosar 9661/2005) nu a fost respectat termenul de două luni prevăzut de art.284 Cod proc.penală, astfel încât plângerea penală este tardivă și echivalează cu lipsa acestea.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații-părți vătămate și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: a învederat tribunalului - ca motive de apel - faptul că nu a avut apărător în cursul urmăririi penale, că situația de fapt reținută de instanță este de fapt o înscenare a părții vătămate inculpate (el nefiind vinovat de comiterea infracțiunii de vătămare corporală gravă), iar în subsidiar a solicitat reindividualizarea pedepsei. Apelanta învederat tribunalului că este nemulțumită de faptul că a fost chemată în judecată fără să fie vinovată de comiterea vreunei fapte penale și totodată, arată că este nemulțumită de condamnarea soțului său care este, de asemenea, nevinovat.
Prin decizia penală nr.50/A din 19.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații părți vătămate și, împotriva sentinței penale nr.781 din 22.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
A fost obligat fiecare apelant la câte 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Examinând sentința penală atacată, tribunalul a constat că este legală și temeinică, motivată în fapt și în drept.
În ceea ce privește lipsa de apărare a inculpatului apelant în cursul urmăririi
penale, tribunalul a constatat că acesta nu s-a aflat în nici unul dintre cazurile în care apărarea sa să fi fost obligatorie - potrivit art.171 alin.2 Cod procedură penală; mai mult, inculpatului s-a adus la cunoștință că are dreptul la un apărător ales sau din oficiu, însă acesta a refuzat, menționând expres în procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală că nu dorește să fie asistat de un apărător (ales sau din oficiu - fila 35 dosar UP).
Prin urmare, tribunalul a constatat nefondată această critică adusă în apel.
Cu privire la infracțiunea de vătămare corporală gravă, pentru care inculpatul apelant a fost condamnat și a criticat sentința penală sub acest aspect, tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt, așa cum a rezultat aceasta, din coroborarea probelor administrate în cauză și de asemenea, constată dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea acestei infracțiuni.
Astfel, declarația părții vătămate inculpată - în sensul că a fost împinsă de inculpat și ca urmare a căzut și și-a fracturat piciorul -s-a coroborat cu declarațiile constante ale martorului ocular ; în toate fazele procesuale, acest martor a declarat că a văzut cum inculpatul a îmbrâncit-o pe partea vătămată și aceasta a căzut.
La aceste mijloace de probă s-au adăugat și declarațiile martorei C care a declarat în cursul urmăririi penale, a doua zi după incident, că inculpatul a îmbrâncit-o pe partea vătămată și aceasta a căzut; deși în fața instanței martora a declarat - la data de 07.05.2008, după 5 ani de la data comiterii faptei - că nu a văzut exact când inculpatul a îmbrâncit pe partea vătămată, aceasta nu schimbă situația de fapt, martora arătând că s-a întors imediat cu fața spre partea vătămată care era căzută și inculpatul se afla lângă ea.
Totodată, s-a coroborat cu declarațiile menționate mai sus raportul de expertiză medico-legală nr.Al/874/2004 din care reiese că partea vătămată a prezentat leziuni produse prin lovire de corp, plan dur cădere, acestea necesitând pentru vindecare 75 de zile de îngrijiri medicale.
Față de ansamblul probator administrat în cauză și analizat și de tribunal, s-a constatat că fapta inculpatului de a îmbrânci pe partea vătămată, pricinuind acesteia o vătămare a integrității corporale, care a necesitat pentru vindecare mai mult de 60 de zile, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.l Cod penal, astfel că nu se impune achitarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei s-a făcut în mod judicios, avându-se în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, datele personale ale inculpatului (cunoscut cu antecedente penale, cu atitudine contradictorie în cursul procesului penal) și toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal.
Prin urmare, nu se impune nici reducerea cuantumului pedepsei aplicate de instanța de fond, orientat oricum la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.
In ceea ce privește apelul declarat de inculpată, tribunalul a constatat că motivele invocate nu vizează aspecte de legalitate sau temeinicie, ci poate doar de ordin moral pentru apelantă, iar verificând sentința penală din oficiu, nu se constată motive de desființare a acesteia.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpații-părți vătămate și invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.10 din Codul d e procedură penală. Astfel, au învederat faptul că încă din faza de judecare a fondului au contestat certificatul medico-legal depus de partea vătămată la dosar, solicitând un supliment de expertiză medico - legală precum și administrarea probei cu martori, cereri care le-au fost respinse.
În subsidiar, au solicitat, în temeiul art.3859pct.18 Cod procedură penală, achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală având în vedere declarațiile date de către ambii inculpați încă din faza de urmărire penală în care au arătat că acesta nu a împins-o pe partea vătămată, ci aceasta s-a împiedicat. Inculpații au afirmat, în mod constant, că martorul care a declarat că ar fi fost prezent la momentul săvârșirii faptei, în realitate nu a fost și a declarat așa cum a fost învățat de către partea vătămată.
Examinând recursurile inculpaților-părți vătămate și în raport cu dispozițiile art. 3859pct. 10 și 18 Cod procedură penală, dar și din oficiu conform art. 3859alin. 3 din același cod, Curtea constată că recursul inculpatului este întemeiat, dar pentru un alt motiv decât cel învederat și anume pentru cel prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală.
Totodată, Curtea constată că recursul formulat de inculpata-parte vătămată este nefondat.
Cu privire la prima critică, constând în respingerea probelor cu efectuarea unui supliment de expertiză medico - legală asupra părții vătămate și audierea unor martori, Curtea constată că aceasta nu se circumscrie cazului de casare invocat, respectiv art. 3859pct.10 din Codul d e procedură penală, care se referă la omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor probe administrate sau asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului. Ceea ce critică recurenții este chiar dispoziția instanței de a respinge probele solicitate, așa încât instanța s-a pronunțat asupra cererilor formulate de către aceștia.
Împrejurarea că recurenții sunt nemulțumiți de faptul că probele solicitate au fost respinse, nu se încadrează în niciun caz de casare prev. de art. 3859din Codul d e procedură penală, neputând fi cenzurată în calea de atac a recursului.
În legătură cu cea de-a doua critică vizând greșita condamnare a inculpatului-parte vătămată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art.182 alin.1 Cod penal, Curtea constată că în cauză, nu s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărârii greșite de condamnare a acestuia în loc de a fi achitat.
Eroarea gravă de fapt există dacă se constată că situația de fapt reținută de instanță este în contradicție, evidentă, cu ceea ce rezultă din probele administrate.
Prin urmare, existența erorii de fapt nu se poate determina prin reaprecierea probelor administrate de către instanța de recurs, dacă din compararea conținutul acestora cu situația de fapt reținută de instanță, nu rezultă o discordanță evidentă, neîndoielnică. În consecință, instanța de recurs nu poate să refacă raționamentul judiciar inductiv în care premisele sunt probele administrate iar concluzia este situația de fapt reținută câtă vreme constată că instanța de fond și cea de apel au realizat o evaluare temeinică a probatoriului iar rezultatul acestei analize se reflectă în situația de fapt reținută.
Totodată, poate exista eroare gravă de fapt dacă între situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și soluția pronunțată se constată că sunt contradicții rezultate fie din ignorarea de către instanțe a unor aspecte evidente care ar fi condus la pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susține, fie soluția se bazează pe probe inexistente, fie este contrazisă de considerentele hotărârii.
Or, în prezenta cauză se constată că situația de fapt reținută de instanțe este în deplină concordanță cu ceea ce rezultă din probele administrate iar soluția de condamnare este susținută de întreg materialul probator.
Totodată, a analiza susținerile inculpatului, care sunt o reiterare a motivelor din apel, ar impune o reanalizare a probatoriului administrat, evaluat în fond și în apel ceea ce ar excede sferei de aplicabilitate a cazului de casare menționat.
În concluzie, în prezenta cauză aflată în recurs, nefiind permisă nicio imixtiune în raționamentele ce țin de interpretarea probatoriului și neexistând vreo denaturare vădită a probelor sau vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor criticate cu privire la existența infracțiunilor comise de inculpatul, Curtea constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 din Codul d e procedură penală.
Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859pct.14 Cod procedură penală, care va fi luat în examinare din oficiu conform dispozițiilor art.3859alin.3 teza I Cod procedură penală, Curtea constată că se impunea reținerea circumstanței atenuante prev. de art.74 lit. din Codul penal în favoarea inculpatului.
Astfel, în cursul procesului penal inculpatul s-a prezentat la toate termenele de judecată.
Prin urmare, Curtea urmează să dea semnificație atitudinii pe care inculpatul a avut-o după săvârșirea infracțiunii constând în prezentarea sa în fața instanțelor de judecată, urmând să rețină circumstanța prev. de art. 74 lit. din Codul penal, în favoarea acestuia și în consecință, să reducă pedeapsa aplicată de instanța de fond conform prevederilor art.76 alin.1 lit.d din Codul penal sub minimul de 2 ani prevăzut de lege, aplicând o pedeapsă de 6 luni închisoare acestuia.
Așadar, Curtea, în baza art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, urmează să admită recursul inculpatului.
În baza art.182 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.c și art.76 alin.1 lit.d din Codul penal va condamna pe inculpatul-parte vătămată la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă comisă față de partea vătămată.
În baza art.71 din Codul penal va interzice inculpatului-parte vătămată drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II și lit.b din Codul penal.
În baza art.81 din Codul penal va suspenda condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit conform dispozițiilorart.82 din Codul penal.
În baza art.71 alin.5 din Codul penal va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art.359 din Codul d e procedură penală va pune în vedere inculpatului parte vătămată dispozițiile art.83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În motivarea recursului inculpata-parte vătămată a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, susținând că a formulat anumite cereri în fața instanțelor de fond și apel, prin care urmărea să-și dovedească nevinovăția cu privire la faptele reținute în sarcina sa și a soțului său, cereri care i-au fost respinse.
Așa cum s-a reținut anterior, inculpata-parte vătămată a susținut că instanțele de fond și apel i-au respins probe prin care vroia să-și dovedească nevinovăția, acest motiv însă nu se circumscrie cazului de casare invocat, respectiv art. 3859pct.10 din Codul d e procedură penală, care se referă la omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor probe administrate sau asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
Ceea ce critică recurenta este chiar dispoziția instanței de a respinge probele solicitate, aceasta însemnând că judecătoria s-a pronunțat asupra cererilor formulate de către aceasta, împrejurarea că au fost respinse nu se încadrează în niciun caz de casare prev. de art. 3859din Codul d e procedură penală, neputând fi cenzurată în calea de atac a recursului.
Prin urmare, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata-parte vătămată
Totodată, va menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului inculpatului parte vătămată vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistență juridică pentru recurentul inculpat parte vătămată, în cuantum de 300 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
De asemenea, va obliga recurenta inculpată-parte vătămată la 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de inculpatul parte vătămată împotriva deciziei penale nr.50/A din 19.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală și a sentinței penale nr. 781 din 22.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Casează, în parte, decizia și sentința menționate, numai cu privire la inculpatul parte vătămată și rejudecând:
În baza art.182 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.74 lit.c și art.76 alin.1 lit.d din Codul penal condamnă pe inculpatul parte vătămată la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă față de partea vătămată.
În baza art.71 din Codul penal interzice inculpatului parte vătămată drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II și lit.b din Codul penal.
În baza art.81 din Codul penal suspendă condiționat executarea pedepsei de 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit conform dispozițiilorart.82 din Codul penal.
În baza art.71 alin.5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art.359 din Codul d e procedură penală pune în vedere inculpatului parte vătămată dispozițiile art.83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpata parte vătămată împotriva deciziei penale nr.50/A din 19.01.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală și a sentinței penale nr. 781 din 22.10.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului inculpatului parte vătămată rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistență juridică pentru recurentul inculpat parte vătămată, în cuantum de 300 lei se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurenta inculpată parte vătămată la 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./31.03.2009
- II - jud.,
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Simona Encean
