Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 116/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
INCHEIEREA PENALĂ Nr. 116/R/2009
Ședința publică din data de 10 septembrie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR
JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Vasile Goja
- - -
GREFIER - - --
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ este reprezentat prin PROCUROR -
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul, deținut în arestul IPJ S, împotriva încheierii penale nr. 14/C din 8 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosar nr-, având ca obiect propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj de luare a măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care inculpatul învederează instanței că își menține recursul declarat și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Inculpatul, întrebat fiind, arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, aspect consemnat în procesul-verbal atașat dosarului cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza să se dispună respingerea propunerii arestării preventive formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj, cu consecința punerii în libertate a inculpatului, întrucât apreciază că probele de la dosar conduc spre concluzia că u este necesar să se ia o astfel de măsură având în vedere că nu s-a pus în primejdie viața victimei, iar evenimentul s-a desfășurat pe fondul consumului de alcool, astfel că inculpatul n-a conștientizat ce s-a întâmplat. Mai arată că inculpatul a arătat în întregime derularea faptelor și a recunoscut fapta în materialitatea ei.
În subsidiar, solicită luarea față de inculpat a unei măsuri neprivative de libertate având în vedere că urmărirea penală este în mare parte finalizată, lipsind doar raportul de expertiză medico-legală.
Reprezentantul Parchetului, având în vedere că inculpatul este cercetat pentru o infracțiune deosebit de gravă, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală, măsura arestării fiind corect luată cu respectarea condițiilor prev. de art. 143 și 148 lit. pr. penală.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Prin încheierea penală nr. 14/C din 08.09.2009 a Tribunalului Sălaj în baza art.149 alin.1 proc.pen. s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului (fiul lui și al, născut la data de 03 aprilie 1991 în Târgoviște, județul D, domiciliat în Târgoviște, str. -,. 58,. D,.63, cetățenie română, studii 7 clase, fără ocupație, fără antecedente penale, CNP -) pe o durată de 29 de zile începând cu data de 08.09.2009 ora 14,45, până la data de 07.10.2009, ora 14,45.
În baza art.151 proc.pen. s-a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.
Onorariul avocațial pentru apărarea din oficiu a inculpatului în sumă de 100 lei a fost avansat Baroului de Avocați S din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălajs -a solicitat arestarea preventivă a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzută de art.20 pen. raportat la art.174 alin.1 și la art.175 alin.1 lit. i pen. motivându-se că în noaptea de 5/6.09.2009 inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură de cuțit în zona pieptului cu brațul drept ridicat deasupra umărului, în jos înspre pieptul părții vătămate, fapta săvârșită de inculpat prezentând un real pericol pentru ordinea publică, fiind pedepsită de lege cu închisoare mai mare de 4 ani.
Procedând la soluționarea sesizării instanța de fond a reținut că inculpatul este cercetat în dosarul nr. 495/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prev. și ped. de art. 20.pen. raportat la art. 174 alin.1 pen. și la art. 175 alin.1 lit. i pen.
Prin Ordonanța nr. 495/P/2009 din data de 08 septembrie 2009 Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaja fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20.pen. raportat la art.174 alin. 1.pen. și la art. 175 alin.1 lit. i pen.
Prima instanță a constatat că din probele existente la dosarul cauzei există indicii temeinice în sensul prevăzut de art. 68/1 proc.pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat și pentru care s-a făcut propunerea de arestare preventivă.
Astfel, din concluziile provizorii ale Serviciului Județean de Medicină Legală S, declarațiile martorilor și declarațiile inculpatului a rezultat că, prin lovirea cu cuțitul, inculpatul i-a produs părții vătămate o plagă tăiată prin înjunghiere hemitorace stâng penetrantă, pneumotorax stâng secundar și agresiune.
Propunerea de arestare preventivă s-a făcut în temeiul dispozițiilor art.149 ind.1 raportat la art. 148 lit. f proc.pen. constatându-se că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de aceste dispoziții legale.
Astfel, după săvârșirea faptei, inculpatul a fugit și s-a ascuns între niște sălcii pentru a se sustrage urmăririi penale, fiind prins de organele de poliție la data de 07.09 2009.
Pentru infracțiunea pentru care există indicii că a fost săvârșită de inculpat, respectiv tentativă de omor calificat prev. și ped. de art.20 pen. raportat la art.174 alin.1 pen. 175 alin.1 lit. i pen. legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, apreciindu-se că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol se apreciază atât în raport de natura și gravitatea faptelor comise, rezonanța negativă produsă în comunitate ca, urmare a săvârșirii acesteia, cât și de persoana inculpatului.
Infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul prezintă un grad sporit de pericol social datorită modalității în care a fost comisă și datorită rezultatului produs - punerea în pericol a vieții victimei.
Inculpatul a recunoscut că în noaptea de 5/6.09.2009, pe când se întorcea de la sărbătorirea zilelor localității împreună cu martorul au fost luați la ocazie de către o mașină marca VW Golf de culoare neagră, model combi, aparținând numitului. În autoturism se aflau numiții la volan, pe scaunul din dreapta față și numiții, și pe bancheta din spate. Inculpatul și au intrat în mașină pe portiera din spate și au stat în portbagaj, în spatele banchetei din spate.
Pe drum, între și, pe de o parte, și inculpat și, pe de altă parte, au avut loc discuții cu privire la suma pe care o vor achita cei doi pentru transport. Inculpatul a afirmat că au asupra lor doar suma de 5 lei și, în glumă, a spus că are și sume de bani în euro. La intrarea în localitatea, șoferul a oprit autoturismul și inculpatul i-a dat suma de 5 lei.
Apoi și-au continuat drumul în localitatea, unde a oprit autoturismul pentru a se coborî cei doi, pe marginea din dreapta a drumului pe sensul de mers Șimleu-S -, peste drum de stația de carburanți.
Aici și au ieșit din autoturism pe portiera dreapta spate pentru a face loc celor doi să coboare. Inculpatul și au coborât pe aceeași portieră dreapta spate, după care și au urcat din nou în autoturism. a făcut câțiva pași înainte pe direcția de mers Șimleu-S -, însă inculpatul s-a oprit la portiera dreapta față, unde a deschis aceasta portiera și a prins-o cu mâna de cap pe încercând să o sărute. Aceasta s-a opus, iar cei din autoturism i-au spus inculpatului să o lase în.
Partea vătămată a coborât din autoturism pe portiera spate și prin spatele autoturismului s-a îndreptat către inculpat. Acesta a lăsat-o pe și a făcut câțiva pași. Partea vătămată l-a prins pe inculpat cu mâna de umărul stâng și l-a întrebat ce are cu. Atunci inculpatul a băgat mâna în dreaptă în buzunarul stâng față de la de unde a scos un cuțit și i-a aplicat o lovitură cu acest cuțit părții vătămate în zona pieptului. Lovitura a fost aplicată cu brațul drept ridicat deasupra umărului, în jos înspre pieptul părții vătămate.
După aceea, inculpatul a păstrat cuțitul în mână și a început să fugă inițial pe șosea în sensul de mers Șimleu-S -, iar apoi pe o situată în stânga drumului în sensul de mers mai sus amintit, ce duce la locuința numitei Kallai, acolo unde stătea inculpatul., văzând ce s-a întâmplat, a luat din autoturism o bucată de fier și a fugit după inculpat, însă nu l-a ajuns.
Față de aceste împrejurări, față de pericolul social ridicat al faptei și atitudinea inculpatului, prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică prin aceea că s-ar crea un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor din localitatea în care s-a comis fapta, care ar putea avea convingerea că organele abilitate nu aplică legea față de persoanele care au comis fapte grave.
Astfel infracțiunea de tentativă la omor calificat săvârșită de către inculpat este una dintre cele mai grave infracțiuni incriminate în Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, astfel încât este evident faptul că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Mai mult, din probele dosarului rezultă faptul că inculpatul a comis infracțiunea fără vreun mobil anume și fără ca între el și partea vătămată să existe o stare conflictuală ceea ce face ca acțiunea sa să fie cu atât mai periculoasă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând soluția atacată ca fiind netemeinică și a solicitat casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei încheieri prin care să se dispună respingerea propunerii de arestare preventivă, iar în subsidiar, să se dispună luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate.
În motivarea recursului inculpatul a arătat că probele administrate nu impun concluzia luării măsurii arestului preventiv deoarece evenimentul s-a produs pe fondul consumului de alcool astfel că nu a conștientizat efectele acțiunilor sale, a recunoscut comiterea faptei și nu s-a dovedit că a pus în primejdie viața victimei.
Procedând la soluționarea recursului prin prisma motivelor invocate și pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată următoarele:
Față de inculpatul s-a dispus începerea urmăririi penale potrivit Rezoluției din data de 07.09.2009 emisă în dosarul nr. 495/P/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj sub aspectul comiterii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prev. și ped. de art. 20.pen. raportat la art.174 alin.1 pen. 175 alin.1 lit. i pen. reținându-se în fapt că
Ulterior, prin Ordonanța din data de 08.09.2009 s-a pus în mișcare acțiunea penală față de susnumitul inculpat pentru infracțiunea menționată, iar prin Ordonanța de reținere din aceeași dată s-a dispus reținerea inculpatului pe o durată de 23 ore începând cu 07.09.2009, ora 23,40 până la 08.09.2009, ora 22,40.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 5/6.09.2009 inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură de cuțit în zona pieptului cauzându-i o plagă tăiată prin înjunghiere, hemitorace stâng penetrant, pneumotorax stâng secundar.
Potrivit art. 148 al. 1.proc.pen. arestarea inculpatului se poate dispune dacă sunt întrunite condițiile cerute de art. 143.proc.pen. respectiv dacă inculpatul este ascultat în prezența apărătorului și există probe ori indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, precum și că există vreunul din cazurile prevăzute la art. 148 lit. a-f proc.pen.
Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unor noi infracțiuni, fiind necesar astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, precum și desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
În cauza de față, indicii temeinice în sensul art. 143.proc.pen. și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați.
Aceste împrejurări sunt relevate de declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, declarațiile martorilor, și concluziile provizorii exprimate în certificatul nr. 1557/X/77 din 08.09.2009 de unde rezultă că în noaptea de 5/6.09.2009, pe fondul consumului de alcool și a unei altercații avute cu victima generată de conduita inculpatului față de martora, inculpatul a aplicat o lovitură cu cuțitul victimei,cauzându-i o plagă tăiată prin înjunghiere, hemitorace stâng penetrant, pneumotorax stâng secundar, iar modul de producere a leziunii a fost traiect anteroposterior și de sus în jos, cu deschiderea cavității pleurale.
Deși nu s-a confirmat punerea în primejdie a vieții victimei, modul de acționare a inculpatului, instrumentul folosit (un cuțit cu lama de 20 cm), zona vizată și leziunile cauzate conduc la concluzia existenței indiciilor infracțiunii pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat deoarece s-a creat presupunerea rezonabilă că susnumitul a avut reprezentarea rezultatului socialmente periculos, acela că acțiunea sa este în măsură de a suprima viața victimei.
În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f proc.pen. cerința cuprinsă în teza Iaa cestui articol (referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul) este îndeplinită.
Cât privește pericol concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pentru a se constata existența acestei condiții cerute de textul art. 148 lit. f proc.pen. se pornește și de la pericol social al infracțiunii de a cărei comitere este bănuit inculpatul, fiind însă imperios necesară și existența unor date și probe care să convingă judecătorul că pentru siguranța publică se impune privarea de liberate a acestuia ceea ce face ca aceste noțiuni să nu fie privite izolat, ci interdependent.
Este adevărat că pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii; aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la fapte, nu de puține ori acestea din urmă fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția, cei care concură la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
În speță, inculpatul este cercetat pentru comiterea unei infracțiuni deosebit de grave, gravitate rezultând nu numai din caracterul al sancționării de către legea penală, ci și din aceea că susnumitul a înțeles să rezolve un conflict minor și lipsit de importanță prin forță și prin aducere atingere valorii supreme ocrotite de legea penală, respectiv viața persoanei.
Așa fiind, văzând și faptul că luarea măsurii arestului preventiv s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în materie și după ascultarea inculpatului în prezența unui apărător, că măsura este necesară în cauză pentru a se asigura buna derulare a procesului penal, Curtea concluzionează că în mod temeinic și legal instanța de fond a dispus luarea măsurii arestului preventiv, motiv pentru care în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. b proc.pen. se va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, iar încheierea atacată se va menține în totalitate ca fiind legală și temeinică.
Inculpatului i s-a asigurat asistența juridică din oficiu astfel că în temeiul art. 198.proc.pen. se va stabili suma de 100 lei în favoarea Baroului de Avocați C ce se va avansa din.
Potrivit art. 192 al. 2.proc.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și al, născut la data de 03 aprilie 1991 în Târgoviște, județul D, domiciliat în Târgoviște, str. -,. 58,. D,. 63 jud. D, arestat în IPJ S) împotriva încheierii penale nr. 14/C din 08.09.2009 a Tribunalului Sălaj.
Stabilește suma de 100 lei în favoarea Baroului de Avocați C ce se va avansa din.
Obligă inculpatul să achite suma de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.
Decizia este definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 10.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECATORI GREFIER
- - - - - - - -
Red.H/Dact.
2 ex./15.09.2009
Președinte:Monica RodinaJudecători:Monica Rodina, Luminița Hanzer Vasile Goja