Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 545/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ Nr. 545/R/2009

Ședința publică din data de 10 septembrie 2009

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Monica Rodina JUDECĂTOR

JUDECĂTOR 2: Luminița Hanzer Vasile Goja

- - -

GREFIER - - --

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ este reprezentat prin PROCUROR -

S-a luat în examinare recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din 03.09.2009, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, având ca obiect cerere de revocarea măsurii arestării preventive.

La apelul nominal se prezintă inculpatul, în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, inculpatul, întrebat fiind, arată că își menține recursul declarat și este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri prealabile sau excepții, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri asupra recursului.

Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând cauza, admiterea cererii de revocarea măsurii arestării preventive, cu consecința punerii de îndată în libertate a inculpatului.În subsidiar, solicită luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Apreciază că scopul prev. de art. 136 Cod pr.pen. acela de a asigura o bună desfășurare a urmăririi penale și a judecății prin împiedicarea inculpatului de a se sustrage de la urmărire sau judecată, nu mai subzistă, deoarece judecata este finalizată și s-a pronunțat o hotărâre de condamnare în primă instanță și nu există nici un indiciu că s-ar sustrage de la judecată dacă ar fi cercetat în continuare în stare de libertate. Totodată, arată că până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.

Cu privire la temeiul prev. de art. 148 lit.d Cod pr.pen. care a fost avut în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive, apreciază că s-a reținut neîntemeiat întrucât după punerea în mișcare a acțiunii penale pentru faptele supuse judecății, inculpatul n-a mai comis alte fapte penale.

Procurorul, având în vedere că inculpatul anterior a suferit mai multe condamnări pentru furt calificat, precum și faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, solicită respingerea recursului inculpatului ca nefondat și menținerea încheierii primei instanțe ca fiind temeinică și legală.

Inculpatul, având cuvântul, solicită admiterea recursului și în consecință să fie cercetat în stare de libertate.

CURTEA

Prin sentința penală nr.1349 din 15 iulie 2009 Judecătoriei Baia Mares -a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunile de:

- furt calificat, prev. de art. 208 al. 1 și 4, art. 209 al. 1 lit. e, g și i Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, la pedeapsa de 5 ani închisoare,

- conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 al. 1 din nr.OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare,

- părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 al. 1 din nr.OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a, b, 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele de mai sus în cea mai grea de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza II Cod penal.

În temeiul art. 350 al. 1 Cod procedură penală s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpat și în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 22.03.2009, la zi.

În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile astfel:

- 4.000 lei către partea civilă - TRANS - S de nr. 1 jud. M,

- 4.000 lei către partea civilă - B M- A/7,

- 280 lei către partea civilă - BMs tr. - nr. 70/3.

În temeiul art. 191 Cod procedură penală a fost obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 500 lei, din care 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu urmând a se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către av..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul.

Prin încheierea penală din 03.09.2009 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost espinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul.

În temeiul art.3002și art.160bpr. penală s-a constatat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului (CNP -, fiul lui și, născut la 22.06.1987 în B M, domiciliat în nr. 337, jud. M, arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Baia Mare ) și, în consecință, s-a menținut starea de arest a acestuia.

Pentru a pronunța această soluție instanța procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a apelantului-inculpat, în temeiul art. 3002, art. 160bCod procedură penală, a reținut următoarele:

Prin încheierea penală nr. 570 din 23 martie 2009 Judecătoriei Baia Mares -a dispus arestarea preventivă a apelantului-inculpat pentru o perioadă de 29 de zile (23 martie 2009-20 aprilie 2009), în temeiul art. 148 lit. d, f Cod procedură penală, pentru infracțiunile de furt calificat și conducere fără permis prev. de art. 208 alin. 1,4, art. 209 alin. 1 lit. e,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 86 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 a aplicării art. 41 alin. 2 Cod penal.

Tribunalul a apreciat că aceste temeiuri se mențin și în prezent și se impune în continuare privarea de libertate a apelantului-inculpat.

Fiind trimis în judecată și condamnat în prima instanță pentru infracțiunile pentru care a fost arestat preventiv, se presupune că a comis aceste fapte (sustragerea în perioada 18/19 ianuarie 2009-21/22 martie 2009 5 autobuse pe care se prezumă că le-a folosit, le-a condus fără a avea permis de conducere, apoi le-a abandonat în locuri diferite, la ultima sa faptă fiind prins de organele de poliție). O analiză în detaliu a probelor în această fază a procesului penal nu este posibilă.

Temeiul prev. de art. 148 lit. d Cod procedură penală se menține și în prezent întrucât apelantul-inculpat a suferit anterior mai multe condamnări pentru alte infracțiuni de furt calificat.

De asemenea, se menține și temeiul prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală întrucât pedepsele prevăzute de lege pentru faptele pentru care a fost arestat preventiv, apoi a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță sunt mai mari de 4 ani închisoare, iar față de natura presupuselor fapte, de numărul lor și de perseverența acestuia în a comite fapte de acest gen, apelantul-inculpat prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, fiind necesară privarea sa de libertate.

Întrucât măsura arestării preventive s-a luat cu respectarea prevederilor legale existente în această materie, iar temeiurile care au stat la baza luării ei se mențin, se constată că cerințele prev. de art. 139 alin. 2 Cod procedură penală nu sunt îndeplinite astfel că cererea acestuia de revocare a măsurii arestării preventive a fost respinsă.

Pentru toate motivele de mai sus, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a apelantului-inculpat este legală și temeinică și, în consecință, a fost menținută starea de arest a acestuia.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza să fie admisă cererea de revocarea a măsurii arestului preventiv cu consecința punerii în libertate a inculpatului, iar în subsidiar să fie înlocuită această măsură cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

În motivele de recurs inculpatul a arătat că scopul prev. de art.136 respectiv C.P.P. acela de a asigura o bună desfășurare a urmăririi penale și a judecății prin împiedecarea inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală sau judecată nu mai subzistă, întrucât judecata la instanța de fond a fost finalizată prin pronunțarea unei hotărâri de condamnare și nu există nici un indiciu că inculpatul s-ar sustrage de la judecată dacă ar fi cercetat în stare de libertate și că până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Referitor la temeiul prev. de art.148 lit.d care C.P.P. a fost avut în vedere la menținerea măsurii arestării preventive, inculpatul apreciază că acesta este neîntemeiat, întrucât după punerea în mișcare a acțiunii penale pentru faptele supuse judecății, acesta nu a mai comis alte infracțiuni.

Recursul formulat de inculpat urmează să fie respins pentru motivele ce se vor arăt în continuare:

Instanța de fond a reținut în mod corect că prin sentința penală nr. 1349 din 15 iulie 2009 Judecătoriei Baia Mare inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare cu executarea în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 și 4, art.209 alin.1 lit.e, g și i cu Cod Penal aplicarea art.41 alin.2 Cod Penal, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prev. de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 și Cod Penal părăsirea locului accidentului prev. de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.41 alin.2

Cod Penal

Împotriva acestei sentințe inculpatul a formulat apel care a fost înregistrat sub dosar nr- al Tribunalului Maramureș, iar prin încheierea atacată cu recurs în prezenta cauză s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpat și s-a menținut starea de arest privind pe acesta.

În cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.148 lit.d întrucât C.P.P. inculpatul a suferit anterior mai multe condamnări pentru infracțiuni de furt calificat, iar în prezenta cauză a fost trimis în judecată pentru alte trei infracțiuni.

Din fișa de cazier judiciar privind pe inculpat rezultă că acesta a fost condamnat până la săvârșirea infracțiunilor din prezenta cauză de șapte ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat iar executarea acestor pedepse în regim de detenție nu au condus la reeducarea acestuia (196 dosar urmărire penală).

De asemenea sunt întrunite în cauză și condițiile prev. de art.148 lit.f întrucât C.P.P. pedepsele prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina inculpatului sunt închisoarea mai M de 4 ani iar față de natura faptelor comise în prezenta cauză și de perseverența inculpatului la săvârșirea acestui gen de infracțiuni, inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind necesară privarea sa de libertate și pe perioada soluționării apelului formulat de acesta împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.

Având în vedere că temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent și că la instanța de fond acesta a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenție, nu se impune revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură neprivativă de libertate, sens în care în baza art.38515pct.1 lit.b recursul C.P.P. formulat de inculpat împotriva încheierii penale din 3.09.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș urmează să fie respins ca nefondat.

În baza art.189 urmează C.P.P. să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu care va fi suportat din.

Potrivit art.192 alin.2 inculpatul C.P.P. urmează să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul (fiul lui și născut la 22.06.1987 în BMd omiciliat în nr.337 jud. M arestat în Penitenciarul Baia Mare ) împotriva încheierii penale din 03.09.2009 pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Maramureș

Stabilește suma de 100 lei în favoarea Baroului de Avocați C ce se va avansa din.

Obligă inculpatul să achite suma de 350 lei cheltuieli judiciare către stat.

Decizia este definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.09.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - - -

GREFIER

- --

Red.//4 ex./14.09.2009/

Jud.fond. /

Președinte:Monica Rodina
Judecători:Monica Rodina, Luminița Hanzer Vasile Goja

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 545/2009. Curtea de Apel Cluj