Propaganda naționalist. Decizia 24/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA nr. 24/A/2008
Ședința publică din 11 martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stanca Ioana Marcu
JUDECĂTOR 2: Tiberiu Peter
Grefier - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
- procuror
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 208/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa inculpatului apelant. Se prezintă avocat - cu delegație din oficiu pentru inculpatul apelant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care se constată că la dosar a fost înregistrată o cerere din partea inculpatului apelant, prin care solicită un nou termen de judecată.
Avocata desemnată din oficiu pentru inculpat, față de cererea acestuia, solicită acordarea unui nou termen de judecată și repetarea procedurii de citare cu acesta cu mențiunea de a se prezenta în vederea audierii.
Reprezentanta parchetului față de motivele invocate în cererea de amânare, solicită respingerea ei.
Deliberând asupra cererii de amânare formulată de inculpat, față de împrejurarea că este al 3-lea termen de judecată acesta mai solicitând termen pentru angajare de apărător, dar și față de motivul invocat pe care instanța nu-l găsește întemeiat, respinge cererea de amânare și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocata inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și rejudecând, achitarea inculpatului pentru infracțiunile reținute în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit. d Cod pr.penală. În subsidiar, solicită aplicarea 18/1 Cod penal dacă se apreciază că există elementele constitutive ale infracțiunilor.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.
Din probatoriul administrat rezultă că faptele sunt pe deplin dovedite, soluția de condamnare fiind temeinică și legală. De asemenea, instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate.
CURTEA DE APEL
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 208/31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-, în baza art. 317.Cod Penal cu aplicarea art. 13.Cod Penal a fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la data de 02.05.1980 în Sibiu, cetățean român și francez, domiciliat Strasbourg de, nr.55, cu domiciliul ales în C,-.73, posesor al pașaportului -, student la o pedeapsă de8 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de instigare la discriminare.
În baza art. 4 al. l din OUG31/2002 cu aplicarea art. 13 Cp. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de6 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de răspândire, vânzare sau confecționare de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe.
În baza art. 4 al.2 din OUG31/2002 a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de6 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe.
In baza art. 5 din din OUG31/2002 cu aplicarea art. 13 Cp. a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de6 luni închisoarepentru săvârșirea infracțiunii de promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, săvârșită prin orice mijloace, în public.
În baza art. 33 lit.a, 34 lit.b Cp. au fost contopite pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare sporită la1 an închisoare.
În baza art. 81 Cp. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani care constituie termen de încercare.
În baza art. 359.C.P.P. i s-a atraa atenția inculpatului asupra cauzelor de revocare a beneficiului suspendării.
În baza art. 71 Cp. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a-c Cp.
În baza art. 71 al.5 Cp. a fost suspendată și executarea pedepsei accesorii aplicate, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 118 lit.b s Cod Penal-a dispus:
- confiscarea de la inculpat a bunurilor destinate să servească la săvârșirea infracțiunilor reținute, respectiv; 13 casete audio, înscrisurile cu titlu " pentru ", fotocopiile revistei "" nr. 3,4 și 5;
- restituirea celorlalte bunuri ridicate prin procesul verbal încheiat de Poliția Municipiului S (la 26 iulie 2003 - filele 29-30 dosar urmărire penală).
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 26.07.2003 inculpatul s-a aflat în localitatea S, având asupra sa pe lângă înscrisuri, casete și CD cu însemne fasciste Își un număr de 88 fotocopii ale revistei "" pe care urma să le ) răspândească participanților de la de Artă, ce se ținea la acel moment în
Descoperirea acestei fapte s-a realizat din întâmplare și ca urmare a faptului că s-a iscat o altercație în Clubul T din S între participanții la acest festival, între care se aflau atât inculpatul, cât și fratele său. Fratele inculpatului, martorul, a fost condus la sediul Poliției din oraș, unde i s-a cerut printre altele, să prezinte conținutul rucsacului ce îl avea asupra sa. în acest context au fost găsite mai multe obiecte: 59 înscrisuri identice format A4 cu titlul "a pentru "- cu un cap de mort și o svastică; 88 de înscrisuri format A 4 conținând fotocopiile revistei "" din numerele 3, 4 și 5; 13 casete audio, având pe copertă diverse însemne și înscrisuri, respectiv " " și având fotografiat un; " și marșuri SS ", " SS of the SS ", "Național - " și svastică; o casetă video cu o etichetă lipită " R "; pliante intitulate ""; proces verbal de percheziție emis de Parchetul de Tribunalul Sibiu la 30.05.2003 pentru percheziția domiciliară efectuată la învinuitul, precum și alte lucruri.
Întrebat cu privire la proveniența bunurilor găsite în rucsac, martorul, a recunoscut că acestea îi aparțin inculpatului.
Este dovedită în dosar fără putință de tăgadă, atât prezența inculpatului la acest festival, cât și conținutul fascist, xenofob, rasist al materialelor găsite. Intenția de propagandă, de răspândire, de distribuire a acestor materiale, se poate deduce și reiese din numărul M al înscrisurilor identice ( 59 și respectiv 88) găsite în rucsacul inculpatului și care au format convingerea instanței asupra scopului de distribuire a lor de către inculpat simpatizanților ori participanților la de la
A se vedea în susținerea acestei teze și în acest context: procesul verbal încheiat de poliție, planșele foto, declarațiile martorilor asistenți, care au participat la întocmirea acestui act, precum și declarațiile participanților la festival, martorii, Gardi, (vezi 29-34,49-53. 90-94, 96-99 dosar urmărire penală.).
S-au găsit cu prilejul percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului, respectiv la locuința bunicii acestuia, martora, alături de calculatorul ridicat de poliție și un număr impresionant de fluturași, cărți, afișe, CD-uri, precum și alte materiale conținând simboluri fasciste, de promovare a activității lui, sau materiale prin care sunt expuse idei rasiste sau șovine.
Din lecturarea documentelor găsite, din inventarele întocmite, din planșele foto atașate dosarului, din expertiza efectuată asupra hard discurilor calculatoarelor ridicate ( unul de la inculpatul, al doilea de la învinuitul și care a susținut că autorul acestora este inculpatul, referindu-se la directoarele privind societatea "") - se poate trage ușor concluzia asupra temeiniciei trimiterii în judecată și a vinovăției inculpatului pentru faptele de promovare a ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe, de confecționare de astfel de simboluri și de promovare a cultului lui.
Expertiza tehnică efectuată de profesor dr. inginer - specialist în electronică - aflată la filele 79-88, privitoare la informațiile stocate pe hard-discurile calculatoarelor ridicate, precum și raportului de constatare tehnico-științifică, aflat la filele 76-78 dosar urmărire penală, efectuată de profesor universitar, asupra materialelor a căror proveniență revine inculpatului - probează vinovăția acestuia pentru faptele deduse judecății.
Este dovedit faptul că inculpatul și învinuitul, împreună cu ( persoană trimisă în judecată pentru același gen de fapte săvârșite împreună cu inculpatul și pentru care fapte, atât cât și au fost condamnați prin sentința penală 314/2003 a Tribunalului Sibiu, definitivă la 25.04.2007 la înalta Curte de Casație și Justiție - vezi filele 32-37 dosar 3209/R/2006) - au înființat societatea "" ca singură forță de opoziție a religiei și ideologiei iudeo-creștine din țara noastră. Scopul declarat al acestei societăți este "lupta albă" pentru instaurarea păgânismului, iar pentru atingerea scopului propus se menționează că se vor utiliza " toate resursele ului de factură politică".
directorului ce se referă la societatea "" aflate în hard-discurile analizate conțin imagini cu simboluri fasciste, precum și statutul acestei societăți cu principiile de organizare și de acțiune. M parte din aceste acțiuni sunt specifice organizațiilor aflate în ilegalitate. Relevante în acest sens sunt acțiunile de recrutare și educare a noilor membri, câștigarea de experiență, atragerea atenției prietenilor sau a dușmanilor, organizării de acțiuni de distribuire de lipire a unor fluturași sau afișe, de înființare a unui corp de persoane pentru asigurarea integrității fizice a membrilor și a bunurile societății. întrucât aceste pasaje vorbesc de la sine, instanța le va reține și ilustra pe cele găsite în fișierul inculpatului aflat la fila 82 dosar urmărire penală și intitulat " - ghidul-doc."
Inculpatul 1-a contactat, în primăvara anului 2003, pe martorul, căruia i-a propus să se ocupe de pregătirea fizică a unui grup de tineri pe care urma să îi prezinte. Această propunere nu a mai fost materializată. Audiat în rejudecarea cauzei, acest martor a remarcat însă ușa manifestată de către inculpatul atât față de țigani cât și față de evrei (96 dosar).
Din "Pentru ce luptăm noi?" sau cel cu titulatura "Ce vrem?", răzbat cu tărie idei prin care se combat vehement acordarea unor privilegii exorbitante etniei " minoritare a țiganilor și de cultivare a sentimentelor de orgoliu rezultate din apartenența de rasă ariană". Se afirmă în conținutul acestora că: "dușmanii neamului nostru au înlocuit credința străbună cu un evreiesc; ceea ce este important acum este doar de a trezi vocea conștiinței ancestrale". Se mai susține că, "trebuie să recunoaștem dușmanii noștri naturali, respectiv rasele inferioare, dintre care jidanii sunt cei mai vicioși, dezonoranți și morali".
Altă parte din aceluiași director, conțin imagini de propagandă nazistă.
Directorul societății " " conține nu mai puțin de 1789 fișiere, grupate în 106 subdirectoare.
Se precizează în concluziile expertizei efectuate că prin toate componentele sale de organizare, de natură religioasă, culturală sau politică, societatea "" evidențiază o atitudine declarat șovină, antisemită împotriva rromilor și evreilor paralel cu proclamarea superiorității rasei ariene.
Aceste idei de incitare la ură rasială, religioasă, de discriminare, de promovare a cultului unor persoane vinovate de crime de război, precum și cea a lui, au fost răspândite de inculpatul prin site-ul pe care acesta 1-a deschis pe internet, având indicativul www.societatea.România.
Prin această modalitate de corespondență și informare electronică, inculpatul a răspândit întreaga sa ideologie rasială - fascistă, prin publicarea statutului societății și a celorlalte activități legate de ființarea sa, purtând corespondență, în același timp, cu diferite persoane din țară, interesate de ideile sale. Se poate cu ușurință constata modalitatea prin care cei interesanți solicitau și primeau numere din revista "", sau casete audio, sau orice alte relații de la inculpatul.
Asupra modalității de transmitere a CD-urilor, revistelor "" și de plată a acestora, comunicate prin mail, a se vedea fila 86 dosar urmărire penală.
Din fișierul organizațiilor naționaliste înregistrate pe internet reiese că, societatea "" din Sibiu - România este înregistrată în rândul societăților cu caracter naționalist rasist.
Pe lângă această formă de răspândire a concepțiilor naționalist - șovine, inculpatul a desfășurat și activități de difuzare a unor exemplare, din revista "" nu doar folosind internetul (86 dosar) ci și în diferite localuri de alimentație publică frecventate de tineri și a organizat întruniri cu persoane pe care reușea apoi să le atragă în cercul său.
Astfel, cu prilejul echinocțiilor sau a solstițiilor, inculpatul a organizat întruniri în preajma unor localități din țară C, (jud. H), A și,( jud. Sibiu) cu prilejul cărora era arborat steagul roșu cu zvastica, care a aparținut mișcării fasciste din Germania, se intonau folosite de forțele SS în cel de-al doilea război mondial și se folosea salutul acestor trupe conținând replica " ". A se vedea spre exemplu conținutul procesului verbal încheiat de Poliția privitor la astfel de întruniri ( fila 89 dosar).
Referitor la aceste împrejurări, inculpatul la interogatoriu a fost nesincer, susținând doar că el ar fi organizat aceste întruniri, dar negând celelalte aspecte menționate mai sus.
De asemenea, și în ziua de 30.01.2003 inculpatul a organizat în incinta barului " POT" din Sibiu, o întrunire având drept scop întâlnire a simpatizanților acestei societăți.
în data de 20.04.2003, pentru a sărbători ziua de naștere a lui, inculpatul a organizat la domiciliul învinuitului o întrunire la care au participat, și, împreună cu care s-a deplasat în comuna, jud. A se vedea în acest sens, invitațiile pentru această dată și cu acest scop găsite la percheziția domiciliară efectuată la inculpat acasă.
Societatea, la nivelul declarațiilor, - susținute de altfel și de către inculpatul cu prilejul interogatoriului luat cât și de către martorii propuși de către acesta în apărare - cum ar fi foști învinuiți în dosar ( ) sau simpatizanți ai mișcării promovate de către inculpat precum prietena acestuia ( ), - societatea ar avea cu totul alte scopuri (păgânism, centrat pe apărarea românilor și a valorilor lor) etc. La o atentă analiză însă lecturând și conținutul directoarelor calculatorului și expertizele, precum și obiectele găsite la percheziția domiciliară se observă un cu totul alt obiectiv, susținându-se în realitate lupta împotriva privilegiilor exorbitante acordate etniei țiganilor, pentru dezvoltarea și păstrarea purității rasei ariene ( a se vedea filele 82-83 din raportul de expertiză tehnică).
Din fișierul inculpatului " - ghidul - doc" instanța reține principiile de sancționare și de organizare a activității societății.
Așa cum a reținut rechizitoriul, și a reieșit din probele administrate inculpatul a organizat în diferite localuri publice din Sibiu, cum ar fi " Pot", Barul "", "Crama Național" etc- întruniri cu membrii simpatizanți ai mișcării sale (printre care și, E) și unde inculpatul distribuia fluturași uneori conținând fotografia lui -, reviste "" și unde se făcea apologia nazismului și rasei ariene sau se sărbătoreau diferite evenimente naziste; în același gen de întâlnire a membrilor simpatizanți ai mișcării sale se înscrie și vizită efectuată la domiciliul lui de la, jud.
Instanța a avut în vedere declarațiile martorilor, -, ( 100-112 urmărire penală și instanță).
Inculpatul a motivat că revistele "" sunt pentru folosință personală, că urma să le folosească pentru a-și tapeta camera sa, iar despre celelalte lucruri găsite la domiciliu sau în rucsacul său reviste, fluturași, CD, casete, a afirmat că sunt opere de artă, la fel ca și celelalte lucruri găsite pe hard discul calculatorului său.
Instanța a constatat că apărările făcute sunt puerile și în contradicție cu probele dosarului, și nu le-a avut în vedere.
În urma analizării probatoriului administrat a rezultat că inculpatul a desfășurat activitate infracțională în sensul că a confecționat, deținut și simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe pe care le-a utilizat în public, după cum a promovat cultul lui.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen, inculpatul.
Se constată că apelul declarat nu a fost motivat în scris, însă prin apărătorul numit din oficiu, a solicitat, în principal, achitarea în baza art. 11 pct.2 lit. a, 10 lit. d în C.P.P. subsidiar, a solicitat achitarea conform art. 11 pct.2 lit. a, 10 lit. b/1
C.P.P.Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Curtea reține următoarele:
În baza probelor administrate în cauză, instanța de fond a stabilit o corectă stare de fapt, dând încadrarea juridică legală faptelor deduse judecății, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită.
Din probele administrate în cauză - procesul verbal din 26.07.2003 încheiat de Poliția S, planșa foto anexă, procesul verbal de percheziție domiciliară, inventarul bunurilor ridicate de la reședința lui, procesul verbal de percheziție domiciliară din 30.05.2003, referat de constatare prof. univ. dr., raportul de expertiză tehnică întocmit de prof. dr. ing., declarațiile martorilor, -, - coroborate cu declarația inculpatului, rezultă că în data de 26.07.2003 inculpatul a fost depistat pe raza orașului S, având asupra sa înscrisuri, casete și CD cu însemne fasciste, pe care intenționa să le răspândească participanților la de Artă, avea loc în oraș.
Asemenea simboluri fasciste au fost găsite în număr M la percheziția domiciliară din 04.05.2004 (f 42 dosar urmărire penală), ceea ce face dovada deținerii în vederea răspândirii de simboluri fasciste.
De asemenea, inculpatul a desfășurat acțiuni de convingere și de participare a altor persoane la întrunirile societății, societate care prin întreaga activitate instiga la ura de rasă, naționalitate și etnie. Cu ocazia întrunirilor acestei societăți, inculpatul arbora steagul cu zvastica, se intonau marșuri naziste și se folosea salutul "" specific trupelor SS.
De asemenea, din declarațiile martorilor - (f 100 ) (f 102 ) și, inculpatul cu diverse ocazii și în diferite locații distribuia fotografii a lui.
În drept, faptele comise de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de:
- instigare la discriminare prev. de art. 317.Cod Penal cu aplicarea art. 13.
Cod Penal- răspândire, vânzare, precum și deținere în vederea răspândirii de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, prev. de art. 4 al. 1 din OUG nr. 31/2002;
- utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe prev. de art. 4 al. 2 din OUG nr. 31/2002;
- promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002.
Referitor la individualizarea pedepselor au fost respectate criteriile generale prev. de art. 72.Cod Penal la stabilirea în concret a gradului de pericol social ținându-se seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, de împrejurările în care au fost comise, precum și de persoana inculpatului, care, deși nu este recidivist, a mai fost condamnat pentru fapte similare (f 58 - dosar instanța de fond).
Față de aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b apelul C.P.P. declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192.C.P.P. inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 208 din 31.10.2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr-.
Obligă pe apelant să plătească statului suma de 250 lei cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 100, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.03.2008.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Dact.
2 ex. / 25.03.2008
Președinte:Stanca Ioana MarcuJudecători:Stanca Ioana Marcu, Tiberiu Peter