Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 181/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR- (1304/2009)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SECTIA A II A PENAL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIERE NR.181/

Ședința public de la 02 iunie 2009

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Niculina Alexandru

JUDECĂTOR 2: Francisca Maria Vasile

JUDECĂTOR 3: Iuliana

GREFIER -

* * * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Înalta Curte de casație și Justiție T - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședinț din 27 mai 2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a II a Penal, în dosarul nr-.

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat de avocat ales împuternicire avocațial nr.78027/2.06.2009.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care,

Recurentul inculpat, întrebat fiind, arat c își menține declarațiile date anterior și nu dorește s fac declarații suplimentare.

Curtea ia act de declarațiile prților în sensul c nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecat, acord cuvântul pe fondul recursului.

Aprtorul recurentului inculpat, având cuvântul, arat c a formulat recurs împotriva încheierii de ședinț din 27 mai 2009, pe care o apreciaz ca fiind netemeinic și nelegal.

Menționeaz c din actele de urmrire penal reiese c inculpatul împreun cu ceilalți coinculpați au svârșit infracțiunea de punere în circulație de bancnote false.

Solicit a se aprecia asupra art.148 lit.f teza a II a Cod procedur penal, dac inculpatul aflat în stare de libertate prezint pericol pentru ordinea public aspect care nu reiese din actele de urmrire penal.

Arat c în dosar au fost audiați și ceilalți coinculpați, inculpatul din box a fcut uz de prev.art.70 Cod procedur penal și a refuzat a da declarații și consider c aceasta este împrejurarea pentru care, faț de inculpat s-a luat msura arestrii preventive iar faț de ceilalți coinculpați nu.

Consider c inculpatul aflat în stare de libertate nu prezint pericol concret pentru ordinea public și mai mult solicit a se vedea declarațiile lui care nu a fcut uz de prevederile art.70 Cod procedur penal și ulterior a revenit și a recunoscut comiterea faptei, faț de acest inculpat neluându-se msura reținerii.

Mai mult inculpatul din box în fața instanței Tribunalului Bucure ști Secția II a Penal, a revenit și a dat declarații complete din care a reieșit aceeași situație de fapt.

În ceea ce-l privește pe inculpat, din dosarul de urmrire penal nu reiese c inculpatul este cel cunoscut sub numele de care falsificat sumele de bani. Persoana cunoscut sub numele de este plecat de câteva luni în Germania și avea legturi mai strânse cu în sensul de a valorifica bancnotele pe piaț, ceea ce dovedește o contribuție mai mic a inculpatului în comiterea infracțiunilor.

Mai mult organele de urmrire penal, în baza interceptrilor convorbirilor telefonice au aflat c ceilalți inculpați urmau s aduc aparatul de multiplicat de la un anume A, s-l duc la, acțiunea la care urma s participe și inculpatul, care cunoscând c sunt urmriți, s-a speriat și nu a mai participat la respectiva întâlnire, deși era insistent sunat de coinculpatul.

Solicit a se analiza contribuția inculpatului din perspectiva art.148 lit.f teza a II a Cod procedur penal, în sensul c acesta aflat în stare de libertate prezint pericol concret pentru ordinea public sau un pericol mai mare decât ceilalți coinculpați, în condițiile în care inculpatul este necunoscut cu antecedente penale și a avut contribuție mai mic la comiterea faptelor, mai mult c recunoscut comiterea faptelor și în acest moment procesual nu mai are cum influența materialul probator.

Concluzionând solicit admiterea recursului, casarea încheierii de ședinț și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate.

Las la aprecierea instanței dac faț de inculpat se poate dispune înlocuirea msurii arestrii preventive cu una din msurile prev. de art.145 sau art.145/1 Cod procedur penal.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicit respingerea recursului, ca neîntemeiat, apreciind c încheierea de ședinț este legal și temeinic.

Apreciaz c în cauz nu au intervenit temeiuri noi, iar cele ce au fost avute în vedere la luarea msurii arestrii preventive, prev. de art.148 lit.f Cod procedur penal, se mențin în raport de natura infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, punere în circulație de valori strine, pentru care este cercetat.

De asemenea instanța în mod corect a apreciat existența unui pericol social concret pentru ordinea public, în ceea ce- privește pe inculpat care a colaborat cu și în ceea ce privește vânzarea efectiv a bancnotelor false, astfel o bancnot de 100 euro era vândut cu 1.000.000 lei unor alte persoane care sun cercetate în prezenta cauz.

Arat c instanța a avut în vedere modalitatea de svârșire a infracțiunilor, precum și faț de urmrile pe care astfel de infracțiuni le produc asupra opiniei publice.

Menționeaz c organele de cercetare penal au stabilit c inculpații aveau la dispoziție aparatura și materialele necesare pentru falsificarea de bancnote.

Consider c pentru bun desfșurare a procesului penal se impune menținerea inculpatului în stare de arest.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arat c a recunoscut ceea ce a fcut, îns menționeaz c nu a falsificat bani.

CURTEA,

Asupra recursului penal de faț:

Prin încheierea de ședinț din camera de consiliu de la 27.05.2009 pronunțat în dosarul nr- Tribunalul Bucure ști Secția a II-a Penal a admis propunerea DIICOT - Serviciul Teritorial Bucure ști și a dispus arestarea preventiv a inculpatului pe o durat de 30 de zile, de la 27.05.2009 pân la 25.06.2009.

Pentru a hotrî astfel, judectorul investit cu soluționarea propunerii de arestare preventiv a reținut c inculpatul este cercetat pentru svârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr.39/2003 și de punere în circulație de valori strine, prev. de art. 282 alin.1 și 2 cod penal rap. la art. 284 cod penal cu aplicarea art.33 lit.a cod penal.

În fapt, s-a reținut c inculpatul împreun cu numiții, și au constituit un grup infracțional organizat la care ulterior au aderat și numiții -, -, "" și "A" ce avea drept scop falsificarea și plasarea bancnotelor indigene și strine, având cupiura de 100 euro și 50 euro, respectiv 100 lei și 500 lei.

În acest sens au procurat aparatura necesar (computer performant ce are instalat programul necesar, scanner, imprimant, cerneluri speciale și hârtia aferent, abțibild tip hologram, ghilotin, folie, plastic etc) dup acre au procedat la imprimarea mai multor tipuri de bancnote în scopul plasrii lor ulterior.

Judectorul care a dispus luarea msurii arestrii preventive a apreciat c sunt îndeplinite cerințele art. 143 pr.pen și art.148 lit.f pr. pen. A apreciat c exist probe c lsarea în libertate a inculpatului tulbur nu numai ordinea juridic dar și, în primul rând, mediul social, ocrotit de valorile sale fundamentale, prin normele dreptului penal și procesual penal, aceasta tulburare fiind susceptibil de se repeta în viitor.

În realitatea obiectiv, faptele inculpatului ca și atitudinea subiectiv au urmri nefaste asupra încrederii și stabilitții de care trebuie s se bucure mediul social.

La adoptarea hotrârii judectorul a avut în vedere și disp. art. 136 alin. ultim ținând C.P.P. seama de scopul msurii preventive, de gradul de pericol social al infracțiunii, de faptul c inculpatul nu are un loc de munc stabil și de celelalte situații privind persoana inculpatului pentru a se asigura buna desfșurare a procesului penal în scopul administrrii tuturor probelor în vederea lmuririi cauzei sub toate aspectele spre justa ei soluționare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A susținut inculpatul c aflat în stare de libertate nu prezint pericol concret pentru ordinea public în condițiile în care nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut contribuție mai mic la comiterea faptelor, recunoscut svârșirea acestora și în acest moment procesual nu mai are cum influența materialul probator.

Se solicit admiterea recursului, casarea încheierii de ședinț și pe fond a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate, eventual cu luarea unei msuri din cele prevzute de art.145 sau art.145/1 Cod procedur penal.

Examinând încheierea recurat prin raportare la motivele invocate de ctre inculpat dar și din oficiu, în condițiile art.3856alin.3 Cod procedur penal, Curtea apreciaz c recursul nu sunt este fondat pentru urmtoarele considerente:

Potrivit art. 149/1 pr. pen. msura arestrii preventive a inculpatului poate fi luat în cursul urmririi penale la propunerea motivat a procurorului dac sunt întrunite condițiile prevzute în art.143 pr.pen. și exist vreunul dintre cazurile prevzute de art. 148. pr. pen. atunci când se consider c în interesul urmririi penale este necesar arestarea inculpatului.

Analizând actele și lucrrile dosarului, în acord cu judectorul care a dispus luarea msurii arestrii preventive a inculpatului și Curtea reține c în cauz sunt îndeplinite condițiile prevzute de art.143 coroborat cu art.681Cod procedur penal raportat la art.148 lit. f Cod procedur penal.

În ceea ce privește datele care justific presupunerea c inculpatul este implicat în activitți de punere în circulație de valori strine și de constituire a unui grup infracțional organizat Curtea are în vedere: procesul-verbal de sesizare, procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice, raportul de constatare tehnico-științific, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului și ale învinuiților, obiectele-corp delict ridicate cu ocazia perchezițiilor.

Curtea reține, totodat, incidența art.148 lit.f Cod procedur penal, fiind evident c pedeapsa prevzut de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și exist probe c lsarea în libertate a acestuia prezint pericol concret pentru ordinea public.

Sub acest din urm aspect, Curtea are în vedere natura și gravitatea infracțiunilor presupus comise de inculpat, modalitatea concret în care se reține c acesta a acționat, asemenea fapte generând o stare de primejdie pentru raporturile sociale, pentru normala lor desfșurare și îndreptțesc organele judiciare s aplice msuri ferme pentru stoparea fenomenului infracțional, inclusiv prin luarea msurilor privative de libertate.

Totodat se reține c inculpatul nu are ocupație, nu este integrat social, nu are surse licite de venituri, astfel c, lsat în libertate acesta și-ar putea relua activitatea infracțional. Lipsa antecedentelor penale și atitudinea sincer invocate de recurent nu pot constitui motive pentru lsarea inculpatului în libertate, acestea fiind apreciate în contextul gravitții deosebite a faptelor pentru care este cercetat.

Curtea apreciaz c msura arestrii preventive se impune a fi luat și prin raportare la exigențele art.5 parag.3 din CEDO cât vreme se bazeaz pe motive pertinente și suficiente aoj ustifica.

și suficiența acestor motive au fost apreciate de instanț în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art.136 pr. pen. apreciind c pentru buna desfșurare a urmririi penale se impune privarea de libertate a inculpatului. Așa cum a statuat instanța european, prin proclamarea dreptului la libertate se protejeaz libertatea individual împotriva ingerințelor arbitrare ale autoritților care îns nu trebuie s stânjeneasc eforturile organelor judiciare în administrarea probelor necesare aflrii adevrului și desfșurarea procesului în bune condiții (cauza Tomasi vs.Franța).

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea apreciaz c nu se justific luarea unei alte msuri preventive, respectiv aceea a obligrii de a nu prsi localitatea sau țara, astfel cum a solicitat inculpatul.

Faț de cele reținute, apreciind c încheierea atacat este legal și temeinic, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedur penal, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare ctre stat, conform art.192 alin.2 Cod procedur penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședinț din 27 mai 2009 pronunțat de Tribunalul Bucure ști Secția a II a Penal, în dosarul nr-.

Oblig pe recurentul inculpat la plata sumei de 5o le, cheltuieli judiciare ctre stat.

Definitiv.

Pronunțat în ședinț public azi, 2 iunie 2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR JUDECTOR

GREFIER

Red.

2 ex./19.06.2009

Președinte:Niculina Alexandru
Judecători:Niculina Alexandru, Francisca Maria Vasile, Iuliana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 181/2009. Curtea de Apel Bucuresti