Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA PENALĂ

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 28 Mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Tacea

JUDECĂTOR 2: Liviu Herghelegiu

JUDECĂTOR 3: Petruș Dumitru

Grefier - - -

-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- - Biroul Teritorial Galați -

- a fost reprezentat de procuror -

La ordine fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva încheierii de ședință din data de 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.

La apelul nominal au răspuns recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocați și - apărători aleși și recurentul- inculpat, în stare de arest și asistat de avocat -apărător ales, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care;

Întrebați fiind, recurenții - inculpați și, arată că își mențin recursul declarat, își mențin declarațiile date până în prezent și nu mai doresc să dea alte declarații.

Nemaifiind alte cereri de formulat și acte de depus, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Avocat, având cuvântul în susținerea recursului formulat de inculpatul, arată că va motiva în fapt recursul formulat de inculpatul și în susținerea recursului apreciază că în cauză nu există probe din care să rezulte vinovăția inculpatului, existând doar probe indirecte, respectiv declarațiile date de învinuiții, declarații nesusținute de alte mijloace de probă. Solicită a se avea în vedere că asupra inculpatului nu s-a găsit substanță de cannabis, s-a găsit doar suma de 100 lei și un telefon mobil.

De asemenea solicită a se avea în vedere că inculpatul este student la două facultăți, este la primul impact cu legea penală și a consumat droguri datorită anturajului în care se afla.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și a se dispune ca cercetarea inculpatului să se facă cu acesta în stare de libertate.

Avocat, având cuvântul, în susțienerea recursului formulat de inculpatul, apreciază că încheierea recurată este nelegală. Tribunalul Galațis -a limitat la existența indiciilor prev. de art. 681cod pr.penală, nu a indicat probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.

Este adevărat că în cauză sunt indicii din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapta reținută în sarcina sa dar în mod greșit s-a reținut prezenta pericolului social pentru ordinea publică. Apreciază că în cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 136, 148 lit. f și 1491Cod pr.penală. Condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod pr.penală nu sunt îndeplinite cumulativ și nici nu sunt dovedite. Întra-devăr pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este mai mare de 4 ani dar această condiție nu este suficientă pentru a se lua măsura arestării preventive,

Consideră că nu s-a motivat în mod special pentru această situație, nu s-a avut în vedere persoana inculpatului, iar din situația de fapt rezultă că sunt îndeplinite numai în parte condițiile luării măsurii arestării preventive.

Apreciază că inculpatul nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, nu s-a sustras de la cercetări, nu a săvârșit alte infracțiuni și solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și respingerea propunerii de arestare preventivă.

În subsidiar, dacă instanța consideră că se impune luarea unei măsuri preventive, solicită să se constate că sunt incidente prev.art. 1451Cod pr.penală, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea și invocă disp.art. 136 alin. 1 și 136 alin.8 Cod pr.penală.

Avocat, având cuvântul, în susținerea recursului formulat de inculpatul, depune la dosar acte în circumstanțiere, respectiv adeverința din care rezultă că este elev, adeverință din care rezultă că este încadrat în muncă, caracterizare de la locul de muncă și fișa medicală.

Susținând recursul formulat apreciază că încheierea pronunțată de Tribunalul Galați este nelegală și netemeinică.

Nelegalitatea vizează încălcarea drepturilor procesuale și solicită a se observa procesul verbal - sesizare din oficiu (aflat la fila 21 - vol.1 dosar urmărire penală) cu privire la faptul că inculpatul deține și consumă droguri. De asemenea solicită a se observa procesul verbal aflat la filele 26,27 dosar urmărire penală din care rezultă că un investigator sub acoperire i-a înmânat unui colaborator suma de 400 lei pe care acesta a dat-o inculpatului și a primit 1,0 gr. cannabis. Din acte rezultă într-adevăr indicii despre comiterea unei infracțiuni dar în mod nelegal a dispus la 28.03.2009 începerea urmăririi penale "in rem ", act care nu a fost adus la cunoștință inculpatului, încălcându-se astfel disp. art. 6, 221, 228 Cod pr. penală, acesta fiind cercetat pe ascuns.

În mod corect organul de urmărire penală ar fi trebuit să înceapă urmărirea penală cu încunoștiințarea inculpatului.

De asemenea au fost încălcate disp.art. 68 alin.2 Cod pr.penală întrucât, prin înmânarea banilor, inculpatul a fost determinat să comită o infracțiune pentru a se obține o probă.

Cu privire la arestarea preventivă, când se analizează necesitatea luării acestei măsuri trebuiesc avute în vedere disp. art. 136 și 148 Cod pr.penală.

Apreciază că în cauză există indicii numai în legătură cu un act material din 28.03.2009, trafic de droguri, respectiv vânzarea cantității de 1,00 gr. de cannabis, probele arătate la fila 3,4 din încheiere nu fac dovezi cu privire la alte acte materiale și consideră că în mod greșit au fost reținute aplicarea disp.art. 41 alin.2 Cod penal întrucât nu există probe și indicii în dosar.

Nici pentru infracțiunea prev. de art. 4 alin.2 din Legea nr. 143/2000 - actele materiale din 18.05.2009, respectiv procurarea, deținerea și comercializarea a 5 doze de cocaină, în total 3,4 gr. nu este necesară luarea măsurii arestării preventive.

Cu privire la scopul prev. de art. 136 Cod pr.penală, arată că acesta se referă la toate măsurile preventive, nu numai la măsura arestării preventive și consideră că în mod greșit instanța a apreciat necesară arestarea inculpatului pentru că sunt implicate și alte persoane în dosar, nu există un scop preventiv care poate fi realizat prin arestarea inculpatului și contestă existența cazului prev. de art. 148 lit. b Cod pr.penală.

De asemenea nu pot fi reținute prev. art. 94, 95 Cod pr.penală întrucât substanța înghițită de inculpat nu poate fi socotită drog, nu a fost identificată, deci nu se poate reține că este mijloc de probă.

Cu privire la prev. art. 148 lit. f Cod pr.penală, arată că a doua variantă este afirmată dar nu este dovedită.

Apreciază că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu prezintă gravitate deosebită prin natura și importanța relațiilor sociale care au fost atinse, modalitatea și împrejurările comiterii faptelor și nu se poate explica totuși de ce rezultă gravitatea deosebită a faptelor. În cauză nu există un caracter repetat al infracțiunii, există doar o afirmație.

Cu privire la reținerea persistenței în activitatea infracțională arată că inculpatul a mai fost condamnat dar pentru fapte de altă natură, inculpatul a încercat să-și schimbe modul de viață, să-și continue studiile, are un loc de muncă și nu poate fi reținută nesiguranța produsă prin infracțiune în rândul comunității.

Solicită admiterea recursului, să se constate că în cauză nu sunt întrunite prevederile art. 148 lit. b și 148 lit. f teza II Cod pr.penală, nu s-a făcut dovada cu probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, casarea încheierii și respingerea propunerii de arestare preventivă.

În subsidiar, în conformitate cu disp.art. 146 alin.111Cod pr.penală solicită aplicarea unei alte măsuri preventive din cele prev. de art. 136 Cod pr.penală.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, apreciază că încheierea recurată este legală și temeinică. Din probe rezultă indicii temeinice că inculpații au săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În cauză sunt întrunite prev. art. 148 lit. f Cod pr.penală, faptele pentru care inculpații sunt cercetați prezintă pericol concret pentru ordinea publică, gravitatea acestora subzistă indiferent de cantitatea traficată și s-a avut în vedere și modalitatea continuată de comitere, natura relațiilor sociale încălcate și periculozitatea acestora față de sănătatea publică.

În raport cu disp.art. 5 din și art. 23 din Constituție sunt îndeplinite condițiile pentru luarea măsurii arestării preventive.

Arată de asemenea că în încheierea recurată nu s-a arătat că măsura arestării preventive față de inculpatul s-a dispus pentru că sunt implicate mai multe persoane deși, din probe, rezultă că prin locul de muncă pe care îl avea inculpatul acesta atrăgea consumatori de stupefiante.

Solicită respingerea recursurilor ca fiind nefondate, cu obligarea inculpaților la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul, în ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate.

Recurentul, în ultimul cuvânt, de asemenea solicită să fie cercetat în stare de libertate.

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față:

Inculpații și au declarat recurs împotriva încheierii de ședință din data de 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din data de 19.05.2009, dată în dosarul nr-, Tribunalul Galați, în baza disp.art.1491alin. 10, 11 Cod proc.pen. a dispus arestarea preventivă a inculpaților și - pentru o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 19.05.2009 și până la data de 16.05.2009.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Galația avut în vedere următoarele:

Prin rezoluția nr. 139/D/P/2008 din 07.09.2008 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Galațis -a dispus începerea urmăririi penale "in rem" iar prin rezoluțiile cu același număr din 19.05.2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a pen.

Prin ordonanțele cu același număr din 19.05.2009 s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev. de art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000, ambele cu aplicarea art. 37 lit. a pen.

În fapt, în sarcina inculpatului s-a reținut că, în perioada ianuarie - mai 2009, procurat, deținut și comercializat, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, diverse cantități de hașiș - drog de risc.

În sarcina inculpatului s-a reținut că în perioada martie - mai 2009, procurat, deținut și comercializat, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, diverse cantități de cannabis - drog de risc, iar în data de 18.05.2009 a fost depistat deținând, pentru consumul propriu, mai multe doze de cocaină, drog de mare risc.

Prin ordonanța nr. 12 din 19.05.2009, inculpatul a fost reținut timp de 24 de ore, de la 18.05.2009, ora 21,00 la 19.05.2009, ora 21,00, iar prin ordonanța nr. 13 din 19.05.2009, inculpatul a fost reținut timp de 24 de ore, de la 18.05.2009, ora 21,30 la 19.05.2009, ora 21,30,.

La data de 19.05.2009, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Galația înaintat acestei instanțe dosarul cauzei împreună cu referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive fața de inculpat pentru o perioada de 29 de zile.

S-a apreciat de către procuror că în cauză sunt probe si indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor și că aceștia se află în situația prev de art.148 lit. f pr.pen. în sensul că au comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, față de gravitatea faptelor și de persistența inculpaților în comportamentul infracțional. De asemenea s-a considerat că în privința inculpatului este aplicabil și temeiul prev. de art. 148 lit. b pr.pen. acesta încercând să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea unor mijloace de probă.

Examinând actele si lucrările dosarului îndeplinite până la momentul de față, instanța apreciază că este îndeplinita cerința art. 143.pr.pen. rezultând indicii temeinice de natură a crea presupunerea că inculpații au săvârșit fapte prevăzute de legea penală.

În acest sens sunt:

- procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de 18.05.2009 din care rezultă că inculpatul a fost depistat având asupra sa un comprimat de culoare albă având ștanțate literele DC și o folie neagră în care se afla o substanță pe care acesta a ingerat-o, imediat după controlul corporal; în aceleași împrejurări, în autoturismul aparținând martorului, a fost identificată o tabacheră, despre care inculpatul a afirmat că îi aparține, și în care se aflau 5 doze de substanță pulverulentă albă (filele 50-52 dosar urm. pen. );

- raportul preliminar de constatare din care rezultă că cele 5 doze de substanță găsite în autoturismul martorului, despre care inculpatul a afirmat că îi aparțin, conțin cocaină în amestec cu ketamină ( fila 64 dosar urm. pen. );

- declarația martorului care în data de 18.05.2009 a asistat la efectuarea percheziției corporale asupra inculpatului și a fost de acord cu controlul efectuat în autoturismul proprietatea sa ( filele 95-99 dosar urm. pen. );

- procesul verbal întocmit de investigatorul sub acoperire, din care rezultă că, la data de 28.03.2009, inculpatul i-a predat colaboratorului sub acoperire, în schimbul unei sume de bani, o cantitate de materie vegetală, sub formă de inflorescență de culoare - cafenie, ambalată într-o folie din plastic transparent ( fila 26 dosar urm. pen. );

- procesul verbal de supraveghere a cumpărării efectuate de colaboratorul acoperit la data de 28.03.2009 (fila 27 dosar urm. pen. );

- procesul verbal de cântărire a substanței provenind de la inculpatul și planșele foto (filel 28-32 dosar urm. pen. );

- raportul de constatare tehnico - științifică fizico - chimică nr. -/31.03.2009 și suplimentul la acesta, din care rezultă că substanța provenind de la inculpatul este constituită din 0,1 grame cannabis cu o concentrație de 3,613 % ( filele 36-37, 40 dosar urm. pen. );

- declarațiile învinuiților care confirmă că a cumpărat, în mai multe rânduri, în intervalul ianuarie - februarie 2009, hașiș, de la inculpatul ( filele 102-106 dosar urm. pen. ), care a arătat că, care i-a furnizat inițial hașiș, i-a dat numărul de telefon a inculpatului, spunându-i că "îl rezolvă el" ( filele 109-113 dosar urm. pen. ), care relatează că a cumpărat, în mai multe rânduri, în intervalul ianuarie - februarie 2009, hașiș, de la inculpatul ( filele 130-134 dosar urm. pen. ),

- procesele verbale de redare a convorbirilor și comunicațiilor telefonice ale inculpatului care relevă implicarea acestuia în activitatea de trafic de droguri;

- declarațiile inculpaților.

Audiați fiind, inculpații au negat săvârșirea faptelor de trafic de droguri de risc, susținând că au deținut, ocazional, droguri dar doar pentru consumul propriu.

Susținerile acestora sunt combătute de probele administrate până în prezent, probe ce au fost anterior prezentate.

Din coroborarea probelor mai sus indicate rezultă indicii temeinice în sensul că, în perioada ianuarie - mai 2009, inculpatul a procurat, deținut și comercializat, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, diverse cantități de hașiș - drog de risc.

Rezultă, de asemenea, indicii temeinice în sensul că în perioada martie - mai 2009, inculpatul a procurat, deținut și comercializat, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, diverse cantități de cannabis - drog de risc, iar în data de 18.05.2009 a fost depistat deținând, pentru consumul propriu, mai multe doze de cocaină, drog de mare risc.

Faptele astfel reținute sunt prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2.pen. ( sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi ) și respectiv de art. 4 alin. 2 din Legea 143/2000 ( sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de la 2 la 5 ani).

Din actele dosarului rezultă că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea unor mijloace de probă; astfel atât din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante cât și din declarația inculpatului rezultă că, după efectuarea percheziției corporale, acesta a ingerat folia conținând cocaină, găsită asupra sa la momentul depistării. Prin urmare inculpatul se află în situația prevăzută de art. 148 lit. b pr.pen.

Având în vedere gravitatea ridicată a infracțiunilor presupus a fi săvârșite, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, natura și importanța relațiilor sociale cărora li se aduce atingere, modalitatea si împrejurările concrete în care se reține că ar fi săvârșite faptele, caracterul repetat al activității infracționale, poziția procesuală adoptată de inculpați și persoana inculpatului care persistă în conduita antisocială,s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ si cerințele art. 148 lit. f pr.pen. lăsarea în libertate a inculpaților prezentând un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a avut de asemenea în vedere și proliferarea acestui gen de fapte în ultima perioadă de timp, în special în rândul categoriei de vârstă reprezentată de inculpați, de natură a periclita sănătatea fizică și psihică a populației și a induce un sentiment de nesiguranță în rândul comunității.

Împrejurarea că inculpatul este student și nu are antecedente penale nu vine să diminueze pericolul pe care l-ar constitui, pentru ordinea publică, lăsarea acestuia în libertate, circumstanțele personale ale acestuia neputând fi privite disociat de cele în care au fost comise faptele.

În raport de considerentele mai sus expuse, având în vedere și faptul că din actele dosarului rezultă implicarea și a altor persoane în activitatea de trafic de droguri s-a apreciat că, pentru buna desfășurare a urmăririi penale, este oportună luarea măsurii arestării preventive față de inculpați.

Împotriva încheierii de ședință a Tribunalului Galați au declarat recurs inculpații și -, criticând-o ca nelegală și netemeinică.

Inculpatul - consideră că, deși sunt indicii că ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat și că pedeapsa prevăzută de lege pentru aceasta este mai mare de 4 ani, condiție cerută de art.148 lit.f teza I, din Codul penal, nu s-a făcut dovada că prezintă pericol social pentru ordinea publică, cerință a tezei a II-a a aceluiași articol.

Inculpatul - arată că, prin modalitatea de sesizare a instanței, respectiv, începerea urmăririi penale "in rem", iar ulterior, începerea urmăririi penale "in personam", nu i-a fost adusă la cunoștință inculpatului infracțiunile pentru care este cercetat, încălcându-se astfel dispozițiile art. 6, art. 221 și art. 228 din Codul d e procedură penală.

De asemenea, inculpatul arată că au fost încălcate disp. art. 68 alin.2 Cod proc.pen. întrucât, inculpatul a fost determinat să comită o infracțiune pentru a se obține o probă, precum și incorecta reținere a art.148 lit.b Cod proc.penală, deoarece substanța înghițită de inculpat nu poate fi socotită mijloc de probă.

Recursurile sunt nefondate.

Analizând încheierea de ședință recurată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, a susținerilor inculpaților recurenți, precum și prin prisma prevederilor art.3859alin3 și art. 141 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

In mod corect, instanța de fond a reținut faptul că există indicii temeinice că inculpații - și - au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, condiție cerută de art. 143 Cod proc.penală, iar față de cerințele art.148 al.1 lit.f Cod proc.pen. Tribunalul Galația reținut că faptele pentru care sunt cercetați sunt pedepsite de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Deși nu există o reglementare expresă în lege pentru definirea pericolului social, instanța apreciază existența acestuia din gravitatea infracțiunilor săvârșite, precum și din modul în care aceasta se răsfrânge asupra ordinii publice, a celorlalte persoane cu care aceștia ar intra în contact cu consecința directă a lezării relațiilor sociale ocrotite de lege, precum și a rezonanței sociale negative ce ar produce-o lăsarea acestora în libertate.

Cât privește reținerea pentru inculpatul - a prevederilor art.148 al.1 lit.b din Codul d e procedură penală, instanța de fond a reținut în mod corect această prevedere, întrucât, deși inculpatul afirmă că nu a fost identificată substanța înghițită de acesta, legea sancționează doar acțiunea sa de ascundere a unor probe pentru a zădărnici cercetările și stabilirea exactă a situației de fapt.

Nu poate fi reținută nici apărarea aceluiași inculpat privind încălcarea dispozițiilor privitoare la aducerea la cunoștința sa a începerii urmăririi penale, întrucât, urmărirea penală față de acesta a început la data la care a fost reținut de organele de urmărire penală, dată la care această rezoluție a fost adusă la cunoștința inculpaților.

Referitor la încadrarea juridică dată faptelor, precum și a circumstanțelor personale ale inculpaților, acestea fiind împrejurări ce privesc fondul cauzei, urmează a fi analizate în faza procesuală respectivă.

Pentru aceste considerente, urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații - și - împotriva încheierii de ședință din data de 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- și să-i oblige pe aceștia la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin.2 din Cod proc.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

RESPINGE, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații (fiul lui și, născut la data de 21.04.1986, domiciliat în G,-, - 9,. 35, jud.G, CNP - -) și ( fiul lui și, născut la data de 20.05.1981 în G, domiciliat în G,-, - 1,. 31, jud.G, CNP - -), ambii deținuți în Arestul G, împotriva încheierii de ședință din 19.05.2009 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare recurent - inculpat la câte 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Red./29.05.2009 Grefier,

Tehnored./29.05.2009/2 ex. - -

Președinte:Maria Tacea
Judecători:Maria Tacea, Liviu Herghelegiu, Petruș Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati